despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Vesele, colorate și… periculoase

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină se bazează pe o experiență profesională care în curând rotunjește patruzeci de ani și pe reglementările legale în vigoare. Este o necesară completare a articolului „Vesele și frumoase”, menită să asigure corecta informare a cititorilor.

În primăvara anului 1993, administratorul unei cunoscute și căutate zone de agrement din coasta Bucureștiului se pregătea pentru deschiderea sezonului. Ca tot gospodarul care știe ce-l așteaptă și-a pus oamenii să deretice. S-au apucat voinicește să curețe, să repare, să adune, să măture, să vopsească.

Pe drumul de acces către complex, în apropierea șoselei se afla (se află și azi) un post de transformare în cabină de zid. Celui pus pe fapte mari i s-a părut că tâmplăria metalică a acestuia nu arată prea bine și că asta ar putea sminti impresia vizitatorilor, adică a clienților. Cum omul era foarte hotărât, fără să stea prea mult pe gânduri într-o bună zi a pus un muncitor necalificat să o vopsească în verde.

Vopsitorul de nevoie și-a luat cele necesare și s-a prezentat la locul de muncă. Doar că acolo a constatat că pe toate ușile erau inscripționate cu galben și roșu mesaje de genul „Stai! Pericol de electrocutare”, „Accesul interzis” care după părerea lui (de necalificat) nu ar fi trebuit acoperite. Și s-a întors să-l întrebe pe șefu’. Acesta (mai școlit) nu le-a considerat importante și i-a dat liber să le ascundă sub noul strat de vopsea.

După câteva săptămâni, în timpul unei ploi, linia electrică aeriană de 20 kV care alimenta acel post de transformare a fost deconectată prin protecție  și apoi reconectată de automatizarea specifică defectelor trecătoare. Nimic deosebit. La câteva ore de la producerea evenimentului am fost anunțat prin radio că ușa postului de la complexul de agrement este deschisă și că în interior zace un bărbat mort. Informația venea de la personalul de pază al ștrandului. Cineva sunase la „Deranjamente”.

Am ajuns primul la fața locului. Mă găseam doar la patru-cinci kilometri distanță. Lacătul care asigura intrarea în camera de conexiuni de 20 kV era spart și pus cu grijă jos lângă un pietroi folosit pentru a-i veni de hac. În interior, în fața ușii deschise a celulei de măsură, zăcea cu fața în jos un bărbat de circa patruzeci de ani. Avea arsuri groaznice la ambele brațe și la cap. Nu mai era nimic de făcut. Echipa de deservire operativă, sosită între timp, a scos de sub tensiune postul și l-a izolat pentru a permite accesul autorităților: Poliția, Procuratura, Inspectoratul de Protecția Muncii, I.M.L…. Tamjă mare!

Și a urmat, așa cum era firesc, o anchetă. Expertiza efectuată a dovedit că ușile postului de transformare erau asigurate și inscripționate ca la carte. Doar că toate mesajele de avertizare și de interzicere au fost acoperite cu vopsea de către angajații complexului de agrement. Șeful a recunoscut că a dat acea dispoziție dar, a refuzat până la capăt să accepte că angajatul lui îl înștiințase despre existența indicatoarelor de securitate. Cei doi au fost trimiși în judecată.

Când fierbințeala nedoritului eveniment s-a mai potolit ne-am întrebat serios ce nu am făcut noi bine și ce ar trebui schimbat pentru a evita pe viitor astfel de experiențe care, în mintea și sufletul oamenilor normali la cap, lasă urme adânci. S-a luat atunci decizia de a înlocui lacătele clasice cu unele foarte, foarte greu de vandalizat (dar nu imposibil!). Nu am inventat nimic. Erau folosite de companiile de electricitate din lumea largă. Relațiile personale ne-au ajutat să căpătăm câteva ca model. Am găsit apoi un producător în țară. Lacătele se fabrică și se utilizează și azi cu bune rezultate.

 ***

Energia electrică este o componentă esențială a vieții moderne. Confortul pe care aceasta ni-l oferă a devenit un drog.  Dacă din motive tehnice, justificate, ne lipsește, chiar și pentru o perioadă limitată, intrăm în sevraj, sărim până în tavan și facem numaidecât lăcrămație la Bruxelles (ăia d’acolo rezolvă orice!). Instalațiile tehnologice dedicate distribuției și furnizării electricității ne-au invadat străzile, cartierele, orașele. Suntem condamnați să conviețuim cu ele. Pentru că acestea sunt potențial periculoase (Curentul electric nu se vede. Dar dacă bagi degetele în priză, dai de el!), specialiștii au stabilit reguli obligatorii, clare și precise pentru inscripționarea posturilor de transformare, a cutiilor și tablourilor de ditribuție, a cutiilor de măsură… astfel încât tot omul să fie informat și avertizat. Regulile astea se aplică peste tot în lume, acolo unde au pătruns binefacerile energiei electrice. Deci, și la noi!

Sunt astfel reglementate trei categorii de inscripții (indicatoare de securitate):

• De identificare. Oferă personalului de exploatare elemente suplimentare pentru identificarea–localizarea corectă a instalației. Deseori, confuziile au condus la accidente grave. Pot fi, de exemplu: PT 555 (T 555)  – postul de transformare numărul 555 sau CD 1001 – cutia de distribuție numărul 1001….

• De avertizare. Informează–atenționează asupra unui pericol iminent.

• De interzicere. Interzic efectuarea unei acțiuni: intrarea (accesul), atingerea, închiderea, deschiderea…

Am ales la întâmplare câteva modalități, mai vechi sau mai noi, de inscripționare a posturilor de transformare. Să le vedem!

Cu certitudine, aspectul industrial al posturilor de transformare nu bucură ochiul, mai ales atunci când sunt puse cu furca în centrele urbane, în parcuri și grădini sau în zonele de agrement. Problema nu este nouă și nu suntem singurii care se confruntă cu ea. A apărut odată cu prima rețea electrică. Doar că alții au găsit de multă vreme soluții pe care le aplică fără ezitare.

Înainte de Zaveră, la noi au existat preocupări sporadice și timide pentru a integra instalațiile electrice în mediul înconjurător. Nu au lăsat urme. Grija de dată recentă, manifestată mai mult public decât practic, nu a identificat nici ea reguli, procedee, modalități pentru a le face suportabile.

Zugrăvirea posturilor de transformare la liber, fără control, după fantezia, priceperea (adică talentul) celor care produc acest gen de artă urbană este una dintre multele soluții aplicabile. Acceptabilă și aceasta dacă nu ar păcătui grav prin eliminarea indicatoarelor de securitate, altfel obligatorii.

Și doar pentru a schița câteva soluții care ne-ar putea face viața mai frumoasă, să analizăm la repezeală două exemple.

1. Postul de transformare nr. 126 (PT 126/T 126) din piața Sf. Anton

Este amplasat în buricul târgului, vizavi de Cafeneaua Veche, în gura Străzii Covaci, la câteva zeci de metri de Hanul lui Manuc, de Biserica Sf. Antonie și de Curtea Veche, într-o zonă istorică importantă. După multe ezitări, piața a fost reamenajată, ocazie cu care într-un colț a fost așezat moț un post de transformare. Cine, cum și de ce a avizat favorabil năzdrăvănia asta, nu vom ști poate niciodată.

Construirea unuia subteran ar fi împăcat toate interesele. Mai puțin pe ale investitorului! Este o soluție tehnică posibilă, chiar banală, dar mai scumpă!

Ce a ieșit, vedeți și vă minunați!

Cu ocazia festivităților dedicate „Anului Caragiale” care au avut loc prin preajmă, organizatorii au simțit nevoia (pe bună dreptate) să facă mai uman aspectul construcției. Ca urmare zugravii s-au apucat de lucru.

Numai că stăpâniți de febra creației, nesupravegheați de un specialist, fără să știe ce fac acolo, au pitit sub straturile de vopsea proaspătă toate indicatoarele de securitate, nesocotind reguli elementare gândite să îi informeze, să îi avertizeze, să îi protejeze pe cei care se perindă pe acolo. Au scăpat două inscripții de identificare, fără utilitate publică.

2. Postul de transformare nr. … (PT …/T …) din Parcul Izvor

Este amplasat în parcul din fața Parlamentului. Contrasta evident cu verdeața din jur și deranja.

Compania de electricitate care are în gestiune postul cu pricina a desfășurat o campanie de imagine, de prezentare, de promovare, coordonată de specialiștii săi în comunicare și relații publice. „Cu scopul de a transforma orașul în care trăim într-un loc plin de culoare și energie” aceștia au inventat proiectul „City of Energy” prin care au promovat „opere inovatoare ale tinerilor artiști folosind ca suport posturile de transformare”.

Cadrul oficial fiind astfel creat, „tinerii artiști” au spoit în fel și chip mai multe posturi, toate amplasate în „zone cu circulație frecventă”. Profitând de un turneu de tenis care se desfășura pe Arenele  BNR, aflate în apropiere, în aprilie 2015 l-au înfrumusețat și pe cel din Parcul Izvor. Inaugurarea s-a făcut cu tam-tam. Televiziune, presă, foste glorii ale tenisului, autografe pe pereți… (dacă și-ar fi pus valoroasele semnături pe indicatoarele de securitate obligatorii, n-aș mai fi zis nimic!) Probabil, spectacolul și-a atins scopul comercial. În schimb a pus trainică temelie unei stări de pericol.

Ce s-ar fi întâmplat dacă postul de transformare ar fi fost ascuns de o perdea vegetală, realizată de un grădinar priceput, secondat de un rețelist experimentat, dintr-o combinație de arbuști cu frunze verzi tot anul?

Nu știu ce s-ar fi întâmplat! Știu sigur ce nu s-ar fi întâmplat:

  • Nu ar fi fost înlăturate indicatoarele de securitate prevăzute de lege. În consecință, tot omul aflat în preajma unei instalații tehnologice periculoase ar fi fost informat, avertizat și protejat.
  • N-ar fi existat reprezentația mediatică. Cum să inviți mari sportivi, presă, televiziuni, la inaugurarea unor tufișuri?

***

Povestea posturilor de transformare spoite, zugrăvite sau pictate (după preferințe, gust, educație estetică)  face parte din categoria „Unde dai și unde crapă”. Accept că înveselesc, colorează viața cam cenușie a bucureștenilor. Am însă datoria să subliniez apăsat: Așa cum sunt acum, le-a adus pericolul mai aproape. Pândește din spatele ușilor. Foarte mulți nu știu pentru că nimic nu-i mai avertizează.

Matty

V V C XXII – o scrumieră

Ce poate fi mai banal… dar și mai vechi și mai greu de găsit?

O scrumieră cu picior, din tablă de aluminiu. O foarte trainică mică piesă funcțională. Nu se mai fac așa de ani – ani buni.

Pe vremuri ședea, boieroaică, înăuntru. De doi ani încoa’ a fost hușuită afară, fiindcă nu se mai fumează decît acolo.

… iat-o, deci, pusă la colț:

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

Matty

Din fugă: foto-expoziţie „100 de ani de practică farmaceutică”

scris de Ando

Dacă zilele astea sunteţi în apropiere de Grădina Icoanei, merită să vă opriţi un sfert de ceas la gardul rectoratului Universităţii de Medicină şi Farmacie de strada Dionisie Lupu 37 (adică, exact vizavi de Casa Universitarilor). Aici, Muzeul Municipiului Bucureşti a panotat o mică expoziţie intitulată „100 de ani de practică farmaceutică”. Trecând peste acest număr, cam prea „rotund” calculat, sunt de privit imaginile, în special cele câteva cu aspecte cu şi din vechile farmacii ale Bucureştilor.

 

Matty

Revine hotelul LIDO pe val(uri)?

scris de Ando

Probabil ştiti că, de anul trecut, clădirea fostului hotel Lido a intrat într-un amplu proces de renovare după ce acesta a fost preluat de omul de afaceri Mohammad Murad. Un lucru bun, având în vedere că îndelungatele dispute pentru retrocedare au scos, ani de zile, hotelul din circuit, adăugând încă o nemeritată zonă moartă la aspectul general al bulevardului Magheru.

Deocamdată, clădirea este în continuare acoperită de schele şi „cearceafuri”, semn că lucrările nu sunt finalizate.

Aşa că profităm de prilej şi ne întoarcem în anul 1956 ca să vedem ce ziceau ziarele despre prima importantă renovare a hotelului. Evident, autorităţile comuniste au realizat repede că turismul reprezintă un domeniu rentabil din multe puncte de vedere: atât financiar, cât şi propagandistic. Aşa că, după ce în 1955, se înfiinţează instituţia specializată: O.N.T. Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism),

… ţinând cont şi că Bucureşti-ul nu avea ca hoteluri „de vază” decât Athénée Palace, Ambasador şi Lido, în 1956, s-a trecut la renovarea masivă a acestuia din urmă, mai ales că Lido avea în dotare vestitul său bazin cu valuri despre care armyuser a scris atât de documentat.

Datorită fotoreporterului AGERPRES, Armand Rosenthal, avem şi imagini din 1957 cu interiorul hotelului recent renovat.

Astfel revigorat, complexul Lido devine un fel de emblemă şi pentru O.N.T. Carpaţi, instituţie care peste câţiva ani (1961) se va muta la doi paşi, într-unul din cele două blocuri nou ridicate pe locul fostului Muzeu Simu.

Devenit din nou „vedetă”, tot timpul în atenţia şefilor, ansamblul Lido va suferi în timp, diverse şi fireşti modificări şi modernizări, dar – mai ales pentru bucureşteni – atracţia sa principală va rămane tot celebra piscină care chiar stârnea… valuri atunci când se mai defecta !

Surprinzator, la un moment dat, prin 1973, a apărut în presă şi o ambiţioasă, dar repede abandonată variantă de modernizare, prin adăugarea în spate a unui nou corp de clădire.

Ideea urma să revină și-n tulburii ani de după Revoluție, cînd, pentru scurt timp, s-a vorbit despre construirea unui building uriaș în spatele hotelului.

Revenind la renovarea din aceste zile: mai toate comentariile pe care le-am citit se rezumă, în final, la întrebarea: va fi sau nu repus în funcţiune celebrul bazin cu valuri, faima şi atracţia de necontestat a hotelului?

Sau rămânem, în continuare, să-l admirăm în imaginile de arhivă?

Pentru că, deocamdată, cea mai recentă imagine cu bazinul, pe care am preluat-o de la Reptilianul, arată cam aşa…

listă de articole selecționate din presa vremii – aici • despre ștranduri • BragadiruȘtrandul Tei (I)Ștrandul Tei (II)

Matty

Urme ale trecutului (I) – Un album: la ea acasă

pregătit cu C. D. Mocanu

Iat-o înconjurată de medalii, cupe – și păpuși.

Avea, totuși, cît? 14 ani? Din care cîți apucase să se joace? Deja muncise mai mult cît alții-ntr-o viață.

Dar noi nu știm – și nu-i treaba noastră – la ce se gîndea atunci. Putem, însă, să dibuim destule din pozele ce-au prins și-un pic din interiorul camerei.

Canapelele grele, vitrinele pline cu zeci de suveniruri, zugrăveala cu model, păpușile așa cum nu se mai fac de zeci de ani.

… va urma!

prima partea doua parte

Matty