despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Presto doner

Nu-i de ieri, de azi. Se descurcă binișor pe colț, Occidentului cu Buzești, vizavi de Polizu. Aș zice că, într-un fel, umple nevoia de șaormă bună din zona aceasta, odată cu chinuitoarea decădere a șaormeriei de la Matache…

Deși lumea, aici, se bate rău pe mîncarea gătită, tot s-o mai găsi vreun pofticios de șaorma… pardon! de doner.

În fine! E îndestulătoare și gustoasă, din categoriile „peste 20 de lei” și „ar merge mai puțin sos în ea”.

Presto ăsta-i din familie cu „Preso Pizza” și „Zao” chinezesc.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 265 – Str. Halmeu 5

O casă cum nu credeam să mai văd aici, în București! Între Lizeanu și Reînvierea, îndărăt la Assan:

Mă face să mă gîndesc la gîndacul ăsta de căsuță, de pe Octav Cocărăscu…

mai multe despre Case căzute

Matty

Din fugă: una caldă, una rece

scris de Ando

Pe strada Dianei, la nr. 9, se lucrează, zilele astea, la frumoasa vilă (arhitect Ernest Doneaud) despre care vorbeam şi noi aici.

Sper să nu fie doar un foc de paie, adică vila să-şi fi găsit, efectiv, un proprietar care să aibe grijă de ea pe viitor.

La Foişorul de Foc, în schimb, şantierul început acum câţiva ani la spitalul de ortopedie pare fără sfârşit. Mai întâi, s-a renovat vechiul corp de clădire. Apoi, în spatele acestuia, s-a construit un masiv pavilion nou.

Părea că s-a terminat, dar nu! In jurul lui 1 septembrie, au început alte lucrări, chiar în curtea din faţa vechiului pavilion (ăsta e şi motivul pentru care staţia STB a fost mutată mai încolo, pe strada Traian).

Nu ştiu ce o să iasă, dar poate că, până la urmă, era mai bine să radă total vechiul spital şi să facă unul nou, cap-coadă!

Matty

ultimul must

Totuși este trist pe lume, vorba poetului: „Vinul Nostru” tocmai a adus ultimul must din anul ăsta.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

frecventabil

Bucureștiul a căpătat un loc nou pentru oameni.

Un loc dintr-acelea vii, unde oricine se poate strînge, pierde vremea, tîndăli: un loc necesar, un loc cum vedem cu jind în alte orașe, mai prietenoase cu omul.

După inaugurarea fîntînilor de la Unirea, cît de mult s-a schimbat în bine tot parcul!

Brusc, a devenit frecventabil – nu doar un deșert urban traversat în fugă.

De-o dată, iată că atît bucureșteanul, cît și turistul au cum să șadă undeva, să-și dea întîlnire, să se rupă de Oraș!

Și să se bucure de-un loc frumos, fără îndoială.

Atît de simplu e totul – și atît de mare e, în realitate, nevoia de-a beneficia de asemenea locuri unde Oamenii să fie împreună.

Nici nu ne dăm seama cîtă nevoie avem unii de alții.

Matty

să facem oameni din dobitoace

Cred că a sosit vremea să facem încă un pas mic pentru civilizație: anume, să-i învățăm și pe cei „de la privat” să nu mai trateze clientul ca pe vită.

Știu că legendele-s cu totul altele, dar realitatea momentului e că angajații de la Stat au devenit – cu greu, cu timpul – mai amabili și mai drăguți. „Bună ziua”, „luați loc aici”, „vă rugăm să aia, să ailaltă…”, „ne pare rău că nu avem acum…”

De foarte multe ori am plecat plăcut surprins din interacțiunile cu un reprezentant al Administrației!

Fiindcă mitocănia din societatea noastră trebuie să se menție, cumva, constantă, asta se contrabalansează prin mitocănia crescută a angajatului „de la privat”.

M-a ferit Dumnezeu de păcatul de-a trata oamenii ca pe servitori. Vînzătorii, angajații de la relații cu clienții, agenții de pază nu-s sclavi; cel puțin nu sclavii mei.

M-a ferit Dumnezeu și de păcatul de-a fi arțăgos, sîcîit, chițibușar…

… dar dacă-ți zic „bună ziua” și nu-mi răspunzi, crede-mă: ziua ta n-o să mai fie bună.

… dacă-ți fac loc, te ajut, și nu te duce capul să-mi mulțumești, am grijă să-ți aduc aminte ce nu te-a-nvățat mă-ta cînd aveai trei ani.

… dacă nu te duce mintea să ceri iertare cînd m-ai făcut să aștept, o să te duci peste juma’ de oră la farmacie să-ți iei ceva pentru dureri de cap.

… dacă ești vreun șefuleț și-ți zici că nu mai e nevoie să pui și tu mîna la treabă cînd oamenii se strîng la coadă, sau că te faci că plouă cînd un coleg nu face față, zic să te gîndești mai bine.

M-am cam săturat de angajații „de la privat” cu privire bovină și cu lipsuri comportamentale elementare. De dobitoace!

M-am cam săturat de țîfna că trebuie să lucreze și sîmbăta și duminica și de tendința să mă pedepsească pe mine pentru că patronul nu-i tratează cum se cuvine.

Și m-am cam săturat de angajații ăștia care nu pun mîna să-nțeleagă ce vrea și ce așteaptă omul care interacționează cu ei.

Odată cu depersonalizarea comerțului, vînzătorii buni s-au pierdut; dacă vedeți o casieră de supermarket că știe să ia clienții, că-i rezolvă și că se mișcă repede e o mare șansă ca ea să fi lucrat înainte la un butic, la un magazin de cartier: acolo a învățat cum să se descurce cu oamenii.

Fiindcă cei mai mulți dintre noi n-avem nici timp și nici chef să le facem reclamații – asta e, lăsăm de la noi! – dobitoacele rămîn tot dobitoace. E greșit.

Matty