hei! se poate!

… am lăsat oleac’ de vreme să se scurgă după ce s-au introdus noile sensuri unice pe perechea Polonă-Dorobanți. Știți probabil; pe Polonă mergi dinspre Mihai Eminescu spre Urgență, iar pe Dorobanți invers; de la Perla spre Mihai Eminescu - cu menținuea că, fiind mai larg, Dorobanțiul își permite acomodarea unei benzi unice și separate dedicate transportului local (adică autobuz, taxi și cocalari) înspre Perla.

Zic eu că nu-i rea, ideea - și că aceste sensuri unice descurcă binișor traficul central. Așa pare, cel puțin - și sper să fie, cu timpul, tot mai bine.

Deci, pe Polonă se circulă cam la fel ca înainte; dar am rămas surprins de libertatea cu care Mihai Eminescu s-a ales, pe segmentul gîtuit dinspre Polonă și Dorobanți; nu uit că aici, încă dinainte de ‘89, am prins primele ambuteiaje bucureștene: nu glumesc!

Pare că treaba stă bine - orișicum, mai binișor ca înainte - și pe Calea Dorobanților:

E grozav că s-a înființat și stația ASE pe direcția Perla - era necesară de peste un sfert de secol.

Pozele-s făcute într-o zi de lucru; nu în week-end; și-n plus, sînt făcute la ora prînzului, ora la care de obicei orașul este blocat. Vedeți voi - îmi dau eu seama că am prins o zi ciudat de bună, dar, într-adevăr, partea asta de București o duce mai bine odată cu baterea în cuie a fluxurilor de trafic; ce să vă zic?

Desigur - dimineața ori la orele cînd lumea pleacă acasă nu întîlnim aceeași lejeritate pe-aici; n-are cum - dar nici nu este mai rău, ceea ce-nseamnă că a meritat; na!

De ce? Uite, pentru că la aceeași oră, Calea Victoriei, unde traficul auto a fost gîtuit pe două benzi, în loc să se sufoce… e mai liberă ca niciodată; iar asta v-o pot garanta că se petrece nu ca titlu de excepție; ci cam în fiecare zi:

… asta pen’ că, în paralel, avem senzaționala Buzești-Berzei, arteră care ne-a schimbat, în nici un an, obiceiurile de trafic; care ne ajută să ocolim centrul; care ne duce rapid și elegant și care a meritat fiecare bănuț și pierderea fiecărei cărămizi vechi din clădirile care-au căzut pentru a putea fi construită.

Matty: una pe zi

O stradă cochetă - Sfântul Ştefan

scris de Ando

Imi place nespus această strada. Când vreau să scap repede de viermuiala zgomotoasă a zonei în care locuiesc, traversez Mihai Bravu, o iau uşurel pe străzile lăturalnice - Căluşei şi Pop de Băseşti - şi ies la Foişor de unde, în câteva minute, ajung la Parcul Pache.

De aici, de la colţul cu restaurantul “Izvorul Rece”, începe strada Sfântul Ştefan.

Nu-i o stradă lungă. Dacă-ţi pui minţile, ajungi în cel mult 15 minute la celălalt capăt, care dă în Calea Călăraşi.

Dacă însă o iei agale, te opreşti, o cercetezi, treci de pe un trotuar pe altul, ai parte de multe momente de desfătare, mai ales sâmbăta şi duminica când circulaţia auto se potoleşte.

Lucru interesant şi plăcut: strada asta are la ambele capete câte o oază de verdeaţă. La un capăt, e cunoscutul Parc Pache, amplasat în cercul unde se întâlnesc cele trei bulevarde Carol I, Pache Protopopescu şi Ferdinand.

La celălalt capăt, e părculeţul cu tei bătrâni, din mijlocul piaţetei alungite care se formează de lângă biserica Sfântul Ştefan.
Să poposim un pic mai mult aici cu imaginile, pentru că merită.

Şi mai avem un părculeţ: cel amenajat cu locuri de joacă pentru copii - Parcul Popa Soare - din piaţeta Nicolae Dabija, acolo unde ajung şi străzile Plantelor şi Avram Iancu.

Ca să nu mai spun că (aşa cum e, de fapt, mai toată zona) însăşi strada Sfântul Ştefan este, chiar ea, în cea mai mare parte, bordată cu mulţi arbori.

Scăpate “pe ultima sută de metri” de spaima demolărilor ceauşiste, cartierul Mântuleasa, deci şi strada de care vorbim aici, au fost, deocamdată, destul de ferite de intruziunile stridente din metal şi sticlă care au pocit alte cartiere. Aşa se face că, şi acum, pe Sfântul Ştefan întâlnim, pe viu, acea armonioasă atmosferă şi diversitate a vechilor cartiere bucureştene: bloculeţe cochete, nesfidătoare ca dimensiuni şi amplasament, case trainice, ridicate de oameni cu stare, cu sau fără etaj, cu sau fără curte…

… cu nelipsitele copertine, felinare şi ornamente, cu ferestre fie expuse generos, fie protejate cu feronerii alambicate şi câte şi mai câte.

Iar dacă ai de gând s-o apuci şi pe străzile laterale - Plantelor sau Mihăileanu, Popa Soare, Dr. Burghelea sau Avram Iancu, atunci trebuie să-ţi rezervi destul timp pentru că - vă asigur - ai multe de văzut!

O stradă cochetă - Sfântul Ştefan este episodul XXIII din seria Plimbări în Bucureşti; lista episoadelor - aici

Matty: una pe zi

big limo fail 5

Amenințarea Statului Islamic e mai aproape decît credeam noi.

Frați români, stați de veghe.

alte limuzine - aici.

trezim copiii: ziceam că mă bucur

… ziceam să vă dau și eu o veste bună, dar n-a fost să fie! Ziceam să vă arăt că în fața băncii Unicredit Țiriac din Victoriei nu se mai cerșește - ceea ce, în sine, e adevărat!

…. dar scurtă-mi fu bucuria cînd îi văzui pe copiii din zonă iar printre mașini, la semafor, cerșind. N-au plecat; s-au relocat, cum se zice…

În poză, stau și se joacă. Dar îi găsiți pe-acolo, negreșit. Eu i-am găsit luni, la prînz.

Repet şi vă rog: dacă vedeţi un cerşetor cu un bebeluş (dormind sau nu) în braţe faceţi repede o poză cu mobilulAr fi grozav dacă aţi sesiza direct situaţia la Protecţia Copilului (ca să fie cît mai multe reclamaţii de la oameni diferiţi) dar, dacă nu vreţi asta, trimiteţi aici pozele (nu uitaţi data şi locul exact) şi scriem noi la D.G.A.S.P.C.

Adresa noastră este simplybucharest@outlook.com. Adresele şi telefoanele Direcţiilor de sector sînt aici.

—————————————-

„Trezim copiii“ este o iniţiativă cetăţenească şi particulară lansată de Simply Bucharest şi nu este afiliată nici unei organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. Oricine poate contribui cu fotografii, informaţii, acoperire media. Oricine poate prelua, susţine şi promova subiectul.

anunțuri pentru oameni răi

o luptă-i viața! … deci, te lupta!

Și… în București… dă-i și luptă, neicușorule!

Că ai cu ce să te lupți - cu șoferul, cu pietonul, cu rîul, cu ramul: toți, dușmani ți-s.

oameni răi, maică, peste tot.

Matty: una pe zi

oamenii nu vor transport public

mă-ntreb de ce oare transportul nostru public este așa debil; atît de neglijat de Primărie; atît de disprețuit. Dar am descoperit - nu pentru că așa-l menține Primăria; ci pentru că așa-l vrem noi.

Ciudat, nu? Oare sîntem cu toții așa de proști?

Mă tem că da; și nu proști - ci fuduli; chestie, care, așa cum zice proverbul, se potrivește mănușă cu prostia…

Da - sîntem fuduli; și-n fudulia noastră, credem că trebuie să disprețuim transportul public. Pentru că nu-i așa? - doar săracii au bani doar de tramvai.

Și dacă e ceva de care temem, e să fim considerați săraci.

De-aceea, ca cetățeni, ne ferim ca dracu de tămîie să ne asociem cauzelor care pot ajuta… săracii.

Da - avem grupuri de cetățeni care vor șosele mai bune; străzi mai late - și nu e nimic greșit în ceea ce vor ei.

Da - avem grupuri de cetățeni care vor infrastructură decentă în cartierul pe care ei înșiși l-au blocat - și-i pot înțege și pe ei…

Da - avem grupuri de cetățeni care militează din toată inima pentru mersul cu bicicleta - și-i admir, în sinea mea…

Și - pentru că aceste grupuri reușesc să pună presiune pe adminstrație, ceea ce doresc se poate întîmpla; nu în totalitate, nu pe loc, dar… se poate.

Cum, deci, să avem transport mai bun, dacă nu cerem transport mai bun? S-o fi înființat - și nu știu eu - asociația celor care așteaptă tramvaiul 8, liga celor care așteaptă-n troleu pe Carol, fundația împotriva abuzurilor șoferilor care nu opresc seara în stații?

Ei bine, acestea nu există - doar pentru că noi toți, ca cetățeni, nu vrem să ne pese de transportul public. Noi, cetățenii, îl urîm; ca să nu-l folosim, mergem cu mașina sau ne luăm bicicletă; noi - cetățenii - n-o să primim niciodată transport public decent, fiindcă nu-l cerem.

Scurt pe doi: avem ce merităm

să faci poze

… una dintre cele mai enervante nesimțiri cu care ai de-a face, ca turist pe-aici ori aiurea, e felul în care cineva ți se bagă-n față, cînd ai de gănd să faci și tu vreo poză.

Nu plîng de mila japonezilor care stau juma’ de oră să-și caute cadrul perfect, ci pentru oamenii care vor și ei să ia, la repezeală, o amintire; un clișeu al vreunei scene care nu se mai repetă - înțelegeți voi.

Îmi plac cei care se dau, cuminți, la o parte, pentru două secunde - cît îți ia ție să faci poza. Nu-i costă nimic și fac și-un bine; asta se cheamă, oameni buni, civilizație.

Ce greu e, să faci, bunăoară, un ocol - trei pași - prin spatele fotografului?

Mi se pare un gest, un ceva-care-lași-de-la-tine…

Fiindcă bucureșteanul n-are cultura turismului și nici a turistului, fiindcă bucureșteanul se teme de fotografiat ca băștinașii care credeau că aparatul le fură sufletul, bucureșteanul nu s-ar da la o parte, cînd vede că vrei să faci o poză, nici să-l pici cu ceară.

Și-i păcat, desigur.



despre ce se mănîncă în Bucureşti - şi cu ce se mănîncă Bucureştiul.

acasa

detalii si contact

harti si scheme

linkuri si prieteni

autori si articole

vorbim despre...

550 555 Alexandru Dinu ando anii 90 arhitectura biciclete blog caricaturi C D Mocanu civilizatie cofetarie covrigi cultura cumparaturi fast food fun general guest post internet istorie magazine masini Matty Mic.ro patiserie plimbare porcarii porcarii imense poze presa primarie prostuar radio restaurante shaorma strazi tampenii timpenii trafic transport public trezim copiii una pe zi uratenii uritenii

comentarii

arhiva

cele mai