trezim copiii: iar la Răzoare

Avem un caz nou petrecut la Răzoare; locul unde mereu se cerșește printre mașini. S-a petrecut sîmbătă, pe 13 Septembrie, la orele după-amiezei:

Fotografia este primită de la un cititor - mulțumesc mult! Cazul este pentru DGASPC Sector 6.

Repet şi vă rog: dacă vedeţi un cerşetor cu un bebeluş (dormind sau nu) în braţe faceţi repede o poză cu mobilulAr fi grozav dacă aţi sesiza direct situaţia la Protecţia Copilului (ca să fie cît mai multe reclamaţii de la oameni diferiţi) dar, dacă nu vreţi asta, trimiteţi aici pozele (nu uitaţi data şi locul exact) şi scriem noi la D.G.A.S.P.C.

Adresa noastră este simplybucharest@outlook.com. Adresele şi telefoanele Direcţiilor de sector sînt aici.

—————————————-

„Trezim copiii“ este o iniţiativă cetăţenească şi particulară lansată de Simply Bucharest şi nu este afiliată nici unei organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. Oricine poate contribui cu fotografii, informaţii, acoperire media. Oricine poate prelua, susţine şi promova subiectul.

Bucureşti 2014 - clădiri moderne

scris de Ando

Nefiind nici arhitect, nici constructor sau urbanist ci doar un simplu turist” în propriul oraş, deşi am mai păţit-o” când am abordat acest gen de subiect, nu mă lasă inima să nu revin pentru că, vrem nu vrem, oraşul se mişcă” şi din noianul de clădiri noi ridicate după 1989, sunt deja destule care scapă, cumva, din corsetul tiparelor. Şi da, avem, chiar şi după 89, tipare, banalitate - nu mai zic de prost gust - în multe construcţii urbane.

De la început, precizez că nu e vorba de clasamente sau top-uri, de cea mai…” sau de cel mai…” Este pur şi simplu o mică selecţie personală a ceea ce mi s-a părut mai deosebit în materie de clădiri noi.

Spun mică selecţie” pentru că sunt zone uriaşe, fiecare comparabilă - fără exagerare - cu un oraş mediu şi pe care, practic, nu am ajuns să le tropăi” temeinic.

Aşadar, să pornim la drum.

Din puzderia de clădiri ridicate în aria cuprinsă între Şos. Nordului şi Nicolae Caranfil (zonă care e, în opinia mea, un mare rateu urbanistic) am reţinut cu deosebită plăcere această vilă de pe Şos. Nordului

Pe bulevardul Mareşal Prezan, lângă Piaţa Charles de Gaulle s-a construit acest bloc de birouri. Ii zice MONOLIT şi aici puteti citi cam ce au gândit cei care au conceput-o. Oricum, pe mâna unor meseriaşi iată cum negrul care sub aspectul său rece e asociat adesea negativului, tristeţii, capătă nebănuite valenţe vizuale.

Pe Barbu Văcărescu, colţ cu str. Gheorghe Ţiţeica avem o altă clădire interesantă. Blocul SOFA. Clădirea, cu destinaţia principală sediu de birouri, poartă oficial numele BVO, dar când la parter există un restaurant - SOFA, pentru că despre el e vorba - bunul renume al acestuia este preluat volens nolens” şi de blocul cu pricina.

Mergem mai departe.Pe strada Praga, imediat din piaţeta Memorialului Zorileanu, găsim un cochet bloculeţ de locuinţe, cu balcoane generoase, atât de firesc încadrat în specificul cartierului.

Din bulevardul Ion Mihalache (fost 1 Mai), pe stânga, cum mergi spre Piaţa Domenii, se face o stradă botezată… Ghiţă Hagi! Pe unele hărţi, am văzut scris Hagi Ghiţă. Aici merită reţinută a doua clădire pe dreapta:

O prezenţă insolită, date fiind vecinătăţile destul de ponosite, este această -zic eu - reuşită clădire de locuinţă de pe strada Mătăsari, aflată vizavi de defunctul cinema Popular”:

Cu o siluetă deosebită, avantajată enorm şi de amplasament, construcţia acestei biserici franciscane, aflată pe o colină de pe malul Lacului Morii domină vizual Şoseaua Virtuţii:

In piaţa cu fântâna Zodiac, de la intrarea în parcul Carol, nu se poate să nu remarci această clădire nouă:

Deşi majoritatea celor cu care am mai discutat s-au arătat, în primul rând, vexaţi de combinaţia coloristică violentă, eu sunt de părere că - de fapt - vecinii”, clădirile din coasta ei adică, sunt cele care îi afectează imaginea de ansamblu.

De curiozitate, am încercat şi o variantă îndulcită” a imaginii, în sepia:

Pe strada Dogarilor (se intră mai uşor din str. Tunari, vizavi de staţia PETROM) pe când efectuam o rundă de vânătoare de rable”, am dat, întîmplător, de acest ansamblu de locuinţe, care - am aflat între timp - a fost şi premiat!

Şi pentru că în aceste zile s-a aniversat un secol de olimpism românesc, merită (re)amintită această reuşită clădire publică aflată imediat după Arcul de Triumf, pe strada Alexandru Constantinescu (nu prea am înţeles de ce adresa oficială este Bd. Mărăşti?!): sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român

s-au folosit şi imagini de pe Google Maps.

Matty: una pe zi

povara începerii școlii

Observ cu mare sîcîială că, de ani buni de zile, începerea școlii e asociată cu scandal, cu înverșunări, cu frustrări… Ce greșit e!

Desigur, privesc televizorul, citesc presa, ascult oamenii-n parc și pe lîngă mine. Și-s trist că văd, în preajma zilei astea, cum se discută doar de povara de-a trimite copilul la școală; de lipsurile sistemului educațional; de bîjbîielile programei.

Nu cred că-i chiar așa o povară, pentru cei mai mulți dintre noi, să-și dea copilul la școală. Atenție - zic bine, pentru cei mai mulți dintre noi! Pentru că știu bine că-s atîția (și chiar prea mulți!) oameni care au greutăți mai mari decît am vrea noi să credem…

Dar ce să vă zic eu! Dac-ai bani să bagi doi litri de cola-n copilul tău, nu-mi pare un capăt de țară să-i iei caiete de 7-leii-ăștia!

Dac-ai bani să iei atenții lu’ doamna, nu cred că face să te plîngi că ce scumpe-s cărțile!

Să-ți iei copiii la cumpărături pentru școală în hipermarket doar pentru a-i face să se simtă prost cu textele: n-avem bani de asta, nu ne permitem, dragă, ailaltă (dar să nu uităm, totuși, să luăm petul de bere pentru tăticu!) e cam de prost-gust!

Ce lecție dai copilului? Că începerea școlii e o povară. Că, decît să arunci banii pe școala aia, mai bine s-avem noi, mamă, burta plină!

Azi a fost 15 Septembrie. Și-a fost o zi splendidă; cu Soare, cu o căldură blîndă și cuminte, de parcă și lui Dumnezeu-Drăguțul i-a venit să facă cu ochiul copiilor care-ncepeau școala.

Un așa 15 Septembrie-i păcat să-l consideri o povară.

Dac-ați uitat cît de mult le place copiilor să se bucure, să vă fie rușine.

Plimbări în Bucureşti XXII - la Cimitirul Bellu

Slavă Domnului, niciodată bucureșteanul nu se poate lăuda, fără să mintă, că-și cunoaște perfect și complet orașul. Căci mereu mai e ceva de văzut. Și mereu ceea ce-i de văzut e ceva interesant, care-i face bucureșteanului experiența cunoașterii mai plină.

Viața bucureșteană se-ncheie - în medie un pic mai tîrziu decît în alte orașe ale țării, dar asta-i altceva - cu drumul în cutia aceea de lemn lăcuită. Unii bucureșteni fac acest drum, petrecuți de cei lăsați în urmă, pînă-n capătul Căii Șerban-Vodă, unde se află Cimitirul Bellu.

N-am mai fost de multă vreme pe-aici; și fiindcă ăsta-i locul unde vremea se măsoară altfel, o să vă zic că n-am mai fost aici de peste-un sfert de secol. Mult! Cînd am văzut prima dată cimitirul, cred că ne dusesem să căutăm castane - pesemne că la școală ni se ceruse să strîngem (naiba știe de ce) cîte-o plasă de castane. Nu mai țineam minte nimic - afar-de cîntecul cu care ne-nveseleam la fotbal „se lasă seara-n cimitiru Bellu, vine Dinamo și face apelu- așa că plimbarea făcuta aici zilele trecute a fost ceva nou-nouț.

Cimitirul Bellu trebuie vizitat. Nu ca cimitir - dacă nu vă plac cimitirele și ăi morți. Vizitați-l ca loc plin de istorie, ca loc plin de povești, ca loc plin de monumente. Vizitați-l cu cartea de istorie-n mînă, ca să zic așa. Și de-abia dup-aia cu poveștile vieților celor răposați în minte.

Toamna, acum, Cimitirul Bellu e cuminte și tăcut. Cîte-o castană mai cade, făcînd poc!” pe capacul greu al vreunui mormînt. Mai sînt și alți turiști, mai sînt și cei care-ngrijesc vreo cruce, mai sînt și paznicii care se plictisesc, păzind morții de cei vii.

Nu-s de-ajuns nici două ore ca să-l vizitezi. Prea-s multe crucile, statuile, cavourile, criptele, inscripțiile care-ți atrag atenția. Scriitori, cîntăreți, actori, profesori, medici, aviatori - doamna cu coasa n-a iertat pe nimeni. Unii-s celebri, alții-s uitați; sînt, însă, atîtea și-atîtea morminte încît curînd uiți că te afli-nconjurat de umbre - ești doar într-un muzeu în aer liber, sub umbră plăcută și-n liniște mare.

Unii zic că n-ai voie să faci poze în Bellu; eu am făcut cîte-am vrut. Vi le pun - cît mai multe - ca să vedeți că-i un loc frumos, pe care-l puteți vizita cu inima deschisă; și-i un loc de care bucureșteanul trebuie să țină seama.

plimbări în Bucureşti: lista episoadelor - aici

Matty: una pe zi

La mulţi ani, Puiu Manu!

Azi, dacă vreţi voi să ştiţi, e ziua lui Puiu Manu şi-i urăm ˜„La mulţi ani!”

Şi să mai crească destui copii fermecaţi de desene!

Acum doi ani l-am întîlnit ca să-i iau un interviu.

Lie Ciocîrlie

Toamna e aici, nu mai avem cum să ne amăgim: dacă peste zi încă mai avem nevoie să ne odihnim la umbră, seara-i de plovăr, cum se zice…

Fiind toamnă, aşadar, iată-ne şi Bucureştiul împînzit de evenimente; care mai de care, care mai scump-de-gratis, care mai gălăgios!

Nici cu teleportarea nu le poţi dovedi pe toate: şi-n plus, nici nu le ştii pe toate, deoarece - neavînd presă dedicată cu adevărat Bucureştiului, nu stă nimeni nici să le adune, nici să le vadă, şi nici să le comenteze întru folosul bucureşteanului…

Şi - căutînd chestii de văzut prin oraş şi fugind (în egală măsură) de alte chestii de ne-văzut, am ajuns iar în Centrul Vechi, curios să văd ce-o mai fi pe scena „Festivalului Caragiale”.

Şi nu mi-a părut rău să rămîn aici - pentru c-am văzut ansamblul Lie Ciocîrlie; şi ce poate face el.

E-o fată care cîntă din gură; alta care cîntă la vioară; un gagiu la acordeon, altu-care bate-ntr-o cutie, un flăcău ce ciupe chitara şi altul ce mîngîie contrabasul pe burtă de parc-ar vrea să facă să toarcă un motan uriaş.

Şi, iese foarte bine. Cîntă şi frumos, şi armonios, şi se simte cît de legat e spectacolul - departe de stridenţe şi căznituri.

Bine-mi pare c-am rămas să văd cum cîntă Lie Ciocîrlie - a fost frumos. Bravo!

Matty: una pe zi

la Obor!

de-aș prinde un turist care vrea să mă-ntrebe unde - neapărat - trebuie să se ducă ca să-nțeleagă și să-și apropie Bucureștiul, l-aș trimite, desigur, pe Calea Victoriei, punîndu-l s-o străbată odată de la Splai spre Șosea, și data viitoare dinspre Șosea spre Splai; căci străbătînd calea asta în ambele direcții, te alegi cu două experiențe diferite…

L-aș mai trimite și prin alte locuri; comune - firește. Și-apoi l-aș pune să se ducă la Obor.

Da - nu poți pricepe orașul ăsta dacă nu-i cunoști Oborul.

Niciodată, în nici un moment, importanța Oborului nu s-a-mpuținat. E - și rămîne - locul unde-ți poți lua ce vrei; și să te speli pe cap cu toate chestiile inventate pe fața Pămîntului.

La Obor e locul unde găsești orice și unde vînzătorul însuși se scarpină-n cap cînd îl întrebi dacă are pe-undeva prin magazin ceva mai rar; dar dacă nu găsești la vînzătorul ăsta, găsești la altul - ori lîngă el, ori în cel’lalt capăt al pieții…

Ca neavenit într-ale Oborului, ca bucureștean care-l calcă doar la nevoie, nu-i știu secretele, nu-i știu găurile de vierme, nu-i știu capcanele; e, pentru mine, doar spectacol, fascinație, zumzet nesfîrșit.

E Bucur-Oborul, cu raioane anacronice și dosuri ne-explorate; e însuși blocul-mamut numit ALMO; hala cea veche, piața, talciocul, hala nouă, terasele cu fum, patiseriile, băbuțele cu cărucioare de cumpărături, moșii cu pîinea-n plasă, țăranii, țiganii, bețivii, ologii; lucrurile la un leu, hoții și ceea ce se vinde furat; zgomotul, aglomerația, muzica - trebuie să le simți pe toate, laolaltă.

Zic eu că turistul străin nu s-ar plictisi aici; și nici c-ar fugi, speriat - mulți turiști trag în fel de fel de hoteluri și hosteluri dosnice, prin zone neașteptat de ne-turistice; cred c-am putea termina cu Bucureștiul acela de vitrină de sticlă pe care ne-ncăpățînăm să-l punem în față.

Poze, din Obor, n-am - pur și simplu, n-am avut cum să-i cuprind, în imagini, spiritul. Doar v-am povestit despre locul ăsta atît de bucureștean, încît nu trebuie ocolit.



despre ce se mănîncă în Bucureşti - şi cu ce se mănîncă Bucureştiul.

acasa

detalii si contact

harti si scheme

linkuri si prieteni

autori si articole

vorbim despre...

550 555 Alexandru Dinu ando anii 90 arhitectura biciclete blog caricaturi C D Mocanu civilizatie cofetarie covrigi cultura cumparaturi fast food fun general guest post internet istorie magazine masini Matty Mic.ro patiserie plimbare porcarii porcarii imense poze presa primarie prostuar radio restaurante shaorma strazi tampenii timpenii trafic transport public trezim copiii una pe zi uratenii uritenii

comentarii

arhiva

cele mai