7 mașini vechi - LIV

Iată-ne privind din nou la mașini vechi și oftînd că… le găsim tot mai greu.

Recent, am dat peste un Fiat Ritmo, din seria a doua, tare prăpădit - însă funcțional la cele trei decenii ale sale:

Dacă-i pui un fund, o să fie Regatta; dar asta-i altceva.

Ando s-a distrat găsind - una lîngă alta - două legende ale șoselelor: o Volgă rechin și un Pontiac Firebird TransAm III:

Revedem mai bine o mașină foarte bună: versiunea sport a Skodei 120L, numită Rapid; nici o legătură cu modelul contemporan. Este fotografiată de Cristi:

De la Marius avem un Ford Sierra Estate, care face 30 de ani ca popa:

Mașinile următoare vin de la Paul Ioan Pârlea. Începem cu un Rover 216 - are și el vreo 20-25 de ani:

Vedem și-un Mozvici - un 412, din ce în ce mai rar!

… și încheiem cu încă un Fiat 1300; mașină care ne-ncîntă și azi, după - cît? - o juma’ de secol!

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate - aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Matty: una pe zi

binișor împreună

… unul dintre cele mai proaste lucruri despre viața în acest oraș este tentația de-a deveni mitocan. Începe tipitil; întîi devii Mitică, apoi miticismul ăsta nu-ți mai e de-ajuns: se transformă în altceva, mai nociv, mai greu de dezbărat: în mitocănie.

Ni se dau mii și mii de cazuri de oameni pe care Bucureștiul i-a schimbat, i-a stricat. Se dă vina pe anii în care s-a construit omul cel nou, societatea cea nouă, ani în care bunul om venit de la țară, dînd de viața liberă și permisivă din marele oraș, a lăsat de-o parte și bun-simț, și bună-creștere, și a devenit un orășean murdar, hoțoman și fără caracter.

Însă acest proces continuă; nu s-a oprit. Și azi, tentația provincialului de-a ajunge în București și de-a fi unul de-al locului îl face să se poarte ca noi, se zice.

Iar imaginea noastră printre restul românilor este proastă, desigur. Cine nu știe că sîntem răi, mitocani, că înjurăm, scuipăm, aruncăm gunoaie pe jos și că trăim într-o grabă neoprită?

Așa sîntem, probabil - ce s-o mai dăm cotită.

Nu mi-a plăcut niciodată acela care priveşte de sus pe cel care nu-i bucureștean; fiindcă cei mai mulți dintre noi nu sîntem bucureșteni din negura timpurilor. Bucureștenii sînt - și-i grozav asta - toți oamenii născuți, veniți, crescuți, primiți, fugiți aici.

Sîntem împreună în orașul nostru - oraș pe care nici nu-l iubim și nici nu vrem s-o facem; oraș pe care nu-l înțelegem și nici nu vrem s-o facem; oraș pe care însă nu vrem să recunoaștem că nu-l putem lăsa…

Doar că faptul e fapt; are Bucureștiul ăsta ceva în aer care te-ndeamnă să lași, uneori, garda jos: să-ți înjuri aproapele; să vezi cum e să-i iei fața; să simți cum e cînd îți găsești dreptatea urlînd.

Dar nu-i dracul ăsta bucureștean atît de negru - nu toți rămînem așa; altminterea am ajunge să ne dăm în cap pe stradă cu toții. Cu toată tentația de-a deveni mitocani, nu devenim niciodată nici cu toții, nici pe de-a-ntregul, nici pentru totdeauna mitocani - cumva ajungem să trăim binișor împreună aici, în București.

Păcat că nu asta e eticheta Bucureștiului - deși ar trebui.

Matty: una pe zi

Case căzute 4 - Calea Dorobanţilor 212

scris de Ando

O soartă la fel de nefericită o are clădirea de pe Calea Dorobanţilor 212. Abandonată de ani de zile, locuită, sau mai bine zis ocupată, sporadic şi - fireşte - distructiv de ţigani, casa arată acum astfel:

… deşi super amplasată - vizavi de Televiziune - rămâne un mister că nu şi-a găsit încă „proprietarul”.

Ca fapt divers: când am făcut pozele, am observat că nici clădirea imediat alăturată, de pe strada Av. Nicolae Velescu, nu „se simte” prea bine!!!

mai multe despre Case căzute

Copacul

scris de Florin

Asa cum ne-a obisnuit, RATB-ul isi rezolva problemele simplu, rapid si elegant. Intre cele doua poze de mai jos este o diferenta de o luna, ceva zapada si un copac.

Copacul respectiv se afla in statia de autobuz de la Parcul Bazilescu. Cum el obstructiona coborarea/urcarea in autobuz, reatebistii au hotarat, manati probabil si de ecologismul militant (ce a dat de cateva ori peste cap transportul in centrul Capitalei sub deviza “Uniti Salvam”) sa taie acel pom ca sa faca viata mai usoara asteptatorului de autobuz. Bine inteles ca instalarea pe un stalp de teava (ca la tramvaie) a placutei de statie, astfel incat usile sa nu mai fie blocate, ar fi necesitat desfasurari importante de forte umane si ar fi condus la cheltuieli inutile de fonduri, materie prima si materiale. Si apoi ce mai conteaza un copac, in comparatie cu marile probleme cu care se confrunta mapamondul lumii!? Ciotul ramas continua sa incurce pasagerii, dar RATB-ul si-a facut datoria.

Poate ca inainte de a se pune pe taiat, acelasi RATB, ar fi trebuit sa regandeasca traseul lui 697, ca sa aiba si amaratii cu ce ajunge macar pana la “Cribit” daca Gara de Nord este “in a gallaxy far, far away”.

Postez si o poza cu ciotul ramas pt. a vedea ca pomul respectiv era in deplinatatea facultatilor sale fizice, fara putregai sau alte boli ascunse.

Matty: una pe zi

Se lucrează la Metrou Eroilor

Pare a fi cel mai central şantier public al Bucureştiului - acela al noii staţii de metrou Eroilor, unde vor ajunge trenurile din Drumul Taberei. Fiindcă de un sfert de secol ne-am dezobişnuit să vedem muncă în oraşul nostru pare ciudat cînd trecem pe lîngă şantierul de-aici.

Da - e şantier; cu tot ce presupune asta: cu săpături, cu maşini grele, cu zgomot şi cu noroi - dar ce bine e cînd avem un şantier! Înseamnă că se petrec lucruri bune.

Sîmbătă, de Ziua Unirii, m-am dus să dau o mică raită şantierului. Se lucra serios şi bine.

Întîi, am luat la pozat interescţia bulevardelor Eroilor cu Eroii Sanitari:

După cum vedeţi, această intersecţie este reconfigurată, deoarece se lucrează serios peste drum de parc, pe colţul dinspre Medicină.

S-au schimbat lucruri aici, din toamnă. Copaci tăiaţi, chioşcurile florăreselor mutate vizavi; ba chiar ceva mişcare şi pe colţul viran dintre Splai şi Eroilor.

Pe aici - în zona adiacentă şantierului - nu s-a asfaltat, şi se păstrează obiceiul peticirii gropilor, cînd nu se mai poate altfel. La final, probabil, şi podul peste Dîmboviţa va fi reabilitat, deoarece e de multă vreme în mizerie; dar asta e altă discuţie.

M-am uitat şi peste gard, desigur, să văd ce se lucrează concret la metrou:

… apoi am ocolit prin parc şantierul, întorcîndu-mă în Eroii Sanitari.

Pe aici e şi cea mai mare mişcare, deoarece e intrarea de lucru a şantierului. Betoniere, basculante şi trailere intră şi ies continuu. Băieţii de la poartă spală de noroi roţile camioanelor care ies din şantier, iar apoi curăţă şi bulevardul - practică pe care pe vremea lui Ceaușescu am întîlnit-o, în Bucureşti, într-un singur loc - şi anume la un şantier din apropiere de cartierul Primăverii.

Metroul acesta care se construieşte în oraşul nostru e un lucru extraordinar. Şi chiar dacă nu vi se pare, lucrările merg mai bine decît ne speriau scepticii. Bravo!

din presa vremii

Privim iar prin ediții vechi, ca să vedem bucăți din viața Bucureștiului, așa cum au apărut în „România Liberă”.

Pe 19 Septembrie ‘45 citeam despre o ispravă a celebrului Alimănescu - comisarul acela:

Pe 3 Aprilie ‘46 aflam despre sancționarea unor debitanți de tutun…

O zi mai încolo, despre un incendiu la Teatrul Modern:

Pe 10 ale aceleiași luni, citeam despre un furt senzațional; mai mult sau mai puțin senzațional - ce, oare pe-atunci ne feream să dăm titluri atractive?

Încheiem cu „fapte diverse”, cum se zice - și anume cu ITP-ul trăsurilor de piață.

Matty: una pe zi



despre ce se mănîncă în Bucureşti - şi cu ce se mănîncă Bucureştiul.

acasa

detalii si contact

harti si scheme

linkuri si prieteni

autori si articole

vorbim despre...

550 555 ando anii 90 arhitectura biciclete blog caricaturi C D Mocanu civilizatie cofetarie covrigi cultura cumparaturi fast food fun general guest post internet istorie magazine masini Matty Mic.ro parcuri patiserie plimbare porcarii porcarii imense poze presa primarie prostuar radio restaurante shaorma strazi tampenii timpenii trafic transport public trezim copiii una pe zi uratenii uritenii

comentarii

arhiva

cele mai