despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

trezim copiii: la B. R. D. – Victoriei

Un bărbat cerșește cu un copilaș în brațe. L-am văzut luni, pe 18 februarie, între orele 12 și 13 în zona turnului B. R. D. din Piața Victoriei – ajungea și spre Filantropia, unde bătea soarele și nu trăgea vîntul.

Repet şi vă rog: dacă vedeţi un cerşetor cu un bebeluş (dormind sau nu) în braţe faceţi repede o poză cu mobilulAr fi grozav dacă aţi sesiza direct situaţia la Protecţia Copilului (ca să fie cît mai multe reclamaţii de la oameni diferiţi) dar, dacă nu vreţi asta, trimiteţi aici pozele (nu uitaţi data şi locul exact) şi scriem noi la D.G.A.S.P.C.

Adresa noastră este simplybucharest@outlook.com. Adresele şi telefoanele Direcţiilor de sector sînt aici.

—————————————-

„Trezim copiii“ este o iniţiativă cetăţenească şi particulară lansată de Simply Bucharest

Pengyou – restaurant chinezesc bun!

N-am mai avut de multă vreme o recomandare de restaurant, nu-i așa?

Pengyou e un restaurant chinezesc foarte bun.

Au, restaurantele astea chinezești, un dar aparte – acela de a-și strînge clienți, de a-i apropia, de a-i face să revină: mîncarea, atmosfera, toate contribuie.

Îl găsiți pe strada Occidentului 11, aproape de Polizu.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Matty

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1964 (I)

de C. D. Mocanu și HM

1964. Un peisaj liniștit cu lacul Herăstrău, din vremea cînd parcul era „de cultură și odihnă”. Se vede mătăhăloasa Casă a Scînteii, oglindindu-se în apă.

Nu se vede Pavilionul H, deși de el se leagă următorul calendar:

În acest spațiu s-a ținut expoziția americană „Transporturile în SUA”. Cu toate că deja se inaugurase pavilionul cel nou, al Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale, în micuțul „H” încă se organizau asemenea manifestări (să nu uităm că încă din anii ’30 Herăstrăul devenise destinația bucureșteană obișnuită pentru expoziții, odată cu manifestările legate de „Luna Bucureștilor”). Moda expozițională revenise aici de cîțiva ani; în 1959 se ținuse primul „pavilion de mostre” al industriei noastre, cu 20 de mii de exponate.

Revenind la expoziția americană, a fost ceva nemaiîntîlnit, ceva care-a rămas în mintea bucureșteanului obișnuit cu puturoasele automobile sovietice; parcul nostru auto de-abia începea să se-mbogățească cu mașini occidentale (îndeobște modele populare).

Mai avem două calendare; unul ne-ndeamnă să încheiem asigurări de persoane la adas și cel’lalt să folosim ceaiuri și plante medicinale – le găseam la farmacii și la magazinele specializate ale cooperației de consum.

Va urma!

Matty

Despre trezire, somn și ceasul biologic

scris de Venera E. Dumitrescu-Staia

Traim în prezent într-o lume din ce în ce mai artificiala. Electricitatea si sistemele moderne de iluminat ne permit a continua activitatile noastre atât ziua, cât si noaptea, fara a fi „sclavii” luminii solare, putând a calatori pâna la antipozi în câteva ore, ceea ce era imposibil si de negândit la începutul secolul trecut. Or, fiinta umana (ca si majoritatea animalelor) are un „ceas intern, un ceas biologic” ajustat ritmului zilei si noptii, creierul uman având capacitatea îndurarii alternantei celor trei stari de veghe principale anume: trezirea, somnul si visul. Daca functiunile somnului si trezirii sunt cunoscute, dimpotriva, functiunile celei de a treia stari a creierului, care este visul, ramâne una din enigmele cele mai iritante ale biologiei umane.

Din curiozitatea aflarii acestei ENIGME, care priveste tot OMUL, am pornit spre cercetarea unor materiale publicate (carti, reviste, internet), aflând cele ce urmeaza. Citind cartea „Paradoxe du sommeil”, autor Michel JOUVET, neurobiolog francez (n. 1925) la Lons de Saunier, considerat ca unul din pionierii „Hipnologiei”, Membru al Acadeiei de Stiinte franceze în 1977, distins cu Medalia de aur CNRS în 1989 (Centrul national de cercetari stiintifice, cel mai important organism de stat din Franta, fondat în 19 Octombrie 1939). Printre altele, M. JOUVET, propune teoria speculativa, precum ca „functiunea visului ar fi o reprogramare neurologica iterativa pentru prezervarea la indivizi ereditatea psihologica la baza personalitatii sale”.

Din cele scrise de M. Jouvet, precum si din cercetarile echipei de biologi de la Spitalul Sacré-Coeur din Montréal, condusa de M-me Marie DUMONT, biolog, rezulta ca „Somnul este o pierdere a cunostintei, fara a pierde însa receptiile senzitive cu lumea exterioara, acompaniat de o diminuare progresiva a tonusului muscular, care survine la intervale regulate”. S-a mai stabilit ca „Alternanta trezire/somn” corespunde unuia din ciclurile fundamentale la animale – ritmul circadian. La specia umana, somnul ocupând aproape o treime din viata sa.

Acest „ceas biologic” (l’horloge biologique), este ascuns în circumvolutiunile creierului, cele care controleaza somnul, apetitul, temperatura corpului, secretiile hormonale etc. Dupa cercetarile celor enuntati, ar fi posibil sa se „modifice ora ceasului biologic, modificând iluminarea”. Dupa Marie Dumont, reajustarea ceasului intern trece prin ochi, motivând aceasta, afirmând ca, „pe retina ochiului, celulele ale caror singura functiune este de a ajusta ceasul intern, care este situat în hipotalamus, glanda care se gaseste la baza creierului”. Dar, se atrage atentia ca „semnalul luminos trebuie sa parvina la creier la un moment precis al ciclului sau circadian”.

Se mai stie ca la sfârsitul fiecarei zi, temperatura corpului scade putin câte putin sub efectul melatoninei, care nu este altceva decât hormonul somnului. Ori, la sfârsitul noptii, este un punct-pivot unde temperatura începe sa urce din cauza unui alt hormon, mai stimulant, anume CORTISOLUL. Reteta D-nei M. Dumont este simpla, dupa teoria sa si anume ca, fiecare dintre noi trebuie sa-si identifice punctul-pivot personal, adica doua ore înaintea momentului obisnuit de trezire, adaugând ca „nu este suficient sa transpozam acest punct-pivot în fusul orar al unei destinatii unde vrem sa ne deplasam”. Pentru o calatorie catre Est, trebuie avansat „ceasul intern biologic” si a se expune la lumina DUPA ora fatidica. Dar pentru o calatorie spre Vest, este contrariul, trebuie sa ne expunem la lumina ÎNAINTEA punctului-pivot pentru a da înapoi „l’horloge biologique”. O alta solutie experimentata: „de ce sa nu ne ajustam ceasul intern înainte de a pleca într-o calatorie, în functie de diferentele orare?” În acest fel se pot evita decalajele orare, care ne pot împiedica sa activam dupa cum ne-am propus, fiind obligati „sa dormim ziua si sa fim treji noaptea” sau invers.

Michel Jouvet, mai confirma ca ciclul trezire-somn, la majoritatea speciilor, este sub dependenta ritmului numit „nycthéméral”, nictemeral, (cuv. gr. nuktos=noapte, hemera=zi), acest ritm actionând ca sincronizator sau timp dat asupra unui ceas biologic intern situat în hipotalamus, care primeste informatia luminoasa pe cai venind de la retina. Acest ceas biologic intern, în lipsa sincronizatorului extern, de exemplu o zi prelungita într-un adapost întunecat sau într-o pestera etc., functioneaza cu o mica întârziere sau un avans asupra ritmului de 24 ore, deci aproape 24 ore (circadiene), de unde si termenul de ritm circadian. Or, acest ceas biologic tine sub dependenta sa numeroase alte „ceasuri” care controleaza sinteza enzimelor si a hormonilor, temperatura centrala a corpului uman si indirect ritmul de trezire si de somn.

Constatarile celor autorizati si enumerate mai sus foarte succint, nu au avut importanta altadata, dar civilizatia industriala cu ritmul de lucru cunoscut în prezent, aparitia Jet-urilor si a calatoriilor intercontinentale, au plasat creierul uman în conditii pe care evolutia umanitatii nu le-a prevazut. Astfel, daca un calator pleaca din Lyon pentru a ajunge la Los Angeles pastreaza un ritm circadian endogen al ceasului sau biologic intern, pâna când va primi informatiile zi-noapte decalate cu 8 sau 9 ore, rezultând o desincronizare între necesitatea lui de somn sau de trezire si timpul legal, de unde apare trezirea în mijlocul noptii si adormirea în timpul zilei. Aceste desincronizari între orologiul circadian endogen si timpul real poate antrena, mai cu seama daca ele se repeta deseori, o dereglare a ciclului trezire-somn, deseori depresiuni. Daca ritmul circadian comanda alternanta trezire-somn, este un ritm ultradian de ordinul a 90 minute care regleaza periodicitatea somnului paradoxal. La om, este posibil ca acest ritm ultradian sa fie expresia unui ritm fundamental (Basic Rest Activity „BRAC”). Acest ritm va fi atunci predominant la nou-nascuti, dar va fi apoi mascat în cursul trezirii la adult.

Fata de toate aceste analize si constatari de catre cei în drept, se întelege astfel cât este de important, în ergonomie si în clinica, de a se urmari posibilitatea asincroniei antrenate de orarele alternante sau repetarea calatoriilor intercontinentale.

Articol publicat în revista „Acum”

Matty

Case căzute 284 – Str. Roma 7

Ne-am ocupat, acum vreo doi ani, de vechile localuri ale percepțiilor fiscale bucureștene.

Cele mai multe seamănă între ele; motivul e simplu: arhitectul Statie Ciortan – președinte și a asociației arhitecților români – le-a proiectat cam în același timp, pentru același client, cum s-ar zice.

 

Soarta lor ni-i cunoscută; și astăzi se desfășoară aceeași nesuferită activitate a Statului în marea lor majoritate!

Mai puțin aici, pe strada Roma. Cît a decăzut clădirea, de un an și-un pic de cînd a fost închisă! Ce s-o alege de ea? – nu știm.

Dîndu-i ocol, pe străzile Oslo și Tokio, vedem cît s-a-ntins paragina.

Clădirea-soră ce dă în strada Londra este, în schimb, îngrijită și funcțională.

Au fost construite două clădiri – aici, pe Roma, era administrația financiară și dincolo, pe Londra, percepția fiscală; abordarea asta s-a mai practicat și cred că o putem întîlni și-n cazul clădirii de pe Moșilor care, în spate, are o clădire ce ține de Mîntuleasa – lîngă benzinărie.

Revenind la clădirile noastre, avem, în 13 Septembrie, o una închisă și „în reparații” de vreo 15 ani!

Alta a fost demolată odată cu întregul Uranus…

… a rămas una care ne sîcîie – cea de pe strada Barbu Văcărescu.

Este dispărută; am putea-o localiza acolo unde-ncep blocurile cele noi construite în pe sfîrșit de ani ’80, imediat ce treci de spitalul de pneumofiziologie aflat la intersecția șoselei Ștefan cel mare cu Barbu Văcărescu.

Cînd a dispărut – nu știm. Cum arăta – e un mister.

Dar ne-ntrebăm dacă în această imagine nu cumva e tocmai această clădire dispărută? Linia de tramvai din față corespunde; la vremea aceea circula pe Barbu Văcărescu – spre Tei – tramvaiul 9.

Legenda imaginii, din păcate, nu ne e disponibilă. A apărut în revista „Arhitectura” din octombrie 1935. Colecția revistei se găsește în biblioteca virtuală a Universității de Arhitectură.

mai multe despre Case căzute

Matty

V V C XXIII – garajul prefabricat

Acum opt ani, pe vremea asta, făceam primele poze unor rable, fără să-mi dea prin cap că distracția asta avea să-mi aducă prieteni, prilejuri de plimbări și deslușiri de istorii auto.

… e tot mai greu de dibuit mașini vechi interesante – s-au împuținat, s-au trimes la fier vechi.

Precum mașinile astea, se duc și vechile garaje de beton prefabricate.

Odată cu libertatea și promisiunile anilor ’90 s-a ivit și mica „industrie” de îmbunătățiri din și de pe lîngă blocuri.

Oamenii, în sfîrșit, aveau voie din nou să-și închidă balcoanele, așa că meșterii cu aparat de sudură și „acces” la profile metalice nu ședeau o clipă. Cine avea și cum să monteze, pentru geamuri, chedere de caucic șterpelite de prin cine știe ce garaje de autobuze era tare șmecher.

Iar pe locurile virane dintre blocuri se găsea spațiu îndestulător pentru încropitul de garaje din tot soiul de table și scînduri, învelite-n carton asfaltat – cam astea erau materialele la-ndemîna noastră acum un sfert de secol.

N-a trecut mult pînă cînd industria postcomunistă a-nceput să tragă folos de pe urma dorinței omului de a-și ști mașina la adăpost.

Nu se mai construiau blocuri, nu mai era nevoie de panouri prefabricate… Ce dacă? Se construiau garaje din beton prefabricat!

Ce mîndrie a fost pentru vecinul bucureștean să-și puie-n spatele blocului garaj „de Granitu”!

Toate trec…

Garajele astea s-au dovedit, în majoritatea lor, ilegale pe domeniul public. În ultimii zece ani au dispărut dintre blocuri, rămînînd în urma lor spații drepte, trasate, unde parcajul se face autorizat.

Rar mai dai peste cîte-un garaj dintr-ăsta, și cînd o faci îți aduci aminte că deja e un soi de vestigiu.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.