despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

povești mici din poze mari

Puține seturi de imagini istorice din București sînt atît de pline de căldură ca cele ale lui Robert Janak. Găsim un București dulce, cuminte, drăguț – așa cum ne place să-l știm și să credem că era cu juma’ de veac în urmă.

Așa cum am mai făcut-o cu poze de Șerban Lăcrițeanu și Iliaș Duțescu, pornim să scoatem mici înțelesuri și din pozele lăsate de Janak. Să nu rîdeți: chiar sînt mici; detalii; dar le luăm la puricat cu drag – merită.

Cît de bine-i prinsă atmosfera de bulevard a Bulevardului! Oameni în sus, oameni în jos – căci Bucureștiul a fost mereu un oraș aglomerat, cu oameni pe stradă; ghicim mai în spate, pe gardul metalic ce mărginea trotuarul, e montat un șir de jardiniere care-mbogățea aspectul general al străzii: cînd erau pline de flori, se vedea și mai frumos!

Mai departe, o bucată dintr-o clădire dispărută la Cutremur. Pe locul ei, după ce a rămas doar un scuar generos, s-a construit la-nceput de ani ’90, clădirea „Bancorex”…

Ne place mult de tot gărduțul terasei, ne place cum și el e-mbogățit cu jardinierele cu flori. În poza următoare, mai avem unul.

Sîntem vizavi de Gară; privirea fuge ba la chioșcul de sticlă al stației Peco, ba la cisterna de alimentare, ba la felinarul modern bucureștean, dar și la mulțimea de navete cu sticle. Vinul se transporta cu navete de lemn, greoaie, dar trainice; berea și sucurile veneau cu navetele de plastic. Căruțul de transport pare greu de împins…

În poza următoare rămînem în zonă: schimbăm unghiul, dar păstrăm specificul – alte navete; de astă dată vedem cum cele de fructe erau mai ușoare, făcute din șipci mai subțiri. La legume se foloseau deja navete din plastic.

Comerțul stradal, în continuare – vedem încă două căruțuri cu ocazia asta; tot oamenii le trăgeau și pe-astea. Alte navete și aici, mai maricele.

Pe Calea Victoriei colț cu Sevastopol, o tanti împinge un alt căruț – pare gol, dar tot vedem că se opintește oleacă.

Rămînem pe roate… iată un căruț-mosor pe care se-nfășurau furtunurile de cauciuc folosite la udatul spațiilor verzi. Pe-atunci, furtunurile astea erau groaznic de grele și de dificil de mînuit.

Vedem cît de multe femei făceau munci fizice și cum anumite ocupații le erau predestinate. Iată-le împingînd și cărucioare-pubele, cu tîrnurile lor mari…

Spre Rosetti, în spatele lor, oare trece un troleu TV articulat? – trebuie să fi fost un experiment al I.T.B., aidoma autobuzelor Škoda RTO cu burduf care au cam dat chix. Oricum, ajunși aici, să ne uităm înc-o dată la poze, fiindcă ne apar și cîteva dubițe frumușele.

De-ajuns cu tomberoanele – iată unul veritabil pe trotuar, și gata…

Și o privire-n sus, la felinarul stradal agățat de fire, folosit pe străzile unde era mai simplu să fie doar un rînd de lumini, pe mijloc.

Remarcăm niște felinare de peluză elegante, de-a căror existență uitasem.

Remarcăm, mai jos, proiectoarele menite să puie-n valoare noaptea statuia Tătucului și nu trecem cu vederea nici semnele de circulație luminoase, casetate frumos, cu geam de sticlă.

Nici „morcovii” de balizaj nu erau de lepădat! Peste o vreme urmau să fie-nlocuiți cu unii din plastic, de asemenea luminoși.

Vedem mai jos că vechi îs toate – metehnele bucureștene, mai ales. Pe nou-tăiata „Magistrală”, la nici cinci ani de la inaugurare, găseam deja semne de decădere: borduri lăsate, buruieniș, trotuarul spart pentru niscai lucrări ulterioare de care pesemne se uitase la vremea lor potrivită; cît despre felu-n care se parca și atuncice să mai zicem noi acum?

Dacă pomenirăm de lucrări edilitare, să bifăm și utilajul antediluvian de topit asfaltul.

Cîte povești mici am găsit și de data asta!

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Matty

Mr. Purceluș – onorabil

E de cîțiva ani buni și pare a se descurca bine, așa că s-ar putea să și rămînă mult și bine. E la Manuc, pe partea dinspre Piața Unirii, taman în stația autobuzului.

Onorabil; bunuț; chiar în regulă pentru ceva de luat la repezeală.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

prin fundături XLIV

de Ando și HM

Reluăm serialul dedicat fundăturilor și-ncepem sezonul său de toamnă cu niscai restanțe: intrări pe care le-am trecut cu vederea.

Cum ar fi ciotul străzii Praga, dintre Washington și vechiul depou Bonaparte

Sau legătura închisă traficului auto dintre G-ral Christian Tell și străpungerea bulevardului Dacia

Ori micuțul ăsta apendic al străzii drăguțe și puțin știute Căpitan Mircea Vasilescu – undeva între 11 Iunie și Coșbuc

Și – în Cotroceni – o îngustime de-un metru pe care nici n-ai ghici-o, dar merită s-o iei în seamă!

… șerpuiește din străduța General Doctor Emanoil Mihail Severin și-i poartă același nume:

Matty

A ieșit bine – bine c-a ieșit

Fuga-fuguța, să prindă inaugurarea fastuoasă, s-au făcut și fîntînile de la Unirii.

Toată lumea a văzut cît de frumos și spectaculos arată, seara tîrziu, jocurile de ape și lumini – ne-a ieșit!

Dar folosul estetic adus pieței, peste zi, este cu adevărat imens: mai ales după atîția ani de secetă și mizerie.

Minunea-minunilor, am văzut chiar și o țîșnitoare pusă pentru stîmpărarea setei oamenilor!

Totul arată vesel, drăguț – ca nou.

Da: se simte că s-a lucrat iute; că ici-colo plăcile de marmoră-s aliniate cîș; că se vede prea clar unde s-a reparat și unde s-a refăcut… dar nu-i chiar așa rău, pentru standardele bucureștene.

… rămâne să vedem cum o să arate după ce trece timpul: după prima iarnă, după primele mîzgăleli, după primele defecțiuni.

luînd plasă la cumpărături

Se-ntîmplă în Lidl și-n Kaufland: cam de două săptămîni au început să dispară sacoșele de plastic pe care le cumperi de la case. La-nceput au dispărut cele mai mari și mai trainice, apoi s-au epuizat și cele mai mici și mai proaste.

Nu mai găsești decît sacoșe de hîrtie – unde sînt, adică-n Kaufland, că Lidl nu are – și dintr-acele scumpe-scumpe, din rafie. La Lidl, la o adică, poți primi de la casieră o pungă subțire transparentă gratis, dar trebuie s-o ceri.

E o bîlbă logistică pe undeva – ba chiar una mare – dar de unde să știm noi?

… nouă nu ne spune nimeni nimica niciodată.

Deci, luăm plasă! De-acasă.

(estimp, sacoșele de plastic de la Mega Image au ajuns să fie chiar rezistente)

Matty

programul de la „Vinul nostru”

Doar să știe tot poporul ce program e, toamna asta, la mustărie. Luni și marți – închis; miercuri și joi – de la 12 la 20; vinerea, doar de la 18 la 20. Sîmbăta și dumineca de dimineață – între 9 și 14.

Must proaspăt se-aduce miercurea și pentru weekend.

În plus, au struguri și mere. Totul ieftin și bun!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

… un fost institut de cercetare unde, acum mai bine de 20 de ani, a-nceput să funcționeze televiziunea Pro TV. Ce-a-nsemnat Pro TV pentru Țara asta – atunci – e greu de descris și încă de înțeles.

Clădirea e abandonată de cîțiva ani; au rămas – urît, murdar, mizerabil – cîteva troace care să ne-amintească de gloria momentului în care televiziunea cobora în stradă; pe-un zid se mai deslușește scris „Cabina Pro TV”…

 

Televiziunea Pro TV s-a mutat doar două case mai jos – la 105 -, pe locul unde ființase o făbricuță de dulciuri, a cărei istorie o deslușim din terfeloage, așa cum ni-i felul; ocazie cu care vedem și brambureala numerelor poștale de pe-aici…

… și mai demult, s-ar părea că-n locul fabricii de produse zaharoase ar fi fost una de ciorapi. Pe locul unde s-a ridicat clădirea părăsită pe care-am prezentat-o-n episodul de azi a fost o casă cu funcțiune administrativă și înainte, și după Război.

mai multe despre Case căzute • lista articolelor din seria anilor ’90 • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”