cui mai vinde Bucureştiul?

… bună-ntrebare; adică, mai e azi, în 2014, Bucureştiul un subiect de care să te ocupi, ca entitate media tradiţională sau nu?

Văzînd că nici un ziar nu mai are o secţiune dedicată Bucureştiului - actualizată şi scrisă de cineva care ştie că trăieşte în Capitală -, şi că nici cunoscutele site-uri „oficiale” despre oraşul nostru nu produc decît rar vreun articol original şi interesant, am zice, fără tăgadă, că nu: Bucureştiul nu mai interesează pe nimeni, de aceea nu se vinde. Şi sînt şi cîteva motive…

  • Politica şi schimbarea ţintei: consolidarea mandatului actualului Primar a-nchis gura destulor voci: bloguri, site-uri, oengeuri. Aceste voci vor începe să fie auzite iar înaintea alegerilor viitoare. Iar toamna trecută - ţineţi minte - întreaga atenţie şi toate resursele de interes social au fost deviate spre subiecte externe Bucureştiului.
  • Platforma: efervescenţa online de acum cinci ani s-a dus. Din puzderia de bloguri şi proiecte media apărute în perioada 2009-2010, numărul celor rămase e trist de mic. Trebuie să ne întrebăm şi unde se scrie despre Bucureşti? Nu se scrie în ziar, nu se scrie pe site, iar pe blog se scrie tot mai puţin. Desigur, avem şi pagini de Facebook care se ocupă de oraş, şi nu puţine.
  • Copiii au crescut: în perioada de glorie a interesului online pentru Bucureşti, am avut bucuria să văd un public tînăr, interesat să descopere, să priceapă, să se enerveze pe tîmpenia conducerii oraşului. Unii din tinerii aceştia au azi preocupări mai prozaice, mai apropiate de lucrurile care aduc bani. Altora li se pare Bucureştiul un subiect mai neinteresant, atîta vreme cît sînt chestiuni mai arzătoare la ordinea zilei…

Desigur, sînt motive adevărate care să ne facă să ni se pară că oraşul nostru e un subiect plictisitor, dar - ia ghiciţi! - Bucureştiul a rămas un subiect atractiv, şi nu trebuie să ne îndoim de asta.

Pentru că s-a întîmplat ceva: interesul faţă de Bucureşti a fost recuperat de cei peste 50 de ani.

Trăim, de un an şi mai bine încoace, o perioadă extraordinară. Bătrînii - le zicem aşa fără să credem vreo clipă că jignim sau privim de sus pe nimeni! - au făcut marele pas. Ştiţi şi voi că a existat un decalaj grozav între generaţii, în ceea ce priveşte tehnologia; ei bine, decalajul ăsta nu mai e atît de mare.

Oameni cu vîrsta între 50 şi 70 de ani au azi laptopuri, telefoane cu care fac - şi distribuie - fotografii, au conturi active pe platformele social media şi au deja un networking solid. Aceşti oameni sînt noul public pe care îl avem, azi, cînd scriem ceva despre Bucureşti.

Care-i motivul pentru care bătrînii sînt interesaţi tocmai acum de Bucureşti? Poate tocmai acela, ca sînt bătrîni: e vîrsta la care istoria însăşi e tot mai intersantă, la care au timp de citit, de hobby-uri, la care mai laşi un pic ambiţia tinerească de a urca treptele carierei. E vîrsta la care oricine îşi aduce aminte de tinereţe; cînd lucrurile erau mai bune, doar pentru că… pentru că erau făcute în tinereţe.

Bătrînii îşi dau seama că amintirile lor sînt importante - şi cît ne-am luptat ca să le avem, aceste amintiri! Bătrînii caută acum, prin clasoare şi cutii prăfuite, fotografii cu care recompunem acum oraşul pe care-l credeam pierdut!

Iată-ne azi scriind pentru un public mult mai larg; complet. Este probabil o mişcare naturală însăşi pe nişa blogurilor cu subiect bucureştean - ele însele maturizîndu-se…

Cine nu are bătrîni, să le scrie.

Matty: una pe zi

jinduind la șaorma

în Bucale, cum îți faci un pic de timp și privești în juru-ți, rupîndu-te de ale tale, cum dai peste cîte o chestie haioasă, caraghioasă, nepotrivită… Enervantă, mai mult ca sigur - dar parcă e mai bine să fie doar de rîs.

Iată, la piața Kogălniceanu, pe zidul casei unde-a locuit Valentin Silvestru a apărut, lîngă placa memorială, o reclamă la șaormeria de la parter:

Te pufnește rîsul; și ce-i distractiv e că și umoristul pare că se rîde și el de alăturarea asta post-mortem…

o reclamă cinstită

În sfîrșit! O reclamă… cinstită!

… sau măcar hazlie. Bravo.

Matty: una pe zi

Splaiul de mucava

Odată cu demolările ce au afectat zona Uranus, a dispărut totul de pe un segment întreg al Splaiului Independenței: totul, dintre Hasdeu și Operetă. Dacă între Izvor și Operetă avem, azi, un front de blocuri tipice victoriei socialismului, partea cealaltă, corespondentă actualului parc Izvor, este goală, lăsînd vederii - stînd în zona parcului - un rînd de case nu înalte ca înălțime și nici foarte aspectuoase; doar blocurile ce străjuiesc intrarea pe Schitu Măgureanu dau un pic de față locului.

Dacă iei Splaiul, la picior, dinspre Hasdeu spre Izvor, vei vedea - după ce treci de nenorocita casă Pompiliu Eliade, azi distrusă și locuită de țigani - ruinele unei terase-restaurant deschise la începutul anilor ‘90, dar care zace în mizerie de mai bine de 15 ani:

… urmează clădirea folosită de Compania de Librării ca un soi de depozit cu vînzare pentru mulți ani; acum părăsită:

E trist, pe aici. Clădirile abandonate fac locul trist; iată-le și pe cele de la intersecția cu strada Grădina cu cai:

Un pic mai încolo este și trecerea directă înspre Kogălniceanu, despre care v-am spus odinioară. Dar nu asta vreau să vă arăt azi. Ci și tristețea clădirilor salvate.

Iat-o pe aceasta:

… a avut noroc, ai zice. E refăcută - nu chiar urît - s-a salvat! Un exemplu și pentru alții, să le arate că merită să bagi bani ca să cinstești valoarea.

Dar, atît de bine se ilustrează vorba aceea, cu afară-i vopsit gardul…

Curtea ei e de mucava; e doar un decor - s-o fi turnat aici vreun film-ceva; clădirea însăși nu pare locuită,  e rece: îi lipsește acel ceva care transformă o construcție în casă.

Matty: una pe zi

prostuar

image

Matty: una pe zi

Cișmigiul bun

Dragii mei, ziceam și deunăzi - Cișmigiul e minunat. Scuip pe cei care-l degradează, care nu-i respectă comorile.

Cîtă vreme aceste comori mai există încă, se cade să le admirăm și să le cunoaștem.

Cea mai potrivită vreme pentru a descoperi Cișmigiul ascuns este dimineața. Nu-ți trebuie decît o oră liberă - și oricine dintre noi poate găsi, cumva, o astfel de oră; merită.

De cum intri în parc găsești ceva frumos; și asta se întîmplă, pe oriunde ai alege să intri!

… coborînd scările din Știrbey Vodă și lăsînd de-o parte izvorul mocirlos zis și a-lui-Eminescu, ajungi în grădina de trandafiri - o știți, e în partea de nord, în coasta Conservatorului, și Insula trandafirilor din Herăstrău o copia foarte frumos. E primăvară, e devreme, găsim doar iarbă și tufele de buxus…

… totul, aici, a fost perfect - a fost creat perfect. Stîlpii - cu lanțurile pe care se puteau cățăra rozele - pavajul fără moarte, băncile reci dar atît de comode…

Azi, locul e umbrit de clădirea cretină construită de Conservator; un bloc idiot, urît, banal: un exemplu perfect de cum se cacă pe valoarea orașului nu investitorii cei răi și inculți, ci entități publice de la care te-ai aștepta să aibă pe undeva cultură…

Fiecare pas poate fi pe ceva care să-și strige vechimea:

Orice detaliu vechi al Cișmigiului făcut odinioară este desăvîrșit. Mă uit la frumusețea din fiecare bucată a unui gard vechi. Feronerie peste care s-au așternut - oare cîte? - straturi, straturi de vopsea groasă, verde…

Cît de frumos ar fi ca toate aceste comori - da, comori sînt, fără a arunca vorbe sforăitoare! - ar fi îngrijite, recondiționate, păstrate și pentru alte vremuri!



despre ce se mănîncă în Bucureşti - şi cu ce se mănîncă Bucureştiul.

acasa

detalii si contact

harti si scheme

linkuri si prieteni

autori si articole

vorbim despre...

550 Alexandru Dinu ando anii 90 arhitectura biciclete blog caricaturi civilizatie cofetarie covrigi cultura cumparaturi fast food fun general gogosi guest post internet istorie magazine masini Matty Mic.ro patiserie plimbare porcarii porcarii imense poze presa primarie prostuar radio restaurante shaorma strazi tampenii timpenii trafic Trafic Greu transport public trezim copiii una pe zi uratenii uritenii

comentarii

arhiva

cele mai