Parcul Carol e minunat; dar ce să vă mai zic şi eu! - o ştiţi şi voi prea bine.
Bine; trebuie să-l vezi într-o zi obişnuită - cînd nu e plin de sute de copii şi zeci de cocalari. Trebuie să-l vezi cînd e liber, cînd poţi să-l străbaţi în tihnă.
Nici nu-ţi vine să crezi că eşti în Bucureşti:
… pînă cînd te-mpiedici de primul gunoi; dar asta, prieteni… asta-i altceva.
întrebările tîmpite nu-mi dau pace. Ce dracu face lumea în oraşul ăsta, de-i aşa aglomerat? Înţeleg să fie aglomerat dimineaţa, dar e aglomerat toată ziua. Şi nu e aşa doar acum; aşa a fost de cînd mă ştiu eu.
Pentru aglomeraţia şi balamucul din Bucureşti e aiurea să înjurăm doar şoferii. Oamenii, cetăţenii sînt de vină. Neseriozitatea, graba (de cîte ori pe zi auzim “sînt în Victoriei - ajung acum în cinci minute la Unirii”) şi neştiinţa de a ne face programul au adus oraşul aici.
Dar să mă iertaţi - e şi multă prostie omenească la mijloc. Să zicem că stai în Militari; se-ntîmplă să ai drum în Pantelimon (azi) şi-n Titan (mîine); şi nu-i ceva urgent. Ai zice că ai putea să faci în aşa fel încît să rezolvi ambele treburi cu un drum; dar n-o faci. De ce n-o faci?
Mă uit la curieri; nu la ăia pe două roţi. Oraşul e plin de dubiţe de DHL. Vin - la firme - cam de şapte ori pe zi! Aduc un plic, peste o oră aduc altul - şi tot aşa. Fireşte, în firmă, donşoara secretară tot o dată pe zi distribuie plicurile alea, deci urgenţa nu a folosit la nimic. Dar avem zeci de maşini care plimbă cîteva plicuri de-a-n pulea.
Nici cu masa de prînz nu mi-e jenă, dar ce să mai zic aici? Că, doar, pofta de-a mînca e sfîntă! Cînd te păleşte, e musai să te sui în maşină şi să te duci 300 de metri, să-ţi iei pateuri! Şi nu ştiu cum s-a potrivit - toate patiseriile, toate şaormeriile sînt puse în staţii de autobuz; aşa că la prînz autobuzul ala are loc să oprească cam pe banda a treia.
Sînt zile în care simt că se circulă mai bine dimineaţa, la ora tradiţională de vîrf, decît înainte de prînz. Pentru că măcar dimineaţa toată lumea zoreşte undeva; dar la prînz toată lumea se opreşte undeva…
Acuma, nu-s eu deştept să fi descoperit toate astea. Nu-s nici deştept să am vreo soluţie la toate astea. Ăsta-i Bucureştiul! Şi să-l văz pe ăla care vrea să-l schimbe - să-mi zică cum. Concret, cum. Tare-s curios.
Porcărie mai mare decît mutarea staţiei autobuzului 385 de la Puişor eu rar am văzut!
Staţia aia veche era cu un rost pusă acolo, în intersecţie! Veneau în ea oameni care locuiau în blocurile din spatele Poştei! Staţia aia veche era sigură, acolo, în intersecţie! Degeaba Poliţia zice că nu era bine - toată lumea ştie că era!
Staţia cea nouă e mult mai nesigură (trecerea de pietoni dinspre Ministerul Apărării e foarte periculoasă) şi e pusă la dracu-n praznic!
Să trimitem oamenii un sfert de kilometru pe jos ca să ia autobuzul, aşa e civilizat.
Orice bărbat trebuie să meargă acolo; aşa e regula. Oricît de umanist sau de pacifist te-ai da, nu se poate să nu-ţi facă cu ochiul istoria şi tehnica militară.
Muzeul Militar din Bucureşti îşi ţine în weekendul din preajma lui 9-10 mai zilele deschise, prilej de a vedea şi chestii mai intersante - adică reconstituiri, adică entuziaşti care-şi cheltuie banii pe uniforme şi puşti vechi şi se joacă de-a soldaţii.
Problema cu manifestările astea e că dacă ai apucat să mergi la una, nu prea mai are rost să mai mergi şi data viitoare. Ştiu - e frumos, ai ce vedea, copiilor le place (şi toţi se poartă frumos cu copiii); dar nu se-ntîmplă nimic nou, de la an la an. Şi e păcat - şi vina e, desigur, a Muzeului.
Muzeul e o adunătură prăfuită şi săracă de exponate; n-are nimic modern, n-are nimic pasionant în el. Lipsesc lucruri care n-ar trebui să lipsească. În condiţiile în care mai zac prin parcurile auto de prin ţară cîteva Buceaguri, cîteva TeVeuri, cîteva autobuze şi alte rable, e păcat de la Dumnezeu că nu sînt trimise aici şi expuse.
E păcat de la Dumnezeu că, de la an la an, se degradează bijuterii tehnice ca tractorul cu roţi şi şenile FAMO şi camionul Skoda. Nişte nenorociţi - dacă-mi cereţi părerea - le lasă pradă ruginei. Iată cum stă aruncat într-un colţ FAMO:
Iată şi cum e abandonat camionul Skoda…
Am mai spus - n-ai cum să nu dai tîrcoale, fascinat, acestor vehicule grele. Taţii le arată entuziasmaţi copiilor care de-abia ştiu să ceară papa, tinerii povestesc, cu lux de amănunte, specificaţiile tehnice prietenelor (drept răzbunare pentru tîrgul de nunţi la care au fost tîrîţi luna trecută), nazişti nedeclaraţi oftează discret pe lîngă ele cu gîndul la gloria reich-ului…
Şi te plimbi, caşti gura, te-nchipui în cine ştie ce film de l-ai văzut cînd erai copil…
Vizita la Muzeul militar e o sărbătoare pentru pasionaţii de trecut şi de istorie. Tehnica aceasta veche e plină de surprize. Anul ăsta m-am pomenit că mă uit cu atenţie la diferite modele de roţi. De la roţi trecui la cauciucuri; vechi şi ele - doar au făcut războiul! - dar nimic nou în mărcile lor: Dunlop, Continental, BF Goodrich…
Moment în care am rămas blocat, citind marcajul pneurilor de pe camionul Skoda:
Banloc-Goodrich; Fabricat în România.
Asta da, pagină de istorie.
Azi e un alt episod tematic, în care am strîns nişte breakuri. Sau station-wagon; sau combi; sau caravan; sau estate - că li se spune în felurite feluri.
Un break este - în general - o versiune a maşinii normale, a berlinei; o adaptare mai frumoasă sau nu, mai elegantă sau nu, mai eficientă sau nu. Puţine maşini obişnuite au fost doar break, şi nu şi berline.
O singură excepţie ştiu: Renault 4.
Fireşte, unii nici nu-l socot pe R4 ca break; îl văd mai degrabă ca hatchback - dar mie mi se pare îndeajuns de break pentru a începe episodul de azi cu el:
… maşinuţa asta simplă, mică şi urîţică a făcut istorie. Francezii au fabricat-o timp de mai bine de 30 de ani fără s-o facă s-arate altfel. S-a lansat la începutul anilor 60.
Tot la începutul anilor 60 s-a lansat şi Trabantul 601, drăguţul de el! O gînganie zgomotoasă, dar inimoasă. Iat-o şi în versiune combi:
Trabantul 601 a trăit atît de mult cît a trăit şi Germania Democrată.
Nu putem să nu ne uităm şi la altă maşină legendară - Lada. Ruşii nu i-au zis lăzii Lada decît la export; ei o numeau Jiguli:
scris de Ando
Un bloc mai deosebit ca aspect - Unicredit Tower - este aproape de finalizare pe bulevardul Expoziţiei (vizavi de ansamblul World Trade Center).
Beneficiarul noii clădiri este cunoscuta companie BOG’ART care mai are câteva clădiri interesante în portofoliu, inclusiv propriul sediu din strada Brezoianu, acesta din urmă fiind însă - după părerea mea -neinspirat amplasat (mai bine zis “încorsetat” de clădirile din jur, de altă factură arhitectonică).
… n-am uitat cît de mult îmi place să recomand vreun articol bun: pe Arhiva de geografie putem să vedem în amănunt toată salba de lacuri bucureşteană a Colentinei.
Articolul e în două părţi: prima - aici; a doua - aici. Felicitări, Andrei!
Trăind în bucureşti, nu ne-am pus niciodată aşa problema; dar adevăraţii baroni locali ai României sînt primarii de sector.
Cine mai e ca ei? Agăţaţi cu disperare de ciolan. Fericiţi ştiind că vor rămîne la ciolan încă multă, multă vreme!
… în sectorul unu o să iasă tot Chiliman. Paleologu are ceva care-i lipseşte. Şi mai are şi un aer de mic-mitocan. Şi mai are şi un aer de om care se crede prea deştept. Chiliman e primar de 8 ani.
Dac-aş sta în sectorul doi nici n-aş avea între cine şi cine să aleg; Onţanu se duce mai departe fără nici o apăsare. Nu e nimeni care să se lupte cu el. Onţanu e primar de 12 ani.
În sectorul trei nu aş putea să-l aleg pe R. Negoiţă în locul lui L. Negoiţă; chiar nu aş putea. Cred că actualul Negoiţă rămîne: e primar de 8 ani.
În sectorul patru, chiar dacă aş vrea să-l schimb pe Piedone, (care a lăsat-o moale rău cu amenajarea sectorului!) n-aş avea cu cine! Sulfina Barbu nu ar putea să mă convingă. Piedone e un baronel… e primar doar de 4 ani.
Stau în sectorul cinci aşa că visez la ziua cînd voi scăpa de Vanghelie. Aici e singurul loc unde s-ar putea întîmpla ceva, credeţi-mă. Îmi pare bine că fostul Prefect - Atănăsoaie - candidează aici. Îmi pare rău că fostul Prefect e moale şi cam şters şi că nu impune. Sectorul ăsta va fi cîştigat pe bune, peste o lună sau peste patru ani, de cineva care o să trateze oamenii din sector ca pe oameni - nu ca pe ţigani, suboameni sau proşti. Pînă atunci, să-l ajutăm pe Vanghelie să numere pe deşte: e primar de 12 ani!
Dac-aş sta în sectorul şase ar fi fost cît pe ce să scap de actualul primar; dar contracandidaţii lui Poteraş sînt atît de slabi, că te ia şi rîsul. Poteraş - incredibil - e primar de 8 ani!
Priviţi, deci, baronii! După alegeri un Onţanu sau un Vanghelie o să stea în primăriile lor 16 ani!
16 ani, fraţilor! 16 ani! Carol I a domnit 48 de ani! Ştefan cel Mare 47! Mircea cel Bătrîn vreo 29!
16 ani: baroni pe viaţă! Onţanu cel Bun şi Drept! Vanghelie cel Înţelept!
(Vanghelie, de aici)
Copyright © 2005-2012 simply bucharest: the hungry mole - toate drepturile rezervate
Powered by WordPress - WP Themes by BFA Webdesign
simply bucharest publica opinii personale * the hungry mole are nivelul colesterolului sub 200 * contact: hm@simplybucharest.ro
ce fac altii bun * ce gasim pe simply bucharest * inapoi acasa
