(vaca, de aici)

July 29th, 2010 | Taguri: fun, timpenii | Categorii: walkabouts | Comentarii (1)

- Săru-mîna, doamnă, mai ştiţi, aveam şi io o super potenţă data trecută cînd am fost la dumneavoastră, mai ţineţi minte, n-o fi rămas pe-aici?

- Staţi să mă uit, domnu’… văd c-avem doar o chelie, îi a dumneavoastră, o vreţi înapoi?

July 29th, 2010 | Taguri: fun, timpenii | Categorii: walkabouts | Comentarii (3)

Aflu că de săptămîna viitoare şi cofetăria-patiseria Nicoleta intră în concediu, pîn-la jumatea lui August.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

July 29th, 2010 | Taguri: cofetarie, Nicoleta, patiserie | Categorii: takeaway, walkabouts | Comentati

pentru că n-am mai scris de mult pe simply daddy, o fac azi - aici.

July 29th, 2010 | Taguri: simply daddy | Categorii: walkabouts | Comentati

ţineţi-vă răsuflarea! ţineţi-vă chiloţii! realitatea iar dă o ştire!

Bucureştiul rămâne fără sectoare şi înghite comunele limitrofe

Bucureştiul va avea în curând o nouă organizare administrativă, două proiecte de lege aşteptând girul Parlamentului pentru a schimba radical capitala României. Sectoarele vor fi înlocuite cu districte, localităţile din Ilfov vor face parte din Bucureşti, iar viitorul megalopolis va avea, ca marile capitale europene, un city manager.

acum, ar trebui să facem cîteva mici corecturi - cum ar fi…

Bucureştiul poate o să rămână cîndva fără sectoare şi va înghite odată, la un moment dat, comunele limitrofe

Ah, dar asta nu mai e o ştire, nu? Aşa că puteţi foarte bine să uitaţi c-aţi citit-o.

Eu n-am putut - pentru că se pare că asta e treaba mea: să vînez, să explic şi să corectez toate tîmpeniile care se scriu în presă despre oraşul nostru.

… cît despre subiect în sine: da! - sînt pentru desfiinţarea sectoarelor; da! - sînt pentru zona metropolitană.

July 28th, 2010 | Taguri: primarie, timpenii | Categorii: walkabouts | Comentarii (9)

RATB va lansa, la 1 august, nouă rute către mănăstiri şi obiective turistice din apropierea Bucureştiului, inclusiv către Parcul Natural Comana, una dintre cele mai mari zone umede din România, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

În acest sens, ministerul a încheiat marţi un protocol cu RATB. Cursele vor fi operate în zilele de sâmbătă şi duminică şi sărbători legale. Preţul unui bilet va fi de 15 lei. [Mediafax]

Mie-mi pare bine că Ministrul Turismului îşi promovează zonele umede, dar…

… nu la asta mă aşteptam din partea cuiva care-şi închipuie că o să fie vreodată primar în Bucureşti.

Atîta vreme cît RATB a retras toate autobuzele de pe cursele preorăşeneşti, lăsînd Ilfovul la placul samsarilor de maxi-taxiuri, mă aşteptam să văd o preocupare pentru reluarea transportului public, nu pentru plimbări la Schitul Balamuci.

Dar nu! Iată-l şi pe directorul RATB, care zice:

Am făcut un prim pas pentru dezvoltarea transportului public urban…

Da, l-am făcut.

July 27th, 2010 | Taguri: timpenii, transport public | Categorii: walkabouts | Comentarii (3)

Peste două zile o să vedem care va fi brandul României; s-ar putea să ne placă, să fie o chestie inspirată - sau nu. Oricum ar fi, brandul de ţară va trebui să fie folosit - şi folosit destulă vreme, pînă cînd lumea îl va alătura instinctiv României.

E greu să alegi un brand, un simbol, un logo - atunci cînd nu ai norocul să te distingi prin ceva. Australia are un cangur, Parisul are Turnul Eiffel - e simplu. Alteori un lucru mai degrabă abstract îşi face treaba la fel de bine - New York are un măr, Canada o frunză de arţar.

Dar să creezi un brand de ţară, asta e tare, tare greu. Ar fi ideal să pleci de la ideea pe care-o au ceilalţi despre tine - şi despre România, ce cred străinii? Dracula, Ceauşescu, Nadia - şi mai ce? O să vedem - poimîine.

Dar nu de asta vreau azi să vorbesc - ci de brandul oraşului nostru. Pentru că nu-i o pierdere de vreme să ne gîndim la brandul Bucureştiului.

La ce ne-ar folosi?

Faptul că Bucureştiul nu e un oraş turistic nu-nseamnă că nu e un oraş vizitat. Unchiul Ionel care-a venit să se caute de nu’ş ce umflătură la Spitalul Militar şi stă la tine-acasă două zile e un vizitator - dar Bucureştiul poate beneficia de pe urma lui; poate unchiul Ionel se va-ntoarce acasă cu un tricou cu Casa Poporului, cu o cutie de bomboane cu Ateneul, cu un magnet de frigider cu Arcul de Triumf.

Materiale promoţionale

Costumele populare mîncate de molii şi ploştile cu ţuică nu-s de-ajuns. Chestiile promoţionale care funcţionează îs alea care poartă imaginea cît mai mult  - şi cît mai bine. Vindeţi un tricou frumos şi de calitate cu un nume pe el: şi cu cît îi rezistă culorile mai bine şi cu cît se lăbărţează mai puţin, cu atît tricoul va arăta numele ăla mai multă vreme.

Dar de ce anume un brand?

Pentru că e mai simplu să ai o imagine, un logo, un simbol, un slogan. Poţi să faci tricouri, scrumiere, pahare, brichete, agende, calendare în cantităţi mari - şi poţi să le dai mai ieftin. Oamenii cumpără suveniruri de-astea. Încă mai există-ntrebarea ‘Ce mi-ai adus de la Bucureşti?’ - de ce n-am profita, atunci?

Şi care-ar fi brandul Bucureştiului?

Cred că brandul Bucureştiului nu e ceea ce credem noi: nu Micul Paris. Gata cu clişeul ăsta păgubos; nu merge; Bucureştiul nu e nici oraşul lui Caragiale, nici oraşul care are cine ştie ce legendă istorică - Bucureştiul e un oraş al oportunităţilor.

Nu vreau să detaliez prea mult - chiar este un oraş al oportunităţilor; şi al viitorului - Bucureştiul se va dezvolta, se va civiliza, se va îmbunătăţi. Şi astea sînt brandul Bucureştiului - oportunităţile.

Poveşti şi legende

Fireşte că orice ajută - şi nu zic să aruncăm Micul Paris de tot la gunoi; zic doar că legendele pot fi folosite cu cap. Sînt locuri splendide de văzut - dar trebuie să spui şi-o poveste: acolo nu ştiu care rege a tras cu tunul, la statuia aia s-au luptat turcii cu otomanii, în piaţa asta s-a citit cine ştie ce declaraţie, aici în parc s-au păruit doi poeţi…

Chiar dacă nu avem vreo carte-cult cu Bucureştiul, sînt oameni care s-ar duce să vadă strada Mîntuleasa, care-ar vrea să ştie unde era cu adevărat Gambrinus, care-ar vrea să meargă pe urmele Crailor. Sînt destule cărţi în care sînt descrise bucăţi de vechi Bucureşti şi e frumos să porneşti pe urma acţiunii lor.

Ceauşescu…

Ne place sau nu, Bucureştiul de azi este legat de Ceauşescu. Şi legendele legate de Ceauşescu merg - şi cîtă vreme mai toţi străinii sînt curioşi să vază Casa Poporului, de ce n-am vinde asta mai bine?

Brandul culinar

N-am văzut român care să nu se distreze pe cinste încercînd să convingă străinii că sarmaua, ciolanul cu fasole, slănina, tochitura şi ciorba de burtă sînt mîncăruri uşoare şi sănătoase, dar e vremea să terminăm cu prostiile astea; sînt atîţia vegetarieni şi oameni care au fel de fel de alergii încît trebuie să le dai şi chestii mai uşoare de mîncat.

Chestiile de mîncat care devin un brand trebuie să fie peste tot la fel - adică slănina să fie clar ori afumată, ori fiartă, ori un pic rîncedă, ori cu puţin usturoi! Micii să fie la fel de mari, măcar, şi făcuţi întotdeauna pe grătar! Merdenelele să aibă mereu brînză de-ajuns înăuntru, iar brînza aia să fie ori sărată, ori iute, ori mai dulce!

Oamenii

Bucureştenii sînt Mitici - şi asta face parte din imaginea oraşului. Poţi să-i dispreţuieşti sau poţi să te foloseşti de ei: Mitică poate fi simpatic, vesel, săritor, chiar dacă e niţel hoţ, nespălat, nesimţit şi neserios; Mitică se poate schimba în bine dacă vede că-i sînt lăudate calităţile.

Ideea e că poţi să rîzi un pic de defectele tale: de şmecherie, de traficul împuţit, de cîinii vagabonzi - mai bine să rîzi tu decît s-o facă alţii.

Un pic de mîndrie

Nu strică. E Bucureştiul murdar? Da, dar e cel mai murdar oraş din Europa - veniţi de-l vedeţi!

Un brand presupune niţică mîndrie locală, ceva patriotism de bun-simţ - şi o atitudine aşa, mai constructivă.

Oraşul oportunităţilor, deci

Îmi place şi cred că - dacă vreodată o să-l facem - ăsta o să fie brandul de Bucureşti.

July 27th, 2010 | Taguri: 550, civilizatie, general, turism | Categorii: walkabouts | Comentarii (3)

Dacă vreţi vreo explicaţie, am eu una:

Oamenii ăştia s-au apucat de pictat, aşa că eu nu mă mai mir de nimic.

Stau şi mă uit pe pagina de prezentare a Statului-Major al Forţelor Aeriene: nu scrie nicăieri că ăla e General-Pictor, că ăl-lalt e Colonel-Muzicant şi aşa mai departe… Eu nu-nţeleg de ce tot insistă să se zboare; poate că sînt în căutarea muzelor.

July 26th, 2010 | Taguri: timpenii | Categorii: walkabouts | Comentarii (3)

Privind în urmă la transportul bucureştean vedem cum s-a dezvoltat - odată cu oraşul.

Şi pentru că oraşul s-a dezvoltat fantastic în anii 30, liniile de dezvoltare de-atunci au rămas în picioare multă vreme şi-n timpul comuniştilor.

Iată o bucată dintr-o hartă de pe undeva de prin ‘39. A publicat-o Alex Gâlmeanu, pe Muzeul de Fotografie (găsiţi harta întreagă acolo, e grozavă!):

Uitaţi-vă la încrengătura de linii de tramvaie din Bucureşti - la încrengătura din centru, vreau să zic: frumos, nu? Şi - mai ales - natural: liniile de transport creşteau odată cu oraşul; şi pentru că oraşul creştea cu cap, transportul era potrivit necesităţilor.

Fireşte că dezvoltarea de după război nu putea să se pupe cu o asemenea reţea îmbîrligată de tramvaie din centru; încet-încet, tramvaiele au dispărut de pe axele Nord-Sud şi Est-Vest, şi s-au dus tot mai departe, înspre capetele oraşului. Iată o hartă de la sfîrşitul anilor 60/începutul anilor 70 (nu mai ştiu de unde o am, că aş spune):

… lucrurile se schimbaseră. Centrul era împînzit de autobuze şi troleibuze. Reţeaua de transport crescuse, dar nu făcea faţă - Bucureştiul se umflase prea tare, prea repede.

… apoi a venit Ceauşescu: şi ştiţi ce s-a întîmplat. Un metrou care nu a fost gîndit să ajute cartierele, ci platformele industriale, urmat de desfiinţarea mijloacelor de transport ce-l dublau pe la suprafaţă.

Acum stăm şi ne gîndim ce nu merge şi încercăm să vedem ce e de făcut - şi am văzut cîteva idei.

Prima idee a fost recrearea magistralelor de transport istorice, avînd un restore point mijlocul anilor 80 - n-a mers… nu mai poţi băga azi 40 de linii diferite de transport prin Piaţa Unirii.

După 90 s-au reînfiinţat mai multe linii desfiinţate pe vremea lui Ceauşescu. Cît mai multe posibil - ţinînd cont de lipsa mijloacelor de transport şi de ruperea legăturilor istorice între cartiere şi centru.

A doua idee a fost peticirea, lungirea, interconectarea a ce-a rămas din trama veche de transport cu ce s-a putut adapta din planurile (unele neterminate) ale lui Ceauşescu - şi nu merge. Ne-am ales cu linii de tramvai care înaintează în zig-zag, cu linii de autobuz prelungite cu cîte două-trei staţii în fiecare an.

E vremea pentru a treia cale.

E vremea să renunţăm la anumite linii istorice: gata! E vremea să folosim ce-a făcut rău Ceauşescu şi să-i dăm alte rosturi - bune. Tramvai pe bulevardul Unirii - de exemplu.

E vremea să regîndim traseele din oraş. E vremea să facem legături directe şi simple de suprafaţă între cartiere şi zone de interes. E vremea să terminăm cu liniile de autobuz care deservesc opt cartiere şi să  le împărţim în linii rapide, în linii care circulă doar la ora de vîrf, în linii care circulă pe cel mai aglomerat segment al traseului.

E vremea să băgăm autobuzele pe străduţe, să le facem staţii mai apropiate, să lăsăm bulevardele troleibuzelor şi să păstrăm legăturile rapide între cartierele depărtate tramvaielor.

E vremea să apropiem staţiile de legătură între tramvai şi autobuz şi metrou.

July 26th, 2010 | Taguri: 550, civilizatie, strazi, trafic, transport, transport public | Categorii: walkabouts | Comentarii (6)