despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 160 – Bd. Eroilor Sanitari 75

… peste drum de Medicină, o casă frumoasă, mare, din care – însă – nu se ghicește nimic, atîta-i de acoperită cu verdeață. E „abandonată” de foarte mult timp.

mai multe despre Case căzute

Matty: una pe zi

cum este bine, frumos și corect

Desigur, ați văzut și voi o oarecare sărăcie de articole pe-aici.

Cu toate că ne-am păstrat cheful și bucuria de-a scrie, de-a găsi chestii, de-a descoperi minunății uitate, uneori se mai întîmplă: n-ai cum și cînd să le faci pe toate…

Și-i corect s-o recunoști.

Nu-nsemnează că nu ne mai pasă de Oraș, de starea, mersul și viitorul lui; de oameni și de viețuirea noastră-mpreună: ba bine că nu!

Sîntem tot aici, deslușind adevăruri, înțelegînd realitatea, nelăsînd lucrurile să treacă pe lîngă noi.

Doar că… asta e!

… uneori nu merge!

Matty: una pe zi

Bucureștiul modern în presa vremii

… zice la ziar – „Scînteia” din 11 Decembrie ’67. Ideea de-a rade dealul Uranusului apărea și-atunci; și apăruse și-nainte de Război:

Matty: una pe zi

Case căzute 159 – Bd I. C. Brătianu 36

E vorba de fostul magazin „București”! Și, dacă vreți să știți – ținea de strada Bărăției, care – înainte de-a fi tăiat bulevardul ce unește Nordul de Sud, începea aici.

  

Praful s-a ales, nu? În fostele vitrine curbate – o splendoare! – azi e un soi de „showroom”…

mai multe despre Case căzute

Matty: una pe zi

o bucățică de Amsterdam

… iată-mă și pe-aici…

Am smuls cîteva ore de plimbări de seară și dimineață orașului ăsta – frumos oraș.

Cin’ te-aude că vii de-acolo, musai te-ntreabă dac-ai tras ceva-n piept, ori dac-ai fost pe-acolo, prin cartieru-cela celebru; dar nu asta-i Amsterdamul. Ci mai mult; un oraș ferice, mulțumit, bun, deschis. Nu m-așteptam să-mi placă atît.

Întîi de toate… chiar, cum s-o iei? – o iei încetișor. Aterizezi, nu? Aterizezi. Nu m-omor defel după aeroporturi, da’ Schiphol mi-a plăcut; mi s-a părut prietenos. Și mai prietenos decît aeroportul e felu-n care ajungi de la el în oraș. Fuge trenu’ care te duce-n Gara Centrală, ceva de speriat; și te lasă-mai în buricul tîrgului ca nicăieri altundeva în nici dooj de minute. Și dac-ai ajuns la Gară, ai ajuns unde trebuie – de-acolo, la pas ori cu tramvaiul, ești în mijlocul lucrurilor.

Cu toată fuga trenului, apuci deja să te prinzi de ce-i așa frumos pe-aici. Olandezul care s-așează lîngă tine te salută, cel pe care-l oprești pentru deslușiri îți zîmbește; deși-i vezi pe oamenii ăștia mergînd în treaba lor, pedalînd eficient chiar și cînd nu-s pe bicicletă, au bogăția de-a-ți arăta un gest mic de omenie.

Atmosfera asta te pătrunde imediat; și, repet, asta face Amsterdamul așa plăcut.

Cum zisăi, n-apucai să văd prea multe; nu m-am depărtat prea tare, dar m-am îmbîrligat pe străzi, străduțe, treceri, cheiuri, podețe – fiindcă-i o risipă de asemenea chestii. Treci o apă, mai treci una, și-ncă una, apoi alta; dar nimic din asta nu-i monoton, deși peisajul nu diferă: case, căsuțe – toate vesele și curate, unele mai cîș, altele mai drepte. Multă apă, deci; dar și loc, spațiu – oamenii nu-s siliți să se-nghesuie: au cum și să se-odihnească, și să facă poze, și să caște gura, și să umble-n ritmul lor.

E tare drăguț!

Și, da – biciclete. Bicicleta nu-i un „cult” aici, ci mai degrabă un lucru făr’ de care omul nu poate să se descurce. Nu-i ca la noi, cu bicle scumpe care s-arate că biciclistul nu-i vreun amărît; cei mai mulți au niște fierătanii de factor poștal de la sat – dar gonesc cu ele fără să le pese de ce-au sub fund. Mașini, îs puține, sigur că da – dar nu le privește nimeni cu ură, înțelegeți.

Firește, sînt grămezi – la propriu grămezi – de biciclete parcate; unele par lăsate de ani de zile; și nu m-am prins dacă și ei s-or îmbuba, dimineața, cînd nu găsesc un loc prielnic să-și lege țoacla-n parcare…

Olandezul care, însă, n-are chef să dea la pedale ia tramvaiul și trenul. Mamă, ce mai fug astea! Unele iute și celelalte și mai iute. N-aș zice, însă, că tramvaiul lor e un model de confort interior – nu e! – dar la eficiență nu-l întrece nimeni. Și călătorii, cuminți, dau cu cardul și cînd urcă – și cînd se scoboară.

Cu atîta apă, firește că-s și vapoare, vaporașe și feriboturi. Vase uriașe de croazieră – matahale ce se ițesc peste acoperișurile blocurilor; vaporașe cu care turistul se plimbă; și feriboturi ce duc oamenii de pe-un mal pe altul – și multe maluri sînt! – pe gratis.

E frumos; da – e foarte frumos.

… și plăcut – iar asta îți sare-n față mereu. Ce deosebire față de alte orașe turistice – aici sînt magazine de unde-ți poți lua apă, lucruri, fără să fii tîlhărit; Amsteram nu-i chiar scump, așa cum te-ai speria. Poți mînca; poți mînca chiar mîncare, ca să zic așa: lucruri gustoase, bine făcute. Și dulciuri – multe dulciuri și multe locuri cu multe dulciuri; și mai ales, dulciuri care-s dulci, grele – nu sărăcii sfoiegite, pline cu aer… Și berea aia răcoritoare și gustoasă care mult bine-i face turistului!

Și brînză, cașcaval – lactate grase, gustoase, grele; oamenii ăștia care aleargă, pedalează și transpiră cu zîmbetul pe buze se hrănesc – nu-s ca alți vestici zgîrciți, drămuiți și vani care trăiesc pentru aparențe.

Frumos e, cînd te-ntorci dintr-un loc frumos, să aduci acasă ceva de-acolo – și util e ca lucrul ăla s-ajute cu adevărat acasă. E o lecție olandeză, firește – și nu-i aia că olandezul merge cu bicicleta. Lecția e bunăstarea, mulțumirea, eficiența care merge mînă-n mînă cu omenia; lecția e adecvarea, găsirea locului; și vă rog să mă credeți că nu mă supără cocălărismul celor ce „ne fac de rîs” pe-afară, ci felu-n care cei care ar putea învăța – deștepți, plătiți bine, umblați – rămîn vite; vite nefolositoare nimănui, triste și fără să-și găsească niciodată, nicăieri, nici locul, nici mulțumirea.

 

alte călătorii: Barcelona – Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov – Valea Doftanei

Matty: una pe zi