Matty: una pe zi

de ce nu merge bine 1?

Îmi place să mă folosesc de tramvaiul 1. Linia circulară” care este la fel de circulară pe cît e acum 41 metrou ușor” nu duce oameni dintr-un colț într-altul al Capitalei, ci unește - mai mult sau mai puțin fericit - margini de cartiere între ele. E o linie lungă, cu destule necazuri și cu gîtuiri.

De-aceea n-am avut niciodată norocul să prind un tramvai care să vină la ora cuvenită. Și întîrzierile-s mari; dacă graficul zice - de exemplu - de 7 minute între tramvaie, realitatea e alta. De obicei, tramvaiele care merg în cealaltă direcție vin din 5 în 5 minute, dar al tău… după 12, 17 sau chiar 20 de minute - cum ți-i scris. Cum ți-i scris în soartă: căci dacă ai avea în fitece stație un panou electronic pe care să fie afișat cînd va ajunge tramvaiul, ai aștepta mai ușor: măcar ai ști cît!

Merge prost!

Merge prost. Ștefan cel Mare și Mihai Bravu sînt prea pline de mașini mici. Ramura vestică are blocajul istoric de la APACA. Iar - cînd amărîtul de 1 se grăbește - are-n fața lui ba un 11, ba un 47, care merg încet ca să piardă vremea pe traseu. Și se-adună întîrzieri în plus.

Nici polițiștii locali care dirijează intersecțiile aglomerate de pe traseu nu-s tocmai prietenii tramvaiului: îndeobște, preocuparea lor e ca traficul auto să curgă, să curgă cu orice preț - de aceea pietonii și călătorii n-au decît să-și știe lungul nasului. Cunoscînd bine realitățile orașului, știu că pînă și acești polițiști locali încearcă să-și facă treaba cît mai bine; ba chiar cu mai multă omenie decît cei de la Brigada Rutieră.

Pe măsură ce-nțeleg mai bine Capitala, îmi dau seama cît de greu e să se schimbe ceva în bine.

Ce s-ar putea face? Să existe un dispecerat integrat, din care să se vadă că distanța dintre tramvaie crește prea mult, și polițiștii aflați pe traseu să primească consemn să facă pe dracu-n patru ca să dea mașinile la o parte și să grăbească tramvaiul blocat?

… nu-i ușor - dar nimeni n-a spus că avem lucruri ușoare-n fața noastră.

Începe cu voința - cu voința orașului de-a considera, cu orice preț și cu orice osteneală, ca transportul nostru public e vital și el - și numai el - are prioritate.

lucru la Matache

… se simte că-i Campanie!

Iată - la Matache se lucrează: se pun borduri, se nivelează groapa plină cu mocirlă - treabă serioasă!

Matty: una pe zi

au, designu’

De trei ani de zile, maimuța mea ia lecții de desen. Știu cât costă o pensulă, un creion, un caiet de schițe, un liner - din alea bune. Din alea adevărate. Mult. Și e încă mică și nu are nevoie de multe pensule și de multe creioane și de multe altele.

Tangențial, trăgând cu ochiul în familie, am văzut și ce înseamnă să pregătești un copil ca să intre la Arte. Câți bani bagi în materiale și meditații. Cum te chinui să găsești un profesor bun. Câți alți copii (zeci) vin în weekend la acești profesori.

Deci Dumnezeu ți-a dat un dar, pe care nu l-a dat altor oameni. Părinții ți-au dat bani peste bani peste bani ca să ajungi la o facultate la care să înveți ce să faci mai bun și mai frumos cu talentul dat de sus. Tot Dumnezeu te-a ajutat să te naști într-un timp în care poți face ce vrei tu cu darul tău.

Și cu toate acestea curgîndu-ți gîrlă pe la moară… tu alegi să faci egări!

… și rochii care se îmbîcseau la Fondul Plastic în ‘82! Și rochie de mileu cu celofan! Și șezlonguri ca la Techirghiol și mobilă de moartea șalelor. Și urâțenii banale, ieftine, stereotipuri fumate de la 1900 încoace, care nu vin de nicăieri și nu duc nicăieri, care nu spun nimic în afară de mi-e lene să gândesc, mă piș pe talentul meu și pe banii lu’ mamatata și pe tinerețea mea și pe cei care nu au avut șansa să intre la facultate, la firmă, la expoziție - ca să intru eu.

Am fost iar la «Romanian Design Week».

Era un film, Eternal sunshine of the spotless mind. Nu știu cum să pun chestia asta pe invers. Cam așa e.

Matty: una pe zi

pentru că Cacademie

… pe Calea Victoriei șade, în ditamai curtea înverzită, Academia Română. Ca instituție de vază a Țării - e Academie, mîncaț-aș! - trebe și ea să-și facă cunoscută prezența.

Așadar, ditai panoul luminos, pus de Suprema Instanță a Științei și a Culturii, pe o stradă care - de la cap la coadă -, e o poezie.

… elegant - cacademic.

ce era înainte acolo IV

… ne-am pus în cap să-nfățișăm un pic din schimbările din ultimii 80 de ani din zona rahoveană și să dibuim istoria locurilor unde, azi, se desfășoară activități comerciale. Ce era înainte acolo?

… începem pe strada Năsăud, fostă șoseaua Măgurele, fostă Sălaj. Înainte de Război, puzderie de făbricuțe; printre ele, la numărul 97Mitext. Făbricuța își păstrează specificul și după Naționalizare; aici ființînd secții ale industriei textile. Ce e azi aici? Centrul comercial „Năsăud” - cel cu Penny Market.

Dintr-una dăm în alta; o altă secție din lista de mai sus se găsea pe Calea Rahovei, la numărul 240. Și aici, specificul textil avea o îndelungată tradiție de dinainte de Război.

Pesemne, la numărul ăsta, se găseau mai multe clădiri - ceva ce-am putea numi azi un mini-parc industrial. Și după Război, la fel era, după cum vedeți. Azi, aici, e locul viran de peste drum de mall-ul Liberty, dar și - retrasă, în spatele blocurilor noi - o clădire modernizată în care-și desfășoară activitatea o tipografie.

Rămînem însă în vecinătate, unde găsim angroul Chirigii- ce ține de numerele 224-226. Iată-i mai jos istoria.

Mergem în 13 Septembrie, unde Nick Centerși-a închis recent porțile. Ce fusese acolo? Habar n-am aparent, el ținea de numărul 190, despre care n-am aflat nimic; iată însă că sînt detalii despre numărul 192 - la care e clar și clădirea lipită de cele din complexul Lira, dar și niște corpuri de clădiri rămase în paragină probabil de la vreo organizare de șantier din zonă

Dac-am ajuns la Lira, să vedem că la numărul 194 dăm peste oarece continuitate în domeniul industriei lactate. Clădirea de pe șoseaua Viilor 85 despre care se menționează pasager este a fostei fabrici interbelice de cerneală „Unio-Chimica”, după Naționalizare „Ilie Pintile”; clădirea e dezafectată de la-nceputul anilor 2000, după ce trecuse printr-o extindere și o renovare foarte colorată.

La cale de-o stație după colț, unde, azi, e magazinul Lidlde pe strada Sergent Nuțu Ion, avem ditai zona industrială. Sînt și azi puzderie de clădiri vechi în care se desfășoară diferite activități. Începem însă cu vechiul I.C.A.R. și citim mai jos ce era înainte acolo.

Ce-i foarte interesant aici e cum - în 1950 - de Oficiul de Aprovizionări și Reparații” al CENTROCOOP” ținea și fabrica de oțet de pe Titu Maiorescu, despre care am mai vorbit, de-a lungul vremii! Referințele din anii viitori se fac către altă adresă, anume Aliman 15. Însă e vorba doar de o schimbare a numelui acelei străzi - schimbare care a durat pîn’ la sfîrșitul anilor 60.

După atîtea plimbări, dăm să ne-ntoarcem mai înspre unde-am plecat; trecem pe lîngă centrul comercial „Vulcan”, pe locul vechii fabrici cu același nume (foarte ciudată treaba cu strada Samuil Vulcan; înainte vreme se numea Honzig; oare, în anii ‘40 i s-o fi schimbat numele ca să se potrivească mai bine cu marea fabrică „Vulcan”?) și adăstăm oleacă la intersecția Ferentarilor cu Sălajul, unde acum se construiește un „Kaufland”; dar aici fusese, înainte de Război, fabrica  „Manotehnica”- pînă-ncoace, cunoscută ca cea „de pile”.

Încheiem cam de-unde-am pornit. Dar nu chiar la Centrul comercial Năsăud, ci-n spatele lui, unde acum e alt Lidl. Aici - pe strada Doina, la numărul 8 - fusese un depozit al fabricii Flora. Fabrica interbelică se înființase cu acest nume ca fiind de conserve, dar în anii ‘60 ajunsese s-aibă de-a face cu Pepsi. De altfel, și după revenirea mărcii după Revoluție, aici se găsea locul unde garau camioanele și se depozitau navetele.

Matty: una pe zi

din zbor

iată că se poate:

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos


despre ce se mănîncă în Bucureşti - şi cu ce se mănîncă Bucureştiul.

acasa

despre noiautori

harti si schemelinkuri

vorbim despre...

550 555 alegeri Alexandru Bodea ando anii 90 arhitectura blog caricaturi case cazute C D Mocanu civilizatie cofetarie covrigi cultura cumparaturi fun general guest post internet istorie magazine masini Matty parcuri patiserie patrimoniu plimbare porcarii porcarii imense poze presa primarie prostii prostuar radio reclame restaurante strazi tampenii timpenii trafic transport public trezim copiii una pe zi

comentarii

arhiva

fierbinți