despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

în beznă și găinaț

… vine toamna! Se lasă Soarele-n jos la ora la care peste vară de-abia de plecai în parc, la joacă…

Copiii n-au chef să se-mpace cu asta; pînă tîrziu, aleargă, fac și desfac: nici nu-i mai vezi, doar ce-i auzi…

Locurile noastre de joacă au multe bube! Mereu cîte-o mizerie, cîte-un aparat stricat, cîte-o sîrmă uitată-n afară, fără apă și toalete-n apropiere…

Și – bine-nțeles! – fără lumină!

La opt seara-ți bagi deștele-n ochi! E beznă! Numai bine să-njunghii pe cineva și să-i iei portofelul, nu să stai la joacă.

E o boală tîmpită, asta: montarea de becuri chioare, „economice”, slabe, tocmai în locuri unde e nevoie de lumină: în parcuri.

—————

Mai am una! Și-i veche; prea veche.

… e vorba de căcărezele din Cișmigiu; îs peste tot, pe alei, pe bănci și – desigur – pe toate locurile de joacă. Îmi place cum Primăria a organizat aici un eveniment special numai pentru copii; dar că nu-i în stare să spele niciodată găinațul din parcul ăsta.

Case căzute 187 – Str. Dr. Leonte Anastasievici 10 și 12

La numărul 10 o pereche de case care mai mult se ghicesc:

… iar la numărul 12, fostul restaurant Valencia – ce încîntare, cîndva.

mai multe despre Case căzute

Matty: una pe zi

ce bine că încă nu pot să înțeleagă

Copiii înțeleg, desigur, mai multe decît credem noi. Ce-i bine, însă, e că încă nu pot să înțeleagă lucrurile cu care noi ne-am obișnuit; care, din păcate, au devenit – cumva – normalitate; rea normalitate.

E bine și că – pe lîngă asta – încă-s curioși; vor să știe.

Purtînd-o pe fii-mea atîția ani prin Oraș, s-a lovit de multe; a văzut multe; a vrut să știe multe. Arătîndu-i și explicîndu-i, am redevenit și eu mai curios. Unde n-am știut, am citit; unde-am uitat, mi-am reamintit; unde n-am priceput, m-am căznit s-o fac.

Ea crește. Cu toate ale ei – și-s destule: școală, sport, lecții, joacă… prieteni! – cînd e-n oraș, vede.

Vede și tot nu-nțelege!

Tot nu-nțelege: murdăria, de ce-s casele neîngrijite, de ce gaura din trotuar șade nereparată, de ce nu vine cum trebuie tramvaiul și de ce-i murdar în el, de ce oamenii te calcă-n picioare, de ce nu se face ceva cînd pare așa ușor să se facă!

Și-i explici: de ce murdăria rămîne și după ce se face curat, de ce durează un an să se-astupe o groapă, de ce nu-s tramvaie, de ce oamenii nu-s curați nici ei și nici în comportament…. și-i atît de mult – prea mult! – de explicat!

… și nu vreau să se obișnuiască; vreau să priceapă într-atît de bine încît să nu se-obișnuiască.

Matty: una pe zi

transportul public nu trebuie afectat de festivități

Ajung să cred că transportul public de suprafață nu trebuie să fie afectat, în nici o împrejurare, de festivitățile ce se țin cu diferite ocazii prin piețe, pe la statui și monumente.

În nici o împrejurare.

Hai, de Ziua Țării noastre, cînd se face paradă… da; desigur. Dar pentru un moment festiv cu coroane, fanfară, popi, generali și miniștri nu găsesc absolut nici o scuză să deviezi traficul autobuzelor; au loc să treacă, că nu-s chiar așa grași înalții noștri demnitari!

Socot că-i foarte important să nu ne mai purtăm ca pe vremea lui Ceaușescu, cînd închideam juma’ de oraș ca să dea idiotul din mînă cinci minute.

Și – credeți-mă – are cine să se ocupe de ajutarea transportului public. Există poliție rutieră; așa cum poate să stea la umbră prin intersecții c-o oră înainte de trecerea vreunei coloane oficiale, poate să fie scoasă și-o oră ca să favorizeze transportul public!

Există poliție locală; ăștia nu mai au unde să-și parcheze mașinile, atît de multe sînt – și dacă-s mașini, înseamnă că le și conduce cineva; deci are cine să iasă pe stradă și să ajute…

… să ajute oamenii!

7 mașini vechi LXXXV

Iată c-am mai găsit mașini frumoase și pentru episodul 85! E drept că, pentru asta, Ando s-a și dus nițeluș prin Franța; dar a meritat. Începem cu unele mai sportive! Iar partea leului nu poate fi decît un Renault Alpine:

 

Un BMW 1600…

… și o Lancia Beta de-aceeași calibru completează frumos colecția!

  

Și pe-aici pe la noi mai găsim chestii interesante – cum ar fi o Honda Prelude din seria a patra.

Ori un Pontiac TransAm sclivisit.

Trecem la bîzdîgănii – uite un Renault Rodeo, pandantul lui Mehari!

O dihanie greu de numit…

Și-un Land Cruiser fără moarte.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Matty: una pe zi

o legătură neîndeajuns valorificată

Pare-a fi una din ultimele „străpungeri” ceaușiste ale Bucureștiului – cea care leagă  Viilor de Șerban Vodă, fără a mai fi nevoie de-ncurcătura uriașă de trafic de la Pieptănari. Șoferul mai cu frică de Dumnezeu o ocolește, fiindcă nu-i deloc lesne să ieși în Șerban Vodă fără semafor; nu te lasă nimenea.

Utilitatea ei, însă, este neîndoioasă: valorificată cum se cade, ar mai schimba niște lucruri!

Eu, însă, o văd ca o premisă uriașă de-a permite existența unei linii de transport public mai dinspre Rahova spre Șincai. Uite, mie mi-ar place ca 173 să-ajungă, de pildă, la Timpuri Noi. Ca să nu mai spun că, atunci cînd tramvaiul 1 cotea direct din Viilor în Șerban Vodă – fără să se mai coiască pe la Șura Mare – mergeam cu el foarte elegant în parcurile Carol și Tineretului.

Și – deși eu nu-mi aduc aminte niciodată să fie fost șină de tramvai pe ea – planurile cadastrale o includeau.

 

Rezilierea contractului pentru concesionarea chibriturilor în presa vremii

de Ando și HM

S-au scurs 70 de ani!

Pe 12 Decembrie 1947 „România Liberă” anunța cu mîndrie că s-a reziliat contractul pentru concesionarea industriei chibriturilor.

Statul nostru intra în posesia fabricilor și a depozitelor. Gata cu monopolul. Cribite la tot poporul.

Mare bucurie! Naționalizarea, oricum, era după colț.

De ce-am publicat acum crîmpeiul ăsta de ziar? Fiindcă-i, totul, așa actual – zici că-i ceva ce vedem, seară de seară, la televizor.

Aceleași vorbe: „Trustul exploatator a refuzat plata”… „aservirea totală a economiei țării”… „în folosul trusturilor străine”.

Aceleași idei: doar că azi „ne-ncalecă” corporațiile și băncile.

S-au scurs, deci, 70 de ani – apropo, azi Țara noastră nu mai fabrică chibrite.