din presa vremii - artiști străini în România (III)

Mai avem un episod cu artiștii străini veniți la noi. Veniți să vedem.

Ce mai privire arunca Gianni Morandi! Phoenix era-n deschidere.

Josephine Baker - cam la pensie, săraca - venea și ea pe la noi; și la Cerb, dar și într-o serie de spectacole din februarie ‘71.

Venise și-n vremurile bune, de dinainte de Război, la Tănase..

Ne-ntoarcem în ‘57. La sfîrșitul lui februarie, îl aveam pe Yves Montand. Cînta la Sala Floreasca și… vizita fanele; și unde puteau fi, ele, mai multe decît la fabrica de confecții?

… oricum, venise cu soția - și ea era Simone Signoret!

În vara lui ‘67 erau o groază de concerte. Remo Germani... Los Paraguayos… și enervantul Marcel Marceau.

Yma Sumac (cea de care pomenea, decenii după, Vanessa Paradis în „Joe le Taxi”) - în ‘61!

în ‘64, venea Petula Clark - și-n ‘64, credeți-mă, Petula era celebră.

Încheiem - cu un articol despre prima ediție a „Cerbului”. Festivalul de la Brașov a fost un eveniment plin de fast, onorat de invitați de marcă - și a rămas în memoria tuturor…

… și asta se petrecea în 1968 - în secolul trecut.

partea întîi | partea a doua

va urma-

Matty: una pe zi

arta urîtă aduce artă și mai urîtă

Dacă arta pe care-o trîntești în spațiul public e urîtă, o să vezi că ea atrage, pe lîngă ea, și alte chestii urîte. E legea firii, cred.

Toată lumea știe urîțenia de statuie a lui Maniu pusă-n fața CC-ului. Prin preajma-i s-au oploșit alte experimente așa-zis artistice pe măsură: deci și mai urîte…

Din fugă: la Casa Universitarilor este Anuala de Arhitectură

scris de Ando

Detaliile de specialitate sunt aici http://www.anuala.ro/. Aşadar, este vorba de o manifestare mai amplă, în derulare pe aproape tot anul 2015, în Bucureşti, sub tema Construind comunitatea.

Deşi ageamiu al domeniului, chiar mi-a făcut plăcere să dau o fugă la Casa Universitarilor pentru că începând cu 1 iulie aici, în grădină, sunt expuse imagini cu diverse proiecte materializate deja. Şi mă bucur sincer când văd talent, imaginaţie şi, mai ales, că sunt şi oameni cu bani şi cu gust, care materializează aceste proiecte.

In rest, dacă vă interesează, încercaţi să desluşiţi programul pe zile din ultima imagine, pentru că, tot aici la grădina din strada Dionisie Lupu, mai sunt şi alte chestii interesante: diverse proiecţii, muzică etc.

Matty: una pe zi

Greu de ghicit - recurs la caligrafie

scris de C. D. Mocanu

Caligrafie: Arta şi deprinderea de a scrie frumos. Fel de scriere al cuiva.[DEX]

Îmi este foarte greu să înţeleg cum se face că numele arhitectului care a proiectat o clădire importantă a Bucureştiului nu este cunoscut. Că nu este cunoscut de bucureşteanul de rând, este una. Dar nu-l cunoaşte nici proprietarul clădirii: Inspectoratul General al Poliţiei Române. Este vorba de sediul acestuia aflat pe Şos. Ştefan cel Mare nr. 13 - 15. Meseriaşii de acolo „cunosc” multe dar „fleacul” ăsta le-a scăpat!

Plăcuţa gravată aflată pe faţadă păstrează totuşi, sub forma unei semnături, numele neştiut.

Ultima literă a acestuia a pus la grea încercare intuiţia şi fantezia celor care au zăbovit asupra chestiunii. Ioan Marin, Ioan Manu, Ioan Mandi, Ioan Marus, Ioan Manvi sunt variantele care au fost puse în circulaţie. Se pare că cele mai multe opinii înclină spre Ioan Mandi.

Practicarea caligrafiei mi-a marcat începutul activităţii şcolare. Făcea parte din programă şi nu aveam de ales. Utilizam tocul, peniţa, călimara şi sugativa. Călimara a fost coşmarul debutului meu şcolar. Prima, dintre cele trei - patru pe care le-am avut, era din sticlă şi în ziua cînd învăţam să scriem frumos, o purtam spre şcoală, cu grijă, într-un săculeţ din pânză încercând să evit o „catastrofă”. Şi cu toate astea n-am ratat niciodată ocazia de a lăsa pete albastre pe mâini, pe haine, pe caiete sau pe bancă. Ceva mai târziu a apărut, ca o izbăvire, călimara din plastic dotată cu capac şi garnitură din cauciuc.

Urma deci să deprind meşteşugul scrisului de mână, cu bucle, bastonaşe şi codiţe, cu linii groase şi subţiri. Se pare că n-am fost un ucenic silitor căci scrisul meu este colţuros şi de multe ori greu de descifrat, chiar pentru mine! Am păstrat însă în minte imaginea literelor alea frumoase pe care nu am reuşit niciodată să le reproduc  în urmele lăsate pe hârtie.

Privind litera buclucaşă care a transformat într-o taină numele arhitectului, mi-am zis că ar fi mai uşor de dibuit dacă aş alătura-o celor bănuite de comentatori, dar în varianta grafică exersată de mine în copilărie.

Propunerile Marin, Manu, Marus pot fi excluse din capul locului. Să analizăm varianta Mandi!

Oricât mă străduiesc, nu găsesc elemente comune celor două litere.

Şi acum să ne uităm cu atenţie la Manvi!

Ei, Da! Asemănările sunt evidente şi misterul pare a se destrăma!

Sunt îndreptăţit să cred că arhitectul care a proiectat actualul sediu al Inspectoratului General al Poliţiei Române, situat pe Şos. Ştefan cel Mare nr. 13 - 15, se numeşte Ioan Manvi.

Cine a fost acesta, ce alte „case” a mai „desenat” rămâne în continuare un mister. Dacă ar fi interesaţi, poliţiştii ar putea afla mai multe despre „făptuitor”. Bănuiesc însă că nu sunt! Poate cei care se ocupă de istoria arhitecturii ne-ar putea lumina. Şi dacă nu, atunci unul dintre împătimiţii de Bucureşti se va încumeta să o facă!

o demolare

… zilele astea se demolează vechea moară Vel Pitar de pe Calea Rahovei (cea de lîngă Electromagmetica). Cîndva fusese acolo Moara Orzaru.

… așa arăta înainte:

Matty: una pe zi

trezim copiii: cînd cineva face treabă

Se petrecea azi, pe la prînz. Să fi fost ceasurile, două - cam așa. Pe Bulevard, între KFC și cinematograful Corso, cerșea o femeie cu un copil mititel. Și-au apărut trei polițiști care au întrebat-o de sănătate, cum zicem noi.

Văd și eu o dată că cineva face treabă în orașul ăsta: Poliția Locală a Sectorului 5.

Repet şi vă rog: dacă vedeţi un cerşetor cu un bebeluş (dormind sau nu) în braţe faceţi repede o poză cu mobilulAr fi grozav dacă aţi sesiza direct situaţia la Protecţia Copilului (ca să fie cît mai multe reclamaţii de la oameni diferiţi) dar, dacă nu vreţi asta, trimiteţi aici pozele (nu uitaţi data şi locul exact) şi scriem noi la D.G.A.S.P.C.

Adresa noastră este simplybucharest@outlook.com. Adresele şi telefoanele Direcţiilor de sector sînt aici.

—————————————-

„Trezim copiii“ este o iniţiativă cetăţenească şi particulară lansată de Simply Bucharest

plimbările de-acum zece ani

… în primăvara și vara lui 2005 - trecură, Doamne, zece ani de-atuncea! - am pus mîna, în vreo două-trei rînduri, pe-o cameră foto bunicică și m-am dus prin oraș să fac poze.

La ce? La orice. La ce-aș fi făcut, dac-aș fi avut mintea de azi? Ohoo, la multe, multe altele… Dar nu despre asta e vorba; ci despre ce - din lucrurile văzute atunci - mai e; e altfel; sau… nu mai e deloc. Imaginile de mai jos nu au fost publicate pînă acum - le privim împreună și spunem și cîteva vorbe despre ele.

Iată cele două turnuri de la Națiunile Unite, uitate la stadiul de schelet multă vreme; în sfîrșit, acum zece ani lucrul la ele începea să se termine și urmau să fie gata.

Acum zece ani, Mitropolia nu se prefăcuse în fortăreața urîtă de azi; avea tihnă, avea farmec, avea clopotnița cea veche; n-avea gard de beton și nici aerul de loc ascuns și ferit.

… dar sînt și locuri neschimbate; cum ar fi, jos la Parcul Carol, unde și atunci era la fel de aglomerat…

… în poză s-a tras și un 232, care trecea nevinovat pe-acolo.

Am și două poze cu defunctul 15 - tramvaiul care unea Rahova de Titan - făcute la Budapesta:

Încă o poză cu tramvai; 27-le, la Pasajul Mărășești, încă nemodernizat.

Avem o imagine surprinsă pe strada nouă C-tin Istrati, unde se refăcea linia de tramvai:

… și o alta, cu atmosfera de pe vechea stradă Fabrica de chibrituri, pe cînd mai avea încă piatră cubică…

… tot piatră cubică, dar de data asta între Triumf și Televiziune…

… vedem și clădirea nouă a vechii fabrici de bere Grivița, înainte de a fi dezafectată. De-abia anul trecut a dispărut. Și o poză cu atmosfera de pe Calea Griviței, între Gară și Basarab, pe vremea cînd tramvaiul 34 mai trecea pe aici. Tramvaiul nu e-n poză…

Avem și ceva atmosferă de prin buricul tîrgului. Magazinul Unirea, împopoțonat cu cearșafuri și de reclame și un pic de trafic de pe la fîntîni…

… sau la Universitate, de unde vedem cum arăta încă Cocorul, dar și ceasul care arăta cît mai aveam pînă la integrarea europeană (ceasul a fost luat de-acolo de Piedone și acum se găsește la Budapesta); mai vedem și reclama la Mc Donald’s, pentru că încă mai aveam un astfel de restaurant, jos, în Pasaj. Pasajul a fost renovat total prin ‘88, cînd s-a făcut - din el - accesul la stația de metrou. După Revoluție a ajuns într-un mare hal de necurățenie și a fost scos la lumină în 1995. Restaurantul Mc Donald’s a dispărut odată cu ultima renovare a pasajului, de prin 2008; se afla pe mijloc.



despre ce se mănîncă în Bucureşti - şi cu ce se mănîncă Bucureştiul.

acasa

detalii si contact

harti si scheme

linkuri si prieteni

autori si articole

vorbim despre...

550 555 ando arhitectura biciclete blog caricaturi case cazute C D Mocanu civilizatie cofetarie covrigi cultura cumparaturi fast food fun general guest post internet istorie magazine masini Matty parcuri patiserie patrimoniu plimbare porcarii porcarii imense poze presa primarie prostii prostuar radio restaurante strazi tampenii timpenii trafic transport public trezim copiii una pe zi uratenii uritenii

comentarii

arhiva

cele mai