despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

pe Victoriei, prin ’94

cu fotografia lui Cristian Malide

Să vedem o altă ipostază a Victoriei, dar mai din cel’lat cap: dinspre Doamnei spre Bulevard, undeva prin iarna lui ’94 – care-a fost destul de călduroasă, una peste alta, deși capricioasă.

„Romarta Copiilor” era, încă, Romarta Copiilor; urmau să mai treacă vreo trei-patru ani ca să se transforme în magazinul „Benetton” (azi e B.R.D). Capșa avea încă firma veche.

În fața Romartei se văd posturile telefoanelor publice cu cartelă – o noutate încă. Reclama aceea cu leduri roșii era mai veche – s-ar putea să fie chiar dintre primele montate după Revoluție.

La parterul Palatului Nifon (azi, în renovare) se găsea magazinul „Incom Mod Italia” (nostim nume!)

Vizavi, pe colțul dinspre C.C.A. încă era pusă o alimentară bună; avea să mai reziste aproape zece ani.

Un amănunt foarte, foarte interesant era sensul unic din acel moment de pe Calea Victoriei: fix invers ca azi. Cînd eram mic, cărțile de istorie făceau haz de brambureala interbelică în care se instituise sens unic pe aici, dar pînă și comuniștii ajunseseră la soluția asta.

Ce să mai zic? Oleac’ de modă și – dacă mai reiese din poză și-altceva interesant… ziceți și voi.

Îl găsiți pe Cristian Malide și aici.

Matty: una pe zi

pe-teren-propriu

asta știe bucureșteanul

2016-12-05-photo-00019194

… dacă nu cîrcotește, nu strîmbă din nas, nu face mofturi… nu e bucureștean!

Nu de azi-de-ieri, ci de cînd se știe bucureșteanul, bucureștean!

Îl vezi în istorie; îi pute gîngavul vodă, da-i primul în alai; rîde de molîul rege, da’ de zece mai se calcă pe bătături la paradă.

Și nu s-a schimbat.

Nu-i place Tîrgul de Crăciun; nu-i place că „e făcut de Firea”; nu-i place că s-a mutat de la Universitate – da’ de mers, merge: ohohooo!!

Ba, mai lasă și juma’ de milion pe prostii și-și face poze cu gura pîn-la urechi.

Poate n-or fi, nene, bucureșteni ăia care se duc la Tîrgul de Crăciun. I-o fi adus careva cu autocaru’ de prin vreun județ limitrof…

… aiurea. Ce-i frumos, e frumos: și-i frumos că vin Sărbătorile. Și nu-i nici o rușine să te bucuri de lucrurile frumoase... bucureșteanule!

Case căzute 107 – Str. Vasile Lucaciu 19

Tot pe Lucaci, dar mai la-nceput.

lucaci-19-1 lucaci-19-2 lucaci-19-3 lucaci-19-4

mai multe despre Case căzute

Matty: una pe zi

parcari_pe-locurile-de-joaca

Din fugă: C. A. Rosetti 37

captura_ca-rosetti-37

scris de Ando

Nici nu mai ştiu de câţi ani, oricum de  foarte mulţi, această clădire de la nr. 37 de pe strada C. A. Rosetti (este chiar lângă Administraţia Finanţelor Publice sector 2) a fost scumpă la vedere. Gardul dublat cu o tablă gri, posomorâtă (ca în imaginea capturată de pe instantstreetview) obtura pentru trecătorul obişnuit vederea spre curte.

rosetti

Bănuiesc că era în administrarea armatei, pentru că într-o perioadă avea şi santinelă.

Şi iată că de pe la mijlocul lunii trecute, tabla inestetică a fost înlăturată de pe gard, locul s-a luminat, s-a aerisit şi clădirea poate fi admirată.

cladire_armata_pe-ca-rosetti dscn8481 dscn8482 dscn8483

„rezultate pentru bucureșteni”

img_8428

Nu mai e mult și va trece jumatea de an de cînd duamna primar și-a intrat în pîine.

… a făcut, dom’le, ceva?

Dacă-i urmărim activitatea, sîntem impresionați: a reușit, din iunie pînă-ncoace, să nu vină la serviciu îmbrăcată de două ori cu-aceleași haine.

… dar al’ceva?

Lumea zice – simte! – că nu. Aceeași lume, însă, a-nceput s-o vadă mai simpatică.

Nu-i meritul ei – e ajutorul primit prostește de la opoziția din Consiliu, vădit ageamie și rău-intenționată.

O fată muncitoare, de se luptă zi după zi cu greutățile: cum să nu fie bucureștenii de partea ei?

Lăsînd asta la o parte, nu putem încă zice că duamna primar a făcut ceva – n-are nici o viziune, n-are nici o idee pentru viitor; nu e nici măcar un bun administrator local, un bun executant. Doar și-a arătat cam care-i e puterea. E pentru prima dată-n istorie cînd Bucureștiul intră-n Iarnă cu zeci de bulevarde fără gropi: asfaltarea din noiembrie e un tur de forță măreț, fără îndoială.

Dar cît va mai dura pînă cînd Bucureștiul va ajunge la un nivel rezonabil? – fiindcă după Oprescu și mai ales după interminatul înspăimîntător ce i-a urmat, Capitala s-a dus rău de tot naibii.

Matty: una pe zi

matty-21-12-73

Săracu’ Borroczyn, săracu’ Sulzer.

serban-voda

Rudolph von Borroczyn, baron și maior de pe vremea lui Kiseleff – adică demult. Aproape două veacuri se fac de cînd a ajuns pe-aici Borroczyn ăsta.

A făcut hărți. Planuri: datorită științei lui, cunoaștem azi cum arăta Bucureștiul nostru atunci.

Drept mulțumire, o stradă din Capitală-i poartă numele: „Maiorul Boroczin”. Pe hărți vechi, „Borozin”.

Dar ce stradă! O fundătură de dooj’ de metri. Undeva pe la pod, pe la Timpuri Noi; pe la Lemetru.

Cîndva, un braț al străzii Sulzer, înspre Lînăriei. Sulzer (fostă și bulevardul Tăbăcarilor) s-a botezat pe la mijlocul anilor ’60 Avalanșei. De ce? Cin’ să mai știe; bietul Sulzer n-avea nici o vină-n afară de-a fi lăsat, cu-n secol înainte de Borroczyn, un alt plan al Bucureștiului!

Iar Lînăriei – sărmana Lînăriei! – cîndva ajungea și ea la pod la Timpuri Noi. Se-ntîlnea cu străduța Gheorghe Șincai după liceu și continua. După sistematizarea tîrzie (nu cea care-a dat Magistrala) străduța Șincai a-nghițit-o pe Lînăriei – și s-a făcut ditai bulevardul. O mai fi vreo plăcuță de stradă s-amintească asta…

Cu ocazia asta, ieșirea străzii Boroczin dinspre bulevardul Șincai s-a blocat. D-aia.

borroczyn

Cîte s-au schimbat aici… nu de-acum un secol și jumătate, de cînd maiorul făcea planul ăstă și Gîrla și Gîrlița se unduiau agale pe vechiile și uitatele albii…

borroczyn

… ci și-n zilele noastre, cînd s-au dărîmat fabrici și istorii.

Matty: una pe zi

matty-18-12-73