despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

V V C XXXI – pe lîngă care trecem

de Ando și HM

Trecem pe lîngă atîtea lucruri pe care nu le vedem; sînt urîte, nu ne interesează, nu le dăm atenție.

Din lista celor care au rol utilitar dar sînt o rușine – murdare, neîngrijite, făcute urît, sărăcăcios – am bifat deja punctele termice din spatele blocurilor și substațiile electrice ale transportului public.

Dar orașul e plin de felurite construcții și încropeli fără rușine care spurcă spațiul din jur. Uite o răsuflătoare de-a Metroului – ce să mai zici? – e ca păduchele pe frunte.

Adăugăm, ruginind la colțuri de stradă, casetele companiilor de utilități; ce-i drept, uneori le mai vedem și… camuflate.

    

Au o calitate, toate astea – la o adică, pot fi schimbate fără mare osteneală. Dar ce te faci cu cele care nu pot fi schimbate?

Să ne uităm, bunăoară, la posturile de transformare din jurul nostru: cuburi urîte din beton care – prin neîngrijire – atrag toată necurățenia. Ici-colo, desigur, remarcăm că au fost totuși construite cu oarece milă pentru aspectul exterior…

 

Să profităm de ocazie și să ne dumirim că, de-a lungul timpurilor, și aceste construcții au avut partea lor de eleganță.

În primele două imagini, punctul de transformare din scuarul de jos de la Romniceanu – odinioară și acum – urmat de o splendidă construcție de pe Aleea Privighetorilor (lămpile, mai mult ca sigur dispărute azi, ne aduc aminte de cele model Zürich), și de cele din șoseaua Tudor Vladimirescu, parcurile Kiseleff și Carol.

  

Încheiem cu o clădire pe lîngă care chiar trecem fără s-o apreciem, lîngă colțul Grădinii Botanice – cu mozaicul verde la modă acum 40-50 de ani și cu un joc inspirat al detaliilor.

Lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Matty

de stat în fund

Puține locuri publice care să te-mbie să pierzi vremea, să te strîngi, să-ți dai întîlnire are Bucureștiul! Tare-s nefolositoare piețele Capitalei din punctul ăsta de vedere.

Noroc cu zona Ateneului, care se prelungește îmbietor spre statuia lui Carol și spre fîntînile de vizavi de Krețulescu!

Mda, poți la o adică să te-așezi pe treptele statuilor de le Universitate ori pe marginea plină de căcăreze a fîntînii de la Arhitectură, mai merge să faci o pauză-n fața C. C. A., dar zău că-i prea puțin – și esplanada din fața Teatrului Național e un spațiu public ratat.

De voie, de nevoie, mai merge și parcul din Piața Unirii, mai ales după refacerea fîntînilor – e plăcut.

Asta e – nu ne place să ne oprim undeva fără rost, ca săracii. Doar că unerori și opritul ăsta are rostul lui. Cu atît mai mult ne dăm seama acum de asta, cînd ședem priponiți în case.

În fine; se mai găsește în București un loc de stat degeaba…

Cum dai să intri în Parcul Tineretului dinspre Șincai, ai pe mîna dreaptă colina pe care se află, îndărătul copacilor, dezolanta clădire a Crematoriului. Colina asta e un strașnic loc de stat în fund al Bucureștiului – mai ales vara, pe-nserat. Într-o parte ai iureșul de pe bulevardele aglomerate, dar nu-l bagi în seamă; poți să vezi cine vine, cine pleacă, cine ce face-n parc.

Și – cum să nu? – ne rămîne Parcul Izvor.

Matty

Fragmente din memoria unui ziar (2)

scris de Ando

Citiți primul primul episod

Cum spuneam, chiar aparent avantajat de startul euforic al zilei de 22 decembrie, ziarul „Libertatea” a trebuit să se adapteze din mers la regulile implacabile ale economiei de piaţă.

Tarabele acelor ani gemeau de publicaţii, concurenţa era nemiloasă. Iată o fotografie făcută în 1990 de japonezul Norihiro Haruta, în Gara de Nord.

Apele societăţii erau tulburi şi vijelioase, aşa că nu era deloc uşor să rezişti, să te impui, să vii, permanent, cu ceva nou, deosebit şi să fii, totodată, perceput de cititori ca sursă credibilă. In aceste condiţii economice dure, entuziasmul şi simţul responsabilităţii faţă de cititori trebuiau să aibe în spate şi resurse financiare pe măsură. Pasul firesc ca, în paginile ziarului, să-şi facă apariţia publicitatea.

Mică paranteză. Din ce ştiu, până la revoluţia din decembrie 89, singurul ziar central cu pagină de „mică publicitate” a fost „România Liberă (şi acela după anul 1966).

E adevărat, nu cunosc dacă ziarele locale din acea perioadă conţineau acest gen de serviciu, chiar limitat la zona lor de audienţă.

Dacă îmi amintesc bine, ziarul „Dobrogea Nouă” din Constanţa avea, numai în perioada estivală, un supliment numit „Litoral”, unde apăreau şi ceva anunţuri. Revenim. Deci, din ianuarie 1990, totul era… la liber, aşa că ziarele duceau o luptă aprigă, „la baionetă” ca să câştige câţi mai multi clienţi. Sigur că, la fel ca mai toate ziarele importante de atunci, „Libertatea” avea şi el o rubrica de mică publicitate, dar ţinta ideală era formată din clienţii „graşi”: firmele private – care se înmulţeau rapid, restaurantele, magazinele, imobiliarele etc. Iată câteva mostre de reclame care apăreau în „Libertatea” acelor ani; probabil că pe altele le-aţi dibuit şi dumneavoastră în scanările din primul episod.

A fost şi perioada în care Octavian Andronic, alias ANDO (redactor şef al ziarului până în anul 1998) şi-a valorificat din plin faţeta sa de caricaturist versat. Cunoscut şi afirmat în domeniu încă din 1969 (anul debutului), s-a simţit ca peştele în apă în noua conjunctură social-politică care îi aducea pe tavă o multitudine de subiecte din care noi am selectat (cu greu) câteva:

O precizare – calitatea, de cele mai multe ori modestă, a scanărilor reproduse, nu ne aparţine. Am considerat însă că putem trece peste acest aspect, altul fiind scopul periplului nostru temporal.

va urma

Matty

Primăvara cu Ratatouille

scris de Sonia Ratatouille

Poate că trebuie să stăm în casă și nu avem voie să facem și noi o plimbare prin oraș sau prin parc, dar tot ne putem bucura de natura ce revine încet printre noi.

Dacă lumea tot nu mai iese afară, nu mai aruncă gunoaie și nu mai merge așa de mult cu mașina, natura crește veselă în liniște și pace.

Ne putem uita pe geam sau să facem un ocol când ieșim la o alergare.

E greu, dar o să se termine!

Cu cât durează mai puțin, cu atât mai bine – dar dacă va dura mai mult, măcar natura are un avantaj, sau mai multe: aer curat și sol fertil, libertatea de a crește.

Nimeni nu are cum să oprească plantele acum (bine, în afară de grădinar) dar totuși: e un nou început.

 

Matty

Case căzute 339 – Bd. Pache Protopopescu 79 şi 83

scris de Ando

La doi paşi una de alta, găsim aceste două clădiri împărtăşind, sub lacătul de la poartă, aceeaşi soartă tristă. Chiar sunt uimit cum pe această porţiune a respectivului bulevard, adică de la Piaţa Iancului până la intersecţia cu strada Traian, s-au înmulţit, în ultimii câţiva ani, clădirile părăsite şi lăsate într-o dubioasă paragină.

mai multe despre Case căzute

Matty