despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Salutări din Uranus!… la hotelul Marriott!

scris de Ando

Joi seară, neobosita echipă de la Cartierul Uranus a vernisat, la parterul hotelului JW Marriott, o inedită expoziţie de fotografii şi picturi din fostul cartier bucureştean, distrus pentru face loc noului centru civic. Inedită pentru că sunt prezentate unele fotografii în premieră, dar şi picturi cu aspecte din cartier realizate de Traian Bădulescu Sr. care a locuit mai bine de 34 de ani pe strada Meteorilor 23.

Expoziţia „Salutări din Uranus!” va fi deschisă o lună (program de vizitare 10-18), dar ceea ce este demn de reţinut – în fiecare  joi, între 18-20, vor fi întâlniri cu cei pasionaţi de discuţii, întrebări, detalii etc., întâlniri la care organizatorii vor aduce şi materiale surpriză, în afara expoziţiei.

  

băejnebun

Matty

1978 – construirea „Municipalului” în presa vremii

Acum 40 de ani Bucureștiul primea uriașul spital de pe cheiul Dîmboviței, de la Eroilor. Îi spunem și azi „Municipalul”, fiindcă așa ne-am obișnuit. Capitala avea nevoie de un spital nou, mare, modern. Poate grăbise construirea lui și nenorocirea-ntîmplată cu un an înainte – Cutremurul – cînd ne-am dat seama că sistemul public de sănătate trebuia îmbunătățit.

Astfel de spitale mari au apărut și-n alte capitale regionale din Țară; dar noi ne-ocupăm acum de ce-a scris presa vremii despre al nostru.

Întîi, îl vedem – așa cum ni-l arată România Liberă din martie:

Pe sfîrșit de vară, începem să aflăm mai multe, adică ce și cum va fi:

 

Spitalul s-a inaugurat în toamnă – pe 24 Octombrie.

Au trecut, deci, 40 de ani. S-au construit – mai ales în ultimul deceniu – o droaie de spitale și clinici private. Și se vorbește iar de construirea unor spitale publice noi.

Matty

7 mașini vechi XCIV

de Ando și HM

Episodul 94. Iată, la-nceput, cu ajutorul lui Andrei Mihai ceva ce merită – o Toyota Supra, generația a treia. Să tot fie de prin ’90.

Mult mai modest, un Fiat Coupé – chiar așa i-a zis. Una din încercările de-nnoire ale Fiat pe-nceput de ani ’90… de la Bravo la Multipla.

Revedem și-o mînă de Forduri Probe, mai mult sau mai puțin pe roate.

… iar un coupé, dar o Hondă:

Trecem la mașini mult mai potolite, c-o altă Hondă: Concerto.

… avem și rația de „americane”…

… și de mașini cu greutate – la propriu; un camion Mercedes de legendă; a cucerit lumea-ntreagă zeci și zeci de ani de zile.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie

Matty

prin fundături XXXVIII

de Ando și HM

Vedem două fundături care-ar mai avea uite-atîta și s-ar uni. Dar nu se unesc. E vorba de Arpaș (din Traian) și Vișinilor (din Vișinilor)… mare ciudățenie!

Să le și vedem; Arpaș:

  

– și Vișinilor:

   

Nu departe, din strada Popa Nan se face o intrare frumoasă.

    

De-aici, Calea Călărașilor-i la cîțiva pași; în preajma ei dăm de intrările Patrulei și Platon.

… pe care le luăm la fel – pe rînd.

      

… deși, la prima vedere, te-ai gîndi că-s rezultatele sistematizării ceaușiste, nu-i așa; sînt fundături vechi – așa au rămas dintotdeauna.

   

Matty

natural, normal

Ce se-ntâmplă dac-o faci? Ce se-ntâmplă dacă te vede cineva? Ce se-ntâmplă dacă lumea o să zică ceva?

Nimic.

Nimic: atunci când e vorba de purtat natural.

Fiecare om, fiecare nație are un conformism, acolo. E greșit să credem că „noi, românii“ suntem mai mărginiți decât alții. Nu cu ei ne măsurăm, și nici măcar între noi nu trebuie să ne măsurăm. Ne măsurăm doar cu cel din oglindă…

În dumineca Paștelui, orașul era gol. În centru, nici picior de bucureștean: se auzeau toate graiurile Pământului – numai turiști.

Era Soare, cald, miros de pom înflorit, era liniște. Ne-am pus pe iarbă, pe tăpșanul parcului din Piața Unirii: era atât de bine; înc-un pic și adormeam.

Ce bine-i să te-ntinzi pe iarbă: ce frumos miroase; ce moale e pământul, dacă știi să stai pe el și nu uiți că ți-i prieten!

Ce bine-i să faci ceva simplu și natural, doar fiindcă-ți vine! Și ce normal e să faci ceva care-ți priește, fără să-ți otrăvești și încarci viața cu griji că te vede cineva… că ce-o să-i spui, dacă te-ntreabă de ce – și mai ales! – cum de te simțeai bine făcând… nimic?

Îmi place omul care-nțelege că are nevoie de-o pauză, de-o evadare, de-o eliberare.

… care știe că micile momente sunt uriașe.

„Ce poate fi mai bun? Totdeauna îți zici «Las’ că mai apuc eu asta. O să mă mai întâlnesc eu de multe ori în viață cu lapte și fân». Dar în realitate, nu mai dai de ele niciodată. Să știți, bieții mei prieteni, că asta a fost cea mai frumoasă noapte din viața noastră. Și voi nici măcar nu ați băgat de seamă.” (Vițelul de aur)