despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Împotriva fumatului în presa vremii

de Ando și HM

O campanie de presă din primăvara anului 1967, desfășurată îndeobște în paginile „Scînteii”. Venea după decizia Ministerului Comerțului Interior ca să nu se mai fumeze în magazinele alimentare și nealimentare, în cofetăriile și patiseriile frecventate îndeosebi de copii; în marile magazine să se poată fuma doar în locuri special amenajate; iar în restaurante să se amenajeze saloane speciale pentru nefumători. A fost doar un mic pas, întrucît de-abia în zilele noastre s-a interzis complet fumatul în spațiile astea.

Titlurile, grăitoare, precum și ecourile, întrucît nu se făcea nimic pentru oprirea fumatului în birouri, instituții, săli de ședințe:

  • Cetățenii califică fumatul în birouri ca UN ACT NECOLEGIAL, ca O SFIDARE A NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ
  • Medicii viciază aerul bolnavilor
  • La discreția mojiciei
  • Ce să fac? Să-mi pun mască de gaze?
  • Interdicția, fără consecințe, devine platonică
  • Logica imperturbabilă, monstruoasă, a egoismului
  • O formă de intoxicare colectivă – FUMATUL ÎN ȘEDINȚE
  • De ce atîtea menajamente pentru cei ce nu menajează pe nimeni?
  • Este omenească plăcerea unora cu prețul suferinței celorlalți?
  • Va muri cineva dacă cel puțin 2-3 ore va respira aer curat?
  • Exemplul negativ al ședințelor U.T.C.
  • În pădure – nu, dar în școală – da?
  • Viața infirmă scepticismul celor ce nu cred că fumatul în public poate fi reglementat
  • În cofetăria noastră s-a interzis fumatul și vînzarea a crescut
  • Ocrotiți-i pe nefumători!

 

… rămînea – de ce nu? – și problema slabei calități a produselor de tutun, asupra cărora se apleca „România Liberă” un an mai tîrziu: „ne cumpărăm dimineața pachetul de Carpați de Sf. Gheorghe (fabrica preferată) și din douăzeci de alegem cinci mai… fumabile. Restul sînt cu praf: praf de tutun. Încercăm și cu București: bețe sută la sută din care jumătate conțin nervuri groase, bîrne, grinzi… Snagov și Litoral, mai suportabile, sînt și ele «tari ca piatra»… dar chiar așa tari, Snagov și Litoral se găsesc în provincie numai iarna (ca și Pepsi-Cola)”

FUMATUL FACE RĂU

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Matty

au treabă multă, nu-i așa?

Sînt mulți concetățeni care nu pot pricepe ce fac oamenii aceia care lucrează în nenumăratele clădiri de sticlă care se îndesesc de la o zi la alta.

În orice caz – își spune cetățeanul nostru de bună credință – sigur au multă, multă treabă, cîtu-i ziua de lungă.

Natura omenească, fir-ar ea să fie însă, ne-a lăsat pe toți cam pe-același calapod.

Așadar, cînd treceți pe lîngă aceste clădiri frumoase din sticlă, aruncați o privire mai atentă…

… S-or plictisi oamenii, or simți nevoia să-și arate cine știe ce implicare socială, le-o veni cheful s-arate că există, da-mi place maxim cînd găsesc lipite pe geamuri fel de fel de mesaje, de muțunachi din hîrtie ori din bilețele.

Cineva a stat și le-a printat, le-a lipit cu scoci, cineva a plătit teancurile de „post-it”-uri pe care acuma se pune praful – toate acestea-s în realitate „costuri” care se regăsesc, cumva, într-o factură.

Că, altminterea, mult mai plimbăm „eficiența”… altora prin gură.

Matty

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1967 (III)

de C. D. Mocanu și HM

Azi, o reclamă a asigurărilor – Adas – semnată „Nobi”, ceea ce ne-ar putea duce cu gîndul la Nicolae Nobilescu – cine știe?

Altele: Tarom, CEC, Recom – firma de publicitate a Statului, cum am putea zice – și o reclamă a fostei intreprinderi de îngrășăminte chimice Azochim din Săvinești (Piatra Neamț).

Va urma!

Matty

Multe mai trage părintele.

Începu vremea călduroasă, cînd oamenii ies afară, geamurile-s larg deschise: zumzet, larmă – oraș viu, ce mai!

Nimeni nu-i poate contesta Bucureștiului taman calitatea asta: că-i viu. Oraș care se aude, care se miroase, care se simte – care se lipește de tine.

Și-i știm atît de bine mirosurile!

… florile primăverii, înnebunitoarele izuri ale verii, mai apoi toată învălmășeala speriată cu care vine toamna – zacuști, poame, must – și cețurile ude ce-i urmează…

Dar nu se compară nimica pe lumea asta cu mirosul serii bucureștene din cartier!

Cumplit miros.

Ăla de chiftele, ăla de cartofi prăjiți, ăla de cîrnați pe care parcă-i vezi sfîrîind în ulei, ăla de sosuri, ăla de tocane – seara toată lumea face mîncare!

Și… miroase, miroase de mori; mai ales cînd stai la un loc de joacă pe bancă-n treaba ta. Ăia mici se joacă, se-aleargă, chirăie, bușesc mașini – ce le pasă lor! – și din toate blocurile năvălește peste tine miros de mîncare… de-ți vine să strigi să-ți arunce de la geam măcar o chiftea de poftă!

Și seara-i lungă… și greu îi scoți din părculeț… și deja, în casele lor, ăilalți mănîncă.

Matty

… era nevoie!

Sectorul 5 se alătură – vesel și tîmp – celorlalte sectoare care-și construiesc identități vizuale separate, de parcă n-ar face parte din același Oraș.

În sectorul 4 s-au reinventat stațiile de autobuz; în sectorul 3 s-au reinventat indicatoarele stradale – neîndoios că era strașnică nevoie să se petreacă ceva-ceva și-n locul unde nu se petrece nimic.

Așadar, vă prezentăm modelul noilor plăcuțe cu numele străzilor ale sectorului 5.

  • o istorie a plăcuțelor stradale bucureștene – aici
  • o colecție de plăcuțe cu numere – aici
  • o colecție de plăcuțe de asigurare – aici
  • o colecție de diverse tăblițe și plăcuțe – aici

Case căzute 301 – Str. Ostașilor 14 și 16

Două proprietăți amărîte într-o zonă unde-i mult loc de ridicat bloculețe. La numărul 16 s-a-ncercat cîndva un soi de „renovare”.

mai multe despre Case căzute