despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

așadar – turcești

Așadar, oameni buni, licitația pentru autobuzele Capitalei a fost cîștigată de turci. N-o s-avem autobuze Man, n-o să mai avem autobuze Mercedes – o s-avem autobuze Otokar.

Dezamăgire.

Știe orișicine, nu-i nimic mai temeinic ca treaba nemțască – dar, atîta vreme cît nu poți discrimina participarea la o licitație pe criterii prostești, n-ai ce face.

Pe scurt, naiba ne ia.

Ce nu știe nimeni, însă, e cum se comportă autobuzele turcești.

Sînt bune? Sînt bunuțe? Țin la tăvăleală? Rezistă la București? Alții de le-au luat, îs mulțumiți?

Am căutat să aflu; am căutat opinii de specialiști – dar n-am reușit să trec de „patru picioare bine, două picioare rău”: adică, dacă-i turcesc și nu nemțesc, e prost.

Așa că – mi-e teamă – nu ne rămîne să ne zică timpul dac-am făcut bine sau dac-am făcut prost: prost pe banii noștri, ca-ntotdeauna.

Fiindcă nu știm – chiar nu știm! – cum se comportă Otokarele astea, hai să vedem ce știm despre autobuzele bucureștene.

După Revoluție am scăpat de monopolul nenorocirilor de Dacuri făcute prost, care cădeau din picioare. Am putut cumpăra, la-nceput, autobuze ungurești: legendarele Ikarusuri galbene. Erau țapene și fiabile; aveau geamuri largi care se puteau deschide frumos și vreo trei aeroterme care mai păcăleau un pic frigul iernii. Au rezistat foarte bine, ținînd cont de faptul că Bucureștiul vremii era numai o groapă și oamenii încă se-nghesuiau în ele.

Pasul uriaș pe care l-am făcut apoi s-a numit Daf. La mijlocul anilor ’90 ne-am putut, în sfîrșit, făli cu autobuze adevărate. Podeaua joasă, încălzire cam peste tot, geamuri care se deschideau destul de bine, muzică – ce ne puteam dori mai mult?

Cu ocazia asta, însă, am putut vedea pe pielea noastră diferențele dintre constructori, întrucît Dafurile au venit din trei locuri diferite. Cele mai fiabile au fost fabricate de Castrosua, în Spania; pe locul doi cele venite tot de pe-acolo, dar făcute la Hispano Carrocera. Cele mai proaste – cu adevărat proaste! – au fost din Grecia, de la Elvo. De ce proaste?

  

Hai să vedem ce face un autobuz prost! Atunci cînd cade după nici doi ani de exploatare, cînd ușile îi încep să zdrăngăne, cînd el tot zdroncăne, scoate zgomote chinuite, cînd îi cade încălzirea, cînd apare rugină, cînd se jupoaie vopseaua de pe bare, cînd scaunele se rup – asta face un autobuz prost.

Imediat după Dafuri, am început să folosim – firește, în paralel – și noi autobuze românești, cunoscute ca Rocar De Simon. Primele serii au fost, bine-nțeles, păcătoase și incomparabile cu Dafurile; dar pe măsură ce primeam loturi noi de autobuze, remarcam o creștere a fiabilității.

Au rezistat bine la proba bucureșteană – incomparabil mai bine ca Dafurile grecești, asta-i sigur.

Facem o paranteză, fiindcă la fel de mult ne doare și situația troleelor. Ele-s mereu cele mai amărîte, cele mai neîngrijite, cele mai lăsate de izbeliște. Cu toate astea, acum aproape două decenii am adus multe Ikarusuri care țin și azi. Sînt căzute, dar merg – am văzut și-n Budapesta destule funcționale care aveau aceleași metehne legate de zdrăngăneli și uși care „dansează” la hopuri.

De pildă, troleele Irisbus Citelis care au un doar pic peste zece ani de exploatare bucureșteană arată absolut infect – absolut infect. Nu au rezistat ca Ikarusurile.

Încheiem – după cum știm, în ziua de azi ne folosim de autobuze Mercedes Citaro. Sînt și au fost bune; primele fac acușa 12 ani. N-au fost perfecte, dar au ținut ideal la tăvăleală, ceea-i ce ne dorim cu adevărat.

Deci, repet – nu știm ce-o să fie cu noile autobuze turcești. Am văzut, pe alocuri, suficient de multe care nu se țin rău; nimeni nu poate contesta asta.

Ține de fabrici, de loturi; ține de ce vrem și de ce-acceptăm; ține de multe chestii pe care orice cetățean de bună-credință le știe și le simte, de altfel, cînd își cumpără o mașină.

între două mizerii

De-un an jumate a răsărit o organizare de șantier în fața Ateneului – una din cele mai frumoase, reprezentative și căutate clădiri ale Capitalei noastre.

Dă bine-n poză, ce să zic!

Nu-nțeleg ce se petrece-n șantierul ăsta și de ce s-a încropit taman aicea. Strada din stînga e o fundătură folosită pe post de parcare pentru parcagii…

… o fi fost, oare, chiar așa de peste mînă să se puie troacele muncitorilor acolo?

Nu-nțeleg de ce ține atîta șantierul: în tot acest timp se pot face, construi, renova un număr uriaș de lucruri: aici totul trenează.

Așadar să ne-nțelegem: cine vrea să fac-o poză frumoasă cu Ateneul primește drept premiu și-o poză urîtă cu șantierul, pe lîngă cea cu coșmelia cretină a paznicului, de-afară.

Da’ nu contează la noi chestii de-astea, mărunte…

… legate de bun-simț și civilizație.

Matty

Din zbor – Limba română (XXIII) – VI

scris de C. D. Mocanu

„Dacă aș fi grădinar 
mi-aș sădi cuvintele în pământ:
iar din ele ar încolți cândva,
limba română.”

Diverse, dar… la chestiune

1. Președintele țării mele dă un exemplu păgubos celor mai din jos de el. Păi dacă domnia sa își permite să vorbească limba română cum se nimerește, atunci de ce n-ar face-o și purtătoarea dumisale de cuvânt? Dacă purtătoarea de cuvânt de la Cotroceni calcă în picioare regulile elementare ale gramaticii, de ce să n-o facă și miniștrii. Și tot așa. Ce-mi e baba Rada, ce-mi e Rada baba! Toți o apă și-un pământ!

Apropo de miniștri! Domnul Liviu Pop, ministrul educației mi-a turtit pălăria. Mă așteptam ca după prima „chiflă” să demisioneze. Ce exemplu dă elevilor de instruirea și educarea cărora se ocupă? Sindicalistul agramat intrat în politica mare, degrabă proțăpit în funcția de ministru este „la bază” profesor de matematică. Asta nu-l scutește de cunoașterea limbii române.

În anii ’70, un alt fel de profesor de matematică, Gheorghe Pericle, făcea performanță cu elevii unui liceu industrial și în plus era cel mai bun la… gramatică. O învățase temeinic în școli prestigioase din Moldova și se folosea de o logică impecabilă, de matematician. Își scotea cu plăcere elevii din capcanele limbii române dar, avea și frecvente controverse colegiale, pe chestiuni gramaticale încurcate, cu profesoara de specialitate care recunoștea cu admirație că e redutabil. Ce vremuri! Ce oameni!

2. Am vizitat Basarabia – lacrima de pe obrazul neamului meu – în primăvara anului 1991. Interesele m-au purtat în multe zone situate pe ambele maluri ale Nistrului. Chiar de la frontieră am remarcat, cu surprindere dar și cu bucurie în suflet, limba vorbită de oamenii locului. O limbă română corectă, frumoasă, expresivă, presărată cu regionalisme curioase încadrate cu farmec în armonia cuvintelor.

Unii dintre cei cu care am colaborat atunci nu erau basarabeni. Erau ruși sau ucrainieni. Până și aceștia vorbeau corect limba română deși accentul specific mă cam deranja.

3. Nu-mi sunt dragi liderii minorității maghiare. Trebuie să recunosc însă că unii dintre ei vorbesc corect românește deși, în școlile comunității limba oficială a României, limba română, este considerată limbă străină. Un bun exemplu este domnul Kelemen Hunor, președintele UDMR. La mai mulți!

4. Poetul sârb Adam Puslojić, membru de onoare al Academiei Române, a învățat la maturitate limba română pentru a fi mai aproape de Eminescu și de prietenul său Nichita Stănescu a cărui operă a tradus-o în sârbă. Puslojić vorbește frumos și corect românește. Folosește o limbă inspirată, presărată cu subtilități stilistice și lexicale de care mai marii noștri nu sunt în stare. Și va spune vreun cârcotaș: Pentru că e poet! Adevărat! Dar demnitarii României sunt mai mult decât poeți. Sunt români!

5. Iată ce spune Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române despre limba neamului nostru:

„Este binecunoscut faptul că limba română – componentă fundamentală a ființei și identității poporului român – s-a născut din preocuparea cărturarilor de a traduce textele sfinte în limba maternă, folosind cuvintele cele mai expresive și mai curent întrebuințate în toate provinciile locuite de români. După ce limba română orală a luat forma scrisului, ea a fost folosită pentru a traduce textul Sfintei Scripturi din limba greacă în limba vie a poporului român. Când a devenit limbă de cult sau liturgică, limba română a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină. Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală etnică, de promovare a conștiinței identității și unității naționale, dar și a culturii românești.”

Frumos, nu? Doar că aleșii și numiții noștri nu sunt sensibili la valori ca cele mărturisite de Părintele Patriarh. Ei nu citesc. Ei nu au acest exercițiu. Nu l-au avut nici la timpul cuvenit. Ei au numai certitudini. Aproape toți se închipuie intelectuali folositori nației. Ce amăgire!

6. Prințul Albert de York, fiul Regelui George al V-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, avea un defect de vorbire. Era bâlbâit.

Din această pricină se temea să vorbească în public deși îi revenea această obligație în calitatea sa de membru al familiei regale.

După discursul rostit în 1925 la închiderea unei expoziții, Albert de York a început să colaboreze cu un logoped. Cu răbdare și stăruință rezultatele nu au întârziat să se arate.

În decembrie 1936 devine rege sub numele de George al VI-lea. Trei ani mai târziu (3 septembrie 1939), de la Palatul Buckingham, a rostit fără probleme declarația de intrare a țării în război. Discursul a fost transmis în direct de BBC.

Comentând efortul de voință al suveranului britanic, criticul literar Dan C. Mihăilescu consemnează:

„Așa ceva se poate petrece numai când cel în cauză e realmente însuflețit de cultul slujirii. Când are adânc înrădăcinată în minte și în suflet conștiința rolului său pentru comunitate. Nu poți trece peste o piedică lăuntrică personală decât în numele unui ideal colectiv.”

Eu nu am identificat „cultul slujirii” la președintele țării mele. După felul în care chinuiește limba română nu cred să aibă vreun „ideal colectiv”. Altfel ar fi urmat exemplul Regelui George al VI-lea și s-ar fi apucat să o învețe. Dacă mai adaug faptul că la Sibiu primarul Klaus Werner Johanis nu a participat niciodată la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, atunci sunt îndreptățit să cred că domnia sa este ținut de „o piedică lăuntrică”, nu are „înrădăcinată în minte și în suflet conștiința rolului său pentru comunitate”.

* * *

Nu îi cer președintelui țării mele să fie „poliglot de limba română” și să utilizeze cu meșteșug  „limba poezească”. Această performanță unică, irepetabilă îi aparține lui Nichita Stănescu.

Am doar pretenția să cunoască, să ocrotească, să respecte, să cinstească și să vorbească foarte bine limba neamului românesc. Dacă eu (un oarecare, Gică de la Sculărie!) pot, atunci e musai să poată și președintele țării mele. Măcar atât!

Est modus in rebus, sunt certi denique fines. Nu-i așa, Domnule Președinte?

prin fundături XXVIX

de Ando și HM

… plecați la plimbare – fără gîndul să vînăm ceva anume – ne-au ieșit în drum două intrînduri pe care le înfățișăm aicea. Unul din strada Leonida

… și cel’lalt din Silvestru, chiar vizavi de biserică:

Hai să ne mai și depărtăm! – între Dudești și ce-a mai rămas pe hîrtie din partea de peste bulevardul Unirii a străzii Theodor Speranția, se găsește strada Andrei Bîrseanu: ea are micuța ei intrare.

Străzile astea – care unesc Dudeștiul de bulevardele Unirii și Burebista – au nenumărate bijuterii arhitectonice, în diferite grade de decrepitudine. Cartierul dintre Dudești și Călărași era un întreg – acuma-s două zone separate. Așa s-au schimbat lucrurile.

Rămînem pe-aici, pe Calea Vitan, și vedem, stînd cu spatele spre Calea Dudești și privind înspre Mall – că-n zilele noastre astea ne sînt reperele, din păcate! – cum noua albie căii Vitan curge-n dreapta noastră și strada asta, pe care-o vedem înfundîndu-se, este vechea cale – de ce s-o fi „îndreptat” șoseaua in zona asta? de ce s-a păstrat și bucata asta ciuntită? – un mister.

Matty

Jurnalul realităţii (XXX) – Ce pățești dacă nu ești monarhist (I)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

– Ai laviu fă jo tem pă ochii mei!

– Ai mani?

– Am sori!

– Ai sictir!

Cam așa s-a consumat scurta poveste de dragoste dintre prim-ministrul Mihai Tudose și postul de televiziune Antena Monarhiei (fost Antena 3). Principalul realizator, combinatorul Mihai Gâdea, a avut față de cel din fruntea guvernului o atitudine binevoitoare, ocrotitoare, l-a susținut și i-a făcut presă bună, chiar și atunci când protejatul lui o mai dădea de ulucă. L-a vizitat la guvern, l-a invitat în studio de mai multe ori, au comentat și au împachetat frumos diverse decizii discutabile ale executivului sperând că într-o zi va fi (răs)plătit pentru serviciul prestat. (A uitat să-l întrebe înainte dacă are cu ce!) Asta până:

Miercuri, 10 ianuarie 2018

Mihai Gâdea l-a avut ca invitat pe Mihai Tudose cu care, timp de două ore, a comentat subiecte politico-economice de actualitate, inclusiv evenimentele aflate în desfășurare, generate de identificarea unui pedofil printre cadrele Poliției Române. Nu putea lipsi problema monarhiei și mai ales situația locativă a familiei ultimului rege al României, preocuparea de căpătâi a gazdei (mai puțin a majorității românilor). Guvernul tocmai ce anunțase că a dat aviz negativ Proiectului de lege pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României (de parcă România nu ar fi republică). Și cum slujba-i slujbă monarhistul Gâdea l-a abordat frontal pe republicanul Tudose.

Cu o atitudine și cu un limbaj cam golănești, nedemne de un prim-ministru dar, utilizând argumente legale și de bun simț, republicanul l-a lăsat fără replică și fără aer pe năimitul monarhist a cărui privire spunea tot. Dacă ar fi putut, l-ar fi mușcat de beregată în direct! I-a stricat jucăria! Vizibil surprins și afectat de prestația invitatului, Gâdea n-a mai fost el. A terminat cu dificultate emisiunea.

Un astfel de afront nu poate rămâne fără urmări. Comuniștii spuneau că e mai bine să greșești odată cu partidul decât să ai dreptate împotriva partidului. Se aplică și azi, atât în relațiile din interiorul partidelor (zise democratice), cât și în relațiile cu presa „angajată” . E mai bine să greșești odată cu ziariștii decât să ai dreptate împotriva lor. Mihai Tudose, prim-ministrul României a rupt-o în fericire!

Joi, 11 ianuarie 2018

Antena Monarhiei a dezlănțuit urgia. A început ușurel în emisiunile de dimineață având ca unic pretext contrele dintre prim-ministru și ministrul de interne în legătură cu demiterea chestorului  Bogdan Despescu, inspector șef al Inspectoratului General al Poliției Române. Atitudinea echivocă a lui Mihai Tudose a făcut, pe bună dreptate, subiectul zilei în toată presa care a analizat și a comentat cu calm evenimentele. Cu o singură excepție.

Spre seară, criticile aduse prim-ministrului au crescut în vehemență și au culminat la emisiunea Sinteza zilei. Mihai Gâdea și o parte dintre invitații lui l-au făcut carne de mici pe șeful executivului. Și nu oricum. Cu revoltă, cu dramatism, pe un ton patetic ca să prindă la popor. Așa-i trebuie!

Vineri, 12 ianuarie 2018

Aproape toate emisiunile difuzate de Antena Monarhiei au reluat un colaj de fragmente scoase din context și asamblate convenabil din dialogul marelui gâde cu prim-ministrul României pe tema familiei fostului rege și a statutului ei legal (familia asta este mai familie decât familia mea, de exemplu?).

[…] M.T.(Mihai Tudose) „Am primit o solicitare de închiriere de la cancelaria …..

M.G. (Mihai Gâdea) Ați primit o ….

M.T. Așa… O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an. Nu merge! Regina nu știu…cine, iertați-mă dar, e cam republică p’aci! Putem să ne proclamăm în oricine. Ne facem o fundație și ne proclamăm în rege. Nu mai există ceremonialul, din punctul meu de vedere, poate greșesc foarte mult, de încoronare. Păi încoronare la ce? Că n-ai jucăria!”[…]

Aici, propagandistul monarhist Mihai Gâdea a intervenit și a afirmat că Mihai I nu a revendicat Palatul Elisabeta ca și cum ar fi făcut o concesie poporului român.

(Nu știe sau dacă știe, ticălosul nu spune că palatul nu a fost proprietatea regelui ci a mătușii lui Elisabeta, Regină a Greciei și că acesta nu-l putea revendica. Nu avea vocație succesorală. A recunoscut-o singur într-un interviu. Succesorii legali ai Elisabetei sunt cei care au făcut o concesie românilor. Dudele și Margaretele, sufocate de foamea din gât, ar fi luat și „sarea din lacrimi” dacă lacrimile ar fi fost ale lor.)

[…] M.T. „Eu înțeleg că tot ce au avut de revendicat, au revendicat.

M.G. (Insistă) Palatul Elisabeta nu a fost revendicat.

M.T. De ce nu au revendicat?

M.G. Nu știu.

M.T. N-au avut timp, sau cum?

M.G. Nu știu.

M.T. Le-a fost jenă? Nu! Au venit cu lista, asta a fost negocierea atunci. Revendic p’astea, p’astea le-ați primit. Și le-au primit. Păi … pa! Ai luat Peleșul, ți-ai luat Săvârșinul, nu mai le știu pe toate, ai primit. Cu niște pădurice, cu niște pădure, cu niște domenii. Păi mai revendicăm în continuare, ne-am mai…, am avut o epifanie, ne-am mai adus aminte că am mai avut o gară?”[…]

În lipsa unor argumente consistente cu care să-și susțină cauza monarhistă, slujbașii s-au apucat să facă ce știu ei mai bine. Adică să manipuleze opinia publică răstălmăcind și mistificând spusele premierului, adăugând afirmații pe care acesta nu le-a făcut, împletind minciuni cu adevăruri parțiale și cu dezinformări jenante.

Să aruncăm o privire:

  1. Oana Iancu în dialog cu Maria Coman, vineri, 12 ianuarie 2018.

Oana Iancu:

„Vorbim despre o informație obținută în exclusivitate de Antena 3, o informație prin care familia regală a româniei afirmă și confirmă faptul că începând cu data de 5 februarie va părăsi Palatul Elisabeta. Practic se supun legii în vigoare, o lege care prevede  că la 60 de zile de la moartea regelui Mihai familia trebuie să plece din palatul Elisabeta. Mai mult decât atât,în răspunsul pe care l-am primit, familia regală spune că Majestatea Sa Custodele Coroanei Regale n-a început vreo discuție cu R.A.P.P.S. referitoare la acest subiect, o afirmație care infirmă cele spuse de premierul Mihai Tudose chiar aici la Antena 3 și anume că familia regală ar fi făcut o solicitare către R.A.P.P.S., o ofertă de chirie dar cu o perioadă de grație vreme de un an.

Comentarii:

• Familia Regală este o instituție specifică statelor care au ca formă de guvernământ monarhia. „Forma de  guvernământ a statului român este republica.” [Constituția României, Titlul I, Art. 1, Alin. 2] Deci, în  România instituția Familiei Regale nu există. Se poate vorbi doar de familia fostului rege ca entitate privată.

  ► Manipulare!

• Nu există nicio lege în vigoare care să prevadă expres „că la 60 de zile de la moartea regelui Mihai familia trebuie să plece din palatul Elisabeta.” Fostul rege a beneficiat de drepturile și obligațiile persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, aceleași pentru toți: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu.

Legea Nr. 406 din 2001, Art. 2, Lit. a): „Persoanele care au calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi:

a) folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință.”[…]

Legea Nr. 406 din 2001, Art. 4, Alin. 3: „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită potrivit art. 2, lit. a numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.”

Fostului rege i s-a atribuit ca locuință de protocol și ca spațiu pentru cabinetul de lucru Palatul Elisabeta.

Ceilalți au primit case mult mai modeste.

  ► Manipulare prin dezinformare!

• Fiica cea mare a fostului rege, Margareta, ar putea fi Majestate doar dacă România se va întoarce la Monarhie. Până atunci este regină în apartamentele dumisale. Căci nu poate fi regina unei republici! Tot așa cum nu poate fi regină doar pentru că este fiica unui fost rege abdicat „dela Tron” „pentru mine şi pentru urmaşii mei, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.” Bunicul Margaretelor, Carol I, mai ’oț, nu a abdicat. El doar a „trecut” fiului său „ grelele sarcini ale domniei.” Dar, din acel moment nu a mai folosit niciodată titlul de Rege al României deși, a mai încercat niște manevre. Până și ticăloșii au un cod al onoarei!

Și apoi, Margareta este, prin voința tatălui său, doar „Custode al Coroanei”, adică o are în păstrare, nu în folosință. Pînă și acest titlu este o găselniță! Nu are echivalent în niciuna dintre monarhiile de pe lumea asta.

  ► Dezinformare!

• Premierul nu a afirmat că R.A.P.P.S. a început discuții cu reprezentanții familiei fostului rege, ci doar că au primit „O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an”. „Majestatea Sa Custodele Coroanei Regale” nu a negat existența „chestiei un pic ciudate”.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Maria Coman:

„Premierul este cel care a anunțat la Sinteza zilei că a primit o solicitare de închiriere a Palatului Elisabeta din partea casei regale cu un an de grație. „Nu merge așa” a spus el care a adăugat că familiei regale i-au fost retrocedate toate bunurile revendicate și că asta este de ajuns.”

Comentarii:

• Prima frază este corectă și reflectă adevărul spuselor premierului.

• „Nu merge așa” avea în vedere anul de grație solicitat de familia Margaretei. Mihai Tudose a declarat public că nu se opune ca urmașii regelui să locuiască la Palatul Elisabeta dacă se plătește cuvenita chirie deși, în felul ăsta se încalcă Legea Nr. 406/2001 care prevede imperativ: „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită potrivit art. 2, lit. a) numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.” Precedentul astfel creat i-ar nedreptăți pe ceilalți sefi de stat și ar  putea fi invocat de urmașii lor. Familiei fostului rege nu i se aplică legea? Cu toate astea, Dudele și  Margaretele, prin documentul pe care nu l-au negat, cer să  utilizeze gratuit Palatul Elisabeta pentru încă un an. De ce? Nu au bani? În acest context, premierul a adus în discuție proprietățile familiei, proprietăți care, administrate cu pricepere, pot produce venituri substanțiale și a subliniat că li s-a retrocedat tot ce au revendicat. Nu a afirmat că „asta este de ajuns”.

  ► Manipulare prin răstălmăcirea și mistificarea unor afirmații scoase din context, minciuni, adevăruri spuse pe jumătate!

(VA URMA)

Case căzute 221 – Aleea Alexandru 6

O bijuterie – ce viluță, un mic pălățel! – într-o decădere surpinzătoare; și încă-n ce zonă…

mai multe despre Case căzute

Matty

Din fugă: nu mai e pedala!

scris de Ando

Acum aproape şase ani, povesteam aici o întâmplare amuzantă legată de ţâşnitoarea americană din parcul Cazzavillan.

Ei bine, recent, am trecut pe acolo şi am văzut, cu tristeţe, că pedala respectivei ţâşnitori a dispărut şi a fost înlocuită cu un banal buton…

Păcat că, în ciuda paznicilor care au “invadat” mai toate parcurile şi părculeţele din oraş, vandalii îşi fac în continuare de cap.