despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Vi s-ar parea ciudat dac-ati sti ca sunt mai multi oameni decit ati crede carora li se usuca gura de pofta dup-o carafa de must? Ei bine, e adevarat. N-ar fi o afacere prea proasta pentu un restaurant sa puna un afis mare-n geam pe care sa scrie: AVEM MUST! Si pin-la urma n-o fi atit de greu de facut.
La fel, am bagat de seama ca iubitorii de ciuperci de toamna au inceput sa se agite-n cautarea ghebelor prin piete. Ghebele nu sunt ciuperci de cultura si adunarea lor e cu siguranta migaloasa, si-n plus o bruma timpurie nu le face bine. Ramine in picioare intrebarea daca nu e totusi riscant sa le cumperi din piata sau de la coltul strazii.
Toate astea se intimpla: ma refer la dorul oamenilor de lucruri naturale si poate-altfel-neobisnuite. De-aia scrie de Nelutu si la gazeta. De-aia te miri cit de multa lume se stringe la festivalurile sarmalelor, pastramei, brinzei, la zilele recoltelor….
Pe scurt:
- o masa s-a scumpit cu cel putin 10% – lucru normal, daca socotim doar ca pretul uleiului aproape s-a dublat in tot acest timp. Si, ca de fiecare data cind preturile urca, pe alocuri se micsoreaza portiile, ori se face rabat la calitatea materiilor prime.
- asadar, eficienta incepe sa fie confundata cu economia – atunci cand cartofii prajiti sunt congelati si sosul de pizza e doar pasta de tomate. Si sunt tot mai putine lucruri in meniuri.
- se maninca tot mai mult la prinz in oras, si ca urmare apar restaurante care se vor de business.
- nu au aparut noi restaurante bune; nu au aparut nici restaurante noi cu vreun specific, altul decit cel italian, ceea ce e dezamagitor. Ar fi loc de inc-un restaurant grecesc bun ori de vreunul rusesc, cel putin.
- ba mai mult, s-au inchis cateva locuri decente, ceea ce e pacat; cateva nu aveau mai mult de un an, un an si jumatate de functionare. Nici n-apucasem sa trec pe la unele. Stiu si cateva locuri care n-o s-o mai duca mult. In altele, renovarile treneaza intr-atat, incat nu mai sper in vreo redeschidere.
Aflu ca s-a-ntors Nelutu! Si toate-s iar asa cum trebuie pe pamint.
Peste ani, vom ridica o statuie frumoasa primarului care va schimba Bucurestiul. Pana atunci, uite niste oameni care fac cite ceva, din timpul lor, din banii lor. Pentru ca asa simt ei, stiu eu? Important e ca o fac.
Si sa pornim la drum: http://transbuc.info/: unde gasesti harta transportului public la zi. Sau http://ratb.stfp.net/ : unde gasesti poze cu toate autobuzele, troleibuzele si tramvaiele din oras; ba chiar din inca vreo 50 de orase. Si daca nu ti-e de-ajuns, uite aici: http://transportbucuresti.trei.ro/, sau aici: http://ratb.metrouusor.com/.
Ce-i pune pe oamenii astia sa faca asta, nu stiu. Poate gasim o explicatie la Tramclub, comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun; si sa stiti ca e o comunitate mare! (si recomand aici o caruta de poze care sa ne-ajute sa nu uitam c-am avut un oras frumos: Fotografii facute de Hans Oerlemans in 1973 si 1980 , sau: Arhiva personala Serban Lacriteanu).
Si ca sa nu uitam niciodata locurile pierdute in odiseea comunista il avem pe Dan Vartanian (de aici). Si ca sa nu uitam locurile care se vor demola ori narui in curind, exista arheologie industriala , unde avem o galerie foto de vazut neaparat. Mai sunt oameni care se duc si fac poze la turnuri de apa, la felurite ruine industriale ori la forturi, buncare si tuneluri, la firme vechi, la porti… Sau pur si simplu, le pasa.
Si cu siguranta mai sunt destui bucuresteni dintr-astia. Si nu stiu ce te face bucurestean? Ca-ti aduci-aminte de casele de pe vechiul deal al Uranusului, de faptul ca pe vremuri se circula in ambele sensuri pe Calea Victoriei, de troleibuzele care treceau pe Magheru, sau chiar de tramvaiele care treceau pe Magheru? E mult mai mult decit asta; e poate faptul ca-ti pasa; iti pasa de ce-a fost, de ce este, si de ce va mai fi.
Pe 20 Septembrie a fost ziua orasului nostru; a facut 549 de ani, ceea ce-nseamna ca merge pe 550. Nici de data asta Bucurestiul n-a primit nimic de ziua lui. La anu’ eu as stringe toti banii pe care altminterea i-am da pe concerte, artificii, sarmale si alte-alea si, o zi, doar o zi, in ziua aia, l-as spala din margine-n margine; i-as spala toate strazile, trotuarele, bordurile si-as stringe toate hirtiile de pe jos. Macar o data, o zi.
S-ar putea sa-i placa – si chiar sa se obisnuiasca cu asta.
In fiecare piata e cel putin o pescarie buna, si linga ea una proasta, ati vazut? Chestia asta se aplica la shaormerii, patiserii, macelarii si asa mai departe. Sa vezi care-i locul bun e simplu; de obicei acolo e coada – si se pare ca merita sa stai la ea.
Lasind asta la o parte, stiu o pescarie buna in piata de la Prosper (Sebastian cu 13 Septembrie, peste drum de Lira). E undeva pe la mijlocul pietii, pe partea dreapta si n-a fost vreodata sa nu gasesc orice-as fi vrut. Si chiar dac-as fi vrut ceva ce nu aveau, peste doua ore ar fi avut cu siguranta. In plus, e curat si esti servit bine. Eu zic ca e de-ajuns
Fiind toamna deja, sa ne pregatim sa mincam si alt fel de ciuperci decit cele albe de crescatorie, ori decit pleurotus. Ma feresc sa dau sfaturi despre recunoasterea, culegerea si/sau cumpararea ciupercilor de padure deoarece intoxicatiile cu ciuperci li se pot intampla si celor mai versati ciupercari.
Hai sa vedem doar ce mai putem gasi in pietele din oras; si e decizia fiecaruia daca o sa cumpere sau nu ciuperci aduse din padure.
In primul rind, sunt ghebele. Avantajul lor este ca pot fi recunoscute usor atat in padure, cat si in piata. Se gasesc si prin padurile de pe linga Bucuresti – am cules destule pe vremuri. Cel mai bun lucru cu ele e sa le pui la murat; peste iarna vei avea o salata minunata. Sau poti sa faci o zacusca de zile mari. Poti sa le iei de la munte, de pe Valea Prahovei, pana toamna tarziu.
Se mai pot gasi hribi; prin partile Ardealuilui li se spun pitoance. Pe linga Bucuresti cunosc un loc de hribi de toata frumusetea; din pacate anul asta nu le-a fost propice, fiind prea secetos. Merg grozav daca-i usuci, si-i lasi pentru iarna: pentru ca-si pastreaza aroma foarte bine. Sunt destul de greu de cules, pentru ca se ascund in iarba si fiind ciuperci de vara-toamna, imbatrinesc repede. Ciorba de hribi e de neuitat. Proaspete, poti sa le prajesti si-in tigaie – insa ai grija, caci palaria buretoasa retine mult ulei si-ti pica destul de greu.
Mai gasim de-asemenea niste ciuperci carora unii le zic nane; restul omenirii le spune in alte feluri. Cand cresc, fac o palarie care-ajunge cat o farfurie de lata si sunt cele mai inalte ciuperci pe care le veti vedea. De-asemenea se gasesc in padurile care-au mai ramas pe linga Bucuresti; intr-o toamna am cules vreo doi saci, pur si simplu din lacomie. Poti sa le maninci proaspete (fa-le pane, tocanita, cum vrei) sau sa le usuci pentru iarna. Merg si ca adaos la zacusca. Se fac pana-n noiembrie, in functie de an. Nu sunt cele mai gustoase ciuperci din lume, dar sunt bune, daca maninci pina nu ti se apleaca.
Ciupercile albe – sau, scuze, de balegar – de toate zilele se gasesc de asemenea si pe marginea drumului; si fireste ca sunt mai bune decat cele cultivate in pivnita.
Astea sunt ciupercile toamnei pe care-ai putea avea norocul sa le gasesti in piata. Peste an, mai poti gasi: primavara – bureti de roua si bureti de prun, iar vara – bureti de iarba (care-s cam uscaciosi).
Ciupercile sunt bune, insa nu e o pierdere de timp sa fii atent atunci cand le culegi. Trebuie sa fii sigur, suta-la-suta sigur ca sunt bune. Daca vezi orice ciuperca necunoscuta care-a crescut linga una buna, treci mai departe si lasa-le acolo pe amindoua.
O gasiti pe Bucurestii-Noi, dupa parc, pe mina stinga (vizavi e vechiul Cris-Tim), si vad ca s-a mai deschis una pe 1-Mai (adica Ion Mihalache), la Dioda.
Mi-a fost recomandata cu o incredere pe care o trec, iata, mai departe.
S-a deschis de o saptamina la intersectia Salaj/Calea Ferentari (- si ce daca?) si arata bine. Intra oarecum pe segmentul Tip-Top, ca gust si aspect al prajiturilor, care sunt si foarte mari. Au si pizza, si brutarie, si patiserie, si trebuie doar sa vedem cum evolueaza.
Ma tot gindesc daca nu a mai fost o cofetarie Raisa si pe-altundeva; nu-mi aduc aminte.
Suntem o tara de-ajuns de mare incat sa avem diferente intre felurile de-a face mincarea. Si de-ajuns de mare incat sa gasim, odata ce parasim orasul nostru, fel de fel de lucruri bune de tot.
Bucurestiul n-are norocul sa aiba cine stie ce resurse grozave; sunt cateva locuri traditionale de gradinarit pe linga oras, insa nu poti spune ca rosiile de Bucuresti sunt cele mai bune din tara; mai degraba o sa cautam lucruri ca pepenii de Dabuleni, brinza de Sibiu, cirnatii de Plescoi, palinca din Ardeal, cartofii de Covasna – si tot asa…
As merge mai departe si-as spune ca, in afara poate de mici, nu a dat cine stie ce istoriei mincarii; dar poate ma insel. Si oricum, nu asta voiam sa zic. Uite doua exemple de lucruri care n-o sa gasesti in Bucuresti: salata de ghebe (pentru ca nu sunt ghebe mai deloc pe-aici) si ciorba de hribi (…eu stiu un loc de hribi la iesirea din Bucuresti!)
Cautati si voi ceva deosebit, atunci cind plecati la drum? Ce haz are sa stii un loc bun de pizza-n Brasov? Sau sa te duci la pomul laudat si sa-ncerci micii de pe Dealul Negru? Serios, n-o sa uitati niciodata un pastrav in crusta, o supa radauteana, o ciorba de fasole-n paine, o placinta cu varza…
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii