La mulţi ani, Puiu Manu!

Puiu Manu, în atelierul său

Azi e 14 Septembrie – zi a cărei importanţă o s-o vedeţi. Să vă explic.

Nu-s chiar venit pe lume de ieri, de-alaltăieri. Am apucat să văd, o vreme, şi cum se trăia înainte. De-acord că nici un copil nu e nefericit, oricît de grea ar fi viaţa – atîta vreme cît are cum să se joace, la ce să viseze. Doar că, înainte de ’90, noi, copiii, nu prea aveam multe lucruri la care să visăm. Nu era belşugul de azi: de desene, de filme, de jocuri, de reviste! V-am mai spus cum ne încînta ultima pagină a revistei Cutezătorii, doar pentru că acolo apăreau benzile desenate.

Şi am devorat benzile desenate. Am învăţat enorm din benzile desenate, fiindcă ştiinţa desenării unei benzi dintr-asta e foarte gingaşă! Să sugerezi în zece casete şi acţiune, şi dialog, şi coerenţă – nu-i de colea! O bulă de text pusă prea jos sau prea sus poate strica totul. Un personaj a cărui mişcare, a cărui mirare, a cărui supărare nu e creionată bine dă peste cap şpilul povestirii!

Mă gîndesc că după atîta timp – azi – fac grafică şi trăiesc din grafică şi pentru că, demult-odată, am iubit şi am citit toate benzile desenate care mi-au picat în mînă. Cît de mult au însemnat paginile astea colorate!

Şi un om – dintre atîţia toţi care-au desenat bandă desenată – mi-a plăcut mai mult şi mai mult. Desenele lui aveau viaţă, aveau mişcare, aveau clasă, aveau stil! Un om care a desenat pentru copii toată viaţa! Un om care şi azi desenează, care şi azi iubeşte copiii, care şi azi strînge acasă elevi şi-i învaţă, gratis şi cu bunătate, taine de-ale desenului.

Omul ăsta e Puiu Manu; şi ziua lui e azi; şi face 84 de ani.

Da! Am dat de el. M-am dus să-l văd; să-l cunosc, să-i spun cît au însemnat desenele sale pentru mine şi pentru generaţia mea. Şi uite că l-am întîlnit pe Puiu Manu: m-a primit în atelierul său dintr-un cartier frumos şi liniştit, am băut o cafea cu el şi l-am ţinut de vorbă cîteva ore bune.

Dacă m-oi fi aşteptat vreo clipă să dau peste un bătrînel ciufut, tare m-am înşelat! Am dat peste un domn, care la 84 de ani nu doar că munceşte din greu; dar care se mişcă mai bine ca un mulţi dintre noi, care merge – iarnă de iarnă – la ski; care are proiecte în lucru şi care visează la ce albume va mai desena în continuare.

Desigur, am înregistrat tot ce-am vorbit; doar că timpul, bată-l vina, nu m-a lăsat să transcriu şi să public interviul. Dar o să-l public. Şi azi mă mulţumesc să-i urez La mulţi ani!