Da – am mai zis-o; şi nu mi-e ruşine s-o zic iar. Rare-s afacerile mici în domeniul comerţului care merg mai bine ca alea unde patronul e mereu în faţa clientului!
Fiindcă patronul îşi ştie atît marfa, cît şi interesul – şi interesul e să aibă clienţi; şi să aibă şi clienţi buni. Nici un patron nu se lasă pe-o ureche la gîndul că are vad; că n-are concurenţă; că are nişte furnizori care-i lasă preţuri bune.
Patronul ştie mai bine decît vînzătoarea că trebuie să trăiască din afacerea aia. Aşa că patronul deştept – azi – munceşte: vinde şi el; dacă nu tuturor, măcar clienţilor mai buni pe care vrea să-i ţină aproape. Patronul deştept are o vorbă-n plus pentru clienţii pe care-i miroase c-ar avea chef s-asculte o vorbă-n plus: le zice c-a mai adus ceva, îi întreabă ce să mai aducă, la face şi cîte-o reducere, îi trage de-o parte şi le arată vreo chestie nouă… Clienţilor le place asta, nu? Şi – recunoaşteţi! – asta poate s-o facă cel mai bine patronul, nu vînzătoarea!
Da’ să nu uităm vînzătoarea! – orice patron ştie cît de mult contează un vînzătoare bună. Şi – fiţi şi voi atenţi! – vînzătoarele care ştiu să vîndă nu-s niciodată cine ştie ce bunăciuni: la ce-ar folosi patronului să aibă-n uşa magazinului, la orice oră, o haită de flăcăi veniţi să impresioneze o vînzătoare?
Vînzătoarea bună e aia care vinde bine. Au cam trecut anii 90, în care oricine se putea băga în spatele tejghelei. Azi vînzătoarea bună e aia în care patronul are încredere maximă că ştie să ţină clientul; care simte ce să aducă şi cînd; care ştie cîţi bani să aibă pe casă; care se pricepe să se poarte cu distribuitorii; care nu se pierde cu firea cînd garda intră pe uşă; care ştie cui să dea pe caiet şi cum să vîndă votcă beţivilor dar să nu-i strîngă în faţa buticului – şi astea nu-s lucruri uşoare!
Vînzătoarele bune se păstrează.
Vânzătoarea bună e aia care ştie să nu-ţi dea bon fiscal şi să te refuze când i-l ceri :))
Mi s-a întâmplat odată să cumpăr o apă minerală expirată de 2 ani… am desfăcut-o în faţa vânzătoarei, am dat pe gât 1l din ea, apoi am văzut eticheta… după ce a venit şi patronul din spate, am primit un bon fiscal de ,,Produse diverse – 3,00 RON” că ,,e apă, domne’, ce poţi să păţeşti?”.
De fapt, rândurile de sus ascund un trist adevăr:lipsa de corectitudine şi de cinste a multora care în loc să zică mersi că au un loc de muncă, îşi fac de cap ca pe propria moşie.
Am cunoscut o persoană care a avut, la un moment dat, prin anii 90 3 magazine gen butique, în 3 zone diferite ale oraşului.
După un an, a închis două şi a rămas cu unul pe care-l supraveghea permanent…îmi spunea că o furau fără jenă şi-mi dădea următorul exemplu: dacă o vânzătoare lua acasă un pachet de ţigări pe zi,asta înseamnă,per total, circa 700-750 de lei/lună pagubă adică mai mult decât cheltuielile cu întreţinerea unui apartament cu trei camere…
Sau barmanii, care abia aşteaptă la cotitură să-şi vândă şi ei
propria băutură alături de marfa patronului…
DA.Vânzătoarele bune se găsesc greu.