scris de Cristian Malide
Câteva imagini alb-negru din timpul demolărilor…
Interesant este nu numai că imobilele respective au dispărut definitiv, dar fotografiile acestea monocrome prezintă o realitate unică: în mod normal, adica vreme de multe zeci şi zeci de ani – înainte de sistematizare – respectivele clădiri nu puteau fi văzute astfel: poate doar din aer. Cartierul era destul de înghesuit, ele erau ascunse de alte şiruri de case, ce acum fuseseră eliminate prin demolare…
Locul: Calea Văcăreşti – Căuzaşi – Splai – Bradului – Mircea Vodă – Labirint – Anton Pann
Identificarea pe hartă – cam dificilă. Demolările erau deja destul de avansate, dispăruseră străzi întregi, iar din cele era încă în picioare, au fost dărâmate ulterior, aşa că ACUM există foarte puţine elemente de referinţă!
Eu sunt de vină, pentru că nu am procedat organizat, nu numai că nu aveam plan de acţiune, dar nici mărcar ulterior, după ce am făcut pozele, nu am notat exact pe unde fusesem, ce am fotografiat.
Abia după 1992 am început să mă uit pe planurile vechi pentru a identifica zonele…
Planul din 1911 (fiind vorba de un cartier vechi, în ’85 zona nu diferea prea mult de situaţia din planul de la 1911):
La începutul secolului 20, tramvaiul (probabil cu cai!) trecea doar pe Văcăreşti, nu şi pe porţiunea iniţială din Calea Dudeşti. Evident, nu existau troleibuze sau autobuze!
Străzile Rovine, Negru Vodă, Jitniţă, Bradului, Olteni au numele cunoscute, dar Splaiul are nume personalizate, diferite pe cele două maluri. NU exista planşeul peste Dâmboviţa!
Pare amuzant ca pe o harta oficial, IML figura cu denumirea populară – Morga.
Planul din 1984, zona Căuzaşi – IML – Unirea – Splai:
Schimbările sunt evidente, iar rezoluţia planului este mai bună. Este o ironie sinistră că tocmai din ’84, când demolările începuseră, datează acest plan cadastral, ce arată foarte bine şi clar un oraş care imi era familiar de 30 de ani! Magazinul Unirea este figurat detaliat, iar Dâmboviţa, după curbă, intră sub planşeu. Sunt şi diferenţe de notare faţă de planul din 1911 – bisericile şi sinagogele sunt marcate, dar nu şi denumite. Nu mai există nume de personalităţi, ci de întreprinderi socialiste, “depozit”, “trustul construcţii-montaj”, iar liceul Al. I. Cuza apare drept “Sc. gen 79”
Tot planul din 1984, zona Căuzaşi – Labirint – Mircea Vodă:
Se observă piaţa Căuzaşi, unde se ramifică liniile de tramvai. La fel, piaţa fără nume propriu unde se întâlnesc Labirint, Mircea Vodă, Olteni, etc, şi care apare într-una din poze. Porţiunea iniţială a Căii Dudeşti se cheamă acum Goldfaden. Biserica Olteni poate fi identificată fără echivoc dupăm micro-piaţeta din faţa ei.
Data: Toamna 1987! Mai precis – nu se ştie. Pomii sunt încă înfrunziţi, iar peretele de la IML este acoperit cu iederă, însă pe filmul alb-negru nu se vede dacă frunzele sunt încă verzi sau galbene-ruginii, deci dacă ne aflăm în septembrie sau în noiembrie …
Sculele: Două aparate Kiev, cu obiective de 50 şi 135 mm. Făcusem atunci două filme alb-negru şi un diapozitiv, dar abia acum, după 27 de ani, am re-găsit şi scanat filmul acesta!
Imaginile sunt aşadar realmente inedite – mai multe fotograme de pe celălat film alb-negru şi diapozitive au fost puse pe “Muzeul de fotografie” al lui Alex Gâlmeanu, dar acestea sunt inedite, chiar şi pentru mine – pînă acum le văzusem doar în poze pe hârtie …
Detalii: filmul este un Azopan de 24 DIN, developat acceptabil. Am scanat de trei ori, la rezoluţii crescătoare, şi cu setări diferite. Dar la unele cadre, scannerul nu face faţă, imaginile ies solarizate, ca aceasta!
Poate că nu am pus negativele cu faţa corectă în sus. Abia dupa aceea, cînd m-am uitat la detaliile scanate la 4800 dpi, am vazut ca erau inversate stânga-dreapta!
Le-am rasucit, dar atentie, este posibil ca unele să fi ramas inversate şi să prezinte imaginea unei lumi în oglindă, unde vehiculele circulă pe stânga …
Cele mai multe imagini sunt de pe Calea Văcăreşti, pe unde mai trecea încă tramvaiul, în mijlocul unui peisaj dezolant:
… în imaginea următoare, biserica Olteni în dreapta:
Am grupat imaginile în cateva categorii mari: cu centrul de interogare, cu IML-ul, de pe blocul cu 8 nivele, etc.
Centrul de interogare este clădirea P+1 “deconspirata” de demolările masive din jur:
… înainte de asta, era bine ascunsă! Este un paralepiped de beton ce seamană cu o şcoală comunistă din anii ’70, dar este prevazut cu gratii solide la toate ferestrele şi cu un gard de sârmă ghimpată. Atenţie! în ziua de azi, multe şcoli şi licee arata aşa – deşi din motive diferite. Dar – şi în anii ’60, când am facut eu şcoala generală, şi în 1985 cand am luat imaginile astea – şcolile şi liceele, noi sau vechi, NU aveau gratii şi gard înalt de sârmă ghimpată!
În imaginea următoare se vede biserica Sf. Nicolae de pe Văcăreşti, sinagoga Malbim şi blocul cu 7 etaje (unicul din zonă).
Când am facut fotografiile, mai erau in picioare cele trei biserici, plus trei cladiri mari: sinagoga, blocul şi Institutul medico-legal.
… Bisericile ar trebui să poată fi identificate uşor; două au aspect deosebit, nu riscă să fie confundate cu altele. Desigur, trebuie să existe imagini mai vechi de 1985, ca să le putem compara! Una este sigur biserica Bradului, după numele strazii.
Se vede biserica Olteni:
Cea de pe Vacareşti, din staţia de tramvai, era model “clasic”: albă, în formă de navă, cu doua turle, de culoare ceva mai închisă. În partea de jos se observă “soclul”, platforma de la care terenul începe să coboare înspre Dâmboviţa:
Cu I.M.L.-ul am facut fotografii pe ambele laturi.
Pe partea dinspre Splai se puteau observa stâlpii liniei de troleibuz, ce fusese scoasă înainte de începerea sistematizarii. Dar pâna prin 1982 treceau pe aici, venind dispre sud, troleibuzele liniilor 82 şi 82, pentru Aeroport şi parcul Herăstrau:
Pozele de detaliu cu intrarea institutului au fost facute de aproape, obiectivul de 50 mm nu cuprindea totul, aşa că am facut faţada din două bucăţi…
În imaginea “panoramică” luată de la distanţă mai mare – am făcut zoom cu picioarele – se vede complet intrarea institutului, străjuită de cele două coloane, şi intersecţia dintre Splai şi Cauzaşi …
În fine, imaginile de pe terasa blocului arată cladirea IML cu calcanul acoperit de iederă, – în plan apropiat, în dreapta aripa nouă liceului Al. I Cuza – ce tocmai fusese renovată, în centru B-dul Socialismului – ce avansează dinspre Casa Poporului (o mulţime de macarale acolo), iar în stânga, turlele de pe dealul Patriarhiei – clopotniţa şi catedrala mitropolitană.
În extrema dreaptă sunt blocul-turn din Piata Operetei şi biserica Domniţa Bălaşa, în departare:
şi clădirea albă a magazinului Unirea:
Detaliu straniu: ce o fi fost structura aia cu arcade, în faţa excavatoarelor?
De pe bloc, cu tele: biserica Olteni şi în spate, blocul de pe Anton Pann – Parfumului:
Stânga – dealul Patriarhiei, cu turlele:
Liceul e clar vizibil în mai multe imagini, în special (dar nu numai) în cele luate de pe bloc. Coborând pe Cauzaşi, pe partea dreaptă (malul stâng al Dâmboviţei, vizavi de IML) era Liceul nr. 26 „Al. I. Cuza”. Aici a predat şi mama ore de limba engleză, prin 1980!
Clădirea iniţială, stil “casă lungă P+1” data de la 1898, dar în pozele mele cred că aceasta era deja demolată, se vede în schimb foarte bine aripa NOUĂ a liceului, un paralepiped de beton cu patru nivele.
Deşi recent construită/renovată, acum şi aceasta era in curs de demolare! La momentul fotografierii, dispauseră pereţii laterali, geamurile, scheletul de beton este vizibil, ca la clădirile din Beirut distruse în timpul îndelungatului război civil…
Biserici
(Ilustraţiile de referinţă nu îmi aparţin, sunt luate de pe net!)
Una este identificată fără echivoc drept Olteni:
Turlele asimetrice, una înaltă, cealalta turită, turnuleţele din colţurile faţadei, clădirea pătrăţoasă, cu “etaj”, intarea maiestuoasă, cu portic şi scări, spaţiul din faţă – un fel de piaţetă, vizibilă şi pe plan – o fac uşor de recunoscut.
Biserica Olteni data de la 1696, deşi evident că suferise refaceri şi modificări ale formei iniţiale. Era un multiplu monument istoric şi arhitectonic:
- monument brâncovenesc
- ca reper istoric, aici au fost masacrați de către turci revoluţionarii eterişti în 1821
- pictura interioară fusese realizată de Gh. Tătărescu.
Nu a fost demolată chiar atunci (1985), ci abia în 1987, pentru că fusese propusă pentru translare. Însă a fost numai un răgaz, tot nu a scăpat de distrugere!
Pe amplasamentul să este acum blocul E2 din strada Mircea Vodă.
Nicolae Jitniţă
Excelenta imagine color este din Fototeca ortodoxiei româneşti, şi suprinde foarte bine biserica cu un excavator în prim-plan. Ca şi în pozele mele, se văd clar cele două turle, dintre care clopotniţa este de secţiune pătrată, de culoare mai închisă decât corpul bisericii, ce este aproape alb.
Într-una din imaginile cu tramvaie ale D-lui Lăcriţeanu, biserica apare aşa cum o ştiam eu, adică inevitabil asociată… staţiei de tramvai de pe Calea Văcăreşti!
În aceeaşi imagine se poate observa “platforma” pe care era biserica, pentru că în stânga terenul începe să coboare spre Dâmboviţa.
Se pare că pe amplasamentul bisericii se află în prezent Biblioteca Naţională. Cum aceasta este o clădire mare, localizarea este destul de vagă…
Atenţie! Biserica este uneori confundată cu Sf. Nicolae Sârbi:
Aspectul este extrem de asemănător (culoare deschisă, formă de navă, clopotniţa pătrată, cealaltă turlă octogonală) amîndouă aveau acelaşi hram principal, şi au fost demolate cam în aceeaşi perioadă, 1985-86, doar că Sf. Nicolae Sârbi se afla ceva mai încolo pe Văcăreşti, după strada Bradului.
Asemănarea merge până la fapltul că ambele erau cu SPATELE la strada principală pe unde treceau tramvaiele, Calea Văcăreşti. La Sf. Nicolae Sârbi intrarea era prin strada Pitagora.
Bradu Staicu
Imaginea de referinţă – făcută în preajma demolării – este tot din Fototeca ortodoxiei
Se afla pe strada Bradului la nr. 30, avea harmul Sf. Ap. Petru şi Pavel.
Pe net găsim imediat informaţiile “Construită în jur de 1740, ctitorie a logofătului Staicu, devenit lăcas ce patrona breasla brutarilor. Numele provine de la un brad din apropiere. La 1809 Apostol Velicu băcanul o reface din cărămidă. Restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald. Demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât biserica.”
Interesant este că biserica nu a dispărut cu totul! Mai puţin celebră decât Sfânta Vineri, nu apare în prea multe imagini, dar după demolare, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul a fost adusă la biserica Zlătari, unde se găseşte si acum.
Biserica Sfinta Treime Dudeşti.
Tot demolată în perioada aceea, nu apare de loc în pozele mele pentru că era mult mai departe, pe Calea Dudeşti la numerele 81-83. O menţionez pentru că o vedeam mereu când treceam pe Calea Dudeşti cu tramvaiul!
Era o biserică negustorească în stil neoclasic specific începutului de secol XIX, şi data de pe la 1804. Din tramvai se vedeau bine cele două turle octogonale. A fost demolată în 1987. Pe locul bisericii se află acum blocul M108 din Ansamblul Unirii – Sud.
A nu se confunda cu NOUA biserică Sf. Treime, amplasată la intersecţia cu strada Unităţii (actualmente Traian Popovici) deci mult mai spre Mihai Bravu decât biserica demolată …
La biserica nouă încă din 1992 a fost plantată o cruce ce semnala „loc pentru viitorul lăcaş de cult”, dar abia după 2000 a apărut bisericuţa din stânga, de lemn, ce incorpora în structura de rezistenţă… nişte garaje din beton prefabricat!
Biserica de beton, cu o arhitectură clar diferită de cea clasică, a fost începută din 2004, dar, precum se vede, nu este încă terminată …
Referitor la vechea biserică Sf. Treime, trebuie menţionat că în faţa bisericii, pe partea dreaptă a Căii Dudeşti se afla o cruce de piatră (motiv pentru care biserica – şi cartierul aferent – mai era cunoscuta şi sub numele de Crucea de Piatră), o troiţă veche, semnalată încă de pe la începutul secolului al XVII-lea. În literatura din prima jumătate a secolului XX, “ Crucea de Piatră” era denumirea uni cartier vestit pentru bordelurile sale. Însă iniţial, troiţa marca hotarul de miază-zi al moşiei Pantelimon, ce aparţinuse voievodului Grigore Ghica, conform testamentului acestuia din iulie 1752, precum şi o importantă intersecţie a “uliţelor” Dudeşti, Vitan, Theodor Speranţia.
————–
Invităm pe oricine îşi aduce aminte de locuri, fapte, întîmplări din această zonă şi din aceste vremuri să ne ajute, să completeze aceste informaţii!
————–
mai multe despre biserici:
http://www.stelian-tanase.ro/graffiti/biserici-demolate/
http://biserica_sfanta_treime_dudesti.crestinortodox.ro/
mai multe despre demolări:
http://www.rezistenta.net/2009/05/rondul-udricani.html
http://www.rezistenta.net/2009/08/piata-sfanta-vineri-ieri-si-azi.html
http://www.rezistenta.net/2010/07/mostenirea-evreiasca-bucuresteana.html
http://www.rezistenta.net/2011/04/str-labirint-si-bd-matei-basarab.html
întinderea zonei distruse:
Bravo, d-l Malide!
Si acum mi se sbarleste parul reamintindu-mi acele vremi!
Curaj, adevarul trebuie cunoscut!!!
Bravo,d.l Cristian Malide pt.postare.Un articol extrem de interesant, atat pt cei care pot rememora acele vremuri,cat si pt tinerii din ziua de astazi care doresc sa cunoasca ceva din trecutul nostru.
A fost una dintre zonele necunoscute mie, alaturi de Uranus.
Nu stiu cat de mult mai misca azi pe tineri istoria asta, dar trebuie vazute si intelese, faptele astea.
Altfel o sa credem doar ca Ceausescu a fost bun fiindca “a facut case la oameni”
Bravo pt. articol si pt. faptul ca ati rezistat tentatiei de a pune eticheta cu numele dvs. pe diagonala fotografiilor.Asta inseamna sa postezi fotografii document.
BRAVO!
Florine,
nu e vorba de tentatie (“numele prostilor pe toate gardurile”, cum se zicea pe vremuri), dar in calitate de utilizator de Net m-am izbit in numeroase cazuri de fotografii interesante, care erau marcate exact asa cum spui.
Mi s-a parut extrem de enervat. Da, poate ca este necesar util, devine dificil sa iti fure cineva imaginile, dar pt cititori este tare neplacut.
Eu as vrea ca artcolul meu sa fie citit si comentat, nu sa ma injure de mama lumea, pentru ca in loc sa se vada SUBIECTUL fotografiei,imaginea este barata de numele sau situl de web scris pe diagonala cu caractere netransparente …
da’ ce suntem noi… Cancan? DA CLICK AICI SA VEZI CUM DEMOLA CEAUSESCU?
Cutremuratoare fotografii!
Va felicit pentru curajul de a le fi facut! Cine a trait atunci intelege de ce trebuia curaj!
Cu respect!
@HM,
ai rezumat excelent stilul tabloidelor si al altor foi “de senzatie”!
@Atanasiu,
Nu e vorba de curaj, mai degraba de oportunism. Curaj ar afi fost necesar la Sfanta Vineri, unde s-a lasat cu aparate confiscate si arestari. Andreo pandele a dat dovada nu numai de curaj, cisi de profesionalism, a reusit sa faca excelente fotografii, fara a fi prins.
Peisajul in curs de demolare l-am vazut de nenumarate ori (autobuzele si troleele fusesera scoasa, dar tramvaiele mai circulau in zona)in drumurile zilnice, insa numai de doua ori am fost in astfel de foto-documentare. De pe Calea Calarasi nu am nimic!
Cred ca imaginile din Cauzasi au fost facute intr-o Duminica: nu numai ca eu aveam liber, dar si demolatorii erau in pauza! Alminteri ar fi fost mult mai dificil. Categoric ca se putea face mai bine, macar sub aspect cantitativ … In 1985 treceam zilnic pe linga Sfanta Vineri, in drum spre servici, dar nu am facut nicio poza cand era intacta. Nici macar de la mine de pe strada nu am imagini de pe ambele parti! Curaj ar fi fost de exemplu ca, in zilele premargatoare demolarii, sa ma urc pe coama acoperisului si sa fac foto cu distrugerile ce se apropiau, venind dinspre Hala Traian. Ar fi fost imagini cu adevarat unice: nu numai ca ulterior casele au disparut, dar, in cursul demolarilor, puteau fi vazute din unghiuri complet inaccesibile anterior!
degeaba spui asta! Au fost atunci prea multi oameni care nici macar nu indrazneau sa priveasca, daramite sa faca fotografii!
Poate harta aceasta http://www.muzeuldefotografie.ro/2010/01/o-harta-a-bucurestiului-interbelic/ v-ar ajuta la identificarea mai clara a anumitor locatii;sunt trecute si bisericile din zona.Cu bine si felicitari pentru demers.
Intâmplare a făcut ca, de curând, tocmai să termin cartea “Vedere din Parfumerie” scrisă de Silvia Kerim. Am terminat-o cu greu, pentru că este atât de tristă!
Este vorba de aceeaşi zonă a oraşului crunt lovită în acei ani,
autoarea cărţii copilărind şi locuind în cartier.
Deşi nu am mers prea des prin cartier( mai mult prin zona Sf. Vineri), mi se pune un nod în gât când văd pozele cu tramvaiele
mergând prin nişte decoruri ireale, care aduc aminte de Bucureştiul bombardat în ultmul razboi.
Iar dacă vorbim de curaj: un coleg de serviciu, dupa cutremurul din 1977 a plecat în oraş şi a făcut fotografii cu ruinele
catastrofei.
A fost repede oprit de “organe” şi i s-a confiscat filmul din aparat ! A zis mersi că i-au lăsat aparatul !
Deci trebuia şi o doză de curaj.
Aşa că zic şi eu: mulţumesc Cristian !
Bis. Sf. Nicolae-Jitniță nu era pe locul Bibl. Naționale ci pe locul clădirii Tribunalului București / Magazinului Junior, pe un colț. Bis. Sf. Nicolae din Sârbi era pe locul Bibl. Naționale. În Enciclopedia lăcașelor de cult din București există o minunată hartă care suprapune planul actual al zonei peste cel vechi. Erau ambele cu spatele la stradă fiindcă toate bisericile ortodoxe trebuie să fie orientate spre răsărit, cel puțin în teorie. Locul Bis. Olteni este chiar marcat pe Bulevardul Mircea-Vodă printr’o troiță.
Imagini de pe Calarasilor si de pe Mosilor “pe stil vechi” au fost facute de Hans Orlemans si mai sunt destul de multe ale altor straini ce se “bucurau” de statutul respectiv si puteau face poze.Dl.Serban Lacriteanu are niste albume mortale postate pe un site al pasionatilor de trenuri http://www.tramclub.org, in care se vad ,pe langa autobuze,tramvaie si trolee din anii ’70-’80 si cladiri si zone ce azi nu mai exista.
Domnule Malide a-ti reusit sa ma emotionati foarte mult prin articolul dumneavoastra .Ultima data cand parcurgeam o parte din strazile acelea se intampla in 1984 iar de atunci pana acum imaginea lor se estompase foarte mult.Nu am domiciliat in zona,dar locuind in Balta Alba pana in 1977 si avand bunicii in Ferentari am trecut cu autobuzul 42 si tramvaiul 30 de sute de ori pe acele strazi,vizitam o matusa vis-a-vis de biserica Nicolae -Jitnita,mergeam la film la acel cinematograf spre Sfanta Vineri,la laboratorul de analize de pe strada Bradului si multe altele.Si pentru ca am vorbit de Balta Alba,la inceputul anilor 70 am avut o extraordinara doamna profesoara de limba engleza,la scoala 21,cu numele de familie Malide.Si sunt sigur ca era ruda cu dumneavoastra.
Cu articolul si fotografiile acestea umpleti un mare gol lasat in mintea si sufletul multor bucuresteni care au cunoscut mai mult sau mai putin cartierul dumneavoastra (am inteles din alte articole ca a-ti locuit langa Primaria Sectorului 4 de atunci,3 de acum).Pe mine unul va repet ca m-ati emotionat mult.
Soarta a vrut ca dupa cutremurul din 1977 sa ma mut in cartierul Rahova,de unde am avut prilejul sa cunosc foarte bine si celalalt mare cartier disparut,Uranus,unde am avut colegi,prieteni,rude,unde am fost botezat (Mihai Voda) si din care cartier nu a mai ramas nimic si extrem de putine fotografii ,drept marturie a unui oras normal,care apartinea oamenilor si nu invers.
Va multumesc foarte mult,atat dumneavoastra cat si vecinului meu,HM,pentru faptul ca a reusit sa va convinga sa ne impartasiti si noua din bogatia afectiva care va apartine.
Superb articol. Am fost mereu de parerea ca “unele lucruri nu trebuiesc uitate”, iar povestea demolarilor din Bucuresti face parte din ele. Cel mai dureros moment pentru mine cred ca a fost Biserica Olteni. Un exemplu cit se poate de concludent despre cit de nocivi au fost comunistii pentru neamul asta. Cita nevoie avem in ziua de azi de simboluri in jurul carora sa ne stringem ca un neam, simboluri comune tuturor care sa faca parte din istoria noastra, care sa ne lege, fie si subconstient pe român de român…
Eu m-am nascut in 82, am copilarit, crescut si fiintat intr-un Bucuresti de blocuri. Bucurestiul celalalt, crescut origanic, l-am cunoscut doar din carti si fotografii alb negru, l-am regasit in arhitectura interbelica si l-am indragit. Oare citi din generatia mea, sunt constienti de aceasta diferenta? Oare cite “transplanturi” venite din provincie la facultate, au cea mai mica idee despre inima acestui oras? Oare citi din genratiile viitoare vor mai avea timp sau initiativa sa descopere orasul asa cum il stim noi?
Bucurestiul meu e ca un copac batrin care, desi a trecut printr-un incendiu devastator si are mai bine de jumate de trunchi mort si carbonizat, se incapatineaza sa dea frunze an de an. Bucurestiul lor e un pahar de unica folosinta.
@florin,
Stiu foarte bine superbele imagini cu tramvaie (si nu numai!) ale olandezului.
Le-am descoperit cu ani in urma, cand cautam pe Net imagini cu Sfanta Vineri, disperat ca eu nu am nimic, desi nu numai ca era in cartierul meu, dar prin 85-86 treceam zilnic pe acolo, in durm spre servici!
pe forumul tramvaistilor am gasit o multime de astfel de imagini, excelente nu numai pt mijloacele de transport, dar pt toat orasul disparut …
@cata,
Multumesc mult!
Da, mama a fost profesoara la scoala 21!
Imi pare rau ca nu ai zis asta cu doi ani in urma, ca as fi putut sa ii povestesc …
De tramvaiul 30 nu stiu, dar autobuzul 42 (ulterior 142) in foloseam des, inspre Piata Unirii.
In sensul celalat il lua doar mama cand mergea la scoala, pt mine capatul de la “barajul Dunarii” era ceva exotic, la fel ca Piramidele, Niagara sau Hawai …
@Valentin,
Superb finalul!
Eu sunt inginer, asa ca “articolul” este o relatarea seaca, si nici macar exacta, bine documentata. Nici cand era intreg nu cunosteam perfect cartierul, si nu mi-am dat osteneala sa notez ATUNCI pe unde am fost cu pozele.
Dar e absolut suberba incheierea:
<>
Domnule Malide,va rog sa ma credeti ca pana sa citesc raspunsul dumneavoastra am avut o mica speranta ca doamna profesoara este mama dvs si mai ales ca traieste.Imi pare rau de ceea ce imi spuneti dar sa stiti ca mama dumneavoastra a fost un om extraordinar si un adevarat dascal,de un calm si un bun simt cum rar se intalneste.Doar doi ani am avut-o pe dansa profesor dar au fost o baza solida si care mi-a folosit foarte mult in viata.Si nu spun numai eu lucrul acesta,ci si alti fosti colegi din scoala generala cu care mai corespondez,printre altii un fost coleg de serviciu,care atunci cand am descoperit ca am facut scoala in clase paralele,primul profesor despre care si-a adus aminte a fost mama dumneavoastra,care ii fusese si diriginta.Si asta dupa aproape 40 de ani.Imi pare rau ca nu am stiut mai devreme,pentru ca primele fotografii facute de dumneavostra si postate pe diverse site-uri unde era mentionat si numele le-am vazut acum mai bine de 3 ani si incoltise in mintea mea o banuiala de pe atunci.
Dumnezeu sa o odihneasca !
Da ,cred ca suna mai special Barajul Dunarii,chiar pe aceea strada am locuit.In acei ani nu exista metroul si drumul catre centrul orasului era pentru un copil de 6 ani o adevarata excursie,datorata traseelor foarte alambicate ale ITB-ului din aceea vreme.Si cum facusem gradinita la Gradina Icoanei,mergeam cu autobuzul 40 de la un capat la altul,iar spre Piata Unirii la fel de lunga era excursia,pana la Hala sau la capatul liniei de la fosta Opereta.Tramvaiul 30 a fost introdus prin 1973-1974 ,avand un capat la Sfanta Vineri,Calea Vacaresti,o lua pe Dudesti,Posta Vitan,traversa Mihai Bravu,la Ramnicul Sarat facea stanga,printre cele doua lacuri IOR,Posta Titan,Barajul Dunarii celalat capat la complexul Alba.Dar cel mai mult imi placea cu 42,in acele Skode vechi,cu motorul in interior si pe unde intra destul de mult miros de motorina si uneori de fum cand prindeam loc pe scaunul din fata,in bratele mamei .Avea traseul atat de lung si sinuos,incepand de la Baba Novak si mai ales pe strazile pe care le-ati fotografiat si iesirea pe cheul Dambovitei,langa Morga.
Astept,alaturi de prietenii fideli acestui blog,si alte episoade la fel de interesante si poate cine stie o incercare de reconstituire aproximativa a locurilor,de genul atunci si acum,pentru ca s-au mai facut incercari,dar multe doar pe suprapuneri de harti si planuri,care sunt exacte dar nu spun chiar totul.
mă bag în vorbă… măi Cătă, de cîte ori te-am rugat să scrii şi tu un articol, măcar!
@HM,imi cer scuze ! Articolul , fotografiile ,mi-au starnit o destul de puternica emotie si de aici si rememorararea unor momente frumoase dintr-o copilarie tot mai indepartata si dintr-un oras la fel de tot mai indepartat,in care ma regasesc din ce in ce mai greu.
Ai reusit un lucru extraordinar sa stabilesti o legatura cu dl.Malide pentru realizarea acestui articol,care sper sa mai aiba si continuari.
Iar comentariul lui Valentin Berceanu m-a lasat placut impresionat,atat este de bine scris si descris Bucurestiul,atat de concis ,la obiect si modul in care surprinde realitatea momentului.
stii tu ce vreau sa zic – esti printre cei care isi aduc aminte si vor sa isi aduca aminte.
Si fiindca amintirile au ramas din ACEL Bucuresti, pentru ele ma zbat.
Excelente poze si minunat articol. Am fost acolo cand s-au intamplat acele lucruri. Foarte triste si ireparabile. Cele mai frumoase amintiri le-am lasat in acei ani. Ma bucur de calitatea articolelor acestui site.
@cata,
Multumesc pentru aprecieri si pt amintirile despre mama!
Autobuzul Skoda cu motor inauntru este de pe vremea copilariei, in anii ’70 erau Ikarus, cu burduf, dar cu acelasi traseu sinuos pe stradute. De exemplu, la intoarcerea dinspre Piata Unirii, nu puteau intra direct pe Cauzasi spre IML, cu urmau Dambovita pina la podul Marasesti, unde intorceau, facand o ampla bucla.
Inainte de perioada demolarilor, nu am avut ideea sa fac foto cu cheiul Dambovitei sau cu Calea Dudesti, poate tocmai pt ca erau locuri cunoscute, ce le parcurgeam foarte des …
@Concretramirez:
Mai tragica decat sistematizarea si distrugerile provocate de cutremur mi se pare situatia actuala, foarte bine descrisa
Pai cutremurul din Vrancea loveste si trece, cladirile se refac, oamenii nu, dictaturile trec si el, dar ce ne facem cu atitudinea “pahara de unica folosinta”?!
comentarii aparute la versiunea preluata de “Bucurestii vechi si noi”. Le-am pus aici, ca sa imbogatim articolul…
CORECȚIE: Pe locul unde s-a aflat biserica Nicolae Jitniţă, astăzi se află Administrația Financiară a sectorului 3, iar în spatele acesteia se află Institutul Bancar Român!
Locuiesc de 48 (patruzeci și opt)de ani pe Mămulari (de când m-am născut) – care a scăpat demolării – și cunosc milimetric întreaga zonă!! Am fost botezat la această biserică.
@Viorel,
Multumesc!
Nu mi-a dat nicio dat prin cap sa fac foto cu bisericile, Calea Dudesti sau cheiul Dambovitei in vremuri “normale”, cind am facut pozel acestea, demolarile erau destul de avansate, chiar ATUNCI si era dificil de repreat exact unde este situata fiecare imagine …
Ce se aflain prezent pe locul cinematografului Tomis, de exemplu?
Dar CARE administratie financiara a sectorului?
Dupa 1990, de multi ani merg sa platesc impozitele pe Lucretiu Patrascanu, in spatele liceului!
Am înțeles perfect demersul tău și te felicit pentru el. Eu am făcut doar o referire la foto ce are în subtext următoarea frază; “Se pare că pe amplasamentul bisericii se află în prezent Biblioteca Naţională.” De fapt pe locul unde se află Biblioteca Națională, a fost Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici”
Pe locul cinematografului Tomis acum se află BECTRO CENTER (o clădire de culoare albă cu ferestre albastre) în care se găsesc mai multe firme printre care Velvet Dental și Allianz Țitiac…
Această clădire este față în față cu administrația de care pomeneam. O filială a celei din Lucrețiu Pătrășcanu.
Poți vizualiza și cu Harta Google. Se vede perfect!
Domnule, mii de multumiri pentru imaginile in care apare Liceul cuza la stanga si magazinul Unirea la dreapta. Pe net exista extrem de putine imagini ale acelei zone, mai ales zona fundaturii/intrarii Negru Voda. Am zis bine a “fundaturii” si nu a “strazii”, pentru ca acea intrare era perpendiculara pe strada Negru Voda.
Sa va dau si eu acum cateva informatii:
Cladirea impozanta care in poze apare intre liceu si magazinul Unirea, si care apare acolo ca fiind inca in picioare e un fost azil de batrani al comunitatii evreiesti. Daca a fost demolata printre ultimele, se pare ca a fost din cauza negocierilor/tratativelor cu aceasta comunitate.
In legatura cu “structura stranie cu arcade”, e partea care ma intereseaza cel mai mult din imagini 🙂 Este vorba despre unul din corpurile unei foste gradinite de copii, gradinita la care copil fiind am mers si eu timp de doi ani. Institutia a fost initial “Scoala primara de fete spaniola” (probabil a comunitatii evreiesti sefarde, fiind cartierul lor), nationalizata in 1948. S-a aflat la adresa “fundatura Negru-Voda nr. 7” (ultima cladire pe stanga). Erau mai multe copruri, unul dintre ele era lipit la caminul de batrani si avea cred un etaj. In spate exista o curte care se termina cu un gard de langa acea linie de plopi vizibila in imagini, si din care se putea vedea magazinul Unirea si piata Unirii. Pastrez amintiri foarte pozitive din acea perioada, si se pare ca a fost una dintre cele mai bune gradinite din Bucuresti. Nu stiu de ce, dar zona ma fascina inca de pe atunci :), si mi se pare si mai interesanta de cand am inceput sa aflu cate ceva despre istoricul zonei. Sunt in cautare asadar de fotografii sau informatii in legatura cu respectiva institutie sau cu cei care au locuit in casele din jur. Pentru contact, detalii la http://www.racovitan.com
Am invatat la Liceul nr. 26 „Al. I. Cuza”in perioada 1966-1970.Diriginta,a fost profesoara Antonescu.Am locuit pe strada Capitan Rafael Fieraru care se afla pe una din laturile lungi ale bisericii Sf.Apostoli.Pe cealalta latura se afla strada vanatori.E trist,atat de trist ca-mi plange inima.Spitalul Brancovenesc demolat,la un pas biserica Balasa sa fie demolata,vechea si minunata Opereta demolata,Biserica Spidon Vechi demolata (noroc ca Banca Nationala a construit-o la loc aproape cum a fost dupa 1989),Liceul 26 Al.I.Cuza demolat,Institutul Medico-Legal al doilea din lume ca vechime demolat,blocul in care am locuitdesi dupa cutremurul din 1977 nu a avut nici o zgarietura,nu a scapat de furia demolarii deoarece cadea chiar in mijlocul B-ului Victoria Socialismului,Arhivele Statului demolate,Aproape intreg complexul Mihai voda demolat cu exceptia bisericii mutata si ascunsa intre blocuri,biserica Spirei demolata,Uranus praf si pulbere,si cate case boieresti in stil brancovenesc,Dumnezeule ! Biserica Sf.Vineri demolata!De ce ?Am fost in Cehoslovacia,in Ungaria,in RDG ,nicaieri nu s-au facut asemenea PORCARII !Sa distrugi biserici?! Oameni buni erau biserici istorice !INTELEGETI ?! Ce fel de oameni am fost?!Am inghitit prea usor aceste crime ! Adevarat! din ordinul lui Ceausescu!dar cu Securitatea in spate!.Un popor nepasator cu istoria lui este sortit pieirii ! Deoarece bisericile sunt stalpii istoriei Romaniei ! Intelegeti ?
Da, dar pe vremea lui Pingelica ëram toti domni”, cum am auzit in autobuz dupa 1990.
Nimeni nu murea de foame, si toata lumea avea locuri de munca!
47% sunt convinis ca inainte era mai bine …
[…] Căuzaşi (sper că Cuplul Odios e într-un loc foarte cald acuma pt. ce au făcut acestui oraş!): Toamna 1985. Zona Căuzaşi, în curs de demolare Str. Avram Golfaden (fostă Colonel Orero), distrusă în totalitate cam în aceiaşi perioadă: […]
La inceputul strazi Colonel Orero ,prin ani anii 45- 50 exista o tutungerie mica , cine i-si mai aduce aminte ?Pe atunci aveam doar 12 ani si veneam in fiecare zi sa cumpar 2 tigari( de dupa colt) ,eu locuiam pe Str. Legislatorului la no.5.Ce amintiri,ce amintiri,iar in fata biserici Olteni jucam fotbal cu NELU , SANDU , RELU ,HUNA si alti baieti cu mingea de carpa (pe care o confectionam singuri),ce amintiri! Astazi am 78 de ani ,traiesc in Israel cu aceste frumoase amintiri pe care ati reusit sa mi le reamintiti prin expunerea acestor fotografii.Va multumesc foarte mult!Sergiu
Am postat ceva mai devreme dar nu s-a publicat, banuiesc ca e nevoie de aprobare.
Felicitari pentru site. Am locuit 25 de ani pana la demolare pe strada Negru Voda 7. Interesant ca un domn mai sus HM, a locuit la acelasi numar pana in 1959. Eu m-am mutat acolo la 2-3 ani dupa dansul. Avea un gard metalic negru frumos si inauntru la intrare pe un soclu era un bust facut de sculptorul Carol Stork. Am fost “student” la gradinita de pe intrarea Negru Voda, fundatura cum ii mai zicea. Cineva mai sus, Daniel, povesteste un pic despre aceasta gradinita, imi aduc aminte bine de acele arcade din poza, de gardul gradinitei, si de nucii din gradina in care ne cataram. Tot acolo in fata gradinitei fiind fundatura jucam fotbal frecvent chiar in fata unei case in care locuia un coleg de scoala Razvan. La coltul fundarii cu Negru Voda era intrarea principala in azilul de batrani evrei, fost tribunal militar. Am intrat de multe ori in cladire inainte de a deveni azil, aveam un prieten care locuia acolo, tatal lui era ceva cadru de ambasada in Cuba parca… foarte frumos decorat in interior, mozaic la intrare, scari de marmura. Cam toate casele din zona aveau glazvant de cristal, parchet adevarat, mozaic pe hol, etc…. la mine in baie totul era facut de nemti, nu am schimbat niciodata un robinet sau vreo teava. Apoi am fost elev la liceul Cuza, sau scoala nr 79 care s-a extins prin 1970, se vede noua cladire in poza dvoastra. Tin minte ca a fost construita de puscariasi, ma uitam din casa la ei, chiar tin minte cum arata painea lor, ca o caramida. Perpendicular cu Negru Voda era strada Banu Maracine, intr-un capat era o sinagoga si inspre capatul care ducea spre Dambovita, spre morga, era floraria lui Nea Gicu. Deputatul strazii, cum era atuncea obiceiul era un evreu haios Solomon cu sotia lui Roza si ne modera obrazniciile, daca eram cuminti ne dadea ciunga din Israel si pasca. Erau multi copaci pe partea liceului, toamna era o frumusete sa vezi covorul de frunze pe strada. Aveam incalzirea pe lemne la soba, toti aveam subsoluri unde din strada ne aruncau lemnele inauntru. Iarna ne dadeam cu saniuta pe dealul care se facea in prelungirea strazii Negru Voda inspre Cauzasi, spre cinematograful Tomis si carciuma Rarau de langa. In fata cinematografului era o cofetarie de unde imi luam savarine si amandine, si bomboanele preferate date cu praf de cacao. In statia de tramvai de langa biserica Sf Nicolae era un chiosc de la care ne luam gogosi cu zahar si sirop de capsuni cu sifon. Langa chiosc pe colt, in fata alimentarii din Cauzasi era o patiserie de unde de indopam cu placinta cu branza. Putin mai sus pe linia tramvaiului pe colt, era o vinarie care fusese a lui Stefanescu. Cumparam frecvent vin varsat pentru tata, care era foarte multumit de calitatea vinurilor de acolo. Cand ne intoarceam din Cauzasi o luam pe langa morga si nu uitam pe geamurile de la subsol dinspre partea cu Dambovita, si mai vedeam din cand in cand autopsii, organe, etc… macabru, ha! Pe locul viran inainte sa se construiasca magazinul Unirea se organizau vara balciuri Luna Parc.
Pentru cei interesati urmariti filmul lui Mircea Danieluc Glissando, s-a filmat pe strada Negru Voda, Banu Maracine, in zona. Mai am si eu ceva poze, cine doreste un mic schimb de amintiri sa-mi scrie la gnacu@hotmail.com
Va multumesc mult pentru aprecieri!
Intr-adevar, comentariul necesita aprobare, dar sper ca nu a durat mult.
V-am scris pe adresa furnizata.
Am trait 35 de ani in zona Postei Vitan si am fost botezat in biserica Troita. Am citit si auzit in multe rinsduri ca celebra “Crucea de piatra” ar fi fost vis-s-vis de biserica. Nu este de loc adevarat (chiar vis-a-vis de biserica locuia o batrina de la care cumparam un bors foarte bun, iar mai in stinga era restaurantul Infratirea). Crucea de piatra era la distanta de o statie de biserica Troita, la intersectia Caii Dudesti cu str. Asau, in fata unui magazin de metalo-chimice (sau ceva asemanator, fiindca din cite imi amintesc avea si un raion de electrice). Putin mai spre centru, pe aceeasi parte, era cinematograful Flacara.
@Dan Ionescu, excelent!
Ceva imagini ar fi fost excelente, eu NU facusem nciiodat poze pe Dudesti si nici la Posta Vitan (care acum nu mai exista decat ca referinta toponimica, oficulu postal s-a mutat)
Nu imi aduc aminte de Crucea de piatra, dar magazinul de metalo-chimice il frecventam.
Nici in biserica Troiata nu am intrat vre-o data, o vedeam din tramvai, si ma intriga un “ochi” circular la baza turlei mari. Acum a fost ridicata o biserica “Sfanta Treime Dudesti”, insa nu este nicidecum pe fost amplasament, ci mult inspre Depoul Dudesti.
Cinematograful Flacara, la fel ca celelate din zona demolata (Arta si Tomis) avea si gradina de vara!
Pe linga Flacara, mai era acolo si o policlinica, unde mergeam cand eram mic sa fac “raze” ultrascurte. Magazinul de geamuri si oglizi de linga Depou pare a fi singurul supravietuitor comercial de pe calea Dudesti, iarf acum se condtruieste de zor pe locul liceului industrial Timpuri Noi …
Daca cineva este interesat sa stie sau sa isi reaminteasca biserica Troita si zona Vitan-Dudesti, ii recomand cartea “Confesiunile unui cafegiu” a lui Gheorghe Florescu. In cap. I este o descriere foarta amununtita si exacta a acestei zone. Autorul este nepotul parohului de acum 70 de ani si s-a nascut chiar in biserica, in timpul unui bombardament anglo-american
Am copilarit in zona si am locuit pe Negru Voda la nr. 32 pana prin 1971. Adresa era situata pe tronsonul ultim, cel care dadea in Calea Vacaresti – apare putin in fotografia cu biserica Sf Nicolae Jitnita. De la linia de tramvai strada cobora intradevar in panta – excelent derdelus. Atentie acolo unde apare escavatorul a existat un fel de tapsan pe care prin 1959 – 1960 era construita o casa cu etaj, mai mult de lemn. A ars spetaculos intr-o noapte – asa ceva nu se uita – iar ulterior a fost un restaurant gradina de vara si in cele din urma un parc. Pe laterala bisericii era o strada care cred ca se numea Halfon , nume evreiesc, care se continua in paralel cu Negru Voda dand in Sfantu Ion Nou. Exisata totusi si o bareta care cobora in panta din Halfon si avea o confluenta cu Negru Voda. In continuare cum coborai pe Negru Voda era o cladire somptuoasa cu unul sau doua etaje care apartinea Prohiei Sf. Nicolae. Preotul locuia in partea din spate, iar spre Negru Voda apartamentele aveau chiriasi. Insist pentru ca in continuarea acelei c;adiri urma un perimetru inchis imens in care a functionat initial o unitate a Ministerului de Interne (~la meai~ se numea in limbajul nostru de copii) , iar mai tarziu a fost transformata intr-o intreprindere de transporturi speciale care adapostea camioane rusesti si cehesti imense ) Referitor la acea incinta a existat o interventie in revista Magazin Istoric in primele numere a preotului paroh de la Sf Nicolae care semnala ca gasise in arhiva bisericii documente care atestau ca acolo fusese in vechime o reduta de aparare a Bucurestiului. Casa in care locuiam eu era visavis , erau de fapt mai multe corpuri fara valoare dar cu o curte comuna acoperita de vita de vie. Langa noi , la numarul 30 era un bloc elegant de 3 etaje care fusese spital privat al unui medic evreu – Dr. Lupu – si care dupa nationalizare fusese transformat in bloc de locuinte. Vechile rezerve devenisera ~grsoniere~, iar baia cele doua wc uri si o bucatarie pe fiecare nivel erau folosite la comun cu cearta si scandal permanent de chiriasi.
Multumesc pentru efortul Dvs.A fost o incantare sa revad si vechea morga – profa de istorie ne-a dus sa vedem exemplu de coloane cu capitel ionic.
Candva am vazut si secvente video din timpul demolarilor cred din aceeasi perioada , dar din pacate nu le-am mai regasit pe you tube.
Detaliul straniu cu arcade, a fost o gradinita pt. copii, care avea ca prelungire un azil de batrani (tribunal militar iainte de comunism)
Grădinița, pe la finele anilor ’60, a fost transformată în Școala generală nr.79. Cel puțin clasele I-IV (sau I-VIII nu-mi mai amintesc), ca apoi să fie mutată în clădirea nou construită, lipită de Liceul A.I.Cuza. Îmi amintesc că în curtea interioară erau câțiva castani cum rar mi-a fost dat să mai văd de atunci… Cu o coroană imensă, ca de stejar!
grădinița a fost reînființată în anii 70 și a funcționat până la demolarea în anii 80 în Fundătura Negru-Vodă (arcadele din poză)
Domnule Cristian Malide, de mult nu am mai avut parte de o emotie atat de puternica!!! Nu am crezut ca voi gasi vreodata fotografii cu blocul meu si scoala mea in curs de demolare! De peste 31 de ani port in suflet durerea disparitiei casei si cartierului in care m-am nascut, a scolii la care am invatat! Demolarea Cartierului Evreiesc a insemnat pierderea posibilitatii de a-mi revedea locurile dragi si oamenii care au facut acolo parte din viata mea in perioada copilariei si adolescentei. Desi au trecut atatia ani, din cand in cand ma mai visez in acea casa! Nu exista cuvinte sa va multumesc!!! Am locuit pe strada Banu Maracine nr.55. Blocul era pe colt, la intersectia cu str. Cauzasi. La parter erau Pompe Funebre SI STATIA AUTOBUZELOR 34 SI 42. Vizavi era aripa noua a Liceului Cuza, devenit in 1970, Scoala Generala nr.79. Pana atunci scoala functionase in cladirea de pe “fundatura”, acea cladire cu arcade despre care nu stiati ce aste. Acolo, la primele trei arcade din dreapta am invatat in clasa I! Cladirea veche a scolii era din 1881. Ma bucur nespus ca, printre cei care au comentat aici, l-am gasit si pe Gabi Nacu, unul dintre prietenii mei de joaca! Stiti, cand in doua saptamani un intreg cartier este pus la pamant, e foarte greu sa mai ai cum sa iei apoi legatura cu fostii vecini! Pentru ca fiecare a fost “aruncat” in cate un colt al Bucurestiului si nu am avut cum sa ne mai gasim! Din nou, MII DE MULTUMIRI!!!
@Gabriela,
Multumirile le merita Cartita Flamanda,penrtu publicarea articolului si metinirea blogului!
Asta a permis nu doar ca Dvs. sa cititi acum articolul original, ci si ca la cinci ani dupa publicare, sa apara comentarii si completari.
Iar problema “cand in doua saptamani un intreg cartier este pus la pamant, e foarte greu sa mai ai cum sa iei apoi legatura cu fostii vecini!” este foarte reala, nici eu nu mai stiu de multi din vecinii de pe Labirint!
Pintre victimele demolarilor se numara si liniile 34 si 42, acum nu mai exista astfel de trasee, care sa faca legatura intre cartiere indepartate, trecand prin Piata Unirii …
Ma bucur ca imaginile mele mediocre au putut fi de folos.
@Daniel,
Am aflat intre timp de gradinita.
Este trist ca nici cand am facut fotorgafiile nu stiam de asta, iar in anii 70-80 nici nu stiam, nu de gradinita, ci de respectiva fundatura, desi era in cartierul meu!
Bravo, d-le Malide! Daca pot participa: am locuit pe str. Negru Voda vis-a-vis de Institutul Medico-Legal! Nu cred ca mai trebuie sa va spun mare lucru, prin ce a trecut familia mea!
Ma puteti contacta prin e-mail, daca aveti intrebari.
Am multe de povestit, daca va intereseaza. Deocamdata , ma lupt cu cei “noi” si am o dezamagire fara sfirsit!!!
Demolarea care a întrecut cu mult cutremurul ,a avut la bază o lipsa mare de concepție unitară a ceea ce se chiama mai ales o capitala. Probabil că demult de plăteau niște bani unor înalți funcționari cu rol in viața urbei. Așa apăreau construcții solide ,frumoase ,lângă case amarate cu gard de lemn. Oamenii saracii le vopseau ,zugrăveau și apa de ploaie băltea la poarta. Nu existau fonduri și idei de renovare așa că au pierit deavalma lucruri unice alaturi de rebuturi. Am învățat la școală 72 ,Anton Pan. Există și astăzi Spital de cartier Caritas. Fiind și elpropritate evreiască ,a fost pus pe butuci