de la Gaudeamus

Mă ştiţi! Io şi cultura!

Da’ cu toate astea, citesc. Îmi place şi să pierd cîte-o juma’ de oră prin vreo librărie, să văd ce s-a mai publicat – sau mai bine zis, re-publicat; căci editurile noastre scot doar de două ori pe an cîte-o cărţulie inedită.

În fine. M-am dus şi la Gaudeamus – talciocul expoziţional de carte al toamnei. Printre oameni care citeau şi cumpărau, se-mpleticeau ‘telectualii de cursă-lungă, madame pocăite care aveau de-a face cu fenomenul culturii, fel de fel de oameni care nu-mi-s simpatici; fiindcă a trecut de mult vremea cînd, văzînd un cetăţean cu blugi, curea lată, barbă şi ochelari, prezumam că toate astea-i şi garantează şi existenţa caracterului…

Da’ nu asta-i ceea ce mi s-a părut interesant: ci felul în care editurile noastre – alea mari, importante şi serioase – au început diversificarea.

Nu-i chiar o vorbă la-ntîmplare spusă, diversificarea asta. Diversificarea e o sintagmă folosită în creşterea copilaşilor – e momentul în care bebeluşul începe să mănînce şi altceva, în afară de lapte şi piure de fructe…

Diversificarea editurilor se manifestă prin editarea de cît mai multe cărţi pentru copii.

Multe, cît mai multe!

E normal. În ţara noastră a fost un soi de boom al natalităţii înainte de criză. Copiii ăia cresc; au nevoie de cărţi – merită, deci să le editezi cît mai multe!

Aşadar, cartea pentru copii a fost cel mai important lucru la Gaudeamusu’ ăsta.

Nu-i rău! O să laud editura Paralela 45, care a intrat frumos pe nişa asta! Şi pentru că a scos Cărţile cu Apolodor la juma’ de preţ faţă de mizerabilii de la Humanitas.

Nu-i rău! Mi-a rămas inima la cărticelele de benzi desenate scoase de editura Casa Radio; sînt adaptări ale unor piese radiofonice de patrimoniu, de prin anii ‘50-‘60 – iei cărticica şi primeşti şi CD-ul cu înregistrarea de-atunci. Mi-a mers la inimă că două dintre cărţi sînt ilustrate de Puiu Manu – anume Omul Invizibil şi David Copperfield.