Cînd vrei să încerci vreun restaurant nou, prima dată te duci să-l cauţi pe net; să vezi impresii, comentarii – review-uri, ştiţi.
Fireşte că te-ntrebi cîte dintre ele-s sincere.
Fireşte că te-ntrebi şi cine e cel care le face – adică, ce-l recomandă pe cel ce recomandă un restaurant.
Poate asta nu-i aşa important; zău că prefer impresiile unui om bine-intenţionat, care mănîncă doar ceafă la grătar cu cartofi prăjiţi, decît consideraţiile semidocte ale vreunui connaisseur de conjunctură.
Nu pot pricepe cum poţi intra – anunţat şi cunoscut – într-un restaurant şi să poţi evalua sincer şi servirea, şi porţiile, şi flerul bucătarului.
Am avut, de-a lungul vremii, ghinionul să mă nimeresc pe lîngă feţe publice care se ghiftuiau la restaurant. În primul rînd, chelnerii roiau în jurul lor; apoi mîncarea era adusă de zece ori mai repede decît e normal; ba mai primeau şi cîte-un discount…
Aşa că m-am învăţat; cînd intru undeva şi văd vreun nume la o masă – plec. Că e păcat de nervii mei.
Proprietarii de restaurante n-au învăţat nici acum că astfel de oaspeţi sînt ca sărutul satanei.
Nici un review laudativ, nici un articol de slavă publicat în ziarul de vineri n-o să facă minuni pentru nici un restaurant! Minunile le face clientul care vine – şi revine!
Clientul ăla amărît, care trebuie să aştepte lihnit să fie servit connaiseurul; clientul ăla dispreţuit, care şade cu farfuriile murdare pe masă ca să i se ia comanda bossului.
Mai pupaţi şi clientu-n cur, că de pe urma lui trăiţi.
Corect!
Ultima data cand am fost la restaurant – dintr-ala cu servit la masa ca la fast food ma duc mai des – a fost cand mi-au venit socrii in vizita. O saptamana am tras dupa aia de la o bacterie nenorocita strecurata in cine stie ce preparat oi fi servit eu acolo si ceilalti nu. Mizerabila afacere… la propriu…
imi pare rau!
unde s-a intamplat?
… la un restaurant de cartier (Codrii Cosminului, pe langa muzeul militar). Ca doar nu i-am dus pe socrii mei la lux! (evil)
mai bine ii duceai, deci…
“Nu pot pricepe cum poţi intra – anunţat şi cunoscut – într-un restaurant şi să poţi evalua sincer şi servirea, şi porţiile, şi flerul bucătarului”.
Tineti minte pe spumosul Louis de Funes in “Aripioara sau piciorus”
cum intra in restaurante- sub diverese travest-uri- si facea evaluari ? bine, filmul era ca “să ne râdem” dar,acolo, realitatea clasifcării unui restaurant este dură.
http://www.youtube.com/watch?v=7utY7xwyxmo
ce-am mai ras, imi aduc aminte!
ah, ando, ce filme, ce oameni. cred că ştiu cum îmi petrec seara! mulţam de idee 🙂
La Peter Imre te gandeai cand scriai despre coneseuri?
faptul ca Imre nu mai scrie reviewuri e cel mai bun lucru care s-a intamplat pe piata restaurantelor…