despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

O arhitectură a întrebării

scris de Ando

Recunosc: titlul articolului l-am luat, mârlăneşte, cu copy-paste chiar de aici, unde este povestea acestei case.

De ce aşa ? Păi, pentru că sintetizează cel mai bine impresiile mele despre această clădire. Prima oară, am văzut-o pe siteul Bienalei de Arhitectură de anul ăsta şi mi-am adus aminte că strada Duzilor e relativ aproape de mine. Şi dacă tot am avut recent treabă prin zonă , m-am gândit s-o văd “pe viu” şi i-am tras şi câteva poze.

Pe urmă, am recitit povestea ei. Ce pot să spun? În primul rând, sunt convins că e o mare satisfacţie personală şi profesională să proiectezi şi să construieşti propria casă, aşa cum vrei, unde să locuieşti şi unde să lucrezi în spaţiile gândite de tine, pentru tine. Nu ştiu dacă mulţi arhitecţi de la noi au acest privilegiu.

În al doilea rând, lectura respectivă m-a pus, oarecum, pe gânduri: nu cumva sub imperiul superficialităţii de simplu privitor, mă grăbesc uneori să fac aprecieri (mă refer la clădiri), fără să ştiu şi ce a gândit respectivul arhitect?

Aici, de fapt, dupa cum ni se spune, e vorba şi de o provocare: încercarea de a rupe, cumva, monotonia şi cuminţenia caselor din zonă.

Recunosc, sincer, că dacă vedeam respectiva casă direct, fără lectura premergătoare, aşa cum e plasată acum, în contextul clădirilor din jur, o şi etichetam “ca nuca-n perete”. Şi, iarăşi, mă întreb: oare greşeam chiar atât de mult?

Poate că, într-adevar, amplasamentul nu pare cel mai fericit… dar aici discuţia se poate lungi pe alte coordonate. La urma urmei, cred că în asta şi constă unul din secretele meseriei de arhitect: să valorifice la maximum datele de pornire (teren, vecinătăţi etc).

Grea şi “meseria” asta de privitor!!

15 comments to O arhitectură a întrebării

  • Dragos B

    E ca-n bancul ala cu grupul oprindu-se-n fata unei statui antice fara cap, brate s.a.m.d. care se numea “Invingatorul”… Si cineva din grup… “Daca asa arata invingatorul cum o fi aratand invinsul… ??? “.

    Ce contracandidati/contracandidate la un loc pe podium o fi avut casa asta ?

  • Arhitectii de la noi ar trebui sa creeze in stilul vechi, nu in cel nou. Strainii crezi ca sunt interesati sa vada in tara noastra arhitectura pe care o au si acasa? Normal ca nu. Ei vor ce avem noi, sau ce am avut candva. Casele alea clasice, frumoase, placute. Care dau farmecul orasului. Si tarii.

  • florin

    Monotonia e facuta franjuri nu doar rupta.Nu cumva mai are o intrare pe partea cealalta,fatzada fiind pe o alta strada?

  • florin

    @Ando-valeu,nu se vede aproape deloc.Poate ca omul a avut bani in doua transe,cu o parte si-a refacut partea din fatza apoi l-a lovit norocul si si-a realizat visul arhitectural.Sau poate ca sunt doi proprietari,fiecare cu posibilitatile lui.

  • Ando

    Ei,cam asta vroiam să spun şi eu:sunt astfel de situaţii când configuraţia geometrică a terenului plus alte constrângeri (ex.vecinătăţile),efectiv te forţează la soluţii inedite.
    Hai să ne imaginăm cum ar arăta această clădire pe un spaţiu larg,cu deschidere…

  • hm

    sa proiectezi cîte o casă “uşchită” nu e tot.
    Mai greu – mie – mi se pare să găseşti apoi resurse de gargară ca să abureşti guguştiucul (сlientul) care să o cumpere.
    Atunci intervin “concepţiile”… “viziunile”… “relaţionările”… “compoziţiile”…

    Iar sînt rău.

  • V-as surprinde prea mult daca v-as spune ca dintre propunerile UAUIM pentru noua componenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice se afla si autorul acestui proiect? Nu s-a materializat aceasta propunere insa eu va intreb despre demersul UAUIM.

  • hm

    eu ţi-aş răspunde, dacă aş şti ce.

  • Ando

    @adrian:”ne duci” prea departe :-)nu am căderea să fac asemenea evaluări. Mie,ca să fiu cinstit,îmi plac asemenea încercări.Nu cred însă că au şanse de a forţa schimbarea unei întregi zone. Şi atunci rămân undeva, sufocate…

  • cristi

    O treaba de arhitectura trebuie judecata dupa mai multe criterii, luate atit separat cit si laolalta. In cazul de fata ne limitam la criteriul “privitorului”, adica la fatade si – partial – la incadrarea in sit. Fatadele sunt reusite. Exprima forta, dinamism, agresivitate (in sens pozitiv). Relatia dintre volumul ascutit si cladirea “cubista” de alaturi e OK. Doar ca pe linga contrastul cu vecinatatea mai apare inca unul, intern, cu volumul cilindric nou construit. Mi se pare prea mult, mai ales pentru o casuta inghesuita pe un teren asa strimt. Cred ca asta ti-a dat senzatia de nuca-n perete.
    Repet, din doua poze nu poti avea o opinie concludenta. Dar ne putem da cu parerea, nu?

  • Ando

    @cristi: exact; de aia am pus si link-ul de la inceput; de pe strada
    nu poti face mai mult-ma refer la poze

    http://www.bnab.ro/2012/proiecte/1/218/

  • @Ando: sa nu subestimam aceasta forta, mai ales cand “gestul” e repetat. Recomandare: google maps, pozitionarea omuletului inspector in strada Polona, la intersectia cu strada Justinian. Daca privirea este catre Stefan cel Mare atunci in cadru apar doua mari cladiri pe o parte si pe cealalta a drumului. @Cristi: zbuciumul asta permanent, combinatia dintre cerc si triunghi in toate combinatiile spatiale posibile, cu utilizarea frecventa a albastrului asta frapant este marca autorului. Se vede si in imaginea pe care i-o recomand lui Ando, cele doua cladiri sunt produsul aceluiasi autor. Nu spun nimic despre nuca si nu vreau “sa duc” pe nimeni nicaieri 🙂
    Am spus si o voi spune mereu: respectarea regulilor si caracteristicilor rezultate dintr-un regulament bun nu duce neaparat la monotonie – a se vedea parcelarea Ioanid de pe Dacia. Case diverse care respecta toate regulile impuse la determinarea parcelarii respective – retrageri, gabarite, tip de gard. Daca regulile sunt puse in practica de locuinte tip atunci rezulta poate ceva monoton dar care, in ani, toata lumea cu capul pe umarr va pretui – cartierele de locuinte “ieftine” din zonele strazi Clucerului, din Vatra Luminoasa, din zona CFR dintre 1 Mai si Calea Grivitei si multe alte locuri agresate in prezent. “Asemenea incercari” de “a rupe monotonia” sunt gesturi egocentrice ale erhitectilor respectivi si care au valoare strict in masura in care raman singulare. Imaginati-va bulevardul Expozitiei, cu turnul ala care mimeaza oarecum o constructie mai celebra din anii ’90 de langa gara din Lile, adica stramba pe toate directiile, ca model care este replicat pe restul traiectului. Cum ar fi un bulevard cu multe multe multe astfel de cladiri care sunt toate “interesante”, “nonconformiste” care “rup monotonia” ? Nu va trece mult timp pana sa vedem asta pus in practica. O sa tanjinti dupa “normal” :))

  • Ando

    @adrian:am înţeles şi-pe bune-mă declar mulţumit de acest comentariu!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>