despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Ando – 2012: lucrare de control

Sfîrşit de an… bilanţ… ceas de sărbătoare. Ce-am făcut noi bine, ce-am făcut noi rău?

Ne-am zis să ne lăudăm fiecare cu vreo cinci articole – care-or fi fost cele mai faine? Nu citite, nu comentate, nu contestate, nu de luat-aminte – ci articole la care ţinem.

Bună idee! Şi – ca să fie şi mai bună – ne-am zis să aleg eu cinci articole de la el; şi el cinci de la mine. No; iată cum am ajuns eu să vă vorbesc de cinci articole scrise de Ando. Nu le-am ordonat, nu le-am clasificat – doar le-am savurat încă o dată.

Aşa că am ales Despre schelete – pentru felul în care Ando a găsit un subiect nefolosit şi serios – clădirile rămase la stadiu de structură – şi l-a documentat; peste an am văzut ideea preluată şi de presă. Bun!

Am ales articolul Propuneri pentru pescăruşi – pentru că mi-a plăcut atît de mult ideea de a pune în valoare o operă de artă frumoasă care stă ascunsă în Herăstrău!

Casa Scărilor a dovedit odată-n plus cît de mult fler are omul ăsta la găsitul subiectelor – şi cîtă răbdare are să le urmărească.

Discuţia cu nea Marin, frizerul, e unul dintre cele mai frumoase interviuri citite de mine. Să te apropii de un om de toată cinstea şi să îl citeşti cu atîta respect nu-i un lucru pe care-l mai vedem azi. Din păcate.

Şi cum să nu-mi fi mers la inimă articolul de astă-toamnă – ştiţi voi – ăla cu fete? E despre sandale, despre fete, despre chestii vesele şi uşurele – dar cîtă muncă e în spatele lui! Bine, zic că pe undeva, Ando n-a luat-o chiar ca pe-o corvoadă, umblatul după gagici – are şi cercetarea asta academică părţile ei… bune.

2 comments to Ando – 2012: lucrare de control

  • Să aştept şi recenzia lui Ando despre cele 5 articole HM care i-au mers la suflet şi apoi să vă felicit? Neah, merge şi acuma şi atuncea. 🙂 Aşadar, BRAVO! Sunteţi grozavi, una dintre cele mai armonioase şi plăcute colaborări pe care am întâlnit-o. Să continuaţi tot aşa, iar noi, cititorii vom fi în câştig.
    Pentru care…vă mulţumim!

  • hm

    ce sa zicem? Ne-am gasit! Sacul si petecul 🙂
    si mai si multumim!

Leave a Reply to catherine Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>