despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Este şaorma în primejdie?

Doamne-fereşte de aşa ceva, dar gîndul nu-mi dă pace: ce se întîmplă cu şaorma noastră? De ce n-o mai iubim aşa cum o făceam cînd eram tineri şi frumoşi amîndoi?

De ce cred asta? Pentru că aşa e. Ia mergeţi, de curiozitate, pe lîngă nişte şaormerii unde ştiaţi că e mereu coadă.

Nu mai e.

Observ, de cîtăva vreme, mai multe şaormerii.

La 1 Mai – la prînz – de ceva vreme dacă mai văd vreo trei oameni; anul trecut vedeam lejer vreo cinci-şase.

La Gară, la Haleală, mi-a venit a crede că-i închis; nu era nimeni în faţă! Şi Haleala vindea bine acolo, înainte să se concentreze pe Centrul Vechi.

La Matache, şaormeria odinioară celebră de-abia îşi duce zilele…

La mine-n Rahova, Melissa, care avea oameni seara în faţă strînşi ciopor, de-abia dacă mai vine la cîte unul! Nici şaormeriile de la Prosper nu-mi par c-ar merge mai bine! Nici cea de pe Ferentari!

La Rondul Coşbuc, Dineş vinde – dar nu vinde atît de bine ca acum un an-doi… trei…

Nici măcar şaormeria de la Kogălniceanu – cea care vindea la preţul psihologic de trei lei – nu mai are coada aceea nebună în faţă. Şi a scumpit şaorma, o vinde cu patru lei…

Hmmm… oare ce se întîmplă? Să fi devenit concetăţenii mei dedicaţi vieţii sănătoase?

Nu – se întîmplă că, una peste alta, şaorma a cam devenit un fel de mîncare scump! Una e să-ţi iei o şaormă cu 10 lei, şi cu totul alta e să fii nevoit s-o plăteşti cu 15 lei, cu 18 lei! E MULT!

Consumatorul de şaorma s-a schimbat, cred. O fi devenit brand-consciuos? Că şaormeriile de firmă se extind în oraş şi o duc din ce în ce mai bine. A ajuns şaorma o chestie pe care-i musai s-o mîncăm scump doar în Mall şi-n Centrul Vechi?

Ce zicem – că dacă tot vrem să luăm o şaormă care deja e scumpă şi la noi în cartier, măcar să mergem un pic mai departe şi să luăm una de firmă?

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

15 comments to Este şaorma în primejdie?

  • cristi

    Candva o saorma costa 3 hamburgeri, acum costa 5-6… chiar sa nu conteze diferenta?

  • Alex

    Pe Calea Rahovei, colt cu Calea Ferentarilor e o shaormerie unde e mereu coada. Nu vad niciodata sa nu fie vreun client.
    Observatia asta ai facut-o strict in luna ianuarie? Luna ianuarie e arhicunoscuta drept cea mai proasta luna din punct de vedere al vanzarilor. Lumea cheltuieste in decembrie tot, iar in ianuarie lesina de foame.

  • Dan

    Poate ca saorma s-a tranformat dintr-o “curiozitate” intr-o “comoditate” precum covrigii; ma refer doar la Bucuresti fiindca partea interesanta a povestii va fi atunci cand “provincia” va descoperi cu adevarat saorma.

  • hm

    Alex, corectă observaţia.
    Dar cercetarea mea ştiinţică se bazează pe valori multianuale 😉
    Serios vorbind, urmăresc cam din toamnă treaba asta. Iniţial fără să-mi dau seama ce e ciudat la şaormeriile astea. Apoi am început să realizez că… lipsea lumea multă din faţa lor!

    Despre şaormeria de la Rahova-Ferentari (Melissa) am cum să fac comparaţii şi cu alte luni ianuarie. Şi ianuarie 2013 iese, da, în pierdere faţă de ianuarie 2010, 2011…

  • covrigăriile îngroapă şaormeriile…

  • 🙂 Poate si criza asta are cv de spus..Si la noi in oras s-au cam golit spatiile unde erau saormerii…In schimb la branduri e full mereu..Ciudat…

  • un muc

    sa demaram campania “salvati sharoma romana!”

  • un muc

    si un citat interesant din wikipedia:

    In Romania, doner kebab and its locally widespread variant, the shaworma, have gained much popularity over the past decade. So much so that shaworma has become a staple food of the young generation
    http://en.wikipedia.org/wiki/Doner_kebab#Romania

  • hm

    Şaorma noastră strămoşească!

  • Ando

    Referitor la preţ : greu de spus dacă n-ai informaţii şi de pe partea cealaltă a barierei.
    Cert este că, aşa cum spune mai sus boemul, concurenţa s-a înăsprit.Multe covrigării oferă şi alte produse gen „rulou” cu ceva ( caşcaval, şuncă, cârnat etc) la preţuri destul de bune.
    Au apărut şi producătorii de sandvişuri ( Subway , Toan’s)

    http://www.simplybucharest.ro/?s=vietnamez&submit.x=15&submit.y=13

    Shaorma rămâne totuşi un produs deosebit şi, ca în orice domeniu, cei mai buni vor rămâne pe baricade.Nu va fi uşor pentru că, aşa cum e clasica noastră nesincronizare cu Vestul, părerea mea e că 2013 va fi pentru România chiar un an de criză ”plină”.Problemele financiare vor continua şi vor conta.

    Răman, totodată la ideea căunele din stabilimentele unde se vindea ş shaorma-printre altele- şi care s-au închis repede, au fost folosite ca „paravan” pentru alte aşa-zise afaceri.

  • hm

    de obicei, imi e un pic mila de oamenii care conduc afaceri in domeniul asta; ii inteleg.
    Dar cand sar calul – asta e!
    15 lei… 17 lei… 20 de lei! Si e o shaorma! DOAR o shaorma – nu altceva. Pai, pardon… scump!

  • florin

    20 de lei o shaorma? Pai am fost sambata sa ma intalnesc cu niste prieteni si am luat un platou rece(sunca,salam,cascaval,rosii,castraveti,masline,musaca si paine)pe care abia de l-am dovedit si m-a costat doar 15 lei.Nu mai pun la socoteala ca am stat cu piciorele sub masa,la caldura si in curatenie.
    Scump dom’le, scump!Alta data era mai ieftin!

  • bucharest calator

    nush altii cum sunt dar mie shaorma de brand mi se pare mult prea aproape ca gust cu delicatesele de la lanturile mac, colonelu’ etc.
    vrem mancare!

  • 1. Şaorma reprezintă un aliment mult mai sănătos decât orice alt fast-food:

    – nu are grăsime – carnea nu e prăjită, e friptă în aşa fel încât cea mai mare parte a grăsimii curge jos, înainte de a fi tăiată;
    – se poate face fără cartofi;
    – lipia e doar “făină cu apă”, de asta are şi textura “de hârtie”;
    – varza, ardeii, castraveţii sunt orice vrei, dar nu alimente care să te îngraşe.

    2. Şaormeriile bune cer cam 7-9 lei / şaorma, ceea ce nu e exagerat.

    3. Motivul pentru care orice bloggăr mai hipstăraş de felul lui se simte obligat să scuipe pe şaorma stă tocmai în faptul că e prea accesibilă: fiindcă e financiar vorbind la îndemâna oricărui ţigănuş care spală parbrize şi Dorel care dă cu lopata, fiindcă se poate mânca pe stradă, fiindcă o găseşti la orice oră. Nu e un junk-food prin calitatea ei, e un junk-food fiindcă te face să ai maniere junk. Aşa cum în cultura populară americană a mânca pizza adusă la uşă te face să pari dobitoc, fiindcă nu îţi impune nimic: e ieftină, se mănâncă din cutie cu mâna, nu mai trebuie să te aranjezi şi să te îmbraci ca să mergi măcar până la pizzeria din colţ, dacă nu la un restaurant adevărat.

    După logica de bloggăr, brandul nostru de imperiu al cocalarilor nu e frunza coanei Nutzy, ci sosul de şaorma picurând pe o cravată de intelectual călcată impecabil 😀

    ~Nautilus

  • hm

    las’ că-i ştiu eu pe ăştia care înjură şaorma, cum o mai înfulecă pitiţi prin ganguri…

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>