despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Ne scriu domnii pădurari

E greu să-ţi faci reclamă – dar n-ai ce face, fiindcă reclama e sufletul comerţului. E greu, zic, pentru că trebuie să te gîndeşti: să faci o poezea, să scrii mare-mare un preţ pe un afiş unde să mai şi pui o fată drăguţă …

Magazinele de bricolaj sunt cele mai nenorocite, cînd e vorba de făcut reclamă. Primul care îţi sare în ochi e Dedeman. Ştiţi (fac o paranteză) se vorbea, pe 15 ianuarie, despre ce-ar fi făcut Eminescu, dac-ar fi trait în ziua de azi. Vă zic eu ce-ar fi făcut: ziua ar fi fost copywriter pentru Dedeman, iar noaptea ar fi înjurat stăpînirea la televizor:

Ca să scot şi eu un ban / Scriu versuri la Dedeman…

Reclame tîmpite-gîrlă are şi Leroy-Merlin, dar mie cele mai împuţite mi se par alea de la Praktiker.

Găsii mai ieri un pliant de la ăştia la mine-n căsuţa poştală, şi-ntr-un moment de slăbiciune l-am luat sus, în casă. Într-alt moment de slăbiciune, m-am şi uitat pe el: de obicei ajungea direct în cutia în care se strînge maculatura.

Frateeee! Şi ce văzui?

Ce mîndreţe de rumîn! Şi nu-i nici antrenor de fitness, nici pictor beţiv, nici căpitan de vapor curvar! Un flăcău cuminte, care petrece ziua-n aer curat, cu gînduri curate.

He’s a lumberjack and he’s OK, he sleeps all night and he works all day!

Parcă-l văd – hălăduind printre stejarii seculari, aranjînd droburile de sare pentru căprioare, dregînd căsuţele pentru păsările pădurii; iar seara, în căsuţa lui micuţă şi curată – întinzîndu-şi oasele ostenite şi citind, la lumina lămpii cu gaz, vreo carte de istorie cu daci şi romani.

Ţara asta nu-i putredă – mi-am zis – mai e o speranţă! Avem nevoie de astfel de oameni: mîndri de ceea ce fac, care trec prin viaţă cu fruntea sus!

O să-i îngăduiţi pădurarului nostru însă o mica scăpare. Viaţa modernă, consumeristă, l-a atins şi pe el! În serile lungi de iarnă nu se poate opri din visat. Vin vulpile, dînd tîrcoale prispei şi unduindu-şi cozile roşcovane – dar el nu le vede. Iepuraşii ţupăie miraţi pe cărare – oare ce-o fi în sufletul bunului lor prieten, George, pădurarul? Chiar şi gaiţele au tăcut; ciocănitorile nu mai sfredelesc trunchiurile.

Linişte, codrule bătrîn! George se gîndeşte.

Secretul pădurarului

Tare-ar mai vrea o maşinărie dintr-asta, o freză de dat zăpada…

Şi George se foieşte… Sub saltea are libretul de economii, dar i-a promis mamei că n-o să risipească banii pe prostii; ci – cînd va fi să fie – o să facă o nuntă ca-n poveşti cu fata aleasă…

Salarul de pădurar nu e mare. George socoteşte; şi socoteşte iar. Merită, oare, să arunce aproape-un sfert din banuţii strînşi într-o lună pe drăcia asta?

Mai ales că merge şi cu curent electric; or la el, aici în inima pădurii, încă nu s-au tras firele…

… ce-i cu tine, George? De ce nu dormi, de ce te răsuceşti de pe-o parte pe alta?

Ce s-o mai lungim – ştim deja cum s-a sfîrşit povestea: George s-a suit pe tractoraş, a ieşit în şosea, s-a dus la magazin şi s-a-ntors acasă cu maşina de dat zăpada. Voi ce-aţi fi făcut în locul lui? Era, oare, în universul nostru cunoscut, disponibil vreun alt final pentru tărăşenia asta?

(maşina de dat zăpada s-a stricat cînd George a-ncercat s-o pună la bateria de la tractor; a dat-o pe-o nokie cu cameră şi lanternă şi de restul – de necaz – şi-a luat două sticle de unirea)

12 comments to Ne scriu domnii pădurari

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>