Apare, în fieştecare zi, cîte un cavaler al apocalipsei alimentare şi ne trage de urechi: mîncăm ba prea mult, ba prea puţin, ba prea prost, ba prea bun – în orice caz, mîncăm greşit.
C-om mînca greşit, n-oi face taman azi un capăt de ţară din asta.
Că mîncăm prost, de-asta aş vorbi niţel.
Aud vorbe că ni se trage de la lipsurile comunismului. E adevărat doar într-o mică măsură.
Da – în ultimii ani ai comunismului am fost nevoiţi să improvizăm, să ocolim lipsurile. Şi aşa am făcut: punînd, în primă fază, cîte un ou-două mai puţin la chec, lungind vreo zeamă, umflînd şniţelul cu înc-un deşt de pesmet.
Să lupţi cu lipsa este o luptă legitimă. Cînd n-aveam, improvizam; dar cînd aveam – ştiam să facem mîncare bună, gustoasă.
Din păcate, situaţia dezastruoasă a bucătăriei româneşti nu vine din comunism – ci din perioada postcomunistă.
Prima jumătate a anilor ’90 a fost o perioadă mai grea decît vrem să credem.
În primul rînd, lucrurile s-au schimbat total. Industria s-a cam dus dracului. În anii aceia se şedea mult şi bine în şomaj tehnic, se ieşea la pensie mult mai uşor şi mai repede; şi mai presus de toate, în anii aceia lucrurile străluceau – şi ne-am dat seama că n-avem bani s-ajungem la ele.
Foarte mulţi oameni au dus-o foarte greu în anii ‘90.
Sărăcia ne-a împins să folosim ingrediente ieftine şi proaste; să ne bucurăm la mezelurile din cauciuc; să punem în loc de cremă – magiun. Sărăcia ne face să ne umflăm burta cu covrigi… Sărăcia ne face să stăm în bucătărie, cu aragazul deschis – în loc să dăm drumul la calorifer în restul casei. Sărăcia ne face să ne spălăm rar; cu toţii avem vecini care sunt campioni la economisit apă, care trag apa (să mă scuzaţi) doar după ce s-a pişat toată familia. Sărăcia ne-a schimbat felul de a fi. Sărăcia ne-a împins înspre barterele sociale; ştiu oameni care nu plătesc pentru nimic – pentru nimic din ceea au nevoie. Pentru o ţeavă spartă cheamă pe cineva, şi drept contrapartidă îi rămîn datori şi-i mută vreun dulap peste vreo lună. Şi sistemul ăsta de bartere se întinde de-a lungul blocului, cartierului, oraşului – ţării. Cu toţii am ajuns s-avem pe cineva obligat şi să fim obligaţi cuiva. Nu, nu s-a născut în 1990, sistemul ăsta. Dar după 1990 sistemul ăsta s-a perpetuat, s-a întins, s-a perfecţionat, legitimat de sărăcie şi de eforturile făcute pentru a o ocoli…
Urîtă-i sărăcia, Doamne! Şi faptul că te obişnuieşti cu ea. Cu lipsurile lupţi; dar cu sărăcia trebuie să te obişnuieşti.
Acuma chiar dacă mulţi dintre noi ar avea banii să trăiască mai bine n-ar mai şti cum.
În anii ’90 s-a degradat definitiv bucătăria noastră. Ce ciudat! Nu lipsurile comunismului, ci sărăcia capitalismului au stricat-o.
Urăsc din toată inima revista aceea, Practic În bucătărie. A indus oamenilor ideea că e o mîndrie să fii sărac, că e o treabă grozavă să înlocuieşti untul cu margarina cea mai ieftină, că maioneza se poate face şi fără ouă, că-n uleiul din tuci poţi prăji cartofi un an de zile, că – la o adică – se poate face un tort umplut cu magiun…
Eu zic ca e mai mult decat atat; oamenii din ziua de azi pe de o parte nu mai au timp dar pe de alta nici chef nu mai au sa gateasca. Vad oameni in varsta care mananca in supermarket sau la o troaca gen “Rustic” unde copile de 20 de ani varsa solnita in oala in care au pus cine stie ce ingrediente luate la reducere, in pragul expirarii. Dar cauze am tot identificat; problema mea acum e unde naiba se mai poate manca o mancare buna, sanatoasa si care sa nu te rupa la buzunar?
Ai tu mare dreptate,in parte.Si ma refer la mezeluri in special.Oricum,datorita cretinismului patentat al lui Ceasca se facusera mari modificari in retetarele fabricilor de mezeluri,in special dupa 1980,de cand cu rambursarea datoriei si intrarii in linie dreapta a procesului crearii omului nou – homo ceausistus.Plus ca multi dintre cei care lucrasera in bransa si isi facusera ucenicia inainte de razboi,la patron,in mici fabricute,de unde fusesera luati la pachet la 11 iunie, incepeau acum sa se pensioneze iar cei care veneau din urma nu mai aveau stiinta prepararii unui mezel bun.Dar surogatele isi facusera loc in absolut orice domeniu si datorita nepriceperii si prostiei dar si lipsei materiilor prime sau de completare,dintre care destule trebuiau aduse din strainatate pe valuta,ceea ce nu se mai putea face.Iar dupa deranjul din Decembrie 1989 am intrat si mai abitir in rand cu lumea cilivizata.Adica tu crezi ca americanii obisnuiti mananca mezeluri sau produse de calitate ? Wrong. Cauciuc cu sosuri multe ca sa-i dea un gust.Tot ieftinache,mult si prost.
Si crede-ma Cornel,in domeniul industriei alimentare am lucrat si tatal meu si eu si suntem foarte in tema.
Iar pe final sa stii ca nu ai nimerit-o cu tortul umplut cu magiun.Eu personal si destui altii faceau repede,pe picior cum se zice,cate un tortulet din biscuiti umplut chiar cu magiun,pentru ca este mai gros si consistent si se preteaza etajarii.Totul alaturi de sa zicem ,o cana cu lapte (praf) cald.
P.S.
Ce o mai face Gabi si mama sa ?
Dane – răspunsul nu-l ştiu nici eu. Alege – ori vrei bună, ori sănătoasă, ori ieftină 🙂
Cătă, mie chiar îmi place magiunul – dar cu pîine.
Acuma, destule sînt de zis. Treaba e că mîncarea pe care-o facem nu mai are gust ca odinioară.
Da – punem aceleaşi lucruri, aparent. Dar lucrurile acelea nu mai sînt aceleaşi. Costiţa ieftină de acum nu mai e costiţa ieftină de acum 20 de ani…
Şi să nu vorbesc despre “importurile” de ingrediente. Cum a devenit, după 1990, o chestie elegantă să pui fulgi din ăia de cocos pe orice prăjitură. Mai e nevoie să spun cît urăsc cocosul ăla?
Cît despre Gabi – tare-aş vrea să ştiu. Cînd am întrebat de el pe acolo (imediat după ce închisese patiseria) zici că întrebam de cine l-a-mpuşcat pe Kennedy. Nu ştia nimeni. Lume rea…
Sâc! eu pot să fac un tort numai din magiun!L-am uitat în cuptor şi
a ieşit ”beton”…îl scot cu furculiţa din borcan 🙁
pai… ce aştepţi? Pac cu reţeta la “Practic”!!!
Uite, intr-o postare mult mai veche, remarcam un blog care era in coada cozii clasamentului Zelist. Dar care parea sa fie cu mult suflet pe tema alimentara. Vad ca l-a abandonat intre timp, sper ca nu din motive ce tin de sanatate sau alte asemenea. Da si tu un ochi:
http://ioanapinte.blogspot.ro/
🙂 Asa, asa, totul pana la magiun! Se poate face si tuica din el. Parca era si un antrenor autohton de fotbal supranumit “Magiun”. 🙂
Marin Barbu, din grup cu alţi antrenori celebri, cum ar fi “Flocea” ori “Săpăligă”…
Vezi ca ‘Magiun’ e de-al nostru HM,original chachos .Parol !
gata, azi n-a fost ziua potrivita ca sa ma iau de magiun 🙂
Pai HM cu toate ca magiunul la origine e tot o “saracie” (atentie ! in unele regiuni termenul magiun se refera la partea arsa/afumata de la o dulceata sau de la un gem) un borcanel a ajuns sa coste cat un tort bun.
“gata, azi n-a fost ziua potrivita ca sa ma iau de magiun”
Din surese sigure am aflat ca o sa se lege si de marmelada… Cetateni, fiti vigilenti!
“Mai e nevoie să spun cît urăsc cocosul ăla?”
Noroc cu chestia de mai sus. Esti iertat, frate de suferinta!
neaparat de Topoloveni, Freesys, ca altfel fitza nu e completa!!
Dragos, dac as mai gasi niste marmelada ca demult… dintr-aia care se vindea la ladita…
Marmelada n-am dar am o ladita cu tot cu eticheta de prin anii ’50 sau ’60. Poate mai are niste urme de marmelada ‘mumificata’. 🙂 Asa ca pregateste-te sa licitezi, hipstere! 🙂
Apropo, nu vrei sa faci niste tururi ghidate prin Bucuresti? Turul micilor, merdenelelor si saormelor? Vezi ca ideea asta e cu copyright! 🙂
he he, mai bine facem o afacere cu marmelada vintage, de genu’ marmelada unchiului Tom.
as face tururi, da’ mi-e ca ma lasa ficatu’ in primul trimestru de activitate. Si nu stiu daca se accepta la boli profesionale 🙂
păi nu, HM, că numa’ vizitatorii gustă. ‘mneatale îi ghidezi şi te uiţi 🙂
da, da, corect, sa nu-l lasam! sa zica “mersi!” ca nu-l punem sa si plateasca mancarea si beutura!
Si apropo de articolul asta:
Franz Kafka – Un Artist Al Foamei
http://www.scribd.com/doc/27751953/Franz-Kafka-Un-Artist-Al-Foamei
tururi dintr-astea… voi sa faceti.
HM : marmeladă (vişine,căpşuni etc)la lădiţă se găseşte în hala veche de la Obor
of… o stiu… dar are un gust… Doamne-fereste 🙁
HM: păi nu te supăra dar şi preţul e pe măsură, iar calitatea e comparativă cu gemurile la borcan de la supermarket-uri care, de fapt, sunt tot nişte “marmelade” dar îmbuteliate.
Aşa că pentru cornuleţe sau găluşte, merge.
Iar, dulceaţa la borcane, în care mai găseşti deci fructe-chiar la super market-uri- are nişte preţuri exagerate 🙁
Cum ai zis şi tu de magiunul de Topoloveni.
asta asa e… si la clatite…
upa deranjul din Decembrie 1989 am intrat si mai abitir in rand cu lumea cilivizata.Adica tu crezi ca americanii obisnuiti mananca mezeluri sau produse de calitate ? Wrong. Cauciuc cu sosuri multe ca sa-i dea un gust.Tot ieftinache,mult si prost.
De fapt, pentru asta nu e de vină nici epoca raţiilor şi cozilor, nici epoca fără raţii şi cozi. (A scris şi unul de pe Cracked “despre modul în care ai fost obişnuit cu cele mai proaste produse din fundul supermarketului, categoria “dacă n-o cumpără nimeni până mâine o arunc”.)
Mâncatul fără rost e în realitate un fel de drog, un substitut pentru alte lipsuri, ca şi alcoolismul cronic al lui “Dorel cu Unirea”. Din pricina asta mai toate regimurile de slăbit te fac mai gras decât înainte: toată lumea ar vrea să slăbească repede, 10-15 kg în 2-3 luni de regim, dar în mai puţin de 1 an le pun la loc şi mai adaugă câteva în plus, fiindcă slăbirea e un tratament pentru efect, nu pentru cauză.
De fapt, dacă îţi notezi cu atenţie ce mănânci într-o zi, realizezi că e aberant: foarte mulţi oameni normali ronţăie ciocolate, biscuiţi, eugenii, beau berea cu petul, se îndoapă prosteşte, fiindcă toate astea calmează temporar stresul. În special ciugulitul de dulciuri. Din nefericire, tot ce e comestibil se mai şi pune pe burtă, accesoriu nelipsit de la români.
De ce Churchill şi-a păstrat ficatul intact până la 90 de ani deşi bea cât un rinocer?… Fiindcă bea numai în timpul mesei.
De ce vecina Suzi e slabă ca un băţ, deşi găteşte câte o oală suficient de mare să hrănească un pluton?… Nu mănâncă decât la ora mesei.
Un medic care se specializase în montarea de inele în stomac a explicat cum funcţionează: nu faptul că pacientul Bulă are inelul are vreun efect magic, ci apare senzaţia de saţietate după porţii foarte mici.
De fapt Bulă putea la fel de bine să îşi limiteze porţiile şi să aibă grijă să nu mănânce toate porcăriile şi atunci ar fi avut acelaşi efect. Dar odată ce te-ai obişnuit cu drogul, dacă nu mănânci cât eşti obişnuit, te enervezi, te agiţi, devii isteric, pofteşti la toate porcăriile… şi ciuciu regim.
~Nautilus
PS Tipul de pe Cracked a scris şi care e problema cu “mâncatul raţional”. Îţi impune nişte condiţii pe care mulţi nu şi le permit:
– gătitul durează, 1-2 ore odată, când îţi e foame nu prea îţi vine să stai pe lângă aragaz;
– ingredientele proaspete nu se păstrează multă vreme, trebuie să îţi faci timp şi să mergi la piaţă după ele;
– alimentele sărace în grăsimi şi în carbohidraţi nu te satură cum o fac cartofii prăjiţi de exemplu, ţi se face iarăşi foame;
– etc
E aceeaşi problemă ca a “fraţilor de peste Ocean” cu redneckul şi pizza la cutie de carton: dacă ar vrea să meargă la o terasă, ar trebui să se scoale din pat, să facă duş, să se îmbrace cu haine curate şi să se deplaseze (cu transportul public, ca să poată să bea şi o bere) până acolo. Dacă ia o pizza la cutie de carton asta nu îi impune niciun efort. Nici măcar să se spele pe mâini 🙂
Oare de ce în majoritatea cazurilor când spune cineva că el mânca sănătos în “epoca raţiilor şi cozilor”, ceea ce mânca el era gătit de bunica pensionară?…
~Nautilus
buna intrebarea de la sfarsit!
Dar mai fi in stare bunica aceea sa faca aceeasi mancare azi?
Ceva mă face să cred că bunicile majorităţii celor prezenţi nu mai sunt în viaţă.
nu asta voiam sa stiu, ci cand a incetat mancarea bunicii sa fie sanatoasa, si de ce? Pentru ca bunica a imbatranit si nu mai vede bine ce pune in oala sau pentru ca a fost nevoita sa faca mancare folosind ingrediente mai proaste ?
Eu zic ca trebuie sa analizam istoria recenta si din alte perspective; sa luam de exemplu “saracia” – cand a inceput ea sa arda? Cand a inceput sa se inmoaie? Cum a fost inainte si cum e acum? Din punctul asta de vedere e usor sa constatam ca pana prin 1996 am mers din inertie, mancarea era cat era si chiar daca oamenii dadeau 3/4 din salariu pe mancare nu se putea spune ca in farfurii ajungea prea multa mancare importata / injectata / modificata genetic. A venit guvernarea CDR, criza est-asiatica, criza rusa, inchiderile de fabrici, saracia care i-a impins pe unii dintre noi sa faca improvizatii. Bun, de prin 2000 am inceput sa crestem din nou, ciclu economic pe care l-am incheiat in 2009. Insa stiti cand s-a deschis primul mall in Romania (Vitan)? 2000. Primul hypermarket (Carrefour Militari)? 2001. Ala a fost punctul de cotitura; acolo s-a redefinit comertul, acela a fost punctul in care producatorii de alimente au trebuit sa apeleze la importuri, la industria chimica sau la inginerii genetice pentru a tine preturile jos. Si eu zic ca nu din cauza saraciei de atunci mancam acum mancare proasta ci fiindca pur si simplu nu mai e rentabil economic pentru nimeni sa produca altfel de mancare.
Of! şi criza care-a început din 2009, asta n-a mai bătut un cui în plus?
Culmea, nu direct. Spre deosebire de ultima parte a anilor ’90 acum nu am avut o scadere semnificativa a fortei de munca si nici macar vreo scadere radicala a veniturilor (ca medie ma refer). Ce avem acum este o inflatie destul de bine mascata prin tinerea sub control a unor preturi la anumite produse index. Chiar si fara criza economica am fi asistat la o expansiune masiva a retelelor mari de distributie in dauna micilor comercianti, la fuziuni si extinderi. Cu exceptia unor societati profund traditionaliste (Germania, Franta) cam asta e viitorul, civilizatia in stil american cu mers la cumparaturi sambata cu masina la hipermarket si duminica (sau de sarbatori) la mall, magazine care isi vor adapta schema de preturi si isi vor maximiza profiturile in functie de profilul clientelei. Nu spun ca e bine sau e rau – asa incepe sa arate prezentul iar copiii nostri nu vor sti altceva. In fond si dl. Tigrut a mancat toata viata lui numai mancare procesata speciala de pisici.
“Bunicile moderne” au ingrediente mai bune în prezent decât în epoca în care se găseau doar “mazăre la borcan şi creveţi la cutie roz”, trebuie doar să ai timpul necesar ca să le cauţi. Deşi se spune că roşia modernă nu e la fel de bună ca roşia de pe vremuri, ai de ales între zeci de soiuri de roşii, de la unele dulci ca un mango până la unele acre ca lămâia, de la roşii cherry până la nişte namile cât grepfruitul.
Problema e că am fost obişnuiţi să nu mai gătim, sau să nu mai gătim decât nişte cartofi prăjiţi şi câţiva mici pe grătar, fiindcă mulţi vor să nu mai facă niciun efort – exact opusul “epocii raţiilor şi cozilor”, fiindcă atunci tocmai efortul pe care îl depuneai ca să obţii cele necesare te făcea să le preţuieşti, să investeşti timp şi răbdare, efort şi abilitate, ca să produci ceva.
~Nautilus
da, aparent e de mirare că în lumea asta de azi – cu atîţia “Jamie”, Top/Master Chefi, şi atîtea pagini de ziare şi reviste dedicate mîncărurilor bune şi sănătoase – ne ducem acasă şi ne mulţumim aşa uşor cu nişte cîrnaţi fripţi.
Cita dreptate avea Louis de Funes in ‘Aripioara sau picior’ cum a fost tradus la noi titlul filmului,asta vis-a-vis de ce am scris acum cateva zile.
Am ajuns aici de la o postare mai noua, spam-ez si acest post vechi de deja 7 ani 🙂 care mi-a adus aminte de un post si mai vechi de-ale mele in care dadusem cu un citat din Maigret:
“””
Ce sentimente vreti sa fi avut? Presupun ca-i cunoasteti povestea. Sigur ca-mi vorbea de recunostinta si afectiune. Adevarul e mai simplu. N-avea chef sa cunoasca din nou mizeria. Dumneavoastra trebuie sa stiti asta. Oamenii carora le-a fost intr-adevar foame, care au fost saraci lipiti, cum se spune, si care, intr-un fel sau altul, au izbutit sa se salte ar face orice ca sa nu se intoarca la viata dinainte.
Era adevarat, iar Maigret o stia prea bine.
“””
Da, anii ’90 au fost groaznici. Se plang multi oameni de cat de mult frig au simtit in anii ’80 dar eu care am copilarit intr-un oras mono-industrial distrus de privatizarile post-’89 tin minte cum ma uitam cu fericire la termometru cand crestea de la 5-6 grade la 8-9 sau chiar 10 grade iarna (deja Tropice!). Mai ales perioda ’96-2000 a fost crancena, poate in orasele mari nu s-a simtit la fel (poate mai axate pe servicii, poate deja incepuse diaspora mai “intelectuala” plecata la inceputul anilor ’90 dupa Mineriade sa trimita bani acasa) dar in orasele mici si mijlocii a fost o perioada a naibii de grea. Mai recent am vazut ca sunt “hispteri” si tineri veniti din medii urbanistice/arhitecturale care incep sa mai scoata la iveala din realitatea acelor orase si orasele (desi multe proiecte de genul asta imi par a fi “poverty porn”, indiferent de bunele lor intentii, cum sunt cei cu Petrila sau ceva pe acolo) dar in esenta la oamenii marcati negativ si direct de experienta acelor ani foarte putini dintre tinerii politcieni si membri ai societatii civile au reusit sa ajunga (spre mai deloc), iar daca incearca totusi sa o faca o fac mai mereu de pe niste pozitii ale naibii de paternaliste.
aici a fost vîrful greului în 95-96, după aia s-a simțit binele încetul cu încetul.
Dar îngrozitor de rău n-a fost, n-avea cum fiind atîta varietate în Capitală.