despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

O zi veselă şi tristă

Luni. Începe – ştiţi – serviciul, şcoala; ceva nasol, de obicei. Dacă te mai şi uiţi pe geam şi vezi că ninge, fandaxia-i gata.

Trist deci, oraşul, lunea de dimineaţa. M-am şi băgat dinadins printr-o zonă tristă, pe la Matache. Brrrrr… că urît mai e pe aici.

Cu toate astea, ziua nu e distrusă. Dacă te uiţi mai bine, chiar ninge vesel. Şi nu bate vîntul. Şi nu-i frig deloc. Ai putea – la o adică – să-ţi mişti fundul pînă la chioşc, să-ţi iei ceva de mîncare.

Pe jos zăpada nu-i nici de trei degete. Cum ar fi să faci şi o plimbare mică de prînz – ştii, să-ţi faci poftă de mîncare?

… parcul Kiseleff e alb. Aleile doar se ghicesc.

Cîţiva copii şi-au convins bunicii să-i lase să se joace prin zăpadă. Din căciuliţe deja le ies aburi.

Altfel, e linişte şi pace. Şi e vesel.

Maşinile stau pitulate sub zăpadă. Unele mai vesele, altele mai triste.

După atîta luptă cu intemperiile, meriţi o merdenea caldă. Nu-i o zi rea.

7 comments to O zi veselă şi tristă

  • Freesys

    Întrucât sunt într-o permanentă legatură cu primariile ilfovene azi am avut și eu parte de peisaje ce mai degraba ma duceau cu gandul la niște sărbători de iarnă idilice decât la o zi de luni, pe traseul Pantelimon-Cozieni-Afumati-Ștefăneștii de Jos-Tunari-Otopeni-Tâncabești-Periș-Lucianca-Crevedia-Buftea-Corbeanca-Buc. Drumurile astea intercomunale din Ilfov au un farmec aparte de foarte foarte puțini cunoscut.

  • hm

    am batut si eu – cu alte ocazii – drumurile astea… chiar au farmec in zile dintr-astea.

  • wow, ce frumos e citroenul ăla nins… îmi aminteşte filmele cu Luis de Funes, cu jandarmii…:)

  • Asa de rau a ajuns hala Matache? 🙁

  • Lasă că arată mai bine zona Matache acum, cu zăpadă… că nu se mai vede noroiul, nu se mai vede nici jegul. Deşi ar arăta mai bine cu statuia unui cârnat în mijloc şi o placă de marmură ,,Dedicat Întâiului Nostru Conductător, Cel Mai Iubit Fiu al Municipiului Bucureşti, Primar General de Renume Mondial Primar Profesor Doctor Sorin Mircea Oprescu”.

  • florin

    Pozele cu Matache o sa le salvez ca sa ma uit la ele la vara cand or fi 40si de grade,sa ma mai racoresc.
    Mi-e frica sa ating ecranul,sa nu mi se lipeasca degetele de el,de la gerul ce razbate din imagini

Leave a Reply to Freesys Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>