despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Eu am; tu n-ai – du-te dracului.

Pe scurt, cam despre asta e vorba în societatea noastră.

Pe marginea „noii taxe auto” – aţi văzut că taxa auto nu poate fi, mereu, decît nouă, nu? – s-a vorbit şi se va vorbi îndelung: citesc opinii despre cît va înmulţi scăderea taxei numărul maşinilor vechi şi poluante. Da; ştiu: e rău, poluăm, umplem ţara cu maşini nesigure. Dar… fir-ar să fie! Mereu există un „dar!”

Dar… uite că avem şi berline, avem şi cazane bulgăreşti, avem şi scutere care pîrţîie şi fumegă; da, avem!

Dar… de ce avem?

Pentru că  trebuie să mergem cu maşina.

Aşa cum voi trebuie să mergeţi la serviciu cu maşina din casa voastră nouă construită la 20 de kilometri de Bucureşti, aşa trebuie să meargă şi ei – cetăţenii născuţi-crescuţi în Dimieni (de exemplu), care mănîncă o pîine făcînd-o pe paznicii la voi la firmă.

Cînd e viscol, voi puteţi sta acasă şi să lucraţi după laptop; ei se-ndoaie pe cîmp, dînd zăpada din faţa maşinii.

… cei care se agită acum că trebuie musai să avem maşini noi pe şosele uită că, la început, se bucurau cînd apucau să pupe un tico cu care să scoată o dată vreo fată la un suc. Da – au uitat; de la tico au trecut la cielo, de la cielo la logan, de la logan la octavia, de la octavia la passat – şi tot aşa; şi acum îşi închipuie că toată lumea trebuie să meargă doar în jeep; şi ăla neapărat cu 5 stele.

Ce uită oamenii ăştia e că toţi trebuie să-nceapă cumva, de undeva. Sau – Doamne-fereşte – s-o ia din nou, de jos, de la capăt.

Omenia unei societăţi se vede atunci cînd vrei să te ridici.

Îmi place de cei care au uitat de unde au plecat. Îmi place cum cochetează, ei, cu idei dintr-alea, de downshifting. Da – ar lăsa munca, mailurile, corporaţia. Dar le-ar lăsa doar ca să se mute pe-o plajă din Jamaica, de unde să trimeată poze, o dată pe săptămînă, pe facebook.

Dar ia să fie nevoiţi să facă downshifting… de nevoie. Ia să fie nevoiţi să-şi vîndă tot ca să-şi opereze vreun copil, ia să fie nevoie să danseze pentru cineva. Ia să fie nevoiţi să se mute la confort 3 şi s-o ia de la capăt; şi să dea 200 de euro pe o tinichea ruginită cu care să circule…

Să mergi cu maşina a ajuns – dintr-o dorinţă legitimă – un lucru de care să-ţi fie ruşine. Stai dracului acasă, dacă n-ai xenon! Dacă n-ai aer condiţionat! Dacă nu-ţi permiţi să te-ncalţi cu Pirelli! Dacă geamul nu se lasă-n jos cînd apeşi cu deştu’ p-un buton! Dacă n-ai servo! Dacă n-ai airbag!

Ba să nu ne fie ruşine – de maşină e nevoie!

Ce faci în ţara unde salvarea nu vine la timp? Sau – atunci cînd vine – te duce la spitalul unde ştii că nu e nici aspirină? Te sui în rabla aia ruginită pă gaz şi-ţi cauţi scăparea.

Mereu vin oameni care spun: eheee, trebuie să fim civilizaţi cu forţa! Legi aspre, amenzi grele – doar atunci o să se mişte ţărişoara asta!

Doar că ei se gîndesc că civilizaţia trebuie să fie pentru ceilalţi. Nu, bă: civilizaţia e pentru toţi.

19 comments to Eu am; tu n-ai – du-te dracului.

  • Dan

    Am zis ca am lasat 1900ron la revizie acum o saptamana? Ulei, filtru polen, toate placutele de frana plus manopera. C-asa e la masinile astea cu airbag, aer conditionat si geamuri care se dau jos la o apasare de buton. Da’ bine, io-s prostu’ care isi duce masina la reprezentanta si ia stampile an de an pe caiet. Nu era oare mai ieftin oare sa o ridic pe cric, umpleam ligheanu’ de rufe cu ulei pe care sa-l arunc la canal si dupa aia sa ii fac plinu’ dintr-un bidon luat de la Cora? Si sa umplu placutele vechi cu ferodou romanesc, bineinteles punand deoparte ceva bani de spaga pentru itepeu? Eheeee…

  • hm

    cine a zis sa nu avem grija de bunurile noastre?

  • Amiral Snagov

    Cam populist, mister HM…
    Eu vad in special discutia despre cum ne intretinem masinile. Si mama-masinilor, Germania, e plina de vechituri (pe care le luam noi) dar sunt muuult mai bine intretinute.

    Si mie imi plac serviceurile de reprezentanta, zici ca faci ceva temeinic, dar esti ars si la piese, si la manopera si la bani…

  • hm

    ei, populist… nu vad nimic rau in progres, in lacomie, in a te arunca la mai mult decat poti duce.
    Dar am dus discutia la felul in care cel care a “reusit” vrea sa fie ultimul care a avut sansa asta.

  • Sergiu

    Selectie naturala… Are grija Huidu de scaderea numarului de masini fara stele NCAP 🙂

  • Radu

    Bai, nici eu nu am, da’ tot du-te dracului cu cazanul tau cu tot. Sunt aproape induiosat de expozitiunea ta si imi pare rau sincer de drama oamenilor din Vascauti care trebuie sa ajunga la munca la Focsani, dar sunt mai interesat de propria mea persoana.

    Pentru ca ala cu cazan s-ar putea sa isi ia ITP-ul pe naspa, sa n-aiba frane ok, sa polueze mai nasol decat un T55 ruginit, sa umble cu gume al caror singur thread e plasa care se intrevede pe flancuri, sa nu ii arda farurile samd. Asta pe partea egoist-personala.

    Daca ar fi sa ma dau si pe partea globala, daca lumea n-ar gandi la bara din fata, ar manca bine mai multi oameni din tara si banii ar circula in interiorul tarii, creeand bunastare tuturor. E mai OK pentru toata lumea sa iti iei un Logan basic (fara geamuri electrice, cruise control sau display cu touch) decat un rahat de cazan cu 1000-2000 de eur mai ieftin. Pentru ca asa are loc de munca si cel care lucreaza pe banda la Pitesti, ala care face subansamble la Craiova, lucratorul de la fabrica de anvelope si ala care e sofer pe masina de livreaza. Alaturi de ei, mananca si cei de la dealership (vanzatori, mecanici). Eh, toti astia au bani, chletuiesc in economie si, cumva, isi procura bunurile si serviciile pe care le ofera clientul. Toti castiga.

    Daca-ti iei un rahat de biemvie cu numbere de BG nu castiga decat statul bulgar si un samsar bronzat din Ruse. Nothx, nu-mi place alternativa.

  • hm

    a dracu’ stat si societate – cum imi cer ele mie, cu cat sunt mai mic si amarat, sa fiu solidar si sa ma gandesc doar eu la binele comun…

  • Freesys

    Eu aș face legea altfel :
    – taxă primă înmatriculare 0 lei, indiferent de vechime și clasă de poluare;
    – taxă anuală de mediu în funcție de emisia de dioxid de carbon;
    – impozit anual în funcție de valoarea de piață a autoturismului în anul respectiv;
    – ITP anual cu revizii obligatorii la maxim 15 000km (cu un sistem antifraudă f bine pus la punct);
    – examen medical anual (cu un sistem antifraudă f bine pus la punct) pentru fiecare categorie de conducători auto.

  • Freesys

    @Radu, dar de ce nu sunt la fel de moralisti ca tine si astia de la dacia sa vanda loganul la 5000E intr-o echipare decenta asa cum au promis acum 14 ani ? Cel mai ieftin Logan costa acum 7000 E (adica cam 150E pe luna timp de 6 ani) iar in banii astia te bucuri de aceleasi sisteme de siguranta si comfort care existau pe dacii si acum 25 de ani.

  • hm

    m-aş băga în asta.
    treaba cu examenul e medical nu ştiu cum se poate face, dar restul…

    fără a mă crede un iubitor al cazanelor, prefer să am pe şosea maşini vechi într-o stare bună de funcţionare decît maşini noi într-o stare de funcţionare jalnică.

    Pentru că – ne place sau nu! – ne cam batem joc de maşini, mulţi dintre noi. Cred că asta se va rezolva de la sine, cu vremea. Poate.

    Să nu uităm cît de mult ne-am dorit să avem acces la maşină, înainte de Revoluţie.
    Şi că degeaba vorbim de întîietatea pietonului şi a transportului public; pur şi simplu nu ne-am săturat încă de maşinile personale.
    Da! O fi ceva legat de maturitatea societăţii noastre, de alte lucruri pe care eu nu le înţeleg şi nici nu pot…

    Rămîn la ideea de plecare a articolului – anume că omenia unei societăţi se vede atunci cînd vrei să te ridici, să o iei de la capăt.

  • Amiral Snagov

    Freesys, Dacia, dupa ce a vandut in disperare masinile cu Euro 3 si 4, cere acuma sa se mareasca taxa auto pentru respectivele motorizari.
    Afaceri :)))

  • Dan

    Daca e sa ne referim strict la taxa cred ca a fost de la inceput clar pentru toata lumea ca tarifele minimale au fost pentru masinile cu parametri identici cu ce iesea din fabrica de la Pitesti (ma refer la cilindree si la clasa de poluare). De fapt nu numai taxa respectiva a fost structurata asa; impozitele anuale urmeaza aceeasi logica. Mie personal imi convine fiindca nu am cine stie ce gipan sau muscle car; nu mi-e clara insa logica taxarii – fiindca nu e vorba neaparat de poluare sau de dimensiunile masinii aici. Sau poate, in buna traditie romaneasca, e o taxare “sociala”?

    PS: Infractorul de aici: http://www.youtube.com/watch?v=NKZdYID8bjs – isi conducea bimmerul luat la mana a 14 acasa la Dimieni dupa 12 ore de munca, nu?

  • Pana sa ma omoare poluarea masinilor vechi , am o mare problema cu o parte din indivizii care conduc si masini noi si masini vechi … chiar sunt unii pericol public.

  • hm

    păi dacă vorbim despre cum se conduce, iar ne enervăm în plus. şi degeaba.

  • Poate ca vorbesc pe langa, dar nu inteleg de ce pentru un Logan 1.4, Euro 3 sau 4, din 2006, cu vreo 100.000 KM, la un pret de 3000 de Euro, ar trebui sa platesc un timbru de 1000 de Euro (conform unora) sau 1700 de Euro (conform altor surse). Mi se pare stupid.

  • Anastasiu

    Domnilor, imi pare rau ca intervin cu intarziere, poate altele ar fi fost comentariile daca vorbeam mai de la inceput…
    Treaba delicata e ca la masini si la sofat se pricepe toata lumea, mai dihai ca la fotbal si la politichie.

    Sa se tot faca un sfert de secol de cand conduc doar masini… Second Hand. Asta e, cand ai un baiat care se da zmeu… dupa un numar de ani iti ramane masina de care el s-a saturat 🙂

    Fara sa extrapolez la experientele noastre si ale cunoscutilor, sunt sigur ca fiecare isi doreste un automobil nou… Poate si-l cumpara si isi promite ca “il tine doar 3 ani”
    Apoi, ramane cu el 5 ani, 6 ani, si se pomeneste ca il schimba pe vreo “germana”… si tot asa, pana mai spre batarnete, cand isi cumpara iar o masina noua, dar cu gandul sa o pastreze pana la pensie!

    Dar, la masini ne pricepem toti…

    Asa cum nu e o rusine sa locuiesti cu chirie sau sa iti cumperi un apartament in care a mai locuit (si murit 🙁 ) cineva inaintea ta, nu e nicio rusine sa conduci un SH.

    … cum o faci, domnilor, e alta probema!

  • hm

    Marivs, ca mîndru posesor a unei asemenea minuni a tehnicii româno-franceze, am cam aceleaşi întrebări 😉

    Bună intervenţie, domnule Anastasiu…

  • Eu am rezolvat elegant problema cu downshiftingu’: folosesc intensiv un Matiz vechi, usor ruginit pe dreapta-spate, plus tehnici NLP ca sa ma sugestionez ca e Ferrari cand il conduc la limita prin R.F.G. -ul nostru drag (Rahova/Ferentari/Giurgiului). Sunt cam aceleasi senzatii ca si cand m-as da cu un Ford Explorer de 6 litri, cu ceva diferente doar la parcarea pe trotuar cand e bordura mare 😉

    PS
    am pus ochii pe o minunatie de masina din ’91, am auzit ca la astea e taxa mica 😉

  • hm

    Aşa, aşa… peste douăzeci de ani îţi vînd Loganu’ meu.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>