despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 maşini vechi – XXVIII

N-ai ce zice. Renault 16, atunci cînd îţi iese în cale, te face să te opreşti. Acum – la aproape 50 de ani cînd s-a lansat – încă entuziasmează şi-ncîntă ochiul! Doamne, ce linie a avut maşina asta! Nu-s de prisos niciodată nişte poze noi cu ea:

Dragii mei, să ne ocupăm iar de nişte Opeluri. Am mai văzut Kadetturi, nu-i aşa? Mai e loc de încă vreo două – un Kadett C, din anii ’70, şi un Kadett D, de la începutul anilor ’80. Să nu uităm că Astra, una din maşinile preferate ale noastre, este moştenitoarea seriei Kadett -seriile de Astra se socot că încep cu litera F.

Am mai văzut şi Opeluri Rekord – din seriile C şi E. Hai s-o luăm de la paşopt de data asta. Să vedem un Rekord B – produs la mijlocul anilor ’60:

… să mai vedem încă un C, pentru că e prea frumos. E primit de la Boemul– a fost produs pînă-n ’70:

… dar să vedem şi cum e seria D – care s-a produs de-a lungul anilor ’70:

Staţi – încă n-am terminat cu Opelurile. Mai avem două-trei – şi gata. Modelul Ascona a apărut în anii ’70, şi era socotit ca o maşină între Kadett (care era mica rău) şi Rekord (care era cît de cît mai mare.) La sfîrşitul anilor ’80 Ascona a devenit Vectra – şi recent, Vectra a devenit Insignia. Tot în acei ani, modelele Rekord îşi pierdeau numele – devenind Omega, denumire care azi nu se mai foloseşte.

Dar noi -aici – avem două Ascona B (1975-1981) şi un C (1981-1988)

Gata! – să trecem la altceva. La două maşini puternice, sportive, epatante.

Merg foarte bine în echipă. Chevrolet Camaro şi Pontiac Firebird s-au lansat amîndouă la mijlocul anilor ’60. Amîndouă au fost oprite din fabricaţie prin anii 2000, după ce s-au produs patru serii din fiecare; diferenţa e că, după o vreme, Camaro a revenit pe piaţă.

În fine, noi vedem cîte un Firebird (stînga în colaje) şi un Camaro (dreapta) din generaţia a treia. Maşinile n-arătau prea diferit, nu? Şi au fost fabricate exact în aceeaşi perioadă – 1982-1992…

Să mergem acum în Japonia – şi să stăm niţel pe acolo, dac-am bătut atîta cale.

Încă o Honda – o Prelude din prima serie, produsă la sfîrşitul anilor ’70. Ulterior, Honda a mai fabricat încă vreo patru serii înainte de a opri povestea Prelude, în 2001.

Să vedem şi o Toyota – o Camry. Sigur – din ce văd – e că avem în poză o maşină cam de prin ’80-’90. Seria se produce din ’80-şi-ceva. N-am reuşit să-mi dau seama unde a ajuns Toyota cu numărătoarea modelelor de Camry, dar mă tem că s-ar putea să nu-mi ajungă degetele de la mîini ca să le socotesc.

Fiindcă n-am mai văzut de mult vreo utilitară, hai să rezolv şi problema asta. Am ales un model de dubiţă Mitsubishi produs la sfîrşitul anilor ’80. L-300 scrie pe maşinuţă şi n-am nici un motiv să nu cred asta. Am chiar două poze: prima mi-a trimis-o mai demult Ciprian Pardău din Vatra Dornei; pe a doua am făcut-o chiar eu, după îndelungi căutări, la mine pe stradă – ca să nu ziceţi că astăzi n-am contribuit chiar cu nimic la acest articol…

Bine-nţeles, Ando a făcut tot restul pozelor.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

20 comments to 7 maşini vechi – XXVIII

  • Ando

    Pe mine m-a luat durerea de cap cu Opelurile si Toyotele.

    Imi place cum ai aranjat retrospectiva. E mult mai uşor de găsit maşina dorită.

  • hm

    atît m-am priceput, dar trebuia să adun toate episoadele, nu?
    Gata cu Opelurile… pe moment.

  • Am gasit si eu una printre fotografiile mele. V-o trimit pe mail. Imi placea tare mult Renault 16 cand eram mic. Am avut si o macheta jucraie, din aia careia i se deschideau usile. Mi se parea interesant faptul ca era cu schimbator la volan

  • hm

    machete oi fi avut, cred, dar la mine nu aveau viaţă lungă.
    Acum 30 de ani nu-mi plăceau, fireşte, R 16-urile. Acuma sînt mai înţelept.
    Bine, doar la unele lucruri….

  • Ando

    Da,R16 a fost unul din “vârfurile” industriei auto franceze, cu multe noutăţi tehnice :

    http://clasic-auto.eu/stiri/renault-16-45-de-ani-de-la-lansarea-primului-automobil-hatchback.html

  • 16-le a reprezentat virful evolutiei celei mai frumoase serii de design pe care a avut-o Renault. De la Dauphine la 8, la 10, la 12 si in final la 16 absolut toate modelele au linii unice si distinctive. Cred ca si 4 ar merita inclus undeva in seria asta…
    @hm: Apropo de discutia noastra de mai demult, Dauphine-ul a fost produs de IKA(Industrie Kaiser Argentina) sub numele de Gordini, deci aveai si tu o bucata de dreptate.
    Opelul Rekord mi se pare o masina atit de masculina, in aproape toate incarnarile incit imi pare rau ca a disparut din line-up-ul nemtilor. Are un look aproape de “muscle car”.

  • hm

    ei, asta era pe vremea cand nu numai marca avea “ceva”-ul ei, ci si gamele ei aveau… “ceva” anume.

  • hm

    am si un R4 in episodul 15.
    https://www.simplybucharest.ro/?p=8566

    mai stiu unul, chiar mai vechi, dar e in dosul unei curti…

  • Matakus

    Și încă “o cujetare” privind R16.
    I se mai spunea la vremea respectivă “regina șoselelor”.
    Și o amintire personală. 🙂
    Am învățat să citesc destul de timpuriu… (cam pe la 3 ani).. Un vecin al bunicii (str. Polovraci, în Tei) avea o bijuterie d-asta. Și i-am uimit p-ai mei când am zis că nu-nțeleg de ce se spune “reno” când de fapt scrie “renault” :))

    Monsieur scrii monsieur zîșiem, șî umbli cu șioara vopsâtă.. 😉
    http://www.youtube.com/watch?v=PQJvgtXL-DU

  • hm

    se mai pronunţa, elegant, şi “Renolt”

  • cristian

    salutare se poate sa-mi comunicati adresa , macar aproximativa , la care se afla honda prelude visinie ?
    am una identica , si mi-as dori inca una . multumesc !

  • hm

    sa vedem daca Ando mai stie unde era.

  • Ando

    @cristian:Honda Prelude se găsea pe una din aleile laterale ale străzii Ion Berindei(fostă Suren Spandarian)- pe dreapta cum mergi dinspre str.Teiul Doamnei spre str. Dna. Ghica

  • cristian

    am sa merg sa vad daca mai este . multumesc !

  • George

    Sunt norocosul detinator al Opelului Ascona C din poza ta. In aceasta poza e in fata vechiului detinator de unde a plecat in aprilie 2012. Sunt foarte multumit de masina si ca la orice batranica mai trebuie umblat pe colo pe dincolo, dar pentru o masina de 28 de ani (din 86′) eu cred ca e ceva mai mult decat normal. Daca mai vreti poze va pot ajuta, sau daca doriti sa o vizionati/pozati o gasiti pe strada Aurel Vlaicu intre strazile Eminescu si Dacia (nu este departe de vechiul domiciliu care era pe strada Leonida).

  • Ando

    @George: felicitări şi să te ţină cât mai mult ! Era,încă, perioada în care se făceau maşini trainice.Oricum, Opel a făcut maşini de nădejde, iar Ascona a fost un model foarte reuşit.

  • George

    Din pacate la ora actuala nu mai am permisul. Mi-a fost anulat la 6 luni dupa achizitionarea masinii. In acele 6 luni am facut cam 3500 km cu ea si nu mi-a facut nici o figura. De atunci o perioada de 6 luni nu am miscat-o deloc, fiind destul de picat dupa faza cu permisul. Au inceput procesele si usor usor am reusit sa imi conturez o idee cam cand o sa pot sa imi reiau permisul. Un a a durat procesul si apoi trebuie sa astept inca un an pentru a putea reda de permis. Usor usor am inceput sa mai fac cate ceva pe la ea, pentru ca pe 5 aprilie expira ITP-ul si vreau sa il treaca cu brio. I-am facut si asigurarea (cam scumpa, 833 lei pe 6 luni) si cu fratele meu la volan am scos-o la un drum pana la tara (300 km dus-intors) si am fost foarte multumit de ea (ceea ce nu pot spune despre sofer pentru ca nu cunoaste masina si nici nu prea le are). Acum urmeaza ITP-ul si pana pe data de 23 septembrie cand o sa pot sa imi redepun dosarul pentru permis vreau sa o pregatesc astfel incat cand iau permisul sa ma urc in ea si sa plec unde vad cu ochii.

  • Credeti ca mai exista acel Rekord B, sau altul, dar tot sedan, pe undeva prin urbe?

  • hm

    Ando ar trebui sa-ti zica… eu n-am mai vazut nici unul…

  • Ando

    Opel Rekord-ul B l-am pozat acum mai bine de trei ani pe strada Prof.Ion Bogdan (între Dorobanţi şi Polonă).
    Nu cred că mai este pe acolo;era căzut rău …de aia l-am pozat din spate.

Leave a Reply to adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>