despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Unde începe Labirintul

scris de Cristian Malide

Când?

Este un film color din din 1978, iar în poză se vede ceva zăpadă ce se topeşte, însă nu putem şti sigur dacă este noiembrie-decembrie 1977 sau martie-aprilie 1978!

Unde?

Imaginea este luată cam din faţa casei cu numărul 5 de pe Labirint, înspre intresecţia cu Calea Văcăreşti.

Vezi detalii în planul din 1984, de mai jos. Spuneam că de aici începe strada Labirint pentru că după intersecţia cu Văcăreşti, în jos spre Splai, prelungirea Labirintului se chema Căuzaşi.

Dacă…

Este un singur clişeu! Nu am făcut nici măcar două cadre cu zona respectivă. Informaţiile cuprinse înt-o singură imagine luată cu obiectivul de 50 mm sunt desigur limitate, chiar şi când fotografie este perfectă (nu este deloc cazul!)

Dacă aş fi avut aparat digital, iar în loc de o singură imagine, făceam din aceeaşi pozitie mai multe, cu unghi larg si apoi detalii cu tele…

Dacă, cu acelaşi aparat Kiew cu film, cu obiectiv de 50 mm, făceam mai multe fotografii, de jur imprejur, adică şi în spate… Dacă mă deplasam măcar 10 metri în spate şi faceam fotografii şi cu str. Zaverei, Legislatorului, biserica Olteni sau Bradului… (spun unice pentru că imagini de vizavi mai există, dar cu zona din spate – nu prea!)

Fotografia mea nu este prea inspirată, adică este de interes şi ce se vede, dar daca aş putea ACUM să aleg, aş fi făcut măcar două foto cu piaţeta Căuzaşi, iar pentru „începutul Labirintului!” imaginea trebuia luată exact invers, cam de la Alimentara din imagine înspre strada Labirint!

Cristi Popescu are, desigur, si astfel de imagini. În cea de aici se vad sinagoga Malbim şi blocul, sub alt unghi, şi mai ales Alimentara din imaginea mea, la care este vizibilă întreaga latură dispre Căuzaşi.

Fotografia pare făcută prin 1985, cînd demolările se apropiau – Alimentara nu mai are firmă, domneşte un aer de părăsire, nu sunt maşini pe strada, nici ITB-ul nu mai circulă …

Aşa cum este fotografia mea, pot să descriu strada Labirint mai degrabă din amintiri decât din ce se vede aici: cînd urci dinspre Căuzaşi, prima clădire pe dreapta, la numerele pare, era un CEC, şi nu unul oarecare, ci chiar CEC-ul la care aveam carnetul de economii de cînd eram mic!

Unitatea CEC avea în faţă un spaţiu verde prelung (nu se poate numi parc, dar ideea este că pe colţul din dreapta nu exista imobil, ci era degajat, avea un amplu spaţiu liber, o grădină cu copaci vechi, ce era delimitat de stradă de o bordură de granit).

Unitatea CEC este bine ilustrată de alta imagine de-a lui Cristi Popescu, tot din cartea „Bucureşti – arhipelag”. Este notată şi data – 17 iulie 1985. Se observă că CEC-ul de care vobeam ar fi de fapt pe Văcăreşti, pe colţul străzii Labirint era „grădina” unităţii CEC, cu bordură rotunjită, şi cu pomi foarte înalţi.

Imaginea cu unghi larg a lui Cristi Popescu nu este exact complementară cu a mea, nu este luată în lungul străzii Labirint, în schimb arată foarte bine, în dreapta, piaţeta Căuzaşi – intenţionez să o mai folosesc pentru ilustrare, eu am 2-3 fotografii de bună calitate cu clădiri din piaţeta Căuzaşi, însă sunt făcute de aproape, cu obiectivul de 50 mm; nu am o vedere de ansamblu …

Pe stînga, era o farmacie mare, ce avea intrarea chiar pe colţ dar aşa cum se reiese din plan, aceea figura pe Calea Văcăreşti la nr. 39, iar nu pe Labirint!

Intrarea farmaciei se vede bine în imaginea aceasta – Tram Club-ul este o importantă sursă de imagini cu Bucureştiul de dinainte de 1990, datorită olandezului Hans Oerlemans si pasionatului de trenuri Şerban Lăcriţeanu:

Alta imagine gasită pe Net, cu Calea Văcăreşti:

… frontul de clădiri frumoase l-am ilustrat şi eu, cu un film color de prin 1985, iar ultima din dreapta este farmacia de la colţul cu Labirint. În staţia tramvaiului (vizibil în dreapta) era una din bisericile vechi, cu două turle, ce au fost distruse la sistematizare.

Ce se vede în imaginea mea (este la mărimea maximă, din păcate rezoluţia este limitată):

– Este luată în lungul străzii, astfel încât casele de la numerele pare nu apar în imagine, iar cele de la numerele impare sunt într-o perspectivă foarte comprimată!

–  Doar sus se pot vedea ceva detalii la balcoane

– La colţ semaforul este pe roşu, dar traficul este zero, pe toate străzile, în ambele sensuri!

Aşa ceva este de neconceput azi – dacă aş face acum fotografia, strada ar fi plină de maşini care aşteaptă la stop, în aşa hal încât acoperă vederea clădirilor de patrimoniu ce au mai rămas …

– Chiar în faţă, pe colţul dintre Căuzaşi şi strada Bravilor, OCL Alimentara:

… pardon, aşa se numea când eram eu mic! Prin 1960-70, denumirea era OCL Alimentara, iar A-ul în cerc era o firmă luminoasă, cu neon, colarată în roşu, albastru şi alb. Dar în 1978 începuse deja ecomonia de energie, iar firmele şi reclamele luminoase dispăruseră. De aceea A-ul de deasupra intrării este doar un plastic mort, fără lumini, şi în general Bucureştul anilor 1970 ar fi arătat mult mi frumos, în fotografiile color de noapte, decât oraşul anilor 1980 …

Sinagoga Malbim şi blocul de pe care am făcut poze în 1986, la demolări.

Sinagoga se numea  Malbim (din 1864) şi afla pe Strada Bravilor la nr. 4 , în vreme ce blocul cu şase etaje – singurul din întreaga zonă, datând din perioada interbelică – era pe minuscula stradă Rovine, la nr. 1. Partea din spate a blocului, vizibilă  aici, nu are terasă – asta explică de ce imaginile luate de pe bloc în 1985 sunt înspre IML, Unirea, Centrul Civic, Splai, etc dar NU şi înapoi spre Labirint, Mircea Vodă, etc, deoarece nu aveam vedere în partea aia!

– Sistemul de iluminat public:

Era încă activ vechiul sistem, cu stîlpi metalici vopsiţi în verede, şi lampa fluorescentă cu balastul alături suspendată pe cablu între doi stîlpi. Pe partea dreaptă, la colţ, se vede şi un stâlp „nou”, de beton, dar care nu are încă montată lampa în vârf!

Pavajul:

Este încă piatra cubică! Ca şi pe porţiunea de Labirint din faţa casei mele, cam prin 1978 a avut loc revoluţia stradală – stîlpii metalici din perioada interbelică înlocuiţi cu cei din beton, iar pavajul cu piatră cubică ACOPERIT cu asfalt. Nu sunt absolut sigur, dar cred ca piatra cubică NU a fost scoasă, ci doar acoperită cu asfalt – schimbarea completă ar fi necesitat oprirea circulaţiei, ceea ce pe atunci nu era mare tragedie, dar aş fi remarcat!

Atenţie, aceasta era situaţia la nivelul lui 1980, nu recomand nimănui să se apuce de săpat pe fosta strada Labirint / Căuzaşi după piatră cubică valoroasă, deoarce sistematizarea din 1986-88 a schimbat complet zona…

———-

Resurse:

Raiden: Str. Labirint şi bd. Matei Basarab

Aventurierul: Labirint – o stradă cu destin întortocheatDezastru pe Calea Văcăreşti

Cristian Malide: Toamna 1985. Zona Căuzaşi, în curs de demolare

8 comments to Unde începe Labirintul

  • Anastasiu

    Felicitari, ce poveste frumoasa, totul pornind de la o singura fotografie!

  • Sergiu

    Da, mereu o incantare reintalnirea cu dl. Malide!

  • cata

    Domnule Malide,imi aduc aminte ca in statia lui 42 din prima fotografie,in dreptul doamnei acelea si a semaforului exista un mic atelier de reparatii umbrele,papusi,brichete si alte maruntisuri,toate expuse in vitrina.Ma insel ?

  • Anonymous

    @Anastasiu,
    Stiam f. bin locurile, fara respectiva imagine nu as fi avut catalizatorul necesar ca sa scriu. asa, chiar daca o singura poza am de acolo, restul amintirilor le-am completat cu imagini gasite pe Net!
    Pentru alte zone am mai multe imagini, dar nu am gasit inca timp, inspiratie si date ca sa scriu povestea …

    @cata,
    Multumesc!
    Daca nu spuneai tu, nu mi-as fi amintit, desi agentia CEC si libraria din piata Cauzasi imi sunt familiare, si chiar farmacia de pe colt, ce avea program permanent. Da, acolo in statia lui 42 (ulterior 142), inainte de farmacie, dupa o curte relativ mare, exista o vitrina luminata, ingusta, a atelierului de reparatii, insa nu am intrat, nu am apelat niciodata la ei …

  • cata

    Si eu va multumesc.Nu am intrat niciodata nici eu in acel atelier dar fiind in statia autobuzului ma mira foarte tare acel amalgam de obiecte diferite din vitrina ,care mi-a ramas intiparit in memorie mai bine de 40 de ani.

  • Ando

    Aha!deci ăla e blocul de unde ai făcut pozele cu IML-ul în curs de distrugere.Ce inspiraţie ai avut(şi curaj,că pe vremea aia te săltau una-două, fără jenă).

  • Concretramirez

    Felicitari si cuvinte numai de bine pentru ceea ce faceti. Fiecare vizita pe acest site provoaca surprize placute si in acest caz devine o adevarata incantare. Aceste imagini provoaca inca emotii puternice.

  • Manaila

    La numarul 5 am stat eu, aveam 10 ani cand ne-am mutat, am cautat peste tot o poza cu casa dar nu am gasit.

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>