despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Avem un soclu. Ce facem cu el?

scris de Ando

Păi dacă soclul “lui Lenin” din Piaţa Presei zace (şi se degradează) de atâta timp în aşteptarea lucrării de căpătâi, măcar cei de la Proiect 1990 l-au luat în custodie şi l-au folosit în ultimii ani, pentru lucrările lor – mai mult sau mai puţin reuşite – după cum am relatat şi noi cu diverse ocazii.

Ultima este aceasta, numită “Steaua are nume”. Când am văzut-o dimineaţă, m-am gândit că este încă în faza de lucru, adică de “căţărare” pe soclu.

M-am înşelat. De fapt, aceasta este poziţionarea definitivă, după cum se vede şi aici.

În rest, nu mai comentez, dar am o singură temere: lucrarea e confecţionată – după câte mi-am dat seama – dintr-o spumă poliuretanică, aşa că – dată fiind poziţia accesibilă – există posibilitatea ca unii indivizi să încerce să “ciupească” câte o bucăţică din ea, drept… amintire.

(deci, despre soclul lui Lenin am mai scris: Blestemul lui LeninMonumentul căcatului | Arta evoluează | Alt experiment, acelaşi soclu)

7 comments to Avem un soclu. Ce facem cu el?

  • florin

    Baieti culti,l-au parafrazat pe Mihail Sebastian cu a lui “Steaua fara nume”.Sau poate s-au referit la concursul ce se chema la fel,desi nu cred ca au auzit de el.
    Dupa culoare steaua are intr-adevar un nume:CURVA(scuzati limbajul).

  • hm

    culţi, dar mulţi 🙂

  • Ancutza Lulutza

    Aveti o mentalitate de mucnitori necalificati!
    habar nu aveti ce isnemna adevarata ARTA!
    numia specialistii au voie sa isi dea cu parerea, restul contribuablilor trebuie doar sa dea banu gros;
    Steaua viooleta este superba, dar un adevarat maestru nu pierde vremea incercand sa explice beotilor care e treba cu Arta …

  • hm

    cred ca adevaratii maestri de azi nu isi mai pierd vremea nici macar creand vreo opera. Cel putin asa se vede… aici pe soclu.
    cat dispret pentru oameni… pentru prosti-cum zic ei!!!

  • "Ancutza"

    Sper ca v-ati dat seama ca postare precedenta a fost un pamflet, de fapt facem haz de necaz pt ca maestrii chiar asa zic / gandesc, ca “prostii” au doar dreptul sa plateasca taxele locale si impozitele, nu sa fie consultati daca le place ultima tzeapa rasarita pe soclu, in parc sau in intersectie …

  • hm

    ne am dat seama! Dar suntem cam satui de cate pamflete face pe seama noastra primaria… si artistii care se uita la noi ca la purici…
    Avem dreptul sa platim si obligatia sa tinem ciocu mic.

  • Andoe

    Adevărul e că,de data asta,chiar mă simt ca un necalificat.Adică, efectiv, nu înţeleg care e mesajul lucrării…ce vrea să spună.Recunosc:sunt complet depăşit:-(

Leave a Reply to florin Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>