despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 maşini vechi – XXXII

Nu ştiu cum s-a nimerit, nu ştiu cum s-a potrivit – dar azi o s-avem numai şi numai maşini asiatice. O fi semn că n-am mai găsit aşa de multe rable noi? O fi semn că n-am mai prea fost la plimbare?

Dar chiar şi-aşa, să vedem ce-avem. Şi avem, întîi de toate, o dubiţă – pentru că japonezii au fabricat grămezi de dube şi camionete:

Toyota a lansat prin anii ’70 dubiţele Hiace şi Liteace. Noi vedem o Liteace, care pare-a fi dintr-o serie de-a anilor ’80. Galbenă.

Înc-o Toyotă – o Corolla, model ajuns pe la a 11-a generaţie, cred. A noastră – găsită de Ando – e de pe la sfîrşitul anilor ’80, din generaţia a cincea:

O altă maşină – care-a prins pe la noi – e Mazda 323; am mai văzut un model mai vechi mai demult – să vedem şi unul mai din anii ’90:

După atîtea japoneze, să vedem şi-o coreeană; Hyundai Sonata:

… o maşină de la-nceputul anilor 2000 (generaţia a patra a seriei Sonata) – cînd maşinile astea se luptau să nu mai arate atît de ţipător a japoneze, dar nu reuşeau să ne convingă…

Hai să vedem şi-un mic Suzuki – un Alto. Seria a treia de Alto a devenit – ştiţi – celebrul Daewoo Tico. Două serii mai tîrziu – la sfîrşitul anilor ’90 – Alto arăta cam aşa:

Revenim la o maşină colorată – iată un Mitsubishi de familie din anii ’80. Cred că-i zice Space Wagon, dar dacă mă-ncurc, nu-i un capăt de ţară.

Gata pe ziua de azi – şi vedem la sfîrşit un Datsun. Datsun şi Nissan au fost acelaşi lucru multă vreme, pînă cînd Datsun a dispărut ca marcă. Maşinuţa asta albastră e un Sherry – generaţia a treia, de pe la sfîrşitul anilor ’70:

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

2 comments to 7 maşini vechi – XXXII

Leave a Reply to adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>