A-nceput cam aşa:
Nu cred că v-au sărit petele astea-n ochi. La cîte mizerii şi murdării vedem în Bucureşti, astea-s cele mai mărunte: nişte urme de lipici întărit. Ce să fie? Ia, nimic. Ceva lipit, care-a căzut.
Dar să vedem, totuşi – ce anume a căzut? Asta:
E vorba despre o banală plăcuţă de plastic. Este lipită de DGSR – ăi care se ocupă de reţeaua de gaze din Bucureşti. E lipită cu-n soi de adeziv prost. Se dezlipeşte, uneori, de la sine; alteori e nevoie de-un mic imbold din partea vreunui copilandru. Nu contează; ăi de la gaze lipesc alte plăcuţe. Să fim noi sănătoşi – cred că sînt pregătiţi să lipească mai multe plăcuţe decît putem noi dezlipi.
Muncă şi bani aiurea, în zadar, desigur – aşa-i la noi.
Bine-ar fi, la sfîrşit, să vedem şi partea bună a lucrurilor. Plăcuţele astea sînt – în sine – bune, folositoare. Sînt un strop de normalitate – ceva standardizat care să ajute rapid cînd e cazul să fie găsită vreo ţeavă spartă din care iese gazul… Da, sînt bune. Poate, cu vremea, o să dispară şi mînjelile cu vopsea de pe gardurile şi zidurile oamenilor:
Placutele mai calea-valea-sunt utile si daca sunt puse intr-un loc cat de cat mai ferit nu deranjeaza- dar ce zici de mizeria de aici :
http://www.a-craciunescu.blogspot.ro/2013/06/mici-detalii-6.html
Elegant, nu-i asa? Cacalau, Maria Ta!
De regula le-am vazut prinse in surub.
Pare ca erau lipite pe o guma de mestecat. La mine detaliul e o opera de arta in sine 🙂 Ando nu stia de nivelul de “arte si meserii” a celor de la gaze 🙂