Prima maşină veche de azi e un Taunus, un 20 M de pe la mijlocul anilor ’60. Văd acest model ca pe unul dintre cele mai elegante, şi nu numai din seria Taunus, ci şi din mai toate Fordurile. Îmi place mult cum e păstrat şi cum stă să se odihnească, sub soarele neiertător:
Iată şi două maşini de teren, mai de pe cînd maşina de teren putea fi şi scoasă pe teren – nu numai la cumpărături. Vedem două Nissanuri Terrano; bune maşini! S-au fabricat după ’85 încolo. Cel roşu e pozat de Ando; pe cel’lalt l-am dibuit eu prin bălării:
Facem o pauză americană. Primele două frumuseţi sunt primite de la Adrian – acel Adrian care ne-a mai trimis şi autorulota, şi Corvette-ul de data trecută. Vedem, întîi, o maşină reuşită întru toate. Da; mare. Da; poate prea mare. Da – dar atît de armonioasă, atît de ne-enervantă: un Mercury Grand Marquis. Modelul din poze s-a fabricat în anii ’80:
Mai jos, un soi de one-hit-wonder, pentru că nu-s multe modelele americane care nu apucă să ajungă la mai multe generaţii. E un Pontiac Fiero; s-a produs la sfîrşitul anilor ’80 şi nu prea am ce să zic despre el…
… dar despre maşina de mai jos, chiar am ce să zic. Rar am văzut un model mai urît, neinspirat şi prostesc. Că-l vedem ca un tribut adus maşinilor de pe timpuri – nu ştiu; eu îl văd ca pe o maşină tare, tare caraghioasă. E un Chrysler PT Cruiser – visul urît al anilor 2000:
… gata cu americancele; iată un Subaru atît de mic, că nici nu-ţi vine a crede că e şi patru-ori-patru. E un Justy – tot în anii ’80 a apărut.
O să închei cu o maşină de care nu mă satur; n-am cum. Or fi pe lume multe alte maşini istorice, legendare, iconice; dar acest hatchback este cea mai armonioasă, cea mai elegantă, cea mai frumoasă dintre toate maşinile obişnuite. Da – din 1965 pînă în 1980, doamnelor şi don’lor – Renooooo 16!
Cînd vezi unul care-i ţinut bine pe roate, îţi vine să-l pupi. Cînd vezi unul pitulat lîngă vreun garaj, aşteptînd să vină cineva să-i dea iar viaţă, îţi vine să plîngi că n-ai bani să-l iei tu acasă.
… şi ce spuneţi de vişiniul ăsta? Una dintre cele mai reuşite culori pe care o maşină le-a avut vreodată.
Dar ce drum lung de la această săgeată elegantă la banala dormeză cu care Renault a-ncercat să ţină linia acesta în viaţă. Chiar şi-n mizerie, un Renault 16 încă arată ceva în faţa unui Renault 20…
Ultimele două poze sînt de la Boemul, căruia nu o dată-i mulţumesc!
(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
no little red corvette today!
…no Prince, no little red Corvette.
This one beats everythin’ : http://img560.imageshack.us/img560/8841/kkiu.jpg si http://img89.imageshack.us/img89/1029/xdn6.jpg . Restaurata anul acesta, conform Top Gear.
back to the future 🙂
Nissan-urile sunt de fapt Pathfinder, din prima generatie. Pathfinder-ul a avut pana recent o particularitate interesanta, acel maner al usilor din spate, camuflat pe montant.
Ce-mi placea cum se legana Renaultul 16! Cand eram mic am avut si eu o macheta d’aia la care se deschideau usile (prin ’79 sau ’80) Nu stiu cate a facut Renault cu schimbatorul de viteze la volan …
Dar ia si de la mine una veche:
http://pozedecat.wordpress.com/2013/08/10/fiat-la-florenta/
Ti-am dat si eu un mesaj din wordpress da’ cred ca s-a dus in spam din cauza linkului …
s-a recuperat 🙂
uitasem cat de frumos se legana… uitasem.
Vazut si Fiatul. si vazut si ultimele Fiaturi 500 lansate anul asta. De nu si-ar mai bate joc de simboluri…
Renault-urile albastre sunt amândouă în Militari, la nici un kilometru unul de altul. dacă n-ar avea nişte blocuri şi câteva case între ele, fix aşa s-ar uita unul la altul :))