despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

ng/om. Sau “ţi-am spus să nu mai bocăni”

Pe nimeni nu urăsc eu mai a naibii pe lumea asta decât pe ăla care-mi spune mie cum să-mi eu cresc copilu meu. Dar, după jumătate de deceniu de textbook parentig la mine-acasă (cu rare-abateri de la textbook de trei-patru, hai cinci ori pe zi), şi după încă o juma de zi de sprijinit ziduri aiurea la camera de gardă pentru o alarmă falsă în zi de Sîntă Mărie, sunt gata să mă bag. Na de vă creşteţi copiii – şi dacă vi se pare că mă contrazic sau îs incoerent, staţi calmi, că nici Coelho nu v-a dat mură-n gură:

1. Dacă îi dai copilului tău un băţ, şi nimic mai mult, copilul tău va bocăni. Dacă ţipi o dată la el să nu mai bocăne, fără a-i lua băţul şi fără a-i oferi altceva de făcut, eşti complet cretin. Dacă ţipi două ore la copil să nu mai bocăne, fără a-i lua băţul şi fără a-i oferi alternativă, meriţi să fii decăzut din drepturile părinteşti, fără a mai avea vreodată privilegiul de a deţine nici măcar un singur hamster pentru tot restul vieţii tale. Înlocuieşte băţ cu orice jucărie cu potenţial vătămător pentru copil sau pentru cei din jur. Răspunsul corect este NU-I DAI BĂŢ. DACĂ I-AI DAT BĂŢ, IA-I-L ŞI OFERĂ-I CEVA INOFENSIV ÎN LOC. Şi, cel mai complicat pentru cretini – JOACĂ-TE TU CU COPILUL ŞI CU NOUA JUCĂRIE INOFENSIVĂ OFERITĂ (greu, ştiu, asta-i pentru avansaţi). În caz contrar, copilul tău te va urî şi te va considera cretin (Tîmpitu de taică-miu m-a dus la doctor cînd eram mic şi m-a lăsat trei ore singur pe hol cu un băţ şi ţipa la mine. Şi pe mine mă durea burtica gen.)

2. Dacă mergi la cel mai căutat pediatru din Bucureşti sau la orice altceva presupune aşteptare, nu lua cu tine doar o singură jucărie, şi aia enervantă şi dăunătoare. Să pleci de acasă cu poşeţica pe umăr, cu copilu de mînă şi cu un băţ în mîna copilului e a naibii de uşor. Păcat că ai doar două mîini şi nu-ţi rămîne una de băgat în fund. Să pleci la Iorga la paşapoarte într-o zi caldă de mai cu traista de cărţi şi jucării e greu, da aşa se face.

3. Există foarte puţini oameni pe Pămînt cărora le pasă de copilul tău (o parte dintre ei sunt chiar plătiţi s-o facă şi disimulează mai mult sau mai puţin credibil că nu mai pot de dragu lu puiu mic). Există şi mai puţini oameni pe Pămînt cărora le pasă CE FACE copilul tău. Că e încă în burtă sau a ieşit deja de vreo 2-3-16 ani afară. Înainte de a-ţi etala memorabilia de familie, scutecele fosilizate şi graficul de creştere de la unu la trei ani, aminteşte-ţi – nimănui nu-i pasă CU ADEVĂRAT.

4. Decurge din punctul doi: copiii au ritmuri de creştere şi de dezvoltare diferite. Nimănui nu-i foloseşte să afle cu abundenţă de detalii cînd a făcut copilul tău cutare şi cutare. Păstrează poveştile astea ca să-ţi stînjeneşti odrasla la prima masă cu viitorii socri.

5. Oricît de precoce, deştept, talentat, genial, supercalifragilistic ar fi puiu mic, pînă la 9-10 ani nu are suficientă experienţă de viaţă pentru a face alegeri. De aia eşti părinte şi de aia eşti adult şi de aia ar trebui să fii naibii responsabil ca a) să faci tot ce poţi tu să faci ca pînă la 9-10 ani să-i oferi copilului un minim de experienţe diverse astfel încît la vîrsta la care creierul lui teoretic ar fi capabil de alegeri să nu te trezeşti cu un inadaptat speriat de bombe şi b) pînă atunci, să faci tu, responsabil, alegerile ce implică bani şi timp. Oricît de precoce, deştept, talentat, supercalifragilistic ar fi puiu mic, la 2-3 ani nu ştie ce-i aia timp şi bani. UN COPIL ÎN CÎRCA CĂRUIA SE PUNE O ALEGERE E UN COPIL ANXIOS PE TERMEN SCURT ŞI NEFERICIT PE TERMEN LUNG. Copiii pot mirosi competenţa. Şi le place.

6. O zi are 24 de ore. Din astea, puiu mic vreo opt tot doarme, mai rămîn 16. Presupunînd că puiu mic se uită toate cele 16 ore pe zi la tv ŞI e tîmpit sau are tulburări de comportament nu e NUMAI vina teveului. Mai caută şi alte cauze.

7. Nimeni nu ştie mai bine decît tine să-ţi crească copilul. Asta dacă vrei şi te interesează şi ai chef şi timp şi disponibilitate. Şi dacă te interesează. Şi dacă ai chef.

8. Decurge din 7: dacă puiu mic urlă, ţipă, rupe, sparge NU are ADHD. Dacă puiu mic tratează pe toată lumea cu dosu’ NU are autism. Mai caută şi alte cauze. Poate vrea să-ţi atragă atenţia. Dar ca să găseşti cauzele şi Doamne-ajută să le mai şi rezolvi, ai nevoie de chef şi timp şi disponibilitate. Puiu mic nu-i notebook să-l duci la depanat.

9. Chiar dacă o dai în bară cu punctele 1-8, există şanse mari ca puiu mic să crească mare şi normal. Dar nu vei vrea s-auzi ce spune despre tine după două beri.

10. Şi una de pe internet. Care-mi place mie că e cea mai adevărată: the Kipsigis people of Kenya value children who are not only smart, but who employ that intelligence in a responsible and helpful way, which they call ng/om.

17 comments to ng/om. Sau “ţi-am spus să nu mai bocăni”

  • Anastasiu

    In concluzie… BATAIE! (pentru parinti!! – Doamne fereste, nu credeti altceva!!)

  • Sergiu

    “Păcat că ai doar două mîini şi nu-ţi rămîne una de băgat în fund” asta e de tinut minte!!!

  • hm

    chintesenţa educaţiei…

  • Ando

    Cea mai grea meserie de pe lume: cea de parinte:-(

  • hm

    asta e şpilul… ca, fiind… meserie, o cam facem ca la serviciu 🙁

  • Ando

    Acum mulţi ani în urmă 🙁 auzeam pe la serviciu comentarii de genul “ei, să-l văd eu la şcoală, că am scăpat de griji…sau: să-l văd că a terminat armata şi a intrat şi el în rândul lumii”.
    La care un coleg mai în vârstă: băi amărâţilor, cât timp ai copil, ai probleme, n-are nicio legătură cu vârsta…!”

  • Amiral Snagov

    Din pacate sa faci copii este un lucru care trebuie “bifat” pentru tare multi dintre noi…
    Bifat… poze pe feisbuc…bifat… asta e…

    Te mai miri ca apoi se da vina pe “scoala”… pe “societate”…pe “anturaj”

  • hm

    Păi să dăm vina, că e cel mai uşor să dăm vina. Pe alţii.

  • Dan

    Pe vremea cand eram eu copil lucrurile se puneau cu totul altfel, mult mai spartan si cu o toleranta mult mai scazuta la “copilarii”. Practic eram fortati sa devenim adulti, corectati permanent – nu numai in familie dar si la scoala sau pe strada – si nimanui nu ii pasa de fapt de ceea ce simteam sau de ceea ce gandeam fiindca eram facuti oricum la norma, la numar si pe decret. Acum unii dintre noi suntem parinti si e al naibii de greu sa NU faci ce au facut parintii tai!

  • irina

    Corect, Ando! 🙂

  • Ando

    @irina:viaţa mi-a demonstrat şi mie că aşa e…

  • hm

    Mă rog, Dane, probabil că noi eram forţaţi să devenim mari mai repede. Bag sama că acum treaba e invers, forţăm copiii să fie copiii prea mult, de frică să nu le stricăm copilăria.
    De acolo vin jucăriile luate cu tona, de acolo vin meniurile Happy Meal, de acolo vin orele în faţa teveului.

    “Las-să aibă, săracii, ce n-am avut noi!” – zicem şi le facem toate mofturile… sau sunt mofturile noastre????

  • Sergiu

    Ca sa cresti un copil, trebuie sa fii tu insuti… mare 🙂

  • Irina

    @Ando: mie viaţa nu mi-a demonstrat încă nimic (pentru că nu am copii), însă sunt de acord cu zicala: dacă ai copii, îi ai pentru toată viaţa…
    Mai greu este când ei (părinţii) insistă să-ţi spună ţie, deşi ai peste 35 de ani, că NU trebuie să faci aia şi ailaltă, deşi tu poate ai, la rândul tău, copii, şi ştii clar că “nu trebuie aia şi ailaltă”…

    Locuri comune, aş zice!

    PS: eu nu mi-aş duce copilul nici la zoo, nici la circ, nici în multe alte locuri în care nici mie, când eram copil, nu mi-a plăcut să merg. Dar mai ştii? Poate calitatea de mamă îmi va şterge toate gândurile bune din cap :))

  • Irina

    PPS: nu cred că mersul la Mac şi orele în faţa televizorului îi fac să recupereze în vreun fel ceva ce ne-a lipsit nouă (nici nu s-ar putea treaba asta…)

    A fi copil, acum, presupune şi întreceri de tipul “tableta mea e mai bună decât a ta, eu am un telefon mai bun ca al tău, jocul meu îl bate pe al tău” etc.

    Toţi nepoţii mei pe asta “se bat”, nu la fotbal în faţa blocului etc.

    Ei au la îndemână cu totul alte instrumente decât am avut noi, deşi “trocul” e acelaşi. Însă, în loc să le cumpere triciclete, camioane şi păpuşi, părinţii trec direct la gadget-uri.

    Deh, e altă epocă…

  • Ando

    @Irina:”realitatea e complexă” parcă zicea Dorel Vişan într-o reclamă, mai veche, la TV…aşa că vremurile, condiţiile şi-mai ales oamenii-se schimbă. De aceea, nu există şi nu poate exista o reţetă universal valabilă pentru părinţi şi copii.

    Totuşi, căteva repere -să le spunem morale-ar trebui să rămană: respectul, cinstea…

  • hm

    Astea n-ar trebui sa dispara niciodata din educatie. Cu toate ca forma si felul de a trai par a se schimba, natura umana e cam aceeasi, saraca…

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>