despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Hai, Opera!

mă ştiţi! – eu şi opera, baletul şi mîncarea vegetariană! … văleu!

… dar n-am văzut pînă ieri vreun eveniment public mai frumos decît Promenada Operei: un spectacol în aer liber, gratuit, care s-a ţinut pe o scenă mare, mare, improvizată meşter în faţa clădirii Operei.

Arăta tare bine şi – acolo sus – şedeau muzicanţii şi cîntăreţii; ba chiar era loc să fie aduşi soliştii ăi mai principali cu caleaşca.

Vă zic sincer! – n-am văzut atîta ciopor de lume la vreun eveniment care nu implică bere, mici, vreo minge rotundă sau cai mascaţi. Veneau oameni de peste tot. Veneau bătrîni în cîrje şi-n scaune cu rotile; veneau sugaci aduşi de mame, venea cuconet, se opreau nuntaşi înţoliţi în drum spre chermeze – era plin, plin, plin. Să-mi sară ochii dacă vă mint!

Cîtă lume! Oameni care chiar ştiau cum îi cheamă pe ăi de la vioară şi pe a patra doamnă din rîndul de sus din cor!

A fost foarte frumos. N-am stat prea mult – da’ a fost, cu adevărat, grozav.

E mare secetă în oraşul nostru – oamenii chiar vor evenimente publice frumoase, de bun-gust, oamenii chiar vor cultură.

Hai, Opera! Hai, Cultura! Hai cu egalarea!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>