despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

La piaţă…

scris de Ando

Îmi place să merg în piaţă. Bine, e şi la doi paşi de mine piaţa Obor şi ar fi păcat să nu profit de asta, măcar o dată pe săptămână.

Chiar dacă pavilionul nou construit a răpit mult din farmecul şirurilor de tarabe, suprafaţa pieţei fiind mare, atât timp cât vremea permite, sunt amenajate câteva zone şi în exterior, unde s-a mai păstrat câte ceva din vechea atmosferă a precupeţilor dornici să-şi vândă marfa.

Mă plimb şi nu pot să nu zâmbesc la o replică de genul “domnu’ inginer, trage bre mai aproape căruciorul ăla cu cartofi” adresată unui manipulant mai puţin dibaci.

Acum, ca să fiu sincer până la capăt, de cele mai multe ori ajung în piaţă nu numai aşa “ca să fie drumul cu oameni” ci cu sarcini concrete, “de serviciu”, trasate – în scris- de consoartă. Deci trebuie să cumpăr ba una, ba alta.

Şi uite aşa, realizez ce lacune grave am încă în cunoaşterea şi alegerea mărfurilor.

Vrei să cumperi mere, de exemplu. Păi, dacă nu sunt ” de Voineşti”, degeaba te mai osteneşti!

Sau pepenii: musai să fie “de la Dăbuleni”, altfel te-ai dus aiurea la piaţă. Şi pe urmă, trebuie să dai şi like pentru că au pagină de facebook – facebook.com/pepenedeDabuleni!

Dacă iei cireşe sau vişine, altele decât “de Vrancea”, s-ar putea să ai probleme!

Cartofii: trebuie să fie “de Covasna”. Mă rog, anul ăsta – pentru că s-a dus vestea- sunt la preţ şi cei “de la Lunguleţu”.

Şi aşa mai departe: brânza-brânză se face doar în zona Sibiului, restul sunt “făcături”, doar Medgidia se ocupă serios cu piersicile de calitate, Tecuciul păstrează cu sfinţenie reţeta muştarului, iar afinele veritabile “de pădure” cresc doar pe muntele Găina.

La capitolul “ouă”, Ianca-Brăila deţine încă supremaţia dar a apărut şi un competitor surpriză: Oul babei! care însă vine cu serioase argumente: este produs de găini “atent selecţionate şi crescute în conformitate cu normele UE “!

Nu lipsesc, bineînţeles, nici îndrumările cu caracter general menite să ghideze cumpărătorii mai puţin avizaţi:

13 comments to La piaţă…

  • cred că Sibiul, Dăbuleniul şi Voineştiul la un loc ocupă juma’ dn suprafaţa României, judecând după producţia lor :))

  • florin

    Culmea este ca toate au acelasi gust.Dar deh,trebuie da fii trendy sa cumperi doar de la firme “Since 19…”,doar din zone certificate in special de massmedia mondena,si in general sa tii cont de gura satului ce azi s-a mutat si pe dupa “blocurile ceausiste”.
    Sau poate ca gura satului a fost aici tot timpul si nu am bagat noi de seama.

  • Ando

    @boemul: ce ne facem dacă îşi cer autonomia 🙂 ?

  • hm

    autonomie pe criterii gastronomice 🙂 🙂

    Să-mi demonstreze cineva, paregzamplu, că brînza din Argeş nu e vîndută ca din Sibiu!

  • 🙂 asta remarcam si eu alaltaieri in piata la Crangasi. E una din tarabele mari de unde iau de obicei fructe care, in ultima vreme, are produse numai de la Voinesti – mere, prune, pere, tot ce vrei. Asta ma intrebam si eu, unde naiba au astia atat teren care sa fie tot in productie? 🙂

  • Dragos B

    Pai te pui cu D.O.C. … … … 🙂

  • hm

    DOC… DOP… HÎC 😉

  • Voineştiul e mare, pedalezi o oră de la un capăt la altul… da’ mama lor de livezi, 3/4 sunt în paragină (dacă o fi Voineştiul ăla dintre Târgovişte şi Câmpulung Muscel). Brânza de Sibiu, de regulă, e de Pipera/Popeşti/Dragomireşti/Pantelimon şi pe unde mai sunt turme de oi.

  • Ando

    Dr2005: păi da, da’oile de unde sunt ? deci, discutăm depre drepturi de autor 🙂

  • hm

    oile alea sînt acolo (otopeni, tunari, pipera şamd) de atîţia zeci de ani, încît…

    … şi fac o brînză slabă şi proastă oierii de pe lîngă Bucureşti (teleormăneni şi macedoneni, majoritatea), de te apucă groaza!

  • Dragos B

    oameni rai si carcotasi… oile se pasc si-n plin centrul Dusseldorf, capitala landului Renania de Nord-Vestfalia… la peisajul ala si cu apa din Rin dau un lapte si o branza…

    http://imageshack.us/a/img571/9969/1ahy.jpg

    http://imageshack.us/a/img96/353/zlgy.jpg

  • Ando

    Dragos B: Tare! să nu vadă şi ai noştri, că ne pomenim cu turmele prin parcul Izvor !

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>