despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Plimbare în Parcul Titan

scris de Ando

Îl consider, fără îndoială, unul din parcurile frumoase ale Bucureşti-ului. În primul rând, este mare – fiind avantajat de forma şi întinderea lacului (numit încă de multa lume – I.O.R. , dată fiind vecinătatea cu fabrica de aparatură optică). În plus, configuraţia malurilor a permis amenajarea pe porţiuni mari de terase, străbatute şi ele de alei de unde poţi admira priveliştea lacului.

 

Aşa se face că, deşi este înconjurat de unul din cele mai mari cartiere ale oraşului, nu ai senzaţia de aglomeraţie şi găseşti fără greutate, destule locuri liniştite. Nu ştiu cum arăta iniţial, acum fiind ” secţionat” în două de podul bulevardului Liviu Rebreanu. Pe sub pod însa, se poate face, fără probleme, trecerea dintr-o secţiune în cealaltă, fiind totodată amenajate şi scări de acces la şi de la bulevardul amintit.

 

Se vede clar că, de mai mult timp, este unul din punctele forte ale primăriei sectorului 3 şi asta nu e rău. La urma urmei, Balta Albă, cartierul care-l înconjoară, este cam de mărimea unui oraş mare din ţară.

Aşa se face că avem şi statui :

  

şi fântâni arteziene

  

şi diverse alte amenajări peisagistice

 

În al doilea rând, vegetaţia. Este bogată şi bine îngrijită. Chiar pe vipia verii, iarba peluzelor este de un verde curat. De aici şi abundenţa de alei umbroase, ceea ce pentru unul ca mine, rău de căldură, este un mare hatâr.

   

Bineînţeles că nu lipsesc locurile de joacă pentru copii dar şi alte diverse amenajări (umbrare cu mese, zone cu aparate de gimnastică pentru adulţi, sau cunoscutul cinema in aer liber.

 

Există un număr rezonabil de chioşcuri şi terase aşa că poţi sta la taifas la o cafea sau la o bere sau poţi “scăpa”, la nevoie, de cei mici cu o ronţişoară sau cu un suc.

 

Şi totul pivotează, firesc, în jurul lacului, care lac arată bine. Este curat, cu răţuşte şi broaşte ţestoase şi cu… lebede pentru plimbări (adică hidrobiciclete).

 

Insule, canale, podeţe completează decorul lacului.

  

Nu lipsesc nici pescarii, deşi nu ştiu cum stă situaţia cu peştele prins. Să nu uităm însă că aici e vorba, în primul rând de răbdare, calitate fără de care nu te numeşti pescar!

Aşa cum spuneam, per ansamblu, parcul arată bine. Sunt şi destule mijloace de transport în comun cu care poţi ajunge, plus metroul, aşa că de multe ori, l-am preferat Herăstrăului.

Din păcate o suprafaţă considerabilă este, cum s-ar zice, “în pârloagă” fiind retrocedată, fapt care, bineînţeles, constituie acum subiect de afişaj cu vădit caracter politic.

Nu intru în detalii, ce şi cum a fost sau cum s-a făcut. Cert este că, deocamdată, această zonă este neglijată şi strică imaginea parcului.

plimbări în Bucureşti – episodul XVIII. Lista episoadelor – aici

7 comments to Plimbare în Parcul Titan

  • Cristian M. Ioan

    Multumim de plimbarea ilustrata!
    – nu poti spune ca “il prefer Herastraului”, dar ESTE intr-adevar mai accesibil, iar cei ce locuiesc in Balta Alba sunt clar avantajati;
    – parcul … sunt de fapt doua, IOR, denumit acum Al.I. Cuza, deoarce intrepirnderea optica a disparut, ca si restul industiriei noastre, si Titan, de partea cealalta a podului;
    – am vazut si eu panourile ca “Videanu a retrocedat”.
    Da, afisajul are un vadit caracter politic: in 2006 il injuram si eu pe Videanu, desi deciziile aberante nu erau luate de el personal, ci de CONSILIU, ai carui membri “tac si fac”, adica ei sunt cu foloasele, in vreme ce Primarul general, figura publica proeminenta, este cu foloasele dar si cu PONOASELE.
    Retrocedarea mi se pare absurda: nu numai ca din copilarie il stiu ca parc, dar DE CE s-a facut parc acolo? Din acelasi motiv pentru care si CIsmigiul, si Herastraul, si Gradina Icoanei, si bucla din Drumul Taberei sau Tineretului sunt parcuri: pentru ca terenul era mlastinos, sau cu gropi de caramidarii, cu ochiuri de apa si cu izvoare, complet impropriu pentru constructii!

  • Cristian M. Ioan

    Si desigur ai dreptate, parcul este strict necesar, deoarece cartierul Balta Alba ESTE de marimea unui oras mare din tara noastra, care in mod normal ar avea mai multe parcuri …

  • Mie-mi place mult caricatura lui Cuza. Nu stiu de ce, imi aduce aminte de copilarie, de filmul “Intalnire de gradul III”. Totusi, parca extraterestrii din filmul ala nu aveau ruccsac cand coborau din nava lor … Daca ii puneau totusi un beculet in varful aratatorului mainii stangi m-as fi gandit mai curand la celalalt film al lui Spielberg – “ET”. “AL.I. Cuza, phone home!”

  • Ando

    @adrian: asta-i viziunea lui Bolborea !

  • Cristian M. Ioan

    @Adrian,
    bine ca ai umor in orice situatie!
    Pentru mine, Cuza nu este figura istoricsa preferata, insa NU cred ca domnitorul Unirii merita asemnea bataie de joc!
    Ai dreptate cu aluzia la ET, oricum un om normal nu are degete asa de lungi.
    Dar care sa fie semnificatia ranitei?
    Sau a masutei pe care isi sprijina mana dreapta?!
    Apopo de statui si de parcuri, nici Charles de Gaulle (pe care eu l-am apreciat mult!) nu merita caricaturizarea grosolana – de ce este reprezentat cu un prosop pe brat?!
    Inainte de a ajunge general si Presedine, a avut cariera militara, eu nu stiu sa fi fost ospatar sau piccolo in bistrourile pariziene …

    Ei, se vede clar din comentariile noastre “de autobaza” ca nu ne pricepem la adevarata Arta, ca avem mentalitate de muncitori necalificati!

  • @Cristian: senzatia de ranita este data de ceva ce cred mai curand ca se vrea un fel de capa/pelerina. Masuta are si o carte si cred ca reprezinta reformele radicale legislative facute de Cuza. E o maniera frecventa de a reprezenta un conducator care se bazeaza pe lege, nu stim daca este chiar o Biblie pe care face gestul ca jura. Ambele elemente sunt reinterpretari/pseudstilizari ale celor mai cunoscute reprezentari ale lui Cuza in tablouri sau cunoscutele sale fotografii.
    Caricatura ramane insa caci toata lumea are prima senzatie ca pleaca in tabara cu rucsacul in spate …

  • Dragos B

    Pai Cuza era militar, e normal sa aiba ranita in spate … … …

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>