despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

gratis cu Piedone

Cînd merg în parcurile lui Piedone, mă gîndesc că intru într-un soi de caricatură bolnavă a frazei de sfîrşit din Picnic la marginea drumului: “fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!”

… totul e gratis, ieftin şi grosier la Piedone.

Orăşelul Copiilor este – pentru un parc dedicat copiilor, nu? – unul dintre cele mai periculoase locuri pentru ei. Zecile de statuiţe de tinichea pe care copiii le călăresc fericiţi sînt capcane grave; cîţi nu alunecă, cîţi nu-şi prind picioarele, cîţi nu se lovesc pe ele! Leagănele sînt puse fără creier, astfel încît să te lovească cînd intri de pe alee, în locul de joacă; balustradele podeţelor sînt prea joase; aleile însele sînt nişte ţarcuri.

Nu pot să zic că celor mici nu le place; pentru că le place! – dar frumos ar fi să le oferim ceva mai mult, mai bun; nu să-i obişnuim cu kitsch-ul din primii ani ai vieţii.

Repet! Orice lucru pe care pune mîna Piedone devine murdar, grosolan, fără cap. Să fie mult!!! Să fie gratis!!!! Să fie ieftin!!! Să pară frumuos! Să fie toate laolaltă!

… mereu ni se zice că asta se întîmplă pentru că asta vrea lumea; că din cauza asta avem şi emisiunile idioate de la televizor – şi aşa mai departe.

Da – lumea vrea gratis; vrea ieftin; vrea cu de toate. Dar asta nu-i o scuză: să umpli gura lumii, nu de asta eşti primar.

Da’ de ce mă mai enervez degeaba? E gratis! Oamenii (şi nu oameni săraci!!!) vin seara cu maşinile să-şi umple bidoanele cu apă gratis de la fîntîna “lui Arghezi”: stau şi juma’ de oră la coadă pentru apă chioară; o apă, chipurile, mai pură – pe care o pun în bidoane de plastic refolosite atît de intensiv, că se duce naibii orice puritate.

E gratis! Lumea-i fericită.

Piedone împrăştie fericire.

9 comments to gratis cu Piedone

  • Fântânile au mare priză la bucureşteni (vezi cazul Obor). Păi cum aşa, de ce să plăteşti câţiva lei pe lună pe apa de la robinet, când poţi să o iei gratis de la fântână? Chiar dacă timpul pierdut sau, uneori, benzina (!!!) sau biletul de tramvai până la fântână costă mai mult decât economia de la apometru?

    Nu m-am mai uitat de mult la leagănele pentru copii (adică de vreo 15 ani, cred că pe atunci m-am dat ultima dată într-unul). Pe atunci nu se plângea nimeni de aspect, de siguranţă (au fost cazuri destule de legăne căzute cu tot cu barele de care erau prinse peste copii, unele încheiate tragic)… din fiecare legăn zbura zilnic câte un copil, care se alegea cu o groază de julituri (mai rar cu câte o fractură), venea bunica şi îl ştergea cu batista, apoi se urca iar în leagăn. Mai erau şi scările alea metalice întortocheate, care te suiau şi la 2m deasupra solului, evident fără vreo plasă de siguranţă. N-am văzut pe nimeni căzând de pe aşa ceva, deşi era destul de uşor să te dezechilibrezi.

  • hm

    la leagăne o să te uiţi cînd o să ai un copil.
    Şi noi, cînd eram mici, ne juleam şi ne rupeam toţi nădragii în toboganele de tablă. Nu vreau să zic să se întîmplă accidente azi, în locurile de joacă, fiindcă nu se întîmplă decît rar , foarte rar. Dar şi părinţii stau rău de tot cu ochii după ăi mici. Dar, de fapt, asta e treaba părinţilor!

  • Dragos B

    “Cînd presa din România se lupta să-și formeze o identitate, Viorel Ilișoi a fost primul ziarist condamnat la închisoare pentru un pamflet.”

    Piedone Împodobitorul – Momente și spițe (47)
    http://www.viorelilisoi.ro/2012/12/piedone-impodobitorul-momente-si-spite.html

    “Primarul Cristian Popescu-Piedone a avut o copilărie nefericită. Se vede asta din tot ce face în Sectorul 4, unul din cele șase orașe autonome care compun Capitala noastră.
    De când s-a împrietenit cu bicicleta unui psihiatru, Leta are o explicație freudiană pentru orice. Cică Piedone n-a avut jucării când era mic și acum, când a ajuns primar și nu-l întreabă nimeni ce face cu Sectorul 4, îl împodobește ca pe o păpușă. […]”

  • Ando

    Dragos B: excepţional pamfletul.Pe de altă parte, noi râdem, glumim dar fiecare fântână, bancă etc. înseamnă -pe undeva-un
    paraîndărăt.

  • Dragos B

    Exact… 🙁 Bunicii mei locuiau fix in zona respectiva asa ca am prins Oraselul Copiilor la inaugurare, cand sa fi fost, prin ’78, la opt ani… Am pe acasa si niste diapozitive color de pe atunci…

  • hm

    omul e bolnav rău… la cap!

  • Serban

    Dragos B. – Ar fi foarte interesant de vazut acele diapozitive. Exista scanere speciale, da’ costa… Mie, pe vremea aia, mi-a placut foarte mult gara (acum distrusa) si cu trenuletul (acum desfiintat, cu linii cu tot).

  • Dragos B

    Da, stiu, am si scanner de film… Necazul e ca-s cam departe de ele… Cand mai ajung… Despre orasel… ce sa mai spun… Mor de curiozitate cine l-o fi proiectat/aprobat/realizat… Fata de ce exista acum (nu doar la Bucuresti) ala era un monument de bun-gust… 🙁

  • Serban

    Dragos B. – Pai, pe vremea aia mai erau inca, in sistem si in postura de a lua decizii, oameni scoliti in perioada interbelica, care, spre deosebire de ce se-ntampla in prezent, mai si gandeau. Inca nu incepuse preioada “heirupista”, de ale carei roade inca ne mai bucuram, in care totul se facea dupa ureche si fara nici o planificare.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>