eşti om deştept – ar trebui să.

… ţi se bate obrazul. „Ar trebui să faci asta“. „Ar trebui să crezi aşa“. „Ar trebui să te lupţi pentru chestia aia“.

Primul lucru care ţi se întîmplă cînd te dai jos din copac şi deschizi internetul ăsta e: să ţi se sugereze că ar trebui să.

Eşti tînăr, trebuie să te implici, trebuie să te revolţi, trebuie să salvezi ceva, trebuie să crezi că ceva e greşit; dacă n-o faci, înseamnă că e ceva-n neregulă cu tine; că toţi prietenii te vor scoate din lista de facebook şi n-o să-ţi mai dea sms-uri. Ba chiar – mai mult ca sigur – o să-ţi cadă părul din creştet şi o să faci carii.

Vei fi vinovat că nu te duci să strîngi gunoaie de pe cîmp; că nu te duci cu bicicleta la serviciu; că nu eşti furios pe corporaţia la care lucrezi, pe clasa politică şi pe lucrurile care nu merg bine.

Dacă recursul la sentimentele de ruşine şi de vinovăţie nu merge, atunci ţi se exploatează coarda sensibilă – „ce, cum să fii tu mai prost?“

Ţi se pune în vedere că alţii deja s-au implicat; şi că – doar pentru argumentul ăsta – tre’ s-o faci şi tu. Şi ţi se spune că alţii – ceilalţi – sînt şi ei oameni deştepţi: poate la fel ca şi tine.

Hm. M-am săturat de chestia asta, cu „oamenii noştri deştepţi sînt mai deştepţi decît ai lor“. Lecţia vieţii este că nu toţi oamenii deştepţi sînt buni – doar pentru că sînt deştepţi; precum şi că nu toţi oamenii proşti sînt răi – doar pentru că sînt proşti.

Fii-ntîi om; deşteptăciunea – poate – vine după aia.