Pateuri, covrigi, gogosi…

In pauza de pranz sau inaintea ei o merdenea e binevenita si Bucurestiul a fost renumit candva pentru patiseria lui; se fac si acuma destule lucruri bune, dar cunoasteti oare vreun loc din care sa fi cumparat placinte acum zece ani si v-au placut si pe care sa-l gasiti iara la fel?

Ei bine, sunt citeva.

Cea mai buna placinta cu carne (mai bine zis banateana) din oras cred ca o gasiti la o patiserie-covrigarie de pe Brezoianu, vizavi de vechea agentie CFR. E buna rau!

Apoi, cautati o cofetarie-patiserie pe coltul dintre Grivita si fostul Stefan Furtuna (azi Vulcanescu), unde pe vremuri era o benzinarie micuta si coteau tramvaiele care intorceau la Catedrala.

Ce loc! Fac merdenele ca nicaieri altundeva, iar placintele cu carne ori ciuperci au un gust tare bun. Si mai au si prajituri, ecleruri si niste batonase de ciocolata tocmai bune sa te indulceasca pentru inca doua trei ore de serviciu. Acuma nu pot sa va spun cand sa mergeti acolo, pentru ca nu coc placintele in cantitati mari; e bine sa intrebi cand sunt gata alea pe care le vrei tu, sau, mai bine, spune-le sa-ti puna deoparte.

Locul asta are calitatea de-a te face sa te simti de-al casei din prima. Il tine un baiat care stie sa faca negustorie, iar bucataria o tine mama lui. S-a intimplat sa lucrez in vecinatate o vreme, si dac-am uitat colegii, si dac-am uitat ca lucram mult, si dac-am uitat alte lucruri… ei bine, n-am uitat pauzele de masa.

Ginditi-va ca locul asta chiar n-are vad! Statiile de autobuz sunt departe. Sunt cateva firme de birouri si-o facultate (dar mai este si cantina din Moxa la doar 5 minute). Ginditi-va la toate astea-si acum ginditi-va ca patiseria asta rezista de ani, de ani de zile buni, si a ingropat si concurenta.

Era o patiserie pe Lipscani, imediat ce intri din calea Victoriei. Treceai de un Tip-Top si asta era: un loc destul de prapadit ce-ti trezea amintiri postcomuniste, dar nu pentru asta mergeai acolo, ci pentru cea mai buna placinta cu carne pe care puteai s-o maninci.
Tot acolo, merdenelele erau asa cum trebuie sa fie: putin crocante si rumenite, si nu se sfarimau cand le manincai, cu brinza sarata si doar intr-o miiiiica masura iute, cat sa le dea aroma pentru care sunt celebre. Placintele cu umplutura de ciuperci erau iar bune, dar de ce le laudam atata pe cele cu carne?
Adevarul e ca am mincat in nenumarate locuri placinte: si in afara de unul-doua, umplutura de carne este indoita cu ceva care arata a cozi de ciuperci zdrobite si frecate cu faina. Aici inca mai simteai gustul cepei, fibra carnii, aroma ei.
Dar… dar s-a inchis. Mai bine spus, a fost redeschisa sub firma AnaPan. Mi-e dor de locul ala.

Poate nu mai tineti minte, dar altul dintre locurile de referinta ale orasului era micuta patiserie-cofetarie de la Rondul Cosbuc. Rondul mai exista, cumva, si azi. Iar micutul local s-a redeschis dupa o necesara renovare. Si totusi, nici acolo nu s-a pastrat magia.

Dar sa ne-ntoarcem in zilele noastre:
Mai stiu o patiserie bunicica, in Romana, cum treci strada spre Amzei, pe stinga (cred ca strazii ii zice Tache Ionescu). Si acolo maninci bine-si daca stau sa ma gindesc, tot in Amzei, mai e o patiserie veche de tot, dupa ce treci de piata, tot pe strada asta.

Vreti gogoasa, langos? Pe Kogalniceanu, inainte de a face cruce cu Vasile Parvan la PECO, se fac gogosi bune. Si produsele de patiserie sunt pur si simplu bune. Se-ntimpla sa trec pe-acolo dimineata, doar ca sa gasesc pateuri ramase de-o seara inainte. Pentru ca asa-ti dai seama care sunt placintele bune. Nu e mare inginerie sa fie bune cat sunt fierbinti si-ti frig cerul gurii. Cele bune sunt alea care sunt gustoase si reci, dupa cateva ore, si nu slinoase, fade, cu foile ca niste aschii.

Patiserie? Vizavi de Primaria sectorului 1, pe Banu Manta-linga telefoane, se pricep la chestiune. Si reusesc niste scovergi ca-n povesti!

Ramine la fel de cautata si patiseria din pasajul de acces la Metrou, in Piata Victoriei.

La Unirea, in fata Magazinului, e o ghereta unde fac felurite clatite. Bune.