despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la revedere, 48!

Recent Regia de transport a făcut cîteva modificări şi desfiinţări de linii. Şi uite că 148 se desfiinţează din nou.

148 a fost autobuzul care a dus bucureşteanul la Pădurea Băneasa încă de la sfîrşitul anilor ’50. Îniţial cu indicativul „B” (de la Băneasa) şi apoi cu „48”. În anii ’80 linia a primit indicativul 148 – era deja vremea cînd autobuzele astea erau folosite şi de angajaţii de la I.P.R.S. – şi veneau destul de des, cînd erau orele de intrare şi ieşire.

Bucureşteanul acelor timpuri mai ţine minte şi că duminica, în timpul „sezonului”, linia 148 se desfiinţa, şi în locul ei apărea o linie de agrement – 648 – cu tarif mai mare (2,50 faţă de 1,75).

148 se defiinţează în 1994, cînd la I.P.R.S. este dus autobuzul 301. Ulterior se reînfiinţează, cu statut de linie-fantomă. Azi iată că nu mai e nevoie de 148, nici de I.P.R.S…. Poate linia asta, prelungită în inima zonei Pipera-Tunari, ar mai fi atras ceva trafic; dar din păcate, Pipera-Tunari nu aparţine de Bucureşti, ci de Voluntari – localitate care şi-a organizat un serviciu de transport propriu, cu patru linii de autobuz.

———-

Pe lîngă 148, R.A.T.B. renunţă şi la 254 şi (recent) la 181. Despre utilitatea lui 254 nu-mi dau cu părerea, pentru că nu cunoşteam cîtă lume ducea la „Dragonul Roşu”; dar 181 era un autobuz care făcea (sau, dacă avea o frecvenţă decentă, ar fi făcut) mult bine celor care voiau să străbată strada Râmnicu Sărat.

Cu acelaşi drum, se scurtează traseul lui 101 – va întoarce din nou la Bucur Obor, ca-n anii ’90. Poate că nu e o mişcare rea.

Din păcate, nu avem nici o veste despre linia 102, a cărei divizare aduce în continuare prejuducii serioase călătorului; împărţirea traseului-mamut în două linii (102: Cora Pantelimon – CET Vitan şi 202: CET Vitan – Gara Progresu) rămîne cea mai mare porcărie recentă a R.A.T.B.

4 comments to la revedere, 48!

  • Suntem de râsul cailor… tot vestul oraşului nu mai poate ajunge la Pădurea Băneasa şi la ZOO (că 301 evită strategic Piaţa Presei). Nu-i bai, pădurea aia oricum o să dispară… deja se asfaltează fostele drumuri forestiere, iar, teoretic, pădurea se va unii cu grădina zoologică (a se citi: va fi împrejmuită să nu mai ajungă nimeni neautorizat la vilele din mijloc).

  • hm

    cui îi mai pasă…

  • Nu era 149 care mergea incolo? Ca parca pe la mijocul anilor ’80 faceam prostia cu un prieten sa intram in plasa cate unui autobuz si sa pedalam pana ne ieseau ochii spre Otpeni … Si parca 149 ii zicea si avea capat de linie unde intoarce 41.

  • hm

    149 mergea la Otopeni. Fost 49, fost „O” – de la Otopeni. Actual 449.

    Cît am mers şi eu în plasă pe DN1… vremuri!

Leave a Reply to adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>