Zîna Zoster

fotografia: Cristian Malide

Ne-am obişnuit să punem multe din metehnele societăţii noastre de azi în cîrca mitocanului; şi ne e uşor să zicem că, îndeobşte, mitocanul e ăla cu manele, cu maşină de Bulgaria, cu tricoul peste buric şi cu gura mare. E uşor şi e – bunînţeles – greşit; nu o dată ne-am lovit de mitocănia omului parfumat, care ascultă rock şi care are şi ceva cheag. Ba chiar am descoperit în manelist urme neaşteptate de omenie şi de bună-credinţă.

Aşadar, cînd ieşim în lume, tre’ să fim atenţi; punînd etichetele prea repede nu doar că nedrepăţim vreun nevinovat, ci ne facem nouă înşine rău, crezînd că cineva care nu ascultă manele şi nu scuipă pe jos trebuie să şi aibă caracter.

Ciudat însă; mitocănia despre care citim ici-colo e, mereu, de gen; de gen masculin. Sigur, e greu să treci – femeie fiind – peste sexism, peste misoginism, peste umilinţe, peste hărţuieli şi mai ales peste violenţa fizică; şi nu trebuie, nicidecum, să minimizăm vreodată toate astea.

Dar… avem un „dar”. Poate tocmai mizeriile pe care cele mai multe dintre femei sînt nevoite să le înfrunte zilnic au creat un tip nou de personaj în societatea noastră.

Vă prezentăm mitocanca; doamna mitocancă – căci mitocanca noastră de azi nu poate fi altfel decît doamnă.

Mitocanca e o creaţie a societăţii în care trăim; a societăţii care pune mare preţ pe etichete – mai ales pe alea cu preţul pe ele… pentru că mitocanca_2013 nu e mahalagioaica, nu e vînzătoarea, nu e coafeza – ci cea care „dă o pîine” acestora. Mitocanca urcă, deci, în rangul acesta odată cu o oarecare stare financiară – cînd îşi închipuie că totul i se cuvine.

Mitocanca e rea, caţă şi mai ales violentă. O vedeţi din ce în ce mai des în trafic; conduce dinadins urît şi periculos, fără să-i pese nici măcar cînd îşi are copilul în maşină. E cea care ţipă, care blochează două locuri de parcare, care lasă maşina „pe avarii” nu cinci minute, ci juma’ de oră. E cea care bate din picior de nerăbdare la coada de la supermarket, dar ajunsă în faţa casierei, se mişcă dinadins mai încet decît orice moş cu Parkinson. E cea care provoacă; care ştie că cei mai mulţi bărbaţi vor da înapoi în faţa ei – a femeii – şi se foloseşte cu nesimţire de asta.

Mitocanca nu-i secretara care nu are decît trei bluze decoltate; ci secretara care a devenit manager purtînd acele bluze.

Zîna Zoster a societăţii noastre îşi educă plozii în dispreţul faţă de cinstit şi de muncitor; copiii crescuţi de ea sînt egoişti; ies în lume ştiind că li se cuvine; că orice-ar face, vor scăpa.

Fiţi atenţi şi nu vă daţi la o parte din faţa mitocancei: ea, doamna, asta aşteaptă.