despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

A mai rămas ceva!

scris de C. D. Mocanu

Historia est lux veritatis

Precizare: Informaţiile din acest articol se bazează pe amintirile mele (dar şi pe ale altora), verificate, confirmate şi completate cu documente.

Trăind permanent în acelaşi cartier de o grămadă de ani, am început să nu mai sesizez cu promptitudine schimbările pe care acesta le suportă, unele chiar importante.

Aşa s-a întâmplat şi cu dispariţia din peisaj a casei în stil neoromânesc, supravieţuitoare pe platforma Uzinelor Lemaitre/Timpuri Noi, aflată la limita dinspre Strada Ion Minulescu a acesteia.

Pe la jumătatea lunii octombrie, „scotocind” prin Bucureşti, Ando a trecut pe acolo şi a constatat lipsa imobilului cu care eu eram atât de obişnuit. Mi-a relatat acest lucru şi mi-a trimes câteva fotografii făcute în zonă cu această ocazie.

Casa, situată pe Strada Apele Minerale/Bela Brainer/Ion Minulescu Nr. 8, a fost iniţial, conform unor mărturii, locuinţa unui înalt funcţionar al Uzinelor Lemaitre ca şi o alta aflată pe o stradă învecinată. Erau proprietăţi private şi a rămas încă nelămurit modul în care doar cea de pe Strada Apele Minerale a trecut în proprietatea Uzinei Timpuri Noi. Diferite ca stil, dar elegante şi spaţioase, cele două case mai aveau ceva în comun: erau amplasate „gard în gard” cu uzina.

Iată cum arăta în perioada 2008 – 2013 cea de curând dispărută:

Şi asta a mai rămas:

La începutul devenirii ei socialiste uzina a avut probleme cu spaţiile necesare funcţionarilor al căror număr creştea mai repede decât posibilităţile de a-i găzdui. Şi astfel unele compartimente au fost dislocate înafara incintei: Serviciul vânzări – Str. Morilor Nr. 1, Depozitul de materiale – Str. Tazlău Nr. 2, Atelierul III concepţie – Str. Labirint Nr. 54, etc. O astfel de utilizare a avut şi casa boierească din care azi a rămas o grămadă de moloz. În anii ’70 aici a funcţionat Serviciul desfacere care avea adresa oficială pe Strada Bela Brainer Nr. 8 şi la care accesul se făcea direct din această stradă. Mai târziu, pe măsura apariţiei unor noi clădiri administrative, imobilul a fost inclus în perimetrul uzinei, a avut mai multe utilizări, a suferit câteva modificări constructive şi în final a fost atribuit Centrului de calcul.

Mă număr printre aceia care cred că demolarea este ultima soluţie şi trebuie aplicată numai după ce toate posibilităţile de a păstra şi pune în valoare o construcţie veche, de patrimoniu, au fost temeinic analizate. Cu un oarecare consum de voinţă, fantezie şi pricepere casa de la Timpuri Noi putea fi reabilitată şi utilizată cu folos pentru toată lumea.

Uşor stânjenit de rateul înregistrat, am început să mă documentez asupra demolării, consultând atât presa tipărită cât şi pe cea electronică dar şi celelalte surse on-line. Cam peste tot am găsit formulări de tipul: „Ultima bucăţică din fostele uzine Timpuri Noi a fost demolată.”, „Această clădire era tot ce mai rămăsese din fostele uzine…”, etc. Aceste enunţuri conţin două erori:

Prima: Uzinele Timpuri Noi nu sunt „foste”. Ele există şi continuă să producă. Cu o parte din banii încasaţi din vânzarea către Interprime Properties, parte a grupului IKEA, a platformei sale industriale din Bucureşti, S.C. Timpuri Noi S.A. a construit o nouă uzină amplasată în localitatea Jilava, Ilfov, Şos. Giurgiului Nr. 5B.

A doua: Casa demolată în septembrie – octombrie 2013 nu era nici „ultima bucăţică” şi nici „tot ce mai rămăsese” din fostele uzine. A mai rămas ceva! Au mai rămas două clădiri.

Am marcat în fotografiile următoare una dintre acestea:

Clădirea este situată pe latura dinspre Splaiul Unirii a platformei Timpuri Noi.

Iată cum arăta aceasta la începutul anilor ’90:

Şi cum arată acum:

A fost clădită în perioada ’55 – ’60 şi o ştiu de vreo cincizeci de ani. Staţia ITB Timpuri Noi era amplasată în dreptul ei. Treceam des pe acolo, într-o anumită perioadă chiar zilnic. La un moment dat a adăpostit un Atelier de proiectare. Admiram cu mare interes planşetele şi aparatele de desen („Isis”) care se vedeau prin ferestre. Gardul închidea imobilul în curtea uzinei, configuratia acestuia fiind schimbată după ’90 (când a fost înlocuit în totalitate) pentru a permite accesul direct la postul de transformare aflat la parter şi care alimentează cu energie electrică o parte a cartierului din apropiere. Existenţa acestuia a făcut ca imobilul să fie „greu de ucis”. Altfel, construcţia nu prezintă valoare arhitecturală sau economică şi în final va face cunoştinţă cu buldozerul. Sper însă că valoarea ei sentimentală va dăinui în însemnările mele şi în memoria celor care cunosc şi iubesc aceast colţ de Bucureşti.

Cea de a doua clădire se află în apropiere, pe Strada Foişorului Nr. 150 – 150A şi este blocul construit de uzină la sfârşitul anilor ’50 pentru muncitorii fără locuinţă (locuinţe de serviciu) şi cunoscut în cartier ca Blocul Timpuri Noi.

Şi pe aceasta o ştiu „de o viaţă”. Şcoala la care am învăţat se află în vecinătate (Şcoala generală nr. 95, Str. Foişorului nr. 113). Colegi de-ai mei locuiau „la bloc” şi atunci când, la ordin, pentru cumpărături speciale, mergeam la pâine, la aprozar sau la alimentară drumul trecea neabătut pe această porţiune a Foişorului.

Prăvăliile specializate se aflau la intersecţia Foişorului cu Splaiul Unirii, vizavi de intrarea principală a Abatorului (acolo unde acum se află reprezentanţa Mazda) şi una dintre ele era vestită şi în alte zone ale Bucureştiului.

Aici se găseau zilnic (în funcţie de sezon) „subproduse de carne”: inimă, ficat, splină, rinichi, creer, momiţe, fudulii, rotocoale, jumări tescuite etc. Preţuri accesibile, servire ireproşabilă indiferent de cum erai îmbrăcat. „La Radu” era numele pe care mulţi bucureşteni îl ştiau şi care reprezenta Magazinul Alimentar General, Spaiul Unirii Nr. 221 aparţinând OCL Alimentara 4. Pentru cei mai tineri: în perioada anilor ’60 începutul anilor ’70 nu era o fericire generală, existau şi atunci multe probleme şi oameni necăjiţi. Dar şi problemele şi oamenii necăjiţi erau altfel! Atât!

Rugându-vă să fiţi îngăduitori cu digresiunea culinară, revenim la Blocul Timpuri Noi:

În timp, blocul a trecut din administrarea uzinei în cea a Întreprinderii de Administrare Locativă (I.A.L.). Plăcuţa cu numărul de inventar există încă pe colţul clădirii. Gardul este identic cu cel care împrejmuia platforma Timpuri Noi pe latura dinsre Splaiul Unirii. Amintirea acestui nucleu industrial este dusă mai departe de cei câţiva pensionari care locuiesc în bloc dar şi de grilajele de la uşi care păstreză încă „amprenta uzinei”.

Acum pot afirma împăcat: „Această clădire este tot ce a mai rămas din fostele uzine…”.

Şi tot pentru arhiva sentimentală să vedem cum arăta Uzina Timpuri Noi în anii 2008 – 2010:

Dinspre Bdul. Mircea Vodă – Str. Nerva Traian:

Pavilionul Administrativ:

În 2004 s-au împlinit 140 de ani de la înfiinţarea uzinei:

Dinspre Splaiul Unirii în 2008, zona adiacentă podului peste Dâmboviţa:

Dinspre Splaiul Unirii în 2009, zona adiacentă străzii Morilor:

Dinspre Str. Ion Minulescu în 2009:

Dinspre Strada Ion Minulescu x Strada Vlad Dracul în 2010, începuse demolarea:

Dinspre Strada Nerva Traian în 2010, demolarea se apropia de sfârşit. Echipe de „voluntari” ajutau la „igienizarea” zonei!

„Voluntarii” au „curăţat” cu râvnă şi supraînălţarea metalică a gardului împrejmuitor dinspre Strada Ion Minulescu, pe toată lungimea acestuia şi… nu este mică!

Cred că existenţa unei platforme industriale funcţionale, de dimensiuni importante, în mijlocul oraşului nu reprezintă o soluţie raţională. Multe dintre halele de producţie, noi sau vechi, nu mai puteau fi adaptate altor utilizări şi atunci desfiinţarea acestora se conturează ca fiind singura soluţie.

Dar modul în care s-au parcurs etapele legale pentru a se ajunge la acest deznodământ lasă loc la interpretări.

Fără a face comentarii, am încercat să schiţez o cronologie subiectivă a acestei isprăvi, doar aşa, ca să rămână:

  • 2004: S-au împlinit 140 de ani de la înfiinţarea Uzinelor Lemaitre/Timpuri Noi. Cu această ocazie a fost organizată o ceremonie oficială la care a participat Preşedintele României Ion Iliescu şi în cadrul căreia a fost instalată o placă comemorativă.
  • 2004: Platforma industrială Uzinele Lemaitre/Timpuri Noi, proprietate a S.C. Timpuri Noi S.A., figurează în Lista Monumentelor Istorice-Municipiul Bucureşti astfel:

Nr. crt.: 2149
Cod LMI: B-II-m-B-19823
Denumire: Uzinele Timpuri Noi
Localitate: Municipiul Bucureşti
Adresă: Splaiul Unirii 165, Sect. 3
Datare: sf. sec. XIX – prima jum. sec. XX
Observaţii: Au statut de monument clădirea veche a administraţiei, (posibile) fragmentele de construcţii anterioare Primului Război Mondial, hala de vagoane realizată în anii 1925, şi construcţiile realizate în anii ’70-’80.

  • Noiembrie 2007: În cadrul negocierilor pe care le poartă pentru vânzarea uzinei, Consiliul de Administraţie primeşte de la unul dintre posibilii cumpărători o ofertă de 93 de milioane Euro. Adunarea Generală a Acţionarilor se opune însă vânzării.
  • Februarie 2009: Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) aprobă Planul Urbanistic Zonal solicitat de către S.C. Timpuri Noi S.A. pentru construirea pe amplasamentul uzinei a unui complex de clădiri cu înălţimea de până la 110 m. (PUZ – Splaiul Unirii nr. 165 aprobat prin HCGMB nr. 32/19.02.2009) Planul a fost aprobat de către CGMB înaintea declasării monumentelor istorice afectate deşi avizul favorabil al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu a Municipiului Bucureşti condiţiona aprobarea de declasarea clădirilor cu statut de monument. Intervenţiile Observatorului Urban Bucureşti şi ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional la Instituţia Prefectului şi la Primăria Municipiului Bucureşti au rămas fără rezultat.
  • Septembrie 2009: Monumentul istoric „Uzinele Timpuri Noi” este declasat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2406/24.09.2009 (ministru Theodor Paleologu). Practic, statutul de monument istoric este restrâns la o singură clădire care este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice – Municipiul Bucureşti astfel:
Nr. crt.: 2139
Cod LMI: B-II-m-B-19823
Denumire: Uzinele Timpuri Noi. Birouri – fostul Centru de calcul
Localitate: Municipiul Bucureşti
Adresa: Splaiul Unirii 165, Sect. 3
Datare: sf. sec. XIX – prima jum. sec. XX
Observaţii: Clădirea veche a administraţiei
  • Iunie – Iulie 2010: Interprime Properties, parte a grupului IKEA, cumpără Uzinele Lemaitre/Timpuri Noi (circa 5 ha de teren) pentru suma de 35 de milioane Euro.
  • August 2010: Primăria Sectorului 3 (primar Liviu Negoiţă) emite Autorizaţia de Desfiinţare Nr. 697/09.08.2010 a clădirilor declasate aflate pe platforma Timpuri noi, deşi acestea se aflau în zona de protecţie a părţii nedeclasate şi a monumentelor situate pe Strada Ion Minulescu Nr. 38 şi Nr. 46
  • Septembrie 2010: Încep lucrările de demolare. Acestea se vor finaliza în luna noiembrie.
  • Septembrie 2012: Monumentul istoric „Uzinele Timpuri Noi. Birouri – fostul Centru de calcul” este declasat prin Ordinul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2457/04.09.2012 (ministru Puiu Haşoti).
  • August – Septembrie 2013: Primăria Sectorului 3 (primar Robert Sorin Negoiţă) emite Autorizaţia de Desfiinţare nr. 477/2013 a clădirii declasate.
  • Septembrie-Octombrie 2013: Clădirea veche a administraţiei (casa în stil neoromânesc) este demolată.

Şi astfel existenţa bucureşteană a Uzinelor Lemaitre/Timpuri Noi s-a încheiat.

La sfârşit, o fotografie care nu are legătură cu subiectul:

Înfăţişează ceea ce a mai rămas din Fabrica de Tricotaje Crinul (S.C. Crinul S.A.), fondată în anul 1899 sub denumirea Societatea de Tricotaje Bucureşti situată pe Strada Apele Minerale/Bela Brainer/Ion Minulescu Nr. 15. Se vorbeşte în cartier că după „Lemetru” nici ea „nu se simte prea bine”!

———–

(sursa fotografiilor este menţionată pe fiecare imagine)

31 comments to A mai rămas ceva!

  • Ando

    Asta da, documentar ! Jos pălăria !

  • Anastasiu

    D-le Mocanu, va felicit din inima pentru demersul acesta. (Asa cum, saptamana trecuta, il felicitam pe dl. Malide).
    Daca fiecare cartier ar avea un astfel de cronicar, ce bine ar fi!

  • Cristian Ioan

    Multumiri pentru superbul articol!
    “Timpuri Noi” reprezinta un reper important pentru orice bucurestean, fie si pentru ca denumirea zonei si a statiei de metrou a ramas, chiar daca uzinele nu mai sunt acolo. mai mult, prima linie de metrou a fost intre Semanatoarea si timpuri Noi, asa ce ESTE de interes.
    Ca istorie, mult inainte de uzina comunista sau de “Lemetru” interbelic, acolo a functionat prima vatra industriala din Bucuresti!
    Iar inainte de Revolutie, la aniversarea a 110 ani de existenta, uzina se lauda cu realizarile contemporane, dar si cu ciocanul cu abur, care de peste o suta de ani functiona perfect.
    Pentru mine are si o valoare sentimentala, varul meu a lucrat acolo, iar in 1976, cind aveam la Facultate proiectul la tehnologie, mi-a aranjat o vizita la uzina, unde am putut vedea in functiune diferitele sectii de TURNATORIE.
    Cladirea demolata nu era “ultima bucatica”, dar avea valoare arhitectonica, spre deosebire de cladirea strict utilitara dinspre cheiul Dambovitei.
    Iar referitor la epoca diniantea sistematizarii, ar fi de mentionat si podul metalic peste Dambovita utilizat de tramvie inainte de contruirea celui actual …

  • Babette

    Ai dreptate Ando! Multumiri cronicare,sper sa nu fii nevoit sa scrii si “Nu a mai ramas nimic!”

  • Amiral Snagov

    Pacat ca nu avem fotografii din zona… fotografii vechi… cu Splaiul, cu podul, cu str. Nerva Traian… cu Vacaresti.

    Mereu m-am intrebat de ce nu s-au construit accesuri la statiile de metrou si pe malul stang al Dambovitei! Ciar asa de dificil tehnic era??

    Dar incursiunea aceasta in istoria recenta este exceptionala! Felicitari!

  • hm

    La treaba cu staţiile de metrou m-am gîndit adeseori. Ce, rău ar fi fost la Semănătoarea, la Grozăveşti, la Izvor şi aici să poţi ieşi printr-un pasaj direct pe partea cealaltă a gîrlei – fără semafoare, fără aşteptare?
    Ideea, cred, era că trebuia să te bagi foarte adînc cu pasajul (probabil la un nivel mai jos chiar de cît acela al liniilor de metrou) pe sub caseta Dîmboviţei.

    dar revenind din off-topic – mă alătur lăudătorilor!

  • […] pe platforma industrială, aflată la limita dinspre Strada Ion Minulescu. Conform domnului C. D. Mocanu (Simply Bucharest), care a scris pe baza unor mărturii, „clădirea a fost inițial locuința unui înalt […]

  • C.D.Mocanu

    Încă o tristeţe se adaugă celor care ne asaltează zilnic. Sunt în totalitate de acord cu opiniile exprimate. Poate vă este de folos ca material de discuţii, documentul acesta: http://www.icomos.ro/COMUNICAT-CNR-ICOMOS-TEZELE-PATRIMONIULUI.pdf
    Nu trebuie să ne mirăm că, după ce i-am tăiat rădăcinile, copacul se usucă. Asta se întâmplă acum sub ochii noştri. Ni se taie rădăcinile.
    Mă bucur că modesta mea evocare documentară v-a fost de folos. Felicitări!

  • Torok

    Am lucrat 40 de ani la Timpuri Noi ca inginer.

  • C.D.Mocanu

    @Torok:
    Vă mulţumesc pentru atenţia acordată documentarului întocmit de mine, adică de unul care nu a lucrat la Timpuri Noi.Am convingerea că sunteţi depozitarul unor amintiri care ne-ar putea fi de folos la conturarea unei imagini reale a acestei uzine. Dacă sunteţi de acord, vă voi contacta.
    Să auzim de bine!

    • Moisei Cristian

      Domnule Mocanu , fotografii vechi cu str.Foisorului nu aveți ? …..la sc nr 95 am invatat si eu am locuit la bloc , erau acele 4 blocuri pe aleea Foisorului

  • C.D.Mocanu

    E lumea mică domnule Moisei! Fotografii vechi ale zonei Foişor – Vitan caut şi eu cu disperare. Din păcate sunt destul de rare. Am găsit ceva şi vă sugerez să ne urmăriţi cu perseverenţă. Nu veţi regreta! Păstrez însă în minte şi în suflet multe fotografii!
    Amintirile dumneavoastră despre acel colţ de Bucureşti sunt binevenite. Îndrăzniţi!
    Să auzim de bine!

  • Moiseiu Cristian

    Dl Mocanu , pe Foisorului aproape de școală,chiar cum începea dealul către școală era o clădire mare pe partea dreaptă(prin anii 70-’80 acolo funcționa o grădiniță), avea un bazin in curte si o cruce de piatră exact în fața la intrare,o mai țineți minte,se știe a cui a fost sau ce a fost ?

    • C.D.Mocanu

      Vă referiţi la clădire sau la cruce? Oricum se ştie (adică ştiu) câte ceva despre amândouă! Din comentariu se înţelege că vă interesează crucea. Era una dintre multele cruci de hotar care delimitau proprietăţile în vremea când pe locurile acelea se găsea moşia mânăstirii Radu Vodă. Au fost şi altele prin cartier. Îmi vin acum în minte două: una la intersecţia Grădinarilor cu Foişorului şi una la intersecţia Grădinarilor cu Vitan şi cu Laboratorului, în faţa găzăriei de la Bujavercă.

  • Moiseiu Cristian

    Si clădirea mă interesează,am o foto cu noi copii când esam la baie in curtea din spate lângă umbrare

  • Moiseiu Cristian

    Si inca un lucru important , singura româncă medaliată olimpică a învățat la sc.95 si cre ca a stat pe Mugur Mugurel , fratele ei a fost cu mine în clasa

  • Moiseiu Cristian

    A fost medaliată la gimnastică ritmica

  • C.D.Mocanu

    @Moiseiu Cristian:
    Înainte de grădiniţă acolo a funcţionat, sub diverse denumiri, şcoala: Şcoala primară mixtă nr. 31 “Mitropolit Nifon”, Şcoala primară mixtă nr. 1, Şcoala primară de fete nr. 37. În 1936 a fost dat în funcţiune actualul local al şcolii, aşa cum îl cunoaşteţi (identic cu cel al şcolii nr. 84). Adăpostea Şcoala primară de de băieţi nr. 47.
    Şcoala de fete a funcţionat o perioadă în vechiul local. După 1948, acesta a devenit grădiniţă. Şi fiul meu a trecut pe acolo.
    Sunt interesat de fotografia de care vorbiţi dar şi de altele care surprind imagini din cartier. Dacă sunteţi de acord să colaborăm vă voi scrie direct pe adresa înregistrată la Simply.
    Să auzim de bine!

  • C.D.Mocanu

    @Moiseiu Cristian:
    Înţeleg deci că singura româncă medaliată la olimpiadă, la gimnastică ritmică, s-a născut în cartier. Informaţie valoroasă. O voi verifica. Se adaugă unei liste consistente de mari sportivi plecaţi din Vitan – Foişorului:
    Cezar Drăgăniţă-handbal, Virgil Dociu-haltere, Ani Dragnea-canotaj, Marin Mustaţă şi Cornel Marin-scrimă (sabie),
    Florian şi Stefan Constantin-rugby şi nu am epuizat lista.

  • Moiseiu Cristian

    Doina Staiculescu, a stat undeva pe Mugur Mugurel,piate știați sau nu dl.Moanu dar și Rona Hartner astat pe Foisorului

  • C.D.Mocanu

    Rona Hartner a locuit pe Morilor. Nu departe, pe Logofătul Tăutu a copilărit şi a locuit mulţi ani Aura Urziceanu.
    Pe Laboratorului a locuit Mariana Bădoiu. Lista poate continua!

  • Moiseiu Cristian

    Si Ridică Mandache lângă sc.95.

  • C.D.Mocanu

    Rodica Mandache a locuit pe Laboratorului, lângă farmacie.

  • Doina Stăiculescu

    Excelent material , domnule Mocanu !
    Cred că l-am citit si recitit de cel puțin douăzeci de ori…am trecut prin foarte multe stări….E X C E L E N T

  • Doina Stăiculescu

    Mulțumesc , Moisei Cristian !

  • C.D.Mocanu

    @Doina Stăiculescu:
    Vă mulţumesc!
    Înseamnă că truda mea nu este zadarnică. Amintirile dumneavoastră despre cartierul în care aţi crescut şi despre oamenii lui ar trebui valorificate. Vă încurajăm să le puneţi pe hîrtie! Apoi, noi cei de la Simply le vom da drumul în lume. Ne ajutaţi astfel să întregim imaginea unui cartier bucureştean puţin cunoscut.
    Dacă sunteţi de acord, vă voi scrie la adresa înregistrată pe blog.
    Să auzim de bine!

    • Doina Stăiculescu

      Sigur că sunt de acord , stimate domnule Mocanu ! Vă transmit toate gândurile mele bune..!

  • Bebe Anghel

    Ma inclin, cu respect, domnule Mocanu si va multumesc pentru acest documentar. M-am nascut, am crescut si inca supravietuiesc ( :D) “gard in gard” cu amplasamentul uzinei “Lemetru”, cum ii spuneau batranii. Toate aspectele prezentate aici fac parte din viata mea. Vreau sa precizez ca prima cladire din patrimoniul uzinei Timpuri Noi care a disparut a fost sala de box de pe str. Foisorului colt cu Morilor, unde s-au filmat multe scene ale filmului Ringul de Sergiu Nicolaescu. A fost demolata in anii ’80 cu restul cartierului pentru a face loc blocurilor.
    Salut pe aceasta cale si pe ceilalti vecini, in special pe Doina, cu care am fost coleg de an in “95”, eu la A si ea la D. @};-
    Si ca sa mai adaug cateva nume in lista personalitatilor ce au locuit in zona, este vorba de actorul Sorin Gheorghiu, care a locuit pe Bela Brainer, nu-mi amintesc numarul, insa era ultima curte pe dreapta pana in intersectia cu Morilor si fratii Dumitrescu, dinamovisti, detinatori ai Centurii de Aur la Box, ce locuiau in Banul Udrea.

    Ganduri bune tuturor !!!

  • C. D. Mocanu

    @Bebe Anghel
    Vă mulţumesc pentru aprecieri domnule Anghel. Nu ştiam de actorul Sorin Gheorghiu şi de fraţii Dumitrescu. Am uitat de sala de box Timpuri Noi. Se afla in aceeaşi clădire cu căminul şcolii profesionale a uzinei. Localizarea dumneavoastră este corectă. Am locuit mulţi ani foarte aproape de ea, pe Lt. Mihail Foişoreanu.Voi reveni săptămâna viitoare cu un comentariu mai cuprinzător.
    Să auzim de bine!

    • Doina Stăiculescu

      Simt nevoia să vă mulțumesc încă o dată pentru acest documentar de excepție , domnule Mocanu ! Vă felicit din tot sufletul ! Ati reușit prin acest documentar să treziti în noi sentimente pe care cel puțin eu , nu le pot descrie în cuvinte…

Leave a Reply to Timpuri Noi, metehne vechi | Bună dimineața, București! Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>