Decembrie ’89

scris de Florin

De pe 18-19 decembrie se simtea o atmosfera apasatoare. Toata lumea asteptase ca dupa anuntul lui nea Nicu ca am scapat de datorii sa traim mai bine. Doua saptamani dupa anunt, se faceau planuri se visa cu ochii deschisi si romanul avea iar pentru ce sa traiasca.

Si… NIMIC. Brusc lumea s-a inchis in sine si a asteptat momentul de gratie. Venise un coleg de munca de la Deva si spunea ca la Timisoara e scandal mare. Vorbea in soapta dar, pe mine unul nu ma prea interesa. Fusesem cu o zi inainte la ziua unui prieten si aveam un cap de nu intra pe usa.

A mai trecut ceva vreme si pe 22 colegul Nicu iese pe hol si striga ca un apucat: Vino repede sa vezi ce piesa de teatru dau astia! Ma duc cam fara tragere de inima si tocmai il prind pe Caramitru care zicea ca a fugit dictatorul ca suntem liberi, victorie si altele asemenea. Ma uit la Nicu si-i spun destul de calm: Bai esti nebun!? Asta nu e piesa, e pe bune! Ne privim uluiti si ne luam in brate tipand victorie, victorie. Vestea s-a raspandit in toata fabrica dar, nu a facut cine stie ce impresie.

Cam pe la trei ma suna mama si-mi spune ca orasul este blocat si ca va trebui sa raman la casa bunicilor. Bucuria a devenit si mai mare: porcul abia taiat, vinisor din productie proprie, prieteni pe care nu-i mai vazusem cam de mult. La 15:30 am plecat si cu o masina de la fabrica am ajuns la casa bunicilor. Liniste ca pe lumea cealalta. Lemne taiate, rog o vecina sa-mi dea cu imprumut niste paine si ma pregatesc de fiesta. In mod curios nu am dat drumul la radio.

Cand eram in toiul pregatirilor apare tata cu masina si-mi demoleaza toate pregatirile. Facem repede o sacosa cu de toate si plecam spre capitala. Pana pe la Razoare liniste. In schimb de la Drumul Sarii pana la APACA balamucul de pe lume; claxoane, lume ca la demonstratie, strigate, semne ale victoriei, o dezlantauire de bucurie nemivazuta pana atunci. Pentru ca unii dintre cei de pe strada se uitau destul de crucis cand treceam cu masina printre ei, am deschis geamul si am inceput sa strig victorie si sa fac semnul respectiv. M-a prins atat de tare chestia incat am iesit aproape jumatate pe geamul masinii, incercand la un moment dat sa incalec portiera. Am ajuns la Regie si de acolo pe Podul Grant. Parca se mai linistise treaba iar la mine in Bucurestii Noi liniste si pace.

Am ajuns acasa, am dat niste telefoane pe la prieteni si brusc m-a cuprins un sentiment ciudat; simteam ca ceva este in neregula si ca nu acesta este sfarsitul.

Si a venit si noaptea si… restul este istorie.