despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

transport public în presa vremii

Ne întoarcem puţin la articolul despre capătul de linie de la Piaţa Scînteii – pentru că avem o completare. Troleul surprins în poza de acolo nu este 81, ci 86. Cum de a ajuns 86 la Scînteia, ne lămureşte… „Scînteia” din 23 Iunie 1964:

Pe 5 Iulie, respectiv pe 13 August aflăm mai multe (şi despre cum se construia linia de troleu pe Polizu; în plus, în josul paginii aflăm noutăţi şi despre magistrala Nord-Sud, despre care se va pomeni în treacăt şi mai încolo):

iată, deci, cum a ajuns 86-le la Scînteia; înainte de asta, traseul lui fusese – ia ghiciţi! – Delea Nouă – Popa Nan – Foişor – Romană – Victoriei – Scînteia – Aeroport Băneasa (sursa). După episodul cu bulevardul Expoziţiei, s-a hotărît ca 86 e mai eficient dacă merge înainte pe Griviţa, spre Bucureştii-Noi.

Mai departe spicuim, aşa cum ne place, „din presa vremii” şi alte cîteva articole despre transportul nostru drag.

În 1957, pe 23 Octombrie, se pomenea de noua linie de troleu 83:

… care urma să fie inaugurată în primăvara următoare, conform „României Libere” din 16 Aprilie 1958:

… de ce s-o fi inaugurat întîi 83-ul, şi de-abia apoi – doi ani mai tîrziu – 82-ul? … cine poate şti!

… 82 şi 83 au dispărut în ’86, odată cu dezafectarea liniilor de troleu dintre Văcăreşti şi… restul oraşului (toată axa nord-sud) – doar aveam metroul!

În acelaşi 1960, se inaugura şi 35-ul – strămoşul actualului autobuz 135, între Floreasca şi Rosetti:

135 mai merge şi azi. „Perechea” lui – 134 – care venea de la Chibrit, nu a fost aşa de norocos; a dispărut, deoarece avea ghinionul să străbată pe un prea mare segment axa care urma să fie înlocuită de metrou.

… la sfîrşitul anului 1963 se punea la cale şi de circularul 26:

… 26, săracul, şi-a dus zilele pînă prin ’88. Azi linia „inelară” 1 încearcă să-i poarte tradiţia…

Găsim pe 5 Mai 1971 şi detaliile despre inaugurarea liniei de tramvai 30 – ca să lămurim mai multe din articolul lui Alexandru Dinu.

… ani mai tîrziu – prin ’86 – cu metroul dat în funcţiune, cu desfiinţarea legăturilor est-vest din Piaţa Unirii, traseul acesta devenea desuet…

Ajungem în 1974, cînd „România Liberă” publica, tot pe sfîrşit de an, un articol despre ce are în plan I.T.B. pentru viitorul apropiat:

Nici epoca tîrzie a ceauşismului nu era lipsită de articole fals-pozitive; în plin avînt al distrugerii transportului public cu autobuze şi troleibuze, se punea accent pe tramvaie – dar care în loc să taie oraşul, ocoleau şi coteau, fugind de zona centrală…

Pe 21 Mai 1987 ni se anunţau 25 şi 35, liniile de pe Bujoreni (actualul Timişoara) – ştiţi voi, cele făcute după ce liniile de pe Armata Poporului de-abia fuseseră scoase, după introducerea metroului (25 urma să fie desfiinţat iar în 1990 – din „lipsă de vagoane”.) Ştiţi legenda – linia de pe Armata Poporului a fost dezafectată cu atîta repezeală, încît tramvaiele din depoul Militari au rămas blocate acolo, nemaiavînd pe unde să ajungă în oraş; aşa s-a tras urgent linia pe Valea Cascadelor…

Se vorbea şi de 15, cel care urma să meargă iniţial pe Viilor, apoi – peste un an – pe Trafic Greu, odată cu finalizarea acestei artere), apoi pe străpungerea Dr. C. I. Istrati (care înlocuia ruta de pe Cuţitul de Argint) şi prin noul pasaj Mărăşeşti – că doar tramvaiele din Piaţa Unirii fuseseră desfiinţate. 15 era o linie veche, înfiinţată prin ’67; azi nu mai există, deoarece tramvaiele care vin dinspre Rahova nu mai au cum face direct dreapta pe Trafic Greu…

Se vorbeşte şi de liniile cele noi de pe Barbu Văcărescu – 5-ul, ştiţi – care ar fi ajuns să se lege de Timpuri Noi, dacă mai trăia Ceauşescu vreo doi-trei ani; şi de prelungirea temporară lui 173 la Gara Progresul. Iar tramvaiul 41 încă nu parcurgea tot Ghencea – Piaţa Scînteii, fiindcă pasajul Lujerului nu era gata – asta urma să se întîmple mai în toamnă.

… la sfîrşit, o poză pe care n-am văzut-o pînă acum; se află în arhiva foto Agerpres şi ne arată podul Ştirbey Vodă în anul 1961, cu un autobuz Skoda trecînd:

5 comments to transport public în presa vremii

  • bogdan71

    Am mers cu 15 în ultima lui zi (22.10.2007) când traseul lui era RATB Titan – Dristor – Parcul Carol – Filaret – Șura Mare, cu retur pe Șos. Olteniței – Dristor. Desființarea lui s-a făcut cu promisiunea de a reveni pe traseul RATB Titan – Ghencea (deși tradițional 15 a mers în Rahova), care nu a mai fost onorată nicicând din cauza lipsei cronice de tramvaie. Posibilitate de a reveni spre Titan exista oricum, via 11 Iunie – Parcul Carol, nu neapărat pe Trafic Greu. Actualul 27 din Titan s-ar putea duce la Ghencea/Rahova, suprimându-se și meteorica linie 47 și refăcând linia 15 cu un traseu util – în condițiile în care i s-ar asigura și o frecvență decentă.

  • hm

    27 – pe acest traseu ar fi o idee buna. Si 47 ar fi fost bun, daca ar fi venit un picut mai des si ar fi devenit de incredere. Dar nu a reusit sa devina de incredere.

  • Alex

    Amintiri…amintiri:
    – tramvaiul 26 zis si “tramvaiul betivilor” facea intradevar o linie circulara; vara spre bucuria mea, in anii 1977-1979, pe linia respectiva circulau vagoane cu remorca..celebrele “doua clase”, ce aveau vara geamul demontat la primul vagon ! Era o adevarata placere…
    – cat despre (cred )82/83…aveau capatul de linie in “stufaris” la fostul strand studentesc…actualul Kaufland, aflat pe B.V ?
    Zona in in sine era de poveste: pe partea stanga erau/sunt bloculetele din “Floreasca” in fapt B.V, iar pe dreapta…pana in pod si capat era o padure de casute cu gradini…capatul troleului, era in sine un spectacol vara…aproape ca nu vedeai statia de salcii si salcami !

  • hm

    Sa fi fost 90-ul care ducea in Floreasca? 83-ul întorcea undeva pe Șoseaua Nordului… sau a Fordului 🙂

  • Alex

    @hm
    S-ar putea..! Nu prea era treaz pe vreea aia.:)

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>