despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

vitejii de după război

Poate v-aţi aflat în situaţia de a vă face o casă, de a cumpăra una, de a vă lua o maşină. Poate aţi văzut – atunci – două feluri de oameni. Unii-ţi zic: de ce ai nevoie de casă? Nu poţi să stai cu mă-ta? De ce-ţi iei maşină? De ce-ţi iei maşina aia? O să vezi tu că o să-te-ngropi în rate, în datorii! Ţi-am zis eu!!!

… Alţii, fără mofturi, vin să te ajute; îţi găsesc o echipă de meşteri; merg cu tine să probăluiască maşina; se oferă să-ţi dea nişte bani; fără nici o altă obligaţie – doar pentru că le place ca lucrurile să iasă bine.

Aşa se întîmplă mereu; şi-n viaţă, şi-n oraş; sînt două feluri de oameni: cu unii construieşti, cu alţii nu faci nimic.

Tu, cetăţene, ce fel de om eşti?

Privesc uimit voluptatea presei tradiţionale şi online de a găsi rahaţi pe traseul noii artere Buzeşti-Berzei. Prea multe semafoare! Prea mulţi stîlpi! Prea puţine locuri de parcare! Prea multe maşini care staţionează aiurea!

E, uite – eu nu-s aşa. Îmi place la nebunie cum se circulă pe Buzeşti-Berzei. Îmi place că strada-i deja aglomerată: înseamnă că n-am făcut-o degeaba! – că are rost; că oamenilor le e de folos.

Păi, de-aia am făcut-o! De aia am demolat haznaua! Ca să le fim de folos cetăţenilor.

Dar cetăţenii – uite – nu-s mulţumiţi. Nici vacile indiene nu-s mai răzgîiate decît bicicliştii bucureşteni, azi: de la ceas la ceas citesc cîte o nemulţumire a vreunui mardeiaş pe două roţi, gata-gata să se răzbune pe vreo oglindă de maşină. Am întîlnit martori de-ai lui Iehova mai discreţi decît noul biciclist bucureştean; care e gata să ne ameninţe cu apocalipsa şi focurile iadului pe cei care îndrăznim să ne aşezăm îndărătul covrigului.

Oengişti, urbanişti, specialişti vin azi să ne demonstreze că am greşit făcînd Buzeştiul; şi că am greşit făcîndu-l aşa. Oengişti, urbanişti, specialişti pe care nu i-am văzut decît spunînd „nu!” – dar nu i-am văzut alocînd măcar un sfert din vehemenţa cu care s-au opus încercînd să se facă folositori ca să iasă Buzeştiul mai bine! Nu i-am văzut dînd sfaturi cum să se monteze mai bine nici semafoare, nici guri de canal, nici cît de late să fie trotuarele: i-am văzut spunînd doar: „nţ, v-am zis că n-o să iasă bine!”

Dar, viteji de după război, ia priviţi: oamenilor le place ce a ieşit!

16 comments to vitejii de după război

  • Anastasiu

    Da, domnule! Nu e perfect, nici nu are cum!
    Dar e grozav si imi place cum degreveaza Centrul.
    Si tramvaiele circula cu calatori, semn ca oamenii le asteptau. Am vazut si foarte multi biciclisti.

  • hm

    NU este perfect, dar este foarte bun! Se simte in zona adiacenta, mult mai relaxata la capitolul trafic. Monitorizez cu atentie.

  • Relaxată pe dracu’. Lucrez în zonă, văd măreaţa creaţie de la geamul biroului timp de 9,5 ore pe zi (program Pontesc, că cică ne-a data liber pe 3 ianuarie, acum să stăm 1 oră în plus să recuperăm). Tot traficul ăla de pe bulevard e adus artificial. Sensul unic de pe Griviţa te obligă să ocoleşti prin Mircea Vulcănescu – Buzeşti – Polizu sau Mircea Vulcănescu – Bd. Gării de Nord, pentru că Griviţei e cu sens unic, Sevastopol la fel, iar pe Occidentului e full. Automat intersecţia cu Vulcănescu e violată non-stop, o văd, am vedere fix spre ea.
    Bd. Gării Nord are în cap un ditamai cedează trecerea şi nici nu mai poate fi fentat pe la Ibis, pentru că acolo ai obligatoriu dreapta. Prin urmare Bd. Gării de Nord e plin ochi de la 13 până pe la 18.
    Mă uitam luni cât de pustiu era Cotroceniul dimineaţă, toţi alegând să meargă dinspre N oraşului prin noul bulevard şi apoi prin Haşdeu – 13 Septembrie. Marţi erau 2 maşini care făceau stânga la Leul. Azi deja era ca de obicei, semn că măreţul bulevard nu ajută atât de mult cât vor unii. Victime colaterale au căzut cei care mergeau zilnic pe Vulcănescu, pe Sevastopol, pe Polizu, chiar pe Ştirbei Vodă (da, Ştirbei Vodă are cedează trecerea pentru bulevardul oprescian!), nu mai zic că cei care vor din Ştirbei Vodă în Dinicu Golescu trebuie să ocolească tot prin porcăria de rond Buzeşti-Vulcănescu. Uite aşa se umple un bulevard inutil.
    Cât despre biciclete, se vede treaba că nu mergi pe asemenea vehicul. Ţi se pare normal să fie maşini oprite pe zona destinată bicicletelor? Să fie canale cu găuri paralele cu drumul? Ştii că o roată intrată acolo te aruncă peste ghidon şi rişti să îţi rupi gâtul? Şi dacă scapi, tot te alegi cu paguba (cameră + cauciuc ferfeliţă, eventual jantă îndoită), şi asta la 15 km/h, d’apoi la 30 cât e maximul pentru biciclete. Au fost făcute sute de memorii de la toate asociaţiile de biciclişti posibile şi imposibile. La fel, pentru dezvoltarea zonei, încă dinaintea începerii demolărilor s-au făcut sute de propuneri. Oprescu s-a şters la cur cu toate, a făcut tot cum a vrut. Abia aştept să rămână definitivă sentinţa de anulare a autorizaţiei de construire, să văd cum mai scoate cămaşa măscăriciul ăsta.

  • florin

    Zona inca nu este pusa la punct din perspectiva reglementarii circulatiei.Au mai fost sensuri unice si cedari de prioritate ce nu au fost in concordanta cu traficul real.S-au schimbat,s-au desfiintat si totul s-a linistit.Bun si daca ramane valabila sentinta de anulare ce se intampla:se construieste la loc ce s-a daramat!?Si cum se va reconstrui,de exemplu, fosta librarie I.L.Caragiale,integral sau doar peretii ca doar ei ramasesera dupa demolarile optzeciste.Si cei ce au primit despagubiri ce vor face,vor da banii inapoi?

  • Au rămas o groază de maidane pe stânga (cum mergi spre Victoriei), se vede cu ochiul liber că s-a demolat prea mult. Acolo s-ar putea reconstrui nişte clădiri în acelaşi stil cu cele demolate (dar din materiale moderne, să nu mai stea să cadă la cutremur).

  • florin

    Cred ca maidanele respective deja si-au gasit stapanii.

  • Posibil, că în afară de tunuri imobiliare nu prea aveau motiv să radă 100m în jurul străzii. E clar că au vrut să radă toată zona aia.

  • Dan

    In .ro cred ca nici nu e sanatos sa mai ceri parerea sau ajutorul cuiva; prea multi romani se pricep mult mai bine la organizarea vietii altora decat la ordonarea vietii proprii. O fi vreun defect national?

  • Ando

    @Dan:off-topic-tu ai pisică? Dacă da, întreb de curiozitate: ai luat-o cu tine de aici sau este “localnică ” ?

  • hm

    vă zic doar că începe să fie folosită judicios, şi va aduce în continuare mult bine.
    Treaba cu grilajele de canalizare puse invers e o dudă periculoasă. Alde X şi Y care au pierdut vremea dînd interviuri, scriind articole apocaliptice şi făcînd infografice puteau foarte bine să trimeată pe cineva care să caşte gura pe teren cînd s-au montat. Asta vreau să zic.

  • Dan

    @Ando: dl Tigrut a fost cules de pe strada din Dr. Taberei in octombrie 2006 la varsta aproximativa de 3-4 luni iar in prezent e exilat la parintii mei. Acum o luna arata asa: http://imageshack.com/a/img585/9339/pue4.jpg

  • O merita cu vârf şi îndesat cocalarul ăla… pe partea cu McDonald’s-ul sunt câteva parcări cu plată… cine are bani de aşa maşină, poate să dea câţiva lei pe parcare.
    Dacă e marker nu are nevoie de polish, doar de puţină vată îmbibată în spirt.

  • hm

    Canapea dintr-aia am avut şi eu 🙂
    Şi pisică dintr-aia, dacă îmi aduc aminte.
    ——————–
    Nu-mi place razbunarea asta, pe lucruri. Chiar cînd motivul e foarte, foarte întemeiat.
    Acum zece ani mi se pareau haioase povestirile prietenilor care dădeau oglinzi peste cap – ş.a.m.d., dar cu timpul (cu vîrsta?) nu mi-au mai plăcut.

  • Filip

    Am fost azi, 21 ianuarie 2014, cu bicicleta pe Buzeşti-Berzei. Câteva observaţii:
    – în primul rând, banda de biciclete sud->nord era liberă, nu am dat de maşini parcate;
    – confirm că există câteva canale cu grilaje care nu sunt perpendiculare, poţi intra cu roata în ele;
    – la intersecţii am fost surprins să văd că banda de biciclete ocolea pe la pietoni, inclusiv la
    giratoriul (?) cu şosea prin mijlocul lui;
    – pista se termină cam brusc undeva înainte de Matache.
    Alte chestii înainte de bulevardul propriu-zis:
    – între Splai şi Kogălniceanu, pe ăia 10 metri, e voie la parcat maşini; când treceam eu, tocmai se parcau două maşini, aşa că am pierdut semaforul; pentru fluiditate, ar fi utilă interzicerea parcării acolo;
    – venind pe Pârvan dinspre sud, la intersecţia cu Calea Plevnei m-am trezit că o bandă auto avea săgeată dreapta, iar cealaltă săgeată stânga, dar nici una înainte 🙂

  • hm

    la giratoriul ăla mare le-a fost frică să lase banda să meargă drept, am văzut şi eu.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>