despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Zăpada – şi oamenii – de altădată…

scris de C. D. Mocanu

Distrându-mă de unul singur cu zăpada din jurul maşinii şi cu cea de pe aleea de acces în bloc am regăsit, pentru a nu ştiu câta oară, „entuziasmul” lucrativ şi gospodăresc al vecinilor mei care mă priveau cu compasiune pe geam.

Mi-am amintit atunci câteva întâmplari care ilustrează foarte bine solidaritatea manifestată activ, la necaz dar şi la bine, de vecinii din alte vremuri.

M-am născut în 1954 în plină urgie albă declanşată de mama natură în acea iarnă cumplită. Curând voi schimba prefixul! Viscolul se potolise dar Vitanul rămăsese acoperit cu o „pătură” de circa 2 m. de zăpadă şi tocmai atunci s-a împlinit sorocul. Salvarea solicitată de tata de la singurul telefon disponibil în acel moment (la şcoală) l-a înştiinţat că cel mai apropiat punct până la care poate ajunge este Poşta Vitan, cam la 3 km. distanţă.

La o casă depărtare de noi locuia nea Minică, proprietarul unui camion tras de doi cai foarte bine îngrijiţi şi a unei sănii care iarna înlocuia camionul. Atelajul hibernal era disponibil, deverul era aproape inexistent dar caii nu se puteau deplasa în acele condiţii. A fost suficient un semn şi îndată s-au găsit vreo zece bărbaţi care au tras sania ce o purta pe mama pâna la punctul de întâlnire cu maşina Salvării. La câteva minute după ce a ajuns la Maternitarea Raion mama a născut. Tata s-a întors acasă cu vestea că are un băiat şi… a început cheful. Unul aşezat gospodăreşte, cu specialităţi cum numai măcelarii din numeroasa noastră familie ştiau să pregătească şi cu vinul de Panciu păstrat cu grijă pentru acest eveniment. Bunicul a venit cu taraful cartierului (Ion Ursaru, Nicu Chiriac, Mijache) şi neamuri, prieteni şi vecini, inclusiv cei care se „înhămaseră” la sania salvatoare au petrecut până dimineaţă.

Dintre cei care nu au ezitat atunci să ia nămeţii în piept, a rămas numai tata. Dumnezeu să-i aibă în grija Lui!

Azi, după ce mi-am „descarcerat” maşina, am refăcut testul pe care îl repet în fiecare iarnă de vreo cinci-şase ani. Am curăţat de zăpadă jumătate din aleea de intrare în bloc aşteptând apoi să văd dacă cineva va finaliza „lucrarea”. Bunii mei vecini nu m-au dezamăgit nici de această dată: nimeni!

13 comments to Zăpada – şi oamenii – de altădată…

  • Anastasiu

    Oameni cum nu prea mai sunt astazi!
    Solidaritate care s-a pierdut, care s-a depreciat ca idee, care a ajuns un concept dispretuit!

    Vedeti nevoia disperata a societatii de a vedea eroi (cazul din Apuseni) si de a cauta OAMENI…

  • Ando

    …zăpada nu e a noastră, nu e a strămoşilor noştri –zăpada este a urmaşilor noştri…” 🙂

  • hm

    Amin! şi lopeţile!

  • La mulţi ani, CD Mocanu! Mama a venit pe lume mai spre primăvară, în acelaşi an 🙂 Iar povestirile bunicii, din cartierul Filaret, au făcut parte din farmecul copilăriei mele…

  • Maria

    Frumoasa poveste!
    La zapada urmatoare schimbati tactica:puneti pe un scaunel o cana de tuica fiarta cu o leaca di mirodenii,citeva paharele,casetofonul tarisor dar musai cu manele si…asteptati!

  • hm

    da’ de ce sa dam tuica la cine nu merita?

  • Maria

    hm ai ramas cumva fara tuica?Daca vii la dat zapada…ti-o dau!

  • hm

    Pe noi nu ne prinde iarna fără provizii de-astea 😉

  • Ando

    HM: deci…te fofilezi! 🙂

  • Maria

    hm,inteleg ca a fost de ajuns atita zapada…dar mai ascunde cite ceva din mizeria orasului si a oamenilor…
    La multi ani C.D.Mocanu si la multe “scrieri”!

  • C.D.Mocanu

    Ce surpriză! Nu ştiam că textul care face parte din corespondenţa noastră va fi publicat. Mulţumesc hm! Face parte din amintirile mele şi recunosc, pregăteam un fragment despre iernile altor timpuri şi mai ales despre comportamentul instituţiilor, al comunităţilor,al indivizilor în faţa unor situaţii limită.
    Catherine şi Maria:
    Vă mulţumesc pentru urări! Vouă şi celor dragi vouă – sănătate şi noroc!
    PS: Ultima ninsoare a acoperit şi porţiunea de alee curăţată de mine. Acum aceasta este în întregime sub
    zăpadă! Mîine reiau experimentul!

  • hm

    Era prea frumos ca sa ramînă doar pentru noi!

    Felicitările, masa şi dansul… cînd ne-om reuni, odată, cu toţii.
    Lucru care se cam cere 😉

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>