despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

cu de’zăpezirea-n fasole

… aveam nevoie de ziua asta însorită – şi nu doar eu, ci şi restul lumii. Mi-am luat ceva cald de mîncare şi am pornit-o într-o mică plimbare de prînz.

Era frumos. Băbuţe şi moşulici prinseseră curaj şi chiar un pic de viteză pe stradă; bebeluşii din cărucioare dormeau în aerul curat, picii se tăvăleau prin zăpada încă neatinsă – era, zic, frumos.

Am rămas plăcut impresionat de felul în care aleile din Parcul Kiseleff erau curăţate:

    

… şi apoi, gîndindu-mă mai bine, am ajuns să cred că această deszăpezire a parcului este obscenă – în condiţiile în care trotuarele care duc în parc sînt încă necurăţate:

    

Pozele astea sînt de pe Kiseleff – ditai şoseaua, ditai artera, din buricul Capitalei noastre. Vedeţi şi voi – după o săptămînă de la marea ninsoare, pe aici nu s-a curăţat nimic.

Hai, dă-o-n pizda mă-sii de treabă! Ştiu prea bine cum se de’zăpezeau aceste trotuare anii trecuţi! Nu treceau nici două zile şi se făcea o pîrtie decentă, pe care aveau loc să circule măcar doi cetăţeni!

Era nevoie să se cureţe alei late de doi metri-jumate în parc? Nu se puteau curăţa doar mai puţin, doar la un metru-şi-ceva – şi cu oamenii care s-au spetit făcînd asta, să se cureţe şi trotuarele importante?

Părerea mea. Mi-a plăcut foarte mult cum s-a intervenit în primele trei zile ale ninsorii şi am spus asta. Dar acuma primăriile dau urît de tot cu mucii în fasole.

20 comments to cu de’zăpezirea-n fasole

  • bogdan

    pe o latura a parcului este sediul ADP sector 1 si mintile luminate s-au gandit la parc. si cam atat.

  • hm

    ştiu, să se vază mumuos…

  • Ia uite ce scriai chiar tu, cu mânuţa ta, acum câteva zile https://www.simplybucharest.ro/?p=18095 ,,Cîrcotaşi cum ne ştim, ne plîngem că nu ni se face aia, că nu ni se face ailaltă. Mai ales acuma, că ne-a năpădit neaua cea groasă.
    Nu contează, deci, că s-a circulat mult mai bine ca în orice altă iarnă grea – bucureşteanul dacă n-are pe cin’ să-njure, nu-i bucureştean!”
    Cârcotaşule, cum îţi permiţi tu să critici pe Prof. Univ. Dr. Ing. Matem. Docent, savant de renume mondial, domnul Primar General, Întâi Fiu al Bucureştiului, Iscusit Cârmaci Sorin Mircea Oprescu şi pe iubiţii noştrii primari de sector Andrei Chiliman, Neculai Onţanu, Robert Sorin Negoiţă, Cristian Popescu-Piedone, Daniel Marian Vanghelie, Rareş Mănescu? Tu nu vezi că SE CIRCULĂ BINE? Asta contază, MAŞINILE!!

    Lăsând gluma la o parte, aşa arată 3/4 din Bucureşti. Aşa arată tot Drumul Taberei (şi munţii de zăpadă în staţiile RATB), aşa arată bulevardul lu’ oprescu, aşa arată Şos. Gării de Nord.

  • să vedeţi trotuarele pe bulevardul Unirii! da’ ce zic, că nu aveţi cum să le vedeţi, sunt sub omăt. Inot pe ele de o săptămână! aşa cum am şi povestit…:) http://catherinecrossroad.wordpress.com/2014/02/03/pentru-ca-iarna/

  • hm

    Am scris, că aşa a fost! În primele zile – pe unde mi-am tîrît picioarele – am văzut şi intenţii bune, şi staţii curăţate, şi trotuare care cît de cît erau practicabile!
    Na belea, acu’ – că în afară de nişte basculante care cărau zăpada, n-am mai văzut nimic.

    Aşa că… acuma cîrcotim.
    Sau povestim 😉

  • In cazul de fata nici nu este nevoie de multa munca fizica, trotarul este destul de lat sa permita unui mini-utilaj deszapezirea, doar ca nu se vrea. Sunt foarte multe zone unde in fata unor locuinte particulare/asociatii de locatari cei care locuiesc acolo au curatat, sunt si exemple negative, in schimb sunt foarte multe spatii care trebuie curatate de firmele de salubrizare/RATB, etc. si chiar nu si-au facut treaba!

  • hm

    Valeu, Ando, crezusem ca suedejii le obliga pe femei sa dea la lopata la fel de mult ca pe barbati!!!
    Dragos, fix asa e!
    In ultimele trei zile nu s-a intamplat nimic notabil!

  • Ana

    Nu zicea si Moise Guran ce sursa imensa pentru fonduri de partid sint firmele de asfalt si deszapezire? Insa azi nu-i intereseaza nici macar aparentele, doar luam banii si nu mai facem nimic.

  • Dan

    Asa, cu inundatia primiti? http://imageshack.com/a/img856/8646/6qax.jpg si https://pbs.twimg.com/media/BfqE29QIQAA6olv.jpg:large . Cate urlete ar fi la antena3 dot ie, daca ar exista (hehe)

  • Cum, irlandezii nu urlă să vină guvernul să dreneze apa şi să le refacă locuinţele cu bani de la bugetul de stat?

  • Dan

    E delicata problema, aici in centru nu poti cumpara asigurare de inundatii fiindca e un fenomen periodic, practic anual ai apa in magazin sau in casa, daca stai la parter. Oamenii s-au obisnuit cu asta; uite o poza din anii ’70: https://pbs.twimg.com/media/BflI9XYIYAELds_.jpg:large . Evident ca exista si ajutoare de la stat cand se ingroasa gluma. Ce e cu adevarat diferit aici este constientizarea faptului ca omul, “statul” si politia sunt de aceeasi parte a baricadei cand vine vorba de toanele naturii. Iar accentul cade pe protejarea proprietatii personale; fiecare e in primul rand responsabil pentru el si pentru bunurile proprii – nimeni nu vine sa-ti puna saci de nisip la usa.

  • hm

    „constientizarea faptului ca omul, “statul” si politia sunt de aceeasi parte a baricadei cand vine vorba de toanele naturii. Iar accentul cade pe protejarea proprietatii personale; fiecare e in primul rand responsabil pentru el si pentru bunurile proprii”

    …. şi… atît. PUNCT 🙂

  • Înseamnă că irlandezu’ nu e obligat să iasă la lopată pe domeniul public şi amendat drastic dacă nu o face (ce dacă mai are şi loc de muncă?)?

  • Ando

    @Dr.2005: din câte văd, mai repede trebuie să iasă “la găleată” 🙂

  • hm

    de ieri pînă azi am văzut cîteva îmbunătăţiri prin 1 Mai-Titulescu. Se poate… cînd se vrea.

  • Dan

    … si o concluzie la baia de ieri: http://imageshack.com/a/img855/2711/igai.jpg . In UK si-a luat unul amenda pentru asa ceva, aici, surprinzator, nu e UK 😀

  • hm

    e sport, e sănătate!

  • Hmm… scrie cumva în codul rutier că nu ai voie cu barca pe drumul public? :)) Se pot cosindera vehicule trase sau împinse cu mâna.

  • După zăpezile din ultima săptămână a lui ianuarie, vă informez că pe Bd. Iuliu Maniu, între Bd. Vasile Milea şi Piaţa Leul încă este zăpadă, banda I fiind blocată. Zilnic pierd 3 – 4 minute aiurea pe acolo, pentru că puţini şoferi înţeleg că pe juma’ de bandă nu încape un Logan, dar poate bicicleta din spatele Loganului ar încăpea…

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>