despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Februarie 1954 la Grozăveşti

scris de C. D. Mocanu

Historia est lux veritatis

Am descoperit între comorile adăpostite de AGERPRES în arhiva sa, câteva fotografii care mi-au atras imediat interesul. Două dintre acestea au însă o semnificaţie deosebită:

Au fost realizate de Constantin Zamfir în ziua de 27 februarie 1954, după trecerea celor patru valuri de viscol (1-4, 7-9, 17-19, 22-24). Intitulate concis „Bucureşti – iarna 1954″ acestea imortalizează o zonă periferică a oraşului, foarte rar surprinsă în fotografii şi relativ simplu de localizat cu ajutorul unor elemente de peisaj.

Cei doi schiori au fost fotografiaţi pe Spaliul Independenţei, dinspre Grozăveşti, pe malul drept al Dâmboviţei între Moara Ciurel (Stăvilarul Ciurel) şi Podul Grozăveşti.

În plan secund, dar şi în plan îndepărtat, apar stâlpii metalici ai unei linii electrice aeriene de înaltă tensiune, acum dispărute, care face parte din istoria energeticii româneşti.

Este linia electrică aeriană (L.E.A.) de 110.000V Dobreşti-Târgovişte-Grozăveşti prin care se evacua spre Bucureşti puterea din Centrala Hidroelectrică (CHE) Dobreşti (4x4MW, cea mai mare CHE din ţară până la 1 decembrie 1960 când se va pune în funcţiune primul grup de 27,5MW la CHE Bicaz) şi din Centrala Termoelectrică (CTE) Schitu-Goleşti (3x6MW), asigurând funcţionarea acestora într-un sistem interconectat cu CTE Grozăveşti (34,4MW în 6 grupuri turbo-generatoare).

Pusă în funcţiune la data de 20 noiembrie 1930, odată cu CHE Dobreşti, a fost prima L.E.A. de 110kV din România iar tensiunea ei de funcţionare a deţinut recordul celei mai mari tensiuni utilizate în ţară până la data de 29 iulie 1963 când a fost pusă în funcţiune L.E.A. 220kV Stejaru-Fântânele.

Tronsonul Târgovişte-Grozăveşti era echipat cu două circuite (dublu circuit-D.C.) trifazice. Conductorii unui circuit se aflau de o parte a axei stâlpului, cei ai circuitului al doilea de cealaltă parte.

Iată traseul acestuia descris în monografia „Cum este organizată şi cum funcţionează Societatea Generală de Gaz şi de Electricitate din Bucureşti”, „imprimată la 10 septembrie 1938, din îndemnul şi după planul domnului Director general Nicolae Caranfil”:

„Eşind din staţiune, linia înconjoară oraşul Târgovişte pe la Est, ajungând în şoseaua Târgovişte-Ghergani pe zona căreia se află în mare parte şi trece prin comunele: Brăteşti, Mircea Vodă, Conţeşti, Ghergani, Ţepeş Vodă; de aci se continuă dealungul şoselei Piteşti-Bucureşti prin satul Gulia, de unde se depărteză urmărind marginea pădurii Râioasa, apoi traversează linia forturilor între Chitila şi Rudeni, trece prin Giuleşti, Crângaşi şi ajunge pe partea dreaptă a Dâmboviţii lângă Moara Ciurel, de unde urmează Spl. Independenţei pentru a intra în staţiunea de 110.000 Volţi de la Grozăveşti”.

Stâlpii, cu înălţimi cuprinse între 19,6m. şi 21m. sunt şi ei prezentaţi în lucrarea citată:

„… sunt metalici (fer), fiind formaţi din 4 picioare legate între ele prin diagonale. Atât picioarele, cât şi diagonalele, sunt făcute din fer profilat. Un stâlp este format din trei porţiuni legate între ele prin şuruburi.

Stâlpii sunt acoperiţi cu minium de plumb şi cu vopsea de uleiu cenuşie; traversele şi suportul firului de pământ sunt zincate. Ei au fost executaţi în ţară de fabricile ASTRA, VULCAN şi LEMAITRE. Greutatea totală se ridică la 2740 tone.”

Şi în sfârşit izolatorii:

„Conductorii sunt suspendaţi de traversele stâlpilor cu ajutorul lanţurilor de izolatori. Izolatorii întrebuinţaţi sunt de tip MOTOR (din porţelan) cu dublă farfurie. Ei sunt de culoare cafenie, fabricaţie ROSENTHAL“.

Pe malul stâng al Dâmboviţei se zăreşte unul din stâlpii L.E.A. 60kV Grozăveşti-Tâncăbeşti pusă în funcţiune în septembrie 1950.

L.E.A.-D.C. Târgovişte-Grozăveşti a funcţionat în configuraţia proiectată până în anul 1975 când au început lucrările la magistrala Semănătoarea-Timpuri Noi a metroului. Cu această ocazie tronsonul Chitila-Giuleşti-Crângaşi-Ciurel-Grozăveşti a fost scos de sub tensiune şi pe porţiunea Ciurel-Splaiul Independenţei-Grozăveşti linia a fost dezafectată.

Fotografia care urmează înfăţişează Splaiul Independenţei, dinspre Ciurel şi cele două linii electrice, înainte de 1975.

Sursa foto: Turist în Bucureşti – via Raiden

Segmentul Chitila-Giuleşti-Crângaşi-Ciurel a fost dezafectat în anul 1985 pentru a elibera amplasamentul viitoarei acumulări Lacul Morii.

Mie, Splaiul Independenţei de la Ciurel la Grozăveşti şi L.E.A. Dobreşti-Târgovişte-Grozăveşti mi-au marcat începutul carierei profesionale. A fost prima linie de 110kV pe care am lucrat. Se întâmpla în vara anului 1973 şi eram elev al Liceului Industrial Energetic, aflat în practică la Secţia Înaltă Tensiune a Întreprinderii de Reţele Electrice Bucureşti (I.R.E.B.). În 1975, ca student aveam să asist la dispariţia unei bijuterii tehnice. Şi astea nu se uită!

Restul liniei, integrat într-o altă structură, funcţioneză şi azi. De-a lungul anilor au fost înlociute conductoarele şi izolatorii dar stâlpii au rămas. Unii poartă şi acum plăcuţele originale de identificare. Pot fi văzuţi pe traseul de acum 83 de ani jalonând DN 71 (Târgovişte-Răcari) şi DN 7 (Tărtăşeşti-Gulia). Au trecut peste ei multe viscole şi nu au fost „îngenuchiaţi” niciodată. Oţel de foarte bună calitate, execuţie ireproşabilă.

Autorii acestei isprăvi: uzinele româneşti ASTRA, VULCAN şi LEMAITRE!

11 comments to Februarie 1954 la Grozăveşti

  • Anastasiu

    Jos pălăria!
    Un articol pe care l-am citit cu plăcere, chiar dacă nu sunt un “tehnic”!!!
    Pasiunea transcende!

  • Ando

    Electricitatea = invenţia fără de care suntem “morţi” !
    Vezi pana de curent care a lovit în decembrie SUA şi Canada.
    Ai la dispoziţie sursa de curent, rezolvi aproape toate problemele.

  • hm

    Eu îmi aduc foarte puţin aminte de vechea Dîmboviţă. Ştiu cum arăta la Ciurel, de credeai că dacă-ţi faci vînt ca lumea, o sari. Splaiul era o încîntare, cînd mergeai pe el înspre Cotroceni.
    Şi mai era – parcă – o bodegă micuţă pe la Podul Cotroceni, cu bere tare rece – tare răcoritoare după ce te plimbai pe cheiu’ gîrlii 😉

    … fiecare cu amintirile lui, cum ar veni. Unii cu munca… alţii cu berea.

  • Tesla nu ar fi folosit firele 😉 Eu imi amintesc sobolanii din albia dambovitei in statia lui 2 de la Piata Unirii 😉

  • Amiral Snagov

    Fascinant!
    O pagina de istorie industriala a Romaniei…

  • Alex

    …nasol momentu’ misto coliva ! Acu’ pe bune…chiar trebuia refacut, oricat l-am condamna pe “al batran”…

  • Alex

    …sa ne intelegem bine ! Romania pana in 1970..era cam ca Anglia prin 1870 ! Fiecare intelege ce vrea…

  • Alexandru

    V-as ruga, daca se poate, sa ma edificati intr-o chestiune: Moara Ciurel despre care vorbiti este aceeasi cu Moara Herdan (“Moara de apa Ciurel”, ulterior “Romania Mare”) ajunsa Spicul? Sau, de fapt, vorbim de doua mori cu nume asemanatoare, una de la lacul/stavilarul Ciurel – demolata la constructia lacului de acumulare – si alta de pe langa Basarabi (Orhideelor)?
    Va multumesc!

  • C.D.Mocanu

    @Alexandru:
    Moara de apă Ciurel a fost construită în jurul anului 1848 de către Jaques Herdan, pe Dâmboviţa, la intrarea acesteia în Bucureşti, în locul al cărui nume îl poartă: Ciurel.
    În anul 1862, I. Teofilu, proprietar al unor case de pe malul Dâmboviţei, întocmeşte un plan cu amplasarea morilor de apă construite pe râu. A făcut-o pentru a justifica pericolul pe care morile îl reprezintă pentru oraş şi din cauza cărora avuseseră loc numeroase inundaţii.Pe cursul bucureştean al Dâmboviţei sunt menţionate următoarele mori: Boga, Ciurelu, Moara sasului subt mal, Grozăveşti, Pălici, Vlădica, Mihai Vodă, Radu Vodă, Guşca, Foişoru, Vitanu.
    După 1862, din cauza amplasării care favoriza inundaţiile, dispar morile dintre Grozăveşti şi Vitan. Cea de la Ciurel a supravieţuit şi treptat a fost transformată de proprietari într-o moară acţionată de maşini cu aburi şi mai târziu de motoare termice.
    “Noul plan şi ghid al oraşului Bucureşti şi harta jud. Ilfov”, autor Mihail Pântea, Institutul de Arte Grafice “Eminescu” S.A., Bucureşti, 1920, menţionează existenţa morii Ciurel pe Şos. Ciurel. Cam în acelaşi timp (1920-1921), Max Herdan începe construirea, la Grozăveşti, a unei alte mori de cereale: Moara Herdan. În 1931 aceasta îşi extinde activitatea şi la produse de panificaţie: Pâine, cornuri, biscuiţi etc., fiind cunoscută ca Fabrica de pâine Herdan.
    După Naţionalizare apar două unităţi: “Fabrica de pâine, biscuiţi, paste făinoase, produse de patiserie Constantin David” şi “Moara Constantin David” reunite mai târziu în “Fabrica Spicul industrie de morărit şi panificaţie”.

  • Alexandru

    Stimate Domnule C. D. Mocanu,
    Va multumesc foarte mult pentru explicatiile detaliate pe care mi le-ati dat in urma cu un an. Aveti cumva idee unde pot gasi mai multe date/fotografii despre aceste mori?
    Va multumesc anticipat!

  • C.D.Mocanu

    @Alexandru:
    Zona Grozăveşti – Ciurel nu intră în preocupările mele, deşi o cunosc foarte bine. M-am aplecat puţin asupra subiectului doar în măsura în care avea legătură cu instalaţiile energetice aflate acolo. Acesta este motivul pentru care eu nu am făcut o cercetare bibliografică, fie ea şi sumară. Informaţiile din răspunsul anterior sunt certe, relevante, au fost verificate şi sunt atestate de documente care, din păcate, nu se ocupă decât conjunctural de cele două mori.
    Nu ştiu să existe o lucrare dedicată morilor Herdan. Dar eu nu le ştiu pe toate! Experienţa îmi spune că în arhive sunt păstrate documente folositoare. Pentru fotografii încercaţi la Biblioteca Academiei şi la Muzeul Municipiului Bucureşti.
    Succes şi să auzim de bine!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>