despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Cazul Rîmaru şi „gura presei”

Probabil că veţi fi dezamăgiţi pentru că nu venim cu nimic nou faţă de ceea ce se cunoaşte şi s-a scris despre „cazul odiosului criminal” care a terorizat nopţile Capitalei aproape un an de zile, între 1970 si 1971.

Deşi prinderea lui Rîmaru a pus capăt unei adevarate psihoze care – din evidente motive- pusese stăpânire pe femeile din Bucureşti, este foarte interesantă maniera deosebit de rezervată, aproape discretă în care cele doua importante ziare centrale ale perioadei (Scânteia şi România Liberă) au reflectat prinderea, judecarea, condamnarea şi execuţia criminalului.

Aşadar, pe 5 iunie 1971, ambele ziare anunţă prinderea criminalului Ion Rîmaru. Interesant e că în ambele ziare anunţul arestării este poziţionat… în pagina a 7-a!

Analizând însă mai atent structura ziarelor constatăm că, totuşi, locul anunţului n-a fost ales la întâmplare. Ceauşescu, care în acele zile, efectua vestitul său turneu prin ţările socialiste din Asia, ajunsese în China – deci pagina 1 şi, cel puţin încă una, erau clar „ocupate” de acest subiect.

Deşi era sâmbătă, nici celelalte materiale nu prezentau un interes aparte pentru cititorul vremii. Astfel că ambele redacţii au plasat anunţul arestării lângă una din cele mai citite rubrici: cea sportivă. Era evident că aici „sărea” în ochi şi mesajul era receptat la maximum.

(pe atunci, dacă nu ştiaţi, sîmbăta era zi de muncă obişnuită, cu ziarele apărînd normal – lunea nu apăreau)

Peste câteva zile, pe 13 iunie, România Liberă încearca să reţină cumva atenţia opiniei publice cu un titlu mai promiţător:

În schimb, în aceeaşi zi, Scânteia, ca „organ” al partidului nu se dezminte şi trage „limba” de rigoare… Miliţiei care împlinea 22 de ani de existenţă ca instituţie!

Apoi… tăcere. Promisiunea din România Liberă rămâne promisiune – în ziar nu mai apare nimic şi abia în 9 septembrie – trecuseră aproape trei luni! -, ambele publicaţii preiau un comunicat al agenţiei Agerpres:

Iar pe 24 octombrie 1971, cele două cotidiene publică anunţul sec al execuţiei.

… caz închis!

Sărind peste decenii, să facem un mic exerciţiu şi să ne imaginăm cum ar fi reacţionat într-un asemenea caz mass-media anilor noştri (cât de cât) liberă şi mult, mult mai dotată din punct de vedere tehnic şi ca grad de acoperire: presă scrisă, radio şi TV, electronică. Ce titluri, ce comentarii, ce breaking news-uri ne-ar fi potopit !

Cred, totuşi că n-avem atâta imaginaţie şi – la urma urmei – nici nu merită efortul…

Un lucru e sigur în ambele situaţii: marele perdant este publicul adică cel care ar trebui – mai ales în astfel de situaţii – să beneficieze de informaţie sigură, credibilă, echilibrată.

Astfel, presa comunistă care nu avea voie să devieze de la linia partidului a escamotat total perioada anterioră prinderii lui Rîmaru deşi atunci, practic, fusese devastată liniştea oraşului. Iar ca rezultat al politicii „batistei pe ţambal”, zvonistica şi panica atinseseră paroxismul.

Cazul al doilea – aparent imaginar – al presei actuale, este de fapt ceea ce suportăm acum zi de zi: „mestecarea” interminabilă unui eveniment (cazul Elodia, de pildă) până la suprasaturare, cu aşa zise informaţii „pe surse” şi, mai ales, cu nelipsita liotă de comentarii, cele mai multe penibile, puerile şi inutile…

12 comments to Cazul Rîmaru şi „gura presei”

  • sa mai adaugam ca progresul nostru drag avea sa piarda la cfr timisoara, contrar pronosticurilor gazetei. cateva etape mai tarziu urma retrograrea. la acea data din lot faceau parte alde dudu georgescu, beldeanu, tanasescu, sandu mircea, viorel nastase.
    si sa mai notam ca ilie nastase avea sa castige semifinla cu froehling. in finala insa a pierdut la ian kodes.

  • Anastasiu

    Nu am prins perioada Ramaru. Doar ce povesteau ai mei – a fost o psihoză și nici după execuție aceasta nu s-a potolit.
    Doar după ce nu au mai existat astfel de crime lumea a început să creadă că adevăratul criminal a fost cel prins.
    Apropo de Elodia… Cioacă tocmai a fost eliberat.

    PS: Hai, Progresu!

  • anda

    Eu aveam 17 ani cand Rimaru opera pe strazile din cartierul Traian, mama lucra la militie ( la sectia de pe Mosilor) asa ca eram in tema si preferam sa iau taxiul cand ma intorceam de la vreun Ceai. Unul din prietenii mei era coleg cu Rimaru la medicina veterinara, militia il urmarea de mult, fusese cineva care denuntase instrumentarul asasinului, dar, militienii nostri destepti l-au lasat sa comita inca doua crime ca sa fie sigur(hi hi hi) ca el e asasinul. Rimaru era doar varful eisberg-ului, este clar ca si in Romania ca peste tot erau perversi si criminali in serie dar nu se spunea nimic, nu se dezvaluia intrucat in Romania directivele de partid nu permiteau sa existe nici handicapati, nici homosexuali, nici perversi sexuali, nici criminali, nici nebuni, nici violatori etc – ziaristilor le era frica sa scrie ori sa se atinga de subiecte sensibile, un astfel de articol aparea in presa doar cu aprobarea securitatii, a partidului, a comandamentului militiei. Singura care avea voie sa scrie mai pe larg despre anumite cazuri era revista militaro-militista Pentru Patrie unde se puteau citi minciunile alea in genul Mihaela Mihai a fost executata – s-a vazut dupa revolutie cat de adevarate erau stirile.

  • hm

    Doamne, ce se mai dadea pe sub mana nenoricita aia de maculatura, „Pentru Patrie”!!!
    Uitasem de ea, era intr-adevar o fituica groaznica.

  • Dan

    Eu cred ca in vremurile “alea” se intamplau mult mai multe astfel de “incidente” decat in vremurile mai recente. Ca si copil am vazut tot felul de lucruri, probabil nu din cele mai grave insa exponente clare ale unei stari de tensiune din societate: tineri care aruncau cu pietre in troleibuze sau scuipau in geamuri, golani care te injurau sau te luau la bataie din senin pentru ca aratai mai bine imbracat – detalii care nu ajungeau de obicei la militie. Lucrurile astea s-au calmat in prima parte anilor ’90 si au disparut complet din mediul urban romanesc dupa 2000. Unii ar spune ca ne-au plecat infractorii in vest; eu zic ca “golanii” au capatat acces la slujbe mai potrivite cu nivelul lor de educatie – in loc sa intoarca saiba zi-lumina in fabrica, prepara shaorma 😉

  • Ando

    Adevarul este-că de obicei-undeva la mijloc. Sigur, nici societatea socialistă nu putea fi lipsită de astfel de cazuri prin simplul fapt că ele sunt,în general,apanajul unor zduncinaţi dpdv mintal, dezaxaţi care acţioneaza dincolo de doctrinele politice.
    In acelaşi timp, se poate spune că până prin 1975 presa relata încă
    astfel de cazuri: crime,accidente-chiar dacă sumar şi mereu cu tendinţa de hiperbolizare a dreptăţii impuse de justiţia socialistă.

    HM: la început “Pentru Patrie” era doar de “uz intern” pentru personalul MAI. Intr’adevăr, după ce a ieşit pe piaţă era foarte căutată.
    Ţin minte că făceam împreună cu colegii abonament la Scânteia,Munca ca să putem lua “Lumea”, “Sportul” şi “Pentru patrie”.

  • hm

    pana prin 80-si-un pic mai scapau mici informatii succinte “de la Militia Capitalei” in ziarul de pranz, in Informatia Capitalei – cel care dupa Revolutie a devenit… Libertatea, aparand inca la amiaza cativa ani.
    Libertatea a devenit tabloid autentic in 1995.

  • Ando

    Strict la “caz”: deşi dupa vârstă:-( ar trebui să-mi aduc aminte mai multe, reţin doar că în toamna lui ’70, în vreo trei seri, taică-meu a plecat seara în uniforma de gărzi patriotice ca să patruleze noaptea împreună cu miliţia.

    HM: ei da, Informaţia Capitalei; chiar sunt curios cine ar putea să aibe o arhivă a ziarului ăsta.
    Imi aduc aminte că şi după revoluţie s-a încercat relansare ei tot ca ziar de prânz ..nu ştiu dacă nu chiar trustul “Pro” …dar n-a avut succes.

  • hm

    … trustrul Pro, chiar el, prin ’99; n-a mers.
    Ca ziar de pranz, a fost ineresanta „Bulina albastra”… prin 93-94…

    Ce naiba, pana prin ’92, nou-venitul „Cotidianul” era singurul ziar central care aparea lunea.

    Vremuri, presa, aminitiri 🙂

  • @Dan: “golani care te injurau sau te luau la bataie din senin pentru ca aratai mai bine imbracat – detalii care nu ajungeau de obicei la militie. Lucrurile astea s-au calmat in prima parte anilor ‘90 si au disparut complet din mediul urban romanesc dupa 2000”

    NU au dispărut.

    În anii ‘90 infracţiunile erau motivate financiar: vreau să îi fur portofelul, geanta, telefonul (care la sfârşitul anilor ‘90 era un bun mult mai preţios ca acum).

    În prezent (poate mai puţin în 2013, dar în 2006-2009 situaţia era mult mai rea) foarte multe agresiuni erau motivate de “transformarea relaţiilor sociale şi familiale tradiţionale”.

    Exemple:

    – Spui în public în 2006 că eşti student. În mod sigur puteai fi insultat şi foarte probabil bătut.

    – Te insultă un moş. Îi răspunzi. Iese un scandal în urma căruia eşti dus la miliţie, anchetat şi amendat.

    – O fată e violată în scara blocului “fiindcă e lesbiană, să înveţe şi ea ce sunt ăia bărbaţi adevăraţi”.

    – Spui ceva despre religie. Ţi se pune geaca în cap în gang şi eşti bătut.

    – Un grup de 2-3 derbedei trecuţi bine de vârsta mijlocie te atacă fiindcă ai costum şi cravată.

  • Alex

    Am avut onoarea sa fiu coleg cu Dl Prof. Dr. Riscutia, cel care a realizat expertiza antropologica/criminalistica a personajului; R. era doar un biet amarastean de la tara…apucat de “streche”..nu merita prea mult discutia, foolclorul urban l-a facut un fel de Jack-spintecatorul (!)…era doar un dezechilibrat/criminal..”vai mama lui”, desigur insa ca in anii ’70..era “top”..astazi ar fi fost doar un sfert de pagina..in “Click”…

  • Amiral Snagov

    Fara sa ne aplecam spre senzational, cred ca ne-ar folosi tuturor cateva amanunte din acea perioada. Vedeti, informatiile au fost putine, si zvonurile multe!
    Macar acum… sa mai asezam lucrurile unde le e locul!

Leave a Reply to Dan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>