despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pe lîngă oraş, din nou

Drumuri! Călător din nou; şi-mi şade bine cu ele – chiar dacă-s drumuri făcute pe lîngă oraş, pe partea Centurii. Voluntari, Andronache, Ştefăneşti – să trăieşti! – Tunari, Pipera, Otopeni; cu zonele adiacente…

N-aş şti să vă zic dacă – de la ultimele mele preumblări intensive prin aceste zone – chiar s-a schimbat ceva în foarte bine pe aici. Îmi pare, sincer, că totul stagnează.

Ieşirile bucureştene din părţile Colentinei tot mizere mi se arată. Generalul Onţanu nu pare c-a reuşit să transforme zona asta în ceva mai frumos, mai prietenos, mai curat. Nu-ţi dai seama defel cînd treci – din teritoriul administrativ al Capitalei – în cel al Voluntariului. Asta e ruşinos şi pentru Capitală, şi pentru oraşul de lîngă ea. În afară de panouri cu numele primarului, Voluntariul nu-mi arată nimic consistent, nimic care să-l facă oraş; este doar, încă, o comună cu ifose – deşi am citit că vrea să devie chiar… municipiu.

Nici Otopeniul nu s-a mai ridicat în ultmii ani. Stă bine, ţine curat, dar la banii pe care-i scoate oarşul ăsta bogat, ar putea să investească mai mult în modernizarea periferiei. Deşi are un aer civilizat – priviţi poza ataşată, această intersecţie semaforizară care are chiar şi un ceas public este din acest orăşel – se simte că se poate mai mult.

Centura – o ştiţi – rapidă, fără milă, şi fără minte. Stîlpul morţii de sub podul de la Ştefăneşti e la fel de îngrozitor. Maşini ies aiurea din curţi şi străzi, ca întotdeauna.

A3-ul e plăcut şi liber – că doar n-ai pe un’ să ieşi de pe el, decît la Snagov – în schimb DeNeul e aglomerat ca-ntotdeauna. Sincer, ar avea nevoie de o reasfaltare generală, şi de o aducere a tuturor gurilor de canal la nivelul şoselei, pentru că trebuie să faci slalom printre ele…

S-au îndesit blocuri, s-au ridicat cvartale în cîmp – prin păpuşoaie – dar nici Pipera, nici alt loc blagoslovit al ultimilor 15-20 de ani nu este, azi, nici oraş, nici habitat, nici nimic – doar o adunătură, o aglomeraţie de construcţii.

Sincer vă zic, de fiecare dată cînd părăsesc zonele astea periurbane şi regăsesc Bucureştiul – aşa cum e el, cu ale lui rele, cu ale lui proaste – îmi revin; mă simt bine. Bucureştiul are ceva, are o logică, un concept: ştii cum să-l iei.

citiţi şi:

7 comments to pe lîngă oraş, din nou

  • Ando

    Stăteam şi mă gândeam la toate localităţile astea de pe lângă Bucureşti:oare de ce primăriile de acolo nu intreprind câte ceva deosebit cu care să atragă -macar în week-end- bucureştenii…
    amenajarea lacurilor(ca sunt destule),trasee pentru biciclişti prin păduricile de pe acolo (că şi aste sunt destule), chiar trsarea de poteci de plimbare pentru mici drumeţii(eu unul m-am cam saturat de parcurile bucureştene) etc , etc.

    Adică să vină acolo “capitaliştii”, să se simtă bine şi să cheltuie- dar cu plăcere- ceva bănuţi.
    Nu numai Mogoşoaia are ce arăta ; sunt convins că în fiecare astfel de localitate ar fi ceva de făcut, de văzut…

  • hm

    mai trebe şi creier, monşer…

  • Anghimoft

    De-aţi ştii care este profilul moral, intelectual şi profesional al celor mai mulţi dintre primarii din Ilfov! Există şi câteva excepţii! Puţine! Au fost aleşi, în principal pe criteriul “e de-al nostru,îl ştim noi, e băiat bun”.

  • Ando

    @Anghimoft:aşa e! nu ştiu ce naiba m-a apucat să fabulez.Am bătut câmpii de parcă n-aş trăi în România!

  • florin

    La un moment dat un prieten m-a rugat sa-l insotesc la o firma prin Voluntari.Cum a durat mai mult decat era preconizat,l-am rugat sa ma scoata la un metrou.A intrat pe niste stradute laterale si la un moment dat mi-am dat seama ca eram in apropierea unei foste intreprinderi socialiste unde lucrasem vreo 3 ani pe vremea lui nea Nicu.Totul era asa de schimbat incat doar gardul,ramas ca prin minune atata amar de timp,mi-a adus aminte de fostul loc de munca,restul fiind un amalgam de vile,buticuri,depozite etc.O devalmasie si un balamuc total.

  • Anghimoft

    @Ando: Liber la visare! Ce bine ar fi dacă ar fi! Ai dreptul la speranţă. Nu vă pot da detalii despre faptele aleşilor ilfoveni. V-aş întrista seara. Fabulaţia este un exerciţiu intelectual recomfortant.

  • @Ando: bicicliştii nu prea sunt doriţi prin pădurile Ilfovului… la Cernica sunt ameninţaţi cu puşca (că se vânează la negru non-stop), la Snagov chiar şi când e Prima Evadare sunt băieţii la furat lemn, iar pădurarul ară tot timpul drumul din pădure să se asigure că nu sunt biciclişti, la Pantelimon e un adăpost (probabil clandestin) de câini în pădure (cu ceva găuri în gard), la Domneşti se fură lemn în draci, în Băneasa se tot construiesc vile prin pădure şi lista poate continua.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>