scris de Ando
După ce au atacat (din punct de vedere edilitar) cartierele mărginaşe ale oraşului (Ferentari, Floreasca, Bucureştii Noi etc), începând de prin anii 1958-59, autorităţile vremii şi-au focalizat atenţia spre zonele sale centrale.
De data asta (în Capitală fiind şi o perioadă cu deficit de spaţiu locativ) s-a recurs, adesea, la soluţia „plombelor imobiliare”.
Şi astfel, într-un interval relativ scurt, de doi-trei ani, s-au ridicat, în diverse puncte ale oraşului, o serie de clădiri care, iată, au intrat binişor în al şaselea deceniu de existenţă.
Bineînţeles că presa de atunci nu contenea cu laudele şi le prezenta, de fiecare dată, ca realizări deosebite ale regimului.
Haideţi, aşadar, să urmărim, în paralel – cu presa de atunci şi cu imaginile de acum – câte ceva din istoria unor astfel de clădiri.
In Piaţa Romană, între 1959 şi 1961, s-a construit cunoscutul „bloc cu coloane”
Paranteză: habar n-aveam că pieţei ăsteia i s-a spus, într-o anumită perioadă, şi Eminescu! Toată lumea vorbea numai şi numai de… Piaţa Romană!
De fapt, ameţeala asta, se vede şi din textele care însoţesc fotografiile din ziare.
Ceva mai încolo, pe bd. Magheru, vizavi de blocul ARO – cel cu cinema Patria, prin 1958, se ridica blocul „Garofiţa”, după cum ne informează imaginea publicată în Scânteia din luna august a aceluiaşi an. Ştiaţi că-i zice aşa? Eu nu.
Piaţa Kolgălniceanu „capătă” şi ea două blocuri: unul în 1959, celălalt în 1960.
Mai sus, pe bulevardul „6 Martie” de atunci (actual Elisabeta), vizavi de Cercul Militar, s-a construit, tot în acea perioadă, blocul care avea să fie cunoscut sub numele magazinului pe care l-a găzduit decenii: „Romarta Copiilor”.
Să poposim, ceva mai multicel, în Piaţa Naţiunilor Unite (fosta Piaţă a Senatului). Aici, avem blocul-turn „Gioconda”. Nu ştiu dacă a fost primul din Bucureşti, pentru că în aceeaşi perioadă se ridica şi turnul din complexul care înconjoară Sala Palatului, dar de înalt e mai înalt cu două etaje (17 faţă de 15).
Vizavi, cum te uiţi spre Calea Victoriei, pe stânga, în aceeaşi perioadă, s-a construit şi acest bloc care, din păcate, prin amplasamentul său nefericit ales, a deformat nefiresc axul arterei sus menţionate, după cum se spunea în articolul de aici.
Şi dacă tot suntem în zonă, să semnalăm şi blocul de pe colţul făcut de strada Mihai Vodă cu Splaiul Independenţei, clădirea aparţinând de Ministerul Afacerilor Interne.
Apropo: aici era şi vechiul pod Mihai Vodă, desfiinţat odată cu amenajarea albiei Dâmboviţei.
Tare mult, mi-ar plăcea să se facă aşa ceva peste rîu. Ar fi elegant şi, mai ales, util pentru că distanţa dintre cele două poduri existente (Izvor şi Naţiunile Unite) este destul de mare.
Aşa cum spuneam, presa vremii le ridica în slăvi. De fapt, toate sunt nişte clădiri normale, terne, care (cel puţin, asta e părerea mea) nu rup gura târgului din punct de vedere al concepţiei arhitectonice. Păcat, pentru că, deşi – majoritatea – au avantajul unor amplasamente aerisite, cu bună vizibilitate, ca aspect rămân tributare unei perioade în care fantezia şi amprenta personalităţii cu greu îşi făceau loc.
articolul include şi capturi de imagini de pe Google Maps.
Sa nu vorbesc cu păcat… totuși, erau destul de frumușele.
Păcat că le-au urmat adevăratele urâțenii…
Adevărul e că ne-am şi obişnuit cu ele.
o sa fie trist cand si daca vor fi “reabilitate” cu blio, mov si oranj…
HM: aşa e,dar şi acum,cu cearceafurile alea pe ele arată ca naiba 🙁
am uitat de porcariile alea.
Intre timp mi-am dat seama ca nu am stiut niciodata cum arata Piata Romana inainte de construirea blocului cu coloane.
O fi fost mai bine, o fi fost mai rau?
Am găsit poza asta: http://foto.agerpres.ro/index.php?i=596829 din perioada în care s-a construit clădirea “Romarta Copiilor” (1959). Și aici: http://foto.agerpres.ro/index.php?i=16126 e o poză din 1950, când pe locul respectiv se poate vedea o mică zonă verde.
Și aici două poze din Piața Romană, din 1952:
– http://foto.agerpres.ro/index.php?i=405216
– http://foto.agerpres.ro/index.php?i=405252
Din câte îmi dau seama, sunt luate din cladirea ASE-ului și se vede clădirea dintre Mendeleev și Magheru.
Într-una dintre ele se vede puțin și din zona unde a fost construit “blocul cu coloane”.
Multumesc!
Se vede cat de interesant era blocul cu fosta berarie „Turist” inainte de a fi refacut in comunism (dupa 77, cred).
Iar recenta reabilitare l-a facut si mai banal…
Excelente imagini si reportaj.
Încă o dată presa se dovedeşte o forţă. Felicitări!
Sper ca se lasa cu o urmare 🙂
Doar mai sunt cateva blocuri care merita mentionate din acea perioda.
Doar “EVA” si “ONT”, ca exemplu – impreuna cu “plomba” de langa Palatul UGIR
“nu rup gura târgului din punct de vedere al concepţiei arhitectonice”
Din exterior, stilul lor seamănă suspect de mult cu imitaţia de Art Deco numită de vestici “arhitectură stalinistă”, adică e o imitaţie a unei imitaţii 🙂
Diferenţa dintre Art Deco şi “arhitectura stalinistă” nu era de natură estetică, ci socială:
Clădirile Art Deco din Vest şi cele de la noi din epoca Regatului erau construite mai mult din motive propagandistice, să arate resursele constructorului (persoană sau companie) şi arhitectului.
“Arhitectura stalinistă” urmărea şi alte scopuri, spre exemplu integrarea de locuinţe, magazine, instituţii de Stat, în aşa fel încât fiecare clădire să fie un fel de “sat pe verticală”, cu apartamentele cu bucătărie comună şi magazinele la parter, culoarele pavate cu mozaic în care miroase a mâncare stricată de la bucătăriile comune, în care fiecare cunoaşte pe toată lumea, de la coana Veta de la 5 până la tanti Iulia de la Alimentară, copiii lor vin toţi de la întreprindere la ora 5 şi nepoţii lor bat mingea prin jur. (După cum îşi amintesc cei care au citit povestioarele despre puştimea sovietică traduse la noi.)
“Blocurile muncitoreşti post-1977” de la noi nu puteau face asta eficient fiindcă de la construirea lor şi până la căderea lui Ceaşcă n-au trecut decât 10-12 ani, iar în multe cazuri nici nu au fost ocupate imediat, deci lumea nu trăise acolo decât 8-9 ani. Sovieticii au avut la dispoziţie 3 generaţii pentru asta, 60-70 de ani.
a se vedea diferentele cutumiare dintre Drumul Taberei „vechi” si alte cartiere ridicate in ’80.
Felicitari, pentru articol. Uite de aia raman cititor al blogului tau, ca ai ramas concentrat pe oras, spre deosebire de Raiden, care candva avea si el blog interesant, insa acum are o oficina de propaganda politica.
Multam mult!
Noi, ca sa zic asa, avem o reteta si nu o schimbam. Am mai spus-o in alte randuri: acum cinci ani Bucurestiul, ca subiect, se vindea mai bine la publicul tanar. Cititori si scriitori, erau multi sub 30 de ani.
Azi e altfel: din cei ce vin aici sunt foarte multi peste 50 de ani; asa ca ar fi pacat sa nu ramanem sa facem ceea ce facem!
@hm: la blocul Gioconda (unde, surpriză-surpriză, printre coloane se află un dispensar, un birou de la taxe şi impozite locale, o alimentară, a fost cândva cofetărie şi acum e butic, iar majoritatea magazinelor moderne, adică electronice, haine, piese auto etc nu s-au putut implanta, stâteau câteva luni şi plecau) încă mai sunt câteva table pe care scrie caligrafic cu vopsea: orele de linişte, orele de bătut covorul, interzis jocul cu mingea printre coloane, interzisă legarea bicicletelor de gard etc
Dacă ar veni şi câte o profă în vizită pe la elevii ei din bloc, ar fi ca în povestea lui Vitea Maleev 😛
foarte adevarat! e un microclimat interesant acolo!!
Ar fi bine sa nu ne jucam cu termenii – nu exista arhitectura “stalinista”, “comunista”, “ceausista” etc..
Culmea este ca “in tineretea mea revolutionara” am locuit vreo doi ani, tocmai in Blocul, Piata Kogalniceanu 8…intr-o garsoniera de 16 mp(!?)
Blocul in sine era bine constuit, dar, spatiile erau (meschine)…ca dupa tiparele epocii ! Apropos: exsita chiar si criterii minimale, consacrate de ONU..prin organismul sau subsidiar (ONUDI) care in anii respectivi statua ca, spatiul minim in care o persoana poate locui…este de 8mp. ..acum updatat la 14 mp…
Aşa e! Spaţiul apartamentelor construite înainte de 1980 este mai mic… Diferenţe sunt şi la numărul băilor: standard una pentru apartament de trei camere construit înainte de anii 80, standard cu două băi mai apoi.
Multumesc ! Lumea evolueaza…
Mi-am propus (sper sa si reusesc (?!) sa atasez (spre comparatie) cateva fotografii de interior/exterior cu blocuri…de locuinte sociale – deoarece, aceasta este poate (?)denumirea corecta – a apartamentelor construite in anii 1965 -1989 ! Surprize, surprize (dar, fara Andreea Marin) blocurile pe care le am in vedere din: Londra, Coventry, Manchester, Coventry,Leeds – in esenta, capitala si cateva dintre cele mai importante orase “fost” industriale ale Angliei – sunt MULT SUB CEEA CE S-A CONSTRUIT LA NOI, in aceiasi perioada..cine a fost in UK si a avut timp sa observe poate confirma ! Nu ma intelegeti gresit, nu ridic osanale nimanui..doar constat in mod obiectiv realitatea ! Daca standardul post-1979 era in RO, de bine de rau, la cf. 1 cca. 50 mp, 2c, 4 ap. pe palier cu balcon de 3-6 m2..aici sunt 12-16 ap. pe palier, 55 mp la 3 CAMERE, bucataria si baia fiind bune…doar de debarale ! Retineti: nu ma refer la “ferentariul/rahova” acestor orase, ci chiar la blocuri bine situate, al caror pret (a ceea ce pe nedrept,zic eu, denumim cutii de chibrituri)oscileaza intre 55-135 mii GBP !!!!
“Aşa e! Spaţiul apartamentelor construite înainte de 1980 este mai mic… Diferenţe sunt şi la numărul băilor: standard una pentru apartament de trei camere construit înainte de anii 80, standard cu două băi mai apoi.”
La un bloc construit de actualul Metrorex, început în 1977 şi finalizat în 1980 (apartamente 3 camere, suprafaţa utilă 66 mp) exista în plan o a doua toaletă (nu baie. O singură baie + WC şi un al doilea WC), fusese construită şi coloana de canalizare şi practicate ferestruicile de ventilaţie.
Nişte dăsht3pţi au decis că mai bine se face o economie, şi astfel apartamentele au fost construite şi finisate cu o singură baie şi toaletă.
Spaţiul pentru a doua baie a devenit cămară, coloana de canalizare e acum un burlan pentru scurgerea apei de pe bloc, iar ferestruica zăbrelită de ventilaţie e inutilă.
dăştepţi. O fi moft, n-o fi moft, dar confortul celei de-a doua „cabine” face diferenţa… în multe situaţii-critice. Mai ales la familii de la trei persoane în sus!
De aia nici acum nu îmi place „vechiul” D.Taberei, Titan, Berceni, cu acele blocuri de 4 etaje, atît de căutate… las la o parte şi chestia ailaltă pe care am urît-o de cînd mă ştiu la un apartament – care se cheamă „semidecomandat”
Blocurile “P” (1964-1980) din Drumul Taberei au o construcţie destul de bizară a apartamentului.
Adică apartamentul are 2 camere mărişoare, o bucătărie normală şi o baie normală, un balcon extrem de mic, dar în acelaşi timp are 2 debarale mari. Una cam de 1,5 x 2 metri şi cealaltă cam de 1 x 1,8 metri. Echipate cu uşi, prize şi iluminat.
Ca şi cum arhitectul comunist ar fi vrut să facă o a treia cameră, dar nişte şefi au decis să devină debara.
Ceea ce e destul de iraţional, fiindcă oricât de mâncător de murături era viteazul membru al clasei muncitoare, tot nu avea cum să pună 12 metri cubi de murături, destul pentru a hrăni un pluton timp de o iarnă 🙂
poate auzisera de dressing 🙂
ehei, se decidea in ultima clipa sa se mai bage un bloc in plus printre cele proiectate deja in cvartal… ce ma conta o reimpartire a camerelor.
Scuze de comentariu dupa aproape un an, dar acum am citit!
Da, spatiul personal a crescut lent pe vremea comunsmului. Apartamentele de doua camere din 1962 aveau doar 43 mp, al meu din 1987 are 54 mp. Iar cel de 43 mp fusese repartizat al doau persoane diferite, una in dormitor si cealalta in sufragerie! Macar era decomandat, in Drumul Taberei sunt apartamente de TREI camere ce nu-s decomandate, si au o singura baie. La trei camere, blocurile din 78 aveau si toalete de servici(WC+ghiuveta) iar cele din 87 au si a doua baie (cu dus in loc de cada), ceea ce este foarte util.
Semi-decomandatul este urat deoarce in comunism se vorbea de apartamente de 2, 3 sau 4 CAMERE, in vreme ce in tarile occidentale se zice numarul de DORMITOARE! Apt. de doua camere este bun pentru burlaci, in cem mai rau caz pt o familie tanara FARA copii.
O familie de mosi, ai caror copii au plecat, paote ca nu necesita doua dormitoare, dar sigur ar avea nevoie de doua toalete …
Apreciez mult balcoanele spatioase, sau macar UTILIZABILE. Blcurile de prefabricate P+8 ca la Vitan, vizibile si in alte parti ale orasului, au un balcon convolut, foarte ingust – nu este loc sa treaca dpi oameni unul pe linga celalalt …
Prin Vatra Luminoasa sunt blocuri interesante, cu camara linga bucatarie si usi interioare, cu GARAJ la subsol, iar pe Iancului, unele blcouri au DOUA lifturi: palierul are sase apartamente, liftruile sunt la extremitati, iar unul este “de marfa”: in spate are o extensie rabatabila, daca o dai la o parte, in el incap nu 4 oameni, ci 7, si mai ales, MOBILA!
La majoritatea blocurilor piesele de mobilier sau electrocasnicele mari trebuie demontate, nu inacp in lift. La noi la Vitan, biciclistii de la etajele superioare fac sport, nu gluma, trebuie sa urce bicla nedemontabila opt etaje, pe scari …
Cristian Ioan: aşa este, spaţiul util al apartamentelor “în aşa zisa perioadă mai liberală a comuniştilor” era mic. Şi nu numai el, dacă te uiţi la apartamente din perioada 1930-1960 în Viena sau alte capitale, vezi că sunt şi ele ridicole, mici, înguste, cu tavane joase şi ferestre la fel de mici. De fapt ceea ce românii înţeleg prin apartament modern, 65 mp la 3 camere sau 50-55 la 2 camere, e produsul demolării făcute cu barda după Cutremur.
Dar construcţia propriu zisă a apartamentului nu e un obstacol de netrecut. Există sute de variante de amenajare pe care le găseşte Sfântu’ Google, şi în apartamente de 2 camere, şi în apartamentele blocurilor din interbelic, cu scările lor mici şi întortocheate şi camerele înguste şi înalte. Nici măcar nu trebuie să fii milionar ca să le pui în practică, un tip abil şi iute de mână îşi adaptează mobilele ieftine din prezent. La TVR Cultural au demonstrat cum se face asta cu un apartament de 2 camere semidecomandat.
Obstacolul cu care nu aveai cum să te lupţi era structura socială, vezi mai sus. Vrând-nevrând, chiriaşul sau cumpărătorul de apartament cu credit de la CEC avea familie şi copii, se înghesuiau unii peste alţii, unul prăjea ceapă, altul bea Săniuţa, unul ţipa, altul dădea găuri cu bormaşina, pe balcon erau borcanele cu murături, pe hol mizerie, veneau cu ghetele pline de noroi de afară, spălau rufele de mână sau nu le spălau deloc.
În zilele noastre, când iese câte un Meşterul Casei şi arată cum amenajează el cu materiale din Dedeman, trafaletul şi şurubelniţa, “generaţia de atunci” nu îi pune întrebarea cea mai importantă: Dorele, tu n-ai copii de crescut, dacă ai timp şi loc de mişcare să faci d-astea? 🙂
Frumoase sau urate, depinde cu ce le compari. Fata de cladirile interbelice cu tot felul de ornamente, da, par urate. Daca le compari cu blocurile aparute ulterior acestea pot fi numite capodopere. De fapt cum spune si autorul erau lucruri absolut normale, minimaliste chiar, dar fara sa renunte la minimul de confort (legal as putea spune): de exemplu daca ai fatada spre est/vest, soarele este la azimut si umbrirea o faci vertical nu orizontal, de aceea sunt acei pereti verticali la balcoane si ferestre, am vazut asta mai ales la cladirile vechi de institutii si chiar fabrici, insa n-au facut-o si pentru locuinte. De ce nu si pt. locuinte? Mister. Apoi proiectarea cartierelor Dr.Taberei si Bucurestii noi, mai aerisite decat celelalte nu faceau decat sa respecte niste norme internationale (agreeate ca minimale pentru sanatatea locuitorilor), cum ar fi 2 copaci de persoana, si evident spatiul aferent celor 2 copaci, etc. Ca ulterior nu s-au respectat aceste norme universal acceptate ca minimale asta-i alta poveste, ca acum suntem dupa 25 de ani de “libertate” a presei si e si mai rau decat ianinte de 89 asta-i iarasi alta poveste.
Apropo de comparatia unui utilizator de mai sus cu blocuri din Londra/Coventry/Manchester, etc, ii dau dreptate in general in ceea ce priveste suprafetele utile, dar sper sa nu uite ca la ei au fost practic niste experimente prin anii 50 la care s-a renuntat ulterior, fiindca s-a constatat ca la gradul de umiditate al aerului din Anglia, betonul e printre ultimele optiuni de constructie. Chiar si ca experimente, s-a observat ca daca e sa respecte normele minimale ale spatiilor intre blocuri, nu castiga prea mult in ceea ce priveste ocuparea spatiului, astfel incat 99% din locuinte sunt tot in case insiruite de P+1. Astfel ca atunci cand facem comparatii trebuie sa nu uitam 2 lucruri: 1) contextul, (inclusiv cel fizic) 2)proportiile (1% blocuri la ei, fata de 90% blocuri la noi)
Englezii au ieşit prost din război. Mii de clădiri spulberate de bombardamente, un procent mare din populaţia activă, cu pregătire tehnică, ucis pe front, cheltuieli uriaşe, care nu mai puteau fi compensate cu nimic. Au avut raţii de alimente şi îmbrăcăminte până prin 1955. Victoria lor a fost plătită atât de scump încât, judecând la rece, de fapt au pierdut mai mult decât au câştigat.
Astfel încât tehnologiile adoptate în anii de după război trădează faptul că au fost făcute din sărăcie. Spre exemplu, standardul lor pentru electrificare, BS 1363, care are siguranţă în fiecare ştecher şi forma specifică a ştecherului, cu 3 picioruşe. A fost gândit special pentru a face cablarea “din priză în priză” (priza este şi doză pentru următoarea priză), cu circuitul ca un inel în jurul apartamentului, pentru că astfel se foloseau mai puţine cabluri de cupru. Una din primele economii din lume, un imperiu, ajunsese să nu mai aibă destul cupru pentru cabluri.
În astfel de condiţii, o campanie de construcţii la ei nu mai permitea să se ţină cont de confort, simplul fapt că au construit era o realizare măreaţă şi socealizdă.
Multumesc, Nautilus!
Stiam de faza cu siguranta in fiecare stecher, pentru ca am facut si echipamente pentru UK, si mi s-a parut o idee buna. NU stiam ca este din cauza cablarii in inel!
Dar poate este mai bine asa, decat cu instalatie electrica pe aluminiu, cum este la mine, sau pe fir, cum se facea spre sfarsitul lui 1989 …
Iar dezastrul englezilor se datoreaza nu atat razboiului, cat faptului ca AU PIERDUT COLONIILE!
In 1930 Anglia era o mare putere coloniala, si chiar in 1940, cand nu era deloc sigur ca va rezista invaziei germane, tot era un mare imperiu colonial, “peste care soarele nu apune niciodata”.
Dar in 1955 nu mai era imperiu!
Cum sa nu faca economie de cupru, cum sa nu rationalizeze almentele?!
Instalaţiile INTENC cu aluminiu de la blocuri se bazau, ca şi ale englezilor, pe o idee raţională: uşurinţa în construire, rapid, consumând un material mai ieftin şi de 3 ori mai uşor decât cuprul, în condiţiile unei societăţi în care nu se presupunea a se folosi mulţi consumatori de energie. Asta e cheia misterului: nicio persoană cu putere de decizie, de la inginerul de pe şantier până la Ceauşescu, nu credea în 1975 că în 2015 vom avea calculator, imprimantă, scanner, boxe, frigider + congelator, DVD, 2-3 televizoare, maşină de spălat, 2-3 aparate de aer condiţionat pe apartament. În 1975 chiar şi să ai frigider modern te făcea să pari un bogătan, iar majoritatea celorlalte nu se inventaseră.
Astfel încât modul de construcţie al sistemului electric în 1964-1965 (casă particulară sau apartament din cele vechi din Dr. Taberei) folosea fir de cupru de 1,5mmp şi o singură priză pe cameră. Se presupunea că se va folosi un singur consumator, şi acela mare (TV pe lămpi, frigider Fram, care consumă de 20 de ori mai mult ca urmaşii lor de azi, aerotermă din cele vechi, vopsite cu “lovitură de ciocan” etc).
Iar sistemul de 10 ani mai târziu (blocuri post-1977) folosea 2 prize pe cameră, fir de aluminiu de 2,5mmp în tub. Aluminiul, la aceeaşi secţiune, duce cu 25% mai puţini amperi decât cuprul, deci supradimensionarea era o idee bună. La iluminat, la bucătărie şi baie, nici nu mai puseseră tub, firul de aluminiu era băgat direct în beton când se turna. Şi, datorită diferenţei de preţ între aluminiu şi cupru, tot ieşeau mai ieftin. Ceauşescu închisese cercul, ajunsese el însuşi să nu mai aibă destul cupru 🙂
Stilurile arhitectonice spcifice unei perioada capata denumiri arbitare, dar relativ la dverse generice temporal contemporane. Daca s-a construit ceva in Bucuresti, de pilda, care a fost similar cu ce faceau usii in perioada cind Tov. Stalin taia si spinzura si, mai cu seama, facea diverse universitati Lomonosov sau cartiere Ceriomuski, atunci, pe buna drepatte, stilul se poate numii “stalinist”. Daca Tov . Ceuasescu dadaea indrumari pretioase tuturor, inclusiv arhitectilor cacum se face treaba, atunci pina si-a at demisia in decemvrie ’89, se poate vorbiide stil “ceausist’.
Calidirile ai centrale si cit de cit seminale de dupa al 2lea raz. mond. din Bucuresti si s-a incep[ut sa se contruiasca numai dupe ’48 ca lumea, in afara celor staliniste, cacasa Scinteii, au avut ceva influente de profile mult mai simple, de linii nesofistiocate ale unor nume chiar din vestul salbatico-capitalist-imperialist, oricum post art deco, dar si mai minimalist decoratiff. Daca ne tot legam de “colonadele” din Pta. Romana , ala este un exemplu sanatos. Romarta vsi sa vis de CCA are ceva “stil”, mult mai mult decit vecina din stinga colt Cal. Vic./Bdul Elis., fostul magazin ala de pesti,. ..
Din pacate arhitectura post anii 50 din Bucuresti este un eye sore, si asi mai aduga in centru Regala colt cu Balcescu. Blocurie, Eva cit si Unic sint, la bani marunti fara nici un Dzeu, mai ales ca blocul “Malaxa” de alaturi, este de-a dreptul elegant, cred facut de Doicescu sau Creanga.
Oricum, Bucurestiul, dupa parerea mea, are poate cele mai multe si mai extraodinare capodopere art deco din cite am vazut eu in Europa…cartierul Aviatori, intre Casin si Casa Scanteii, cit si multe din Centru si citeva proiecte ale marilor emigranti in Israel din preajma Dudestilor sau pe linga Daciei, si cite o bijuterie pe Argentina, Aleea Alexandru sau una pe Londra ( Nr. 48) sau pe Paris, Amb. Siriei si, mai cu seama, penultima inainte de Dorobanti, iar a lui Doicescu, cu vitralii “japoneze” sau fosta resedinta a ambasadorului Japoniei de pe Pangrati etc., fac din Bucuresti un veritabil muzeu arhitectonic…Si cind te gindesti ca toate astea, cartiere intregi, au fost ridicate NUMAI intre 1920 si 1941 !!!!! Mai e si blocul ala masiv unde au stat rusii din Pta. Stalin/de Gaulle care e remodelat acum, iar a lui Doicescu…..Comparatile pe toate cu ORICE s-a facut in perioadele staliniste si ceausiste si, de ce nu si curente post ’89 !!!!!
In alta ordine de idei, Londra, saraca de ea, a fost demolata de bombardamente si a trebuit reconstruita rapid si, intr-adevar, au aparut niste catastrofe smack in the middle of it….Necesitati practice contra esteticii urbane………Din acelasi motiv, mare parte din Berlinul post-belic nu are nici un fason, este probabil cea mai plictisitoare capitala vest Europeana. Cel putin Berl. de est in centru, a fost reconceput post. ’89 mult mai decent. La fel si Dresden….
@ Otto Waldmann: Ce comentariu amplu, aproape un…articol de sine stătător! Răspunsul dv. e binevenit pentru articolul pe care – nefiind de specialitate – l-am scris, pur şi simplu din postura de simplu “călător şi privitor” prin oraşul meu şi, bineînţeles, pentru că facusem rost de acele relatări din presa acelor vremuri. Completările dvs. sunt extrem de binevenite şi ne-am bucura în mod deosebit să le continuaţi pentru că se vede “mâna” unui bun cunoscător al Bucureştiului. In acest sens, puteti citi şi celălalt episod intitulat “Alte blocuri vechi” pe care l-am scris, cam în aceeaşi perioadă:
https://www.simplybucharest.ro/?p=19880
In ce priveste stilul Art Deco, despre care vorbiţi, stil atât de bine reprezentat încă în Bucureşti, vă recomand călduros acest site, lansat recent: https://artdecobucharest.ro/ unde sunt repertoriate multe din clădirile şi elementele bucureştene care aparţin de acest curent.
Va facem şi o invitaţie: dacă doriti să scrieti ceva anume pe acest subiect sau pe altul legat de Bucureşti, vă aşteptam, oricând, pe adresa noastră: simplybucharest@outlook.com