despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

cinci-şase

Ne uităm peste umăr și săptămîna asta; acum patru ani scriam articolul Grătar, grătar, grătar!– ghiciți despre ce o fi?

Pasiunea pentru grătar a românilor a fost trecută ruşinos sub tăcere. Emil Racoviţă şi-a înnebunit camarazii din expediţia antarctică cu micii săi de pinguin. Adevăratul motiv pentru care alpiniştii români au abandonat încă din 1922 ideea de a urca-n Himalaya a fost că şi-au dat seama că n-au din ce să facă grătar sus pe Everest. Nicolae Iorga s-a văzut nevoit să-şi comande un soi de capişon special, ca să-şi apere barba de tăciunii care zburau cînd aţîţa focul… În zilele noastre se crede că grătarul e o chestie de neam-prost; deloc adevărat. Cărtărescu lucrează la primul volum din Afumător; Patapievici are carmangerie la Giurgiu; iar dacă te uiţi urît la Pleşu, cînd cumpără 40 de mici, 3 kile de cîrnaţi şi 15 scăricici, se justifică: “m-a rugat Liiceanu să-i iau şi lui, că are o lansare”.

Nu e, dom’le, nici o ruşine să faci grătar!

… Dar ne lăudăm și cu chestii serioase: 2 fotografii = 40 de ani – scris de Ando după ce a primit de la regretatul Adrian Szasz o fotografie de pe strada Antim, făcută în 1972.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>