despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

V V C VI

Am mai strîns – de pe lîngă drum, de pe lîngă gard – cîteva alte vestigii ale vremurilor contemporaneadică chestii cam anacronice, rămase în văzul și (un pic) conștiința noastră…

Ce poate fi mai anacronic decît… casetele audio? Azi, în epoca în care cardul SD bate stickul, începem să uităm și CD-ul; așa că amărîtele casete audio, cu banda aia care se agăța, cu creionul cu care trebuiau derulate, sînt demult istorie. Nu și aici, pe calcanul acesta de pe Calea Griviței – unde, peste drum, era un magazin RAKS:

… Exact, Basf și Raks erau mărci (și) de casete.

Însă mai anacronic este magnetofonul, care a precedat casetofonul –  oare copilandrii de azi, cînd mai văd firma asta de pe Plevnei, la ce s-or mai gîndi?

… cît despre meseriașii de la cooperativele astea Radio-TV, făcuseră, acum patruzeci de ani în urmă, să li se schimbe numele în renume – și anume „Reparații… adio televizoare”!

Un vestigiu al comerțului de odinioară este și corespondentul masculin al magazinului Eva -și anume, Adam:

Magazinul Adam – ale cărui model de mînere de uși l-am pozat – se află la parterul unuia din blocurile care mărginesc Piața Palatului. Cînd ajung aici, admir de fiecare dată și modelul elegant de postament ales pentru felinarele plantate aici:

… chiar și neîngrijite, chiar și în mizerie, tot îmi plac și azi.

Știți cît ne plac, nouă, stîlpii și felinarele. Lucrături grosolane sau fine; fără moarte ori mîncate de rugină după un an – mereu am scris despre toate acestea. Să punem, însă, la loc de cinste, și poza unui stîlp de lemn – ca el se găsesc încă foarte, foarte mulți la noi. Ando l-a admirat:

Îmi readuc aminte oricînd despre plăcerea cu care am documentat articolul despre plăcuțele-indicatoare de străzi. Acest model de plăcuță, din poza de mai jos, a venit – în zona centrală – cu un mic adaos elegant: o plăcuță suplimentară care conținea și numerele poștale cuprinse în segmentul de stradă indicat:

Caseta de mai jos – aflată, astă-toamnă, în Herăstrău într-o stare de mare degradare – v-o înfățișez de dragul episodului în care v-am povestit despre diversele piese urbane ale companiilor de gaz, apă și electricitate:

Ridicînd ochii, vedem destule firme anacronice; de pildă caseta – inițial, la inaugurarea blocurilor „ONT” și „EVA” – luminoasă a Oficiului Național pentru Turism:

Să nu uităm că „ONT”-ul este un acronim interbelic…

Rămînem un pic cu ochii-n sus, văzînd pe calcanul urît și orb dinspre strada Eugeniu Carada al vechiului palat al băncii Marmorosch Blank vechea siglă B. R. D.:

Urîtă siglă, creată în tulburii ani ’90. Așa cum e ea, are – desigur – chichirezul ei: săgețile îndreptate în sus simbolizează ideea de progres, de performanță, în timp ce arcul acela de cerc vrea să transmită protecție, precauție și siguranță – parol.

Lăsînd ciorilor sigla băncii, să ne ducem pașii un pic mai încolo, pe Doamnei, de-a lungul palatului. În grilajul unei ferestre, fără moarte și fără rugină, se află numele băncii. Cînd eram mic – înainte de Revoluție -treceam pe aici și nu pricepeam cum de rămăsese această mențiune de fier asupra trecutului; pesemne că nimeni nu fusese în stare să scoată grilajul acesta impresionant.

… chiar și acum e o frumusețe.

11 comments to V V C VI

  • Ando

    Mai anacronic decat casetele pot fi…benzile de magnetofon.
    BASF -cutie gri cu capac alb- a fost prima banda
    pe care am folosit-o la primul magnetofon
    Tesla B4…

    http://audiotechnika.blog.cz/1008/tesla-b4

  • hm

    nu prea le-am mai prins.
    Cass-ul era la putere în copilărie.

  • Un stalp din lemn in toata splendoarea lui am expus si eu: http://pozedecat.wordpress.com/2013/12/19/narcisism/

  • Ando

    …şi mânerul uşii de la ADAM…oare cât o mai rezista ?

  • hm

    ce-mi place mie la stîlpii ăştia de lemn e că… am văzut şi unii noi!

    Cît despre mînerele de la Adam, cît nu se va schimba tîmplăria…. nu cred. Iar tîmplăria se va schimba… cînd s-o schimba magazinul. În bancă sau ce-o fi.

    Să nu uităm şi celebrul Superb ’90 din vecinătate, unul dintre primele magazine post-decembriste (de pantofi)

  • eu

    Off topic:
    Am castigat la 6 din 49 o suma derizorie si a trebuit sa ma plimb pe la 5 agentii sa imi iau banii. Din diverse motive celelalte patru nu au vrut sa-mi plateasca, toate fiind deschise intr-un magazinas sau ceva de genu`.

  • hm

    … iar la sume mai maricele mi se pare ca e cate o singura agentie pe sector. (asa stiam, n-am avut placerea sa verific personal).

    Ma pastrez pentru castigurile acelea care se ridica doar de la Agentia Centrala 🙂

  • De regulă, agenţiile mandatare (deschise de privaţi care primesc un procent din încasări, acum vreo 10 ani era 5%, mă gândesc că acum o mai fi crescut) nu plătesc câştiguri…deşi ar trebui. Câştigurile se plătesc doar din ce s-a încasat pe loto (de fapt pe fiecare tip de sistem: ce e pe terminalul Intralot doar din ce e pe Intralot, ce e pe loz din ce e pe loz şi ce e pe Coronis şi VLT din ce e pe Coronis şi VLT). Cum privatul pune toţi banii la comun şi la sfârşitul săptămânii numără ce datorează Loteriei, de obicei o să zică că n-are bani.
    De la casieria centrală poţi să ridici orice câştig… pe vremea când jucam frecvent la Pronosport, câştigurile erau valabile un an. Aşa că aşteptam să se adune mai multe câştiguri mai mici şi mergeam apoi acolo cu ele (la casieriile de sector se făcea tabel cu biletele, acum, fiind on-line, se scanează codul de bare de pe bilet la orice agenţie). Până la un moment când m-am trezit că s-a schimbat regulamentul şi câştigurile sunt valabile doar o lună (acum mi se pare că au trecut la 3 luni) şi am rămas cu biletele câştigătoare în buzunar.

  • Alex

    Cine avea magnetofon Philips/Tesla/Kashtan..in aceasta ordine era “marca”..Ulterior au aparut cass-urile, din pacate 90% erau turcisme teribil de proaste ori Hong-Kong-uri piratate ! Rar mai gaseai, pe la Unirea, Bucur-Obor,Shop, cu relatii “beton”..cate un Goldstar, JVC, Sony, etc. Casetele AGFA, BASF si Maxwell..ajunsesera ORWO ! iar cass-urile Tehnoton Iasi !!

  • Ce frumusete de maner la Magazinul Adam 🙂 … am furat poza 🙂

  • Ando

    Şase!Hoţii la poze 🙂

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>