Pesemne aţi auzit numele găunoase a multor noi instituţii de cultură. Cum ar fi Teatrul Metropolis. Nu vă amăgiţi c-ar fi ceva particoler, susţinut din biletele plătite de amatorul de artă prezentată pe scenă; Metropolis e teatru cu voie de le primărie…
Auziţi de Metropolis în context cu fel de fel de şuşe pseudo-culturale; cînd se mai pune vreo stea pe caldarîmul din dosul magazinului Cocor, acolo unde s-a atîrnat şi un gong urît cu spume…
Teatrul Metropolis are şi un sediu, pe Mihai Eminescu; şi din păcate l-a făcut ca-n visele urîte:
Kitsch de înaltă clasă, cum numai o entitate culturală ce-şi suge bani din bugetul local poate face. Teatrul Metropolis spurcă – sub înaltul patronaj al administraţiei publice – oraşul însuşi.
Undeva, pe zidul teatrului, scrie şi numele directorului; cu litere de-o şchioapă, mai înalte decît directorul însuşi: George Ivaşcu.
:))) mi-a placut finalul :)))
şi mie 🙂
că era să fac urticarie cînd am văzut alcătuirea asta pocită prezentată drept faţadă sau ce-o mai fi.
Firma pare copiata dupa placutele art-nouveau de la metroul parizian, mozaicul si onduleurile ma duc cu gandul la Gaudi si pun pariu ca sunt si ceva simboluri masonice pitite pe acolo, printre fluturasii aia… Nu mai spun ca denumirea teatrului ma duce cu gandul la filmul “Metropolis” al lui Franz Lang…
Toate la un loc, plus un Hundertwasser sadea:
http://jurnalul.ro/stire-/cladirea-teatrului-tineretului-metropolis-din-bucuresti-304071.html
Rectific mai sus: Fritz Lang…