despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Avem o mare. Cum să ne pişăm în ea.

Nu am văzut oamenii mai îngrijoraţi de soarta pruncilor lor în contextul crizei morale a societăţii contemporane, nu am văzut oameni mai nepăsători faţă de alţi oameni cînd vine vorba despre damblalele iritante şi dăunătoare ale copiilor lor, decît românii. Şi nu am văzut oameni care să crească copii mai nefericiţi decât românii.

Luaţi – aşadar – şapte reguli de aur, de respectat pe litoral, pentru satisfacţie garantată, în caz de familii cu copii înmatriculate în România.

1. Respectă cu cea mai mare sfinţenie orarul şi graficul de expunere la soare! Scoală-ţi copilul cu noaptea-n cap, du-l la plajă cînd nu-i nici dracu’, bagă-l înapoi în cameră, tîmpeşte-l de plictiseală pînă la patru jumate cînd e ok să ţi-l aduci înapoi la plajă. În toate aceste ore dintre reprizele de bronzat responsabil, lasă-l să se joace pe tabletă în timp ce tu-ţi scoţii ochii cu consoarta într-o cameră de 16 metri pătraţi. De ce altceva te-ai mai dus la mare? Chiar dacă podoaba ta e cea mai superioară de pe pămînt, tot trebuie să se simtă-n vacanţă mai ceva ca-n lagăr.

2. Vino cu prinţesa la plajă înţolită în dantele. Da, ştiu că ea vrea numai în rochiţă, şi urlă ca dementa dacă nu o asculţi, dar asta numai pentru că ţie îşi lipseşte simţul ridicolului şi al proporţiilor şi nu eşti capabil să gestionezi mofturile ei penale şi să creşti un copil sănătos la creier. Dantelele la plajă sunt unul dintre motivele pentru care nu am văzut femei mai lipsite de naturaleţe, de adecvare şi de stil decît româncele. Femei care nu se simt bine în pielea lor şi de asta – începînd cu adolescenţa – înghit găleţi de rahat de la oricine. Pentru că mica prinţesă, odată ajunsă toată numai volane pe plajă, realizează că alea nu se pupă cu cadrul natural, se simte-aiurea, dar nu cedează.

3. În caz de fecior, nu ieşi cu el din cameră dacă nu e călcat. Nu am văzut naţie de copii mai călcaţi ca românii. Cred că 75% din fiarele de călcat din UE se vînd în România. O mamă epuizată – printre altele – de călcat, e tot ce-şi doreşte un puşti în cele cinci-şase zile de stat la mare. Cînd s-o pastila în Vamă, să ştii că i s-o fi urât de tricouri high street călcate şi de mutra ta acră urlînd la tac-su Tu ştii cît am călcat eu aseară??!!!! Nu vă gîndiţi la prostii! „Printre altele” înseamnă griji peste griji peste griji – că nu e mîncarea proaspătă, că nu e marea curată, că e lumea rea etc etc.

4. Interzi-i copilului, categoric, să socializeze cu alţi copii, în special străini. Se ştie că guvernele străine ar trebui să interzică reproducerea, şi, în cazurile regretabile cînd aceasta are loc, să interzică familiilor cu copii să părăsească teritoriul naţional. Ca regulă generală, singurii Copii Minuni şi Îngeri Pogorîţi din Cer sunt ai tăi, restul – protoplasmă.

5. Ridiculizează-ţi, cît poţi, copilul, dacă prinde ceva în limba locală. Urlă la toată lumea în româneşte. Noam Chomsky a demostrat, în sfîrşit, acum trei ani, că, dacă urli la un străin care nu te-a înţeles din prima, acesta va pricepe instantaneu în mod miraculos ce grohăi tu. NU învăţa să spui mulţumesc în limba locală. Dă-i în mă-sa de jegoşi, doar plăteşti pentru mîncarea aia, nu tre’ să-i pupi în cur pentru ea.

6. Manifestă cel mai scîrbos dispreţ faţă de distracţiile locale. Românul e demn şi-n slip, şi nu se duce în vacanţă să-i îmbogăţească pe speculanţi! Nu da copilul cu titicarul! Nu-l plimba cu bicicleta! Nu-i da înghetaţă pe stradă! Se poate murdări pe tricoul sub licenţă luat de la mall! Pe care l-ai călcat! De două ori – o dată acasă şi o dată în cameră (NORMAL că ţi-ai luat fierul cu tine!). Şi, în fond, tu n-ai bani de aruncat pe titicar. De banii ăia îi mai iei un tricou de la mall, ca să vadă lumea că-i elegant(ă) şi ca să ai tu ce călca.

7. NU te juca cu copilul în apă! S-ar putea relaxa şi, Doamne-feri, chiar distra! Nu de aia ai venit la mare! În afară de mine şi de familia mea, nu am văzut români relaxaţi, jucând-se şi bălăcindu-se cu copiii. Dar nici nu am văzut copil mai vesel ca maimuţa mea. Şi nu, dacă stai pe cearşaf urlînd „ai grijă! ai grijă! ai grijă! ai grijă! ai grijă! ai grijă!” la puiul tău care se căzneşte în apă NU înseamnă că eşti o mamă bună. E nevoie de mai mult de-o ciorbă caldă şi un tricou călcat pentru asta. O mamă bună îşi mişcă curu’ (NU o spun la modul licenţios!!).

Una din scenele care mi-a plăcut cel mai mult anul ăsta la mare a fost cu un puşti la vreo 15 ani care îi făcea poze maică-sii pe dig, înţolită în voaluri diafane şi gablonţuri de la vreo cinci tarabe, în ipostaze de divă de Coasta de Azur. Mama era complet penală, dar nu l-am văzut pe adolescentul de un metru nouăzeci făcând vreo mutră rebelă de sictir că tre’ să-i facă poze. Probabil că, la rîndul ei, ea îl lăsase se se simtă bine la mare când era mic. Nu erau români.

27 comments to Avem o mare. Cum să ne pişăm în ea.

  • florin

    Scena autentica vazuta(si auzita) in Bazilescu la leagane:doi pusti de vreo 10-11 ani fiecare se dadeau cu randul in leagan.La apropierea de tovarasul ce-l impingea,cel din leagan ii spunea:Te URASC Andrei!Celalalt ii raspundea repede sa nu piarda momentul:Si eu pe tine!”Dialogul”,ca o karma motivationala,se desfasura la fiecare balans si cu voce tare ca sa nu existe neintelegeri.

  • Amiral Snagov

    copil cuminte, eu nu am vazut 🙂

    dar nici parinte mai stresat ca “mami romanca” nu exista!!!

  • hm

    Dacă nu se stresează inutil, mămițica nu e mămițică. De la d-l Goe-ncoace, nu s-a schimbat nimic. NIMIC.

  • Ando

    De mic îl vedeam pe Tarzan plimbându-se dezbrăcat.
    Cenuşăreasa venea acasă după miezul nopţii.
    Pinocchio spunea mereu minciuni.
    Aladin era hoţ.
    Batman mergea cu cu peste 300 km la oră.
    Albă ca zăpada locuia cu şapte bărbaţi.
    Popeye fuma şi era tatuat.

    Prea târziu să pot să mai fiu cuminte!
    Nu e vina mea, este vina copilăriei mele.

    (primit azi,pe mail-nu stiu sursa)

  • hm

    tot ce fac personajele astea sună…. sună… ca o familie obișnuită de pe la mine-n cartier 🙂 🙂

  • Concretramirez

    Perfect!

  • Anastasiu

    Mi-e teama ca si daca ma duc la Polul Nord o sa dau, pe banchiza, peste o familie cu copii 🙂
    “NU TE DA PE GHEATA, CA DACA ITI RUPI MANA, CEL MAI APROAPE SPITAL E IN GROENLANDA”!!!!
    “NU DA PUFULETI LA PINGUIN, CA TE MUSCA”!!!!

  • hm

    și… clasica: sa nu faci insolație, puișor 🙂 🙂 🙂

  • oh, da, familiile de români la plajă…
    anul ăsta, la greci, singura familie de români (în afară de grupul nostru) ţintuia copilul pe cearşaf. restul, zburdau de hăuia golful – ruşi, greci, sârbi. iar cei mai dezinvolţi erau nişte adolescenţi de 14-15ani, cehi, care se jucau în apă cu tatăl lor cot la cot şi nu păreau deloc, dar deloc stânjeniţi de faptul că sunt cu părinţii în concediu, ba dimpotrivă.

  • hm

    Mă-ntreb cînd om termina, Doamne, și cu tîmpenia aia cu “stai cuminte, să nu ne facem de rîs” care ne otrăvește vacanțele???

  • hm

    sîntem niște turiști foarte proști, încă…

    … repet, știu oameni care merg în vacanță la bulgari de ani de zile dar nu știu UN CUVÎNT în bulgărește. Ce învață copiii lor? Nimic…

  • claudia

    Desi nu suna frumos ” spiritul de turma” la noi functioneaza destul de bine.Pur si simplu iesi pe strada si vezi oameni fara pic de viziune care iau decizii in functie de comportamentul si deciziile celor din jur.Potrivit unui studiu Unicef se pare ca cei mai fericiti copii sunt copii olandezi. De ce? Pt ca dezvoltarea se face in ritmul natural si firesc al fiecaruia,iar increderea in ei insisi nu le este subminata in niciun fel.Avem deci aici parinti fericiti ,de unde rezulta copii fericiti …La noi …bata-le vina de stereotipuri sociale ….

  • claudia

    s-a strecurat o greseala…scuze..copiii olandezi.

  • Ando

    @claudia: De fapt, avem o mare problemă (noi- în ansamblu),
    pe care nu o mai sesizăm.
    Am vorbit cu diverşi străini-care cel puţin la nivel de Bucureşti- mi-au spus că pe feţele oamenilor persistă o cvasi-crispare
    de care noi, bineînţeles nu ne dăm seama…

    Din păcate,transmitem (în mare) imaginea unei societăţi “constipate” şi asta, firesc, se transferă într-un fel sau altul şi copiilor.

  • hm

    crispați și constipați, da!
    Deși disperați după dixtracție, nu știm nici măcar să ne simțim bine!

  • Ando

    hm:se iau cele 7 “reguli de aur” şi se scriu mare şi frumos pe un panou ; se pune panoul(eventual, panourile)la loc vizibil pe plajă.
    Conform unei alte “tradiţii” româneşti, cel puţin jumătate din reguli vor fi sistematic încălcate… spre satisfacţia celor mari dar şi spre beneficiul celor mici.
    Ce spui de “soluţia” asta?

  • hm

    Nu merge, da’ ar fi frumos…

  • Alex

    Din ciclul “Meltenismul in floare” & Generatia PRO. (??!!) sa vedem cum gandesc cei ce (din pacate) ne vor ingropa…si la propriu si la figurat !! Suprarealismul si abisalul, mana in mana, extrase dintr-o lucrare a unui asemenea “specimen”…
    Basmul românesc, analiza literara ?????!!!!
    Caracterizarea personajelor:
    Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.

    Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

    Împăratul

    E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.

    Fata cea mare şi fata cea mijlocie

    Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

    Fata cea mică

    E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

    Făt-Frumos (Fefe)

    De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

    Calul

    E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

    Mama Zmeilor

    Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.

    Zmeul

    E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.

    Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.

    Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
    Actiunea

    Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele.

    Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

    Morala

    Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
    – dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
    – dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
    – dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

    Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

  • Ando

    Mortală analiza 🙂

    Pe mine m-a dat gata asta cu calul :

    “În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.” 🙂

  • hm

    Văleu, se futu (scuzați!) tot tezaurul nostru de basme, cu ocazia asta!
    Da’ ce să zic, subscriu și aștept… și alte incursiuni în folclor și nu numai!
    Felicitări, domnule!

  • Alex

    Va multumesc ! Ma bucur ca v-a placut..
    Mai incercam !

  • Anastasiu

    @Alex: felicitari, anti-basmul este fantastic!

  • Alex

    @Anastasiu
    Va multumesc, apreciez, sunt onorat ! “Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al LUI Dumnezeu”: compilatia respectiva nu este productia mea, ci, a unor personaje reale (aparent, cu doua clase mai mult ca trenul si alea facute la FF) ! Eu nu am facut decat sa o “stilizez” si sa o postez ! Cand ma gandesc ca odata demult spuneam ca Invatamantul de pe vremea “ailalta” produce capete patrate…acum ce mai scoate (!)..VID ???

  • Dan

    Hah, mi-am adus aminte de articolul asta, ca tot e sezon: eu cred ca parintele roman isi consuma energia incercand sa demonstreze altora ca e un parinte bun pentru copiii lui si din pacate nu mai ramane destula energie si pentru scopul in sine, de a fi pur si simplu un parinte bun. Situatia asta am vazut-o nu numai la mine in familie ci peste tot in societate – e aproape o obsesie cu “a demonstra” altora ceva.

  • hm

    MARE, MARE, dreptate ai!!!!

  • Ando: e foarte adevărat, lumea e crispată și cu morcovu-n fund, nu ”cvasi”. Dar după marea mușcătură a crizei din 2010-2011 au mai revenit la normal, la atitudinea mai ironică și destinsă pe care o aveau în vremea lui Bombonel.

    Dar pe vremea morcovului-record din fund, cam prin 2007, când toate lighioanele corporatiste făceau fițe de Daniel Dăianu, aveau motivele lor. Îşi protejau statutul social.

    Lumea care nu avusese până atunci mijloacele de a-şi pune hobby-ul în practică (SFişti, automobilişti, modelişti, gameri etc) nu mai ţinea seama de barierele de clasă. Se întâlneau pe culoarele firmei cu directorul general, nu se mai uitau că ăla e director şi ei nişte trepăduşi mărunţi. Dacă tipul spunea ceva de maşină sau de computer, începeau să se tragă de şireturi cu el: “ce maşină aveţi? uau, BMW Seria 5! îi faceţi modificări? puneţi măcar soft? ştiu eu nişte băieţi care fac cel mai tare soft!” Sau, dacă se discuta de viaţa mondenă, munte, mare, concedii etc, trepăduşul îşi înghiţea frica şi începea să facă propuneri mai mult sau mai puțin indecente uneia care avea cu 20 de ani mai mult decât el.

    Şi atunci reacţia naturală a tipilor care se credeau intelectuali superiori şi maturi cu responsabilităţi era să devină cât mai grețoși, urâcioși și acri, ca să se încheie repede conversaţia şi să nu se tragă de şireturi şi să se bată pe umăr cu toţi gândacii.

  • hm

    „se credeau” – da’ nu erau.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>