Pe vremea comuniştilor, se obişnuia să se ofere anumite blocuri noi unor instituţii. Aşa s-a-ntîmplat că avem zone cu blocuri unde stăteau ofiţeri, altele în care stăteau muncitorii de la vreo fabrică, altele în care stăteau şoferi de autobuz….
Iată că-n anii 70 s-a făcut un bloc, pe strda Apolodor, în care-au fost oploşiţi scriitori:
Nu pot să nu mă gîndesc: cum era la ăştia la şedinţa de bloc? Cum îşi alegeau şeful de scară? Se certau pentru că dădeau muzica tare-n focul inspiraţiei? Aveau ore de linişte, în care scriau?
Blocul se află-ndarărătul blocurilor de pe Bd. Unirii, aproape lipit de unul din ele – vedeţi pe NORC.
Eu mă întreb cum era când nu aveau inspiraţie. Oare cereau idei cum cer vecinii o cană de mălai, o pâine sau alte chestii din astea? “Bă Vasile, uite de ce am venit. Dă-mi şi mie o idee, că m-am blocat la pagina 115 şi Petreasca zice că ştie, da’ nu vrea să-mi spună.”
Eu nu mă pot opri să-mi imaginez cum scriau săracii oameni, stivuiţi unul peste celălalt, ca pe placa de marmură cu pomelnic, în blockhausuri. Sau poate că “aici” de pe placă se referă la peretele unde a fost prinsă placa?
Bănuiesc că iniţiativa festivistă este a primăriei, care a decis că toţi scriitorii trebuie comemoraţi în funcţie de situaţia lor locativă. De aici şi economia de mijloace: fiecare scriitor dintre toţi cei care au locuit într-un blockhaus merită două rânduri pe o placă de marmură. Este amuzant de observat că numele sunt plasate în ordine alfabetică, cu excepţii date de funcţie (rang şi grad, probabil). Marius Tupan a fost uitat la prima strigare şi, ca o compensare, i-a fost acordată o placă mai mărişoară.
Citiţi şi aici despre o altă placă din aceeaşi serie:
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=279&cmd=articol&id=10869
Stiam ca la fiecare colt este un poet, dar nici chiar asa.
Inteleg, respect si apreciez placile comemorative de pe imobile, dar aici chiar mi se pare o exagerare. Nu orice om care scrie este inerent scriitor.
Mi-e teama sa ma gandesc ca parca i-au adus aici ca sa o termine cu socotelile…