cinci-șase

Sîmbăta asta ne aducem aminte de cîteva gînduri din 2010, despre ce ar putea fi „brandul de Bucureşti” – asta dacă ne-am dori, vreodată, să ne încropim unul. Cred că brandul Bucureştiului nu e ceea ce credem noi: nu Micul Paris. Gata cu clişeul ăsta păgubos; nu merge; Bucureştiul nu e nici oraşul lui Caragiale, nici oraşul care are cine ştie ce legendă istorică –Bucureştiul e un oraş al oportunităţilor. Nu vreau să detaliez prea mult – chiar este un oraş al oportunităţilor; şi al viitorului – Bucureştiul se va dezvolta, se va civiliza, se va îmbunătăţi. Şi astea sînt brandul Bucureştiului – oportunităţile.

… Dar şi despre cîteva idei despre – iar! – transportul public… E vremea să renunţăm la anumite linii istorice: gata! E vremea să folosim ce-a făcut rău Ceauşescu şi să-i dăm alte rosturi – bune. Tramvai pe bulevardul Unirii – de exemplu. E vremea să regîndim traseele din oraş. E vremea să facem legături directe şi simple de suprafaţă între cartiere şi zone de interes. E vremea să terminăm cu liniile de autobuz care deservesc opt cartiere şi să  le împărţim în linii rapide, în linii care circulă doar la ora de vîrf, în linii care circulă pe cel mai aglomerat segment al traseului. E vremea să băgăm autobuzele pe străduţe, să le facem staţii mai apropiate, să lăsăm bulevardele troleibuzelor şi să păstrăm legăturile rapide între cartierele depărtate tramvaielor. E vremea să apropiem staţiile de legătură între tramvai şi autobuz şi metrou.

Desigur, aşa cum e el – pocit – nu ne vine-a crede că oraşul nostru e… cel mai bun loc de pe pămînt! Ne plîngem că trăim într-una din cele mai necivilizate oraşe din Europa. Ne plîngem de mizerie, de zgomot, de încrîncenarea celui de lîngă noi şi ne plîngem că asta ne mănîncă ani din viaţă. … fără să ştim că trăim, de fapt, în cel mai bun loc de pe Pămînt; acolo unde-ţi bagi pula, te rîzi şi te duci mai departe.

Încheiem cu două amintiri despre anii ’90; una despre mirosul platanilor: Terasele erau un lucru grozav! Scaunele alea noi de plastic… fumul de ţigări originale… gustul primei înghiţituri de cola din sticla de-abia deschisă… mirosul de cartofi prăjiţi peste care turnai ketchup – pentru mulţi dintre noi, toate astea erau ceva minunat, ceva nou – ceva nemaiîntîlnit. Şi toate mirosurile astea, toate senzaţiile astea se împleteau cu mirosul platanilor; multe terase se găseau la umbra vreunui platan…

… şi alta despre graffitti: au fost anii în care ne-am apucat să comunicăm. Şi am comunicat în toate felurile: şi mai ales pe ziduri…