despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Balcic: a doua venire

După cum ştiţi – oameni fiind şi noi – ne-am luat, recent, o vacanţă. Şi fiindcă tare ne-a plăcut Balcicul văzut anul trecut ne-am întors tot la el. Dar cum! în aceeaşi perioadă, la acelaşi hotel, mîncînd la acelaşi restaurant şi reînprietenindu-ne cu aceiaşi chelneri; Balcicul rămăsese, parcă, acelaşi: în aşteptarea noastră.

Aş putea să fiu rău – şi leneş – şi să vă las doar să citiţi articolele de anul trecut, fiindcă nu-i mai nimic de adăugat; dar nu mă lasă inima s-o fac, fiindcă… fiindcă e ceva în plus.

Micul Balcic nu s-a schimbat, zic: asta-nseamnă că nici nu s-a-mbunătăţit, nici n-a decăzut prea tare. Aceiaşi chelneri te-mbie cu meniurile lor scrise în română, rusă, poloneză, germană şi engleză, aceleaşi magazine, aceleaşi hoteluri. Cele-n construcţie, tot în construcţie sînt; doar moara cea veche e-n reabilitare; Balcic e locul unde nu s-a întîmplat nimic.

Anul ăsta însă am fost mai harnici – ne-am mutat fundurile şi prin locurile din apropiere.

Întîi, ne-am dus să la Capul Caliacra. Dacă v-o veni vreodată pofta să-l vedeţi, aveţi grijă s-o faceţi pe-o vreme mai înnorată; altminterea soarele neiertător al cîmpiei dobrogene vă pune capac pe-acolo. La Caliacra ajungi prin Cavarna (şi-mi tot umblă prin cap nişte vorbe pe care nu ştiu de un’ le ştiu: „Varna, Cavarna, şi Plevna pe jumătate”). Cavarna e-un orăşel, tăiat de o şosea largă şi leneşă, ca mai toate şoselele frumoase ale Bulgariei. Blocurile sînt pictate cu feţe de-artişti pop-rock străini care au ajuns aici la un festival muzical.

Din Cavarna – printre eolienele cu care e-mpînzit plaiul – te duci, pe limba de pămînt ce se-ngustează mereu şi se-mpinge-n mare, pînă-nspre capăt, unde un bulgar îţi ia nişte bani şi-ţi laşi maşina pe dreapta. Acolo începe cetatea – adicătelea, ruinele ei.

Cetatea e-n regulă; impresionantă este însă priveliştea mării, departe-jos; şi faleza abruptă şi periculoasă. Faleza face toţi banii.

Cultura merge mînă-n mînă cu mîncarea; asta o ştiţi; şi – revenind spre inima continentului – merge bine de tot o oprire la Dalboka.

Da! – fusărăm şi-aici. Deodată drumul de cîmpie, dup-un colţ de cotitură, se prăvale-n apă şi de-abia ai unde să-ţi laşi maşina să zacă sub soarele orbitor.

Ştiţi că sînt oameni care vin aici – la Dalboka – din Bucureşti, ca să mănînce scoici. Constănţenii – mai norocoşi datorită apropierii – dau o fugă la midii aşa cum ne-am duce noi la iarbă verde.

Îi înţeleg. Este grozav. Nu-i doar bunătatea meniului; nu-i doar ieftinătatea notei de plată; e şi senzaţia de capătul-lumii şi amărăciunea de-a nu pricepe de ce nu putem face şi noi – românii – o astfel de afacere la noi în ţară.

La Dalboka-s două restaurante; unii zic să mergi neapărat în dreapta; alţii zic că merită să mănînci unele chestii doar în stînga… Lumea-i plină de oameni care cunosc totul.

Scoicile-s bune, deci. Porţiile-s îndestulătoare; cînd vezi chelnerii cărînd kile-ntregi de mîncare la mesele românilor pofticioşi, ţi se cam apleacă – dar trece cu bere rece.

Atît despre Dalboka; vă mai zic şi c-am trecut să vedem ce ştiu să facă vecinii cu turismul organizat – şi-am vizitat Albena.

Albena – în sine – e un Neptun, nimic mai mult. Dar, pe vreme ce Neptunul nostru s-a ruinat, Albena lor înfloreşte… Puternic încercată de ploi şi inundaţii înainte de-a vizita-o noi, Albena îşi revenea rapid, harnică şi organizată – se-nnoia sub ochii noştri.

E şi aici balamuc şi buluceală. Tarabe, atracţii, nebunii – bulgarii însă cunosc cum să te-nhaţe în aşa fel încît să-ţi placă. Te cheamă, te lasă să negociezi, te-mbie-n fiecare zi cu ceva nou; îţi vorbesc pe limba ta şi-o fac zîmbind. Nu ştii – tu, românul – dacă să te laşi sedus sau să priveşti totul cu-ncrîncenare, neînţelegînd de ce pizda mă-sii nu putem şi noi face turism…

Dar vacanţa la Balcic a fost în Balcic şi anul ăsta; aici a fost locul unde-am lăsat banii şi inima. Am căutat locurile lăsate de-o parte anul trecut: şi le-am găsit, după sute şi mii de trepte de piatră urcate şi coborîte…

Balcicul, hei… e numai o scară…

Balcicul – pe cît de bun e la mîncare dată turistului – pe-atît e de modest cînd e vorba de gustărele… Magazinele-s rare, patiseriile, covrigăriile lipsesc – dacă vrei ceva bun, trebuie să cauţi bine de tot; dar şi cînd găseşti patiseria, eşti ca-n rai. Cofetăriile – le-am găsit! – sînt de tot rîsul; vînd nişte chestii de parcă le-aş fi făcut eu. Drept îi că are o terasă c-o privelişte aşa de frumoasă, cofetăria numită „Sedemite luli” – că numai de mîncat nu-ţi aduci aminte acolo…

Balcicul – micuţul oraş serios bulgăresc – te face să te-ntorci în timp, căutînd prin cărţi lucrurile scoase din istorie. Am luat de-am citit pînă şi cartea lui Boia despre paradisul interbelic; dacă aveţi de la cine-o-mprumuta, face s-o citiţi; altminterea nu merită banii daţi.

Anul ăsta n-am mai vizitat dvoreţul – castelul, adică. Ce să văd? – buda reginei? Mersi-frumos, de astfel de istorie eu mă lipsesc cu bună-voie.

Lecția pe care românul trebuie s-o-nvețe în Balcic nu e cea istorică, fraților. Ci cea bulgărească. Înțelegeți – nu prea mai sînt ocazii de pierdut: acum – nu altcîndva – trebuie să socotim vitală seriozitatea lucrului bine-făcut, cu modestie și conștiinciozitate. Sînt multe lucruri de priceput; totul e să vrei. Să vrei să pricepi că trebuie să te-ntinzi doar cît ți-e plapuma, de pildă. Să accepți că lucrurile trebuie să aibă un preț – și prețul ăla trebuie să fie corect.

Bulgarii n-aruncă banii la gunoi așa cum o facem noi, aici.

Șezînd cu mîinile sub cur și plîngîndu-ne că nu ne iese ceea ce facem am rămas pe loc. Bulgarul merge pe o șosea mai largă și mai sigură; bulgarul privește la televizor emisiuni mai decente și mai interesante; bulgarul cumpără ziare mai consistente, cu tiraj la care presa noastră nu mai visează de mai bine de zece ani; bulgarul n-aruncă leul pe covrig; bulgarul are grijă de bunul său și-l folosește cu gîndul să-l păstreze.

… e de-ajuns să treci-napoi granița: să fii atît de-n România, de-odată, e deprimant.

Bulgaria – sigur că nu! – nu-i paradisul; e doar o țară normală, atîta tot. Paradisul n-a fost Balcicul pierdut – paradisul nu există. Există doar oameni care vor să facă mai mult și mai bine – doar pentru că este omenește să faci asta.

Probabil, însă, e românește să n-o faci. Naiba știe.

Articolele de anul trecut: partea întîi | partea a doua | partea a treia

7 comments to Balcic: a doua venire

  • bogdan

    unde ai stat? recomanzi pentru petrecut 2-3 zile la balcic? thanks

  • hm

    Hotel Valeo. Recomand. E a doua oara cand l-am ales. Mancare la bistro Cedar, te imprietenesti cu Ivan 🙂 si e bine.

  • hero(dot)com

    Uitandu-ma la ultimul set de poze,ma surprinde sa vad ca ai urmat fix acelasi traseu ca mine pe stradutele intortocheate, cu piatra pusa perpendicular, apoi prin padure, pe langa copacii aia de parca cresc lavanda, ca sa ajungi apoi la Gradina botanica.
    Am fost si eu de 1 Mai, dar plimbarea pana la castel mi s-a terminat dupa ora 8 seara, cand deja inchisesera. Am gasit totusi o poteca in trepte de la un hotel de langa, care m-a coborat printre tufe dese direct la plaja. Cum nu era nimeni la iesirea din Gradina,am trecut prin restaurant (unde era o nunta galagioasa), am pacalit paznicul si m-am invartit pe alei mai bine de o ora. Noaptea are un aer aparte acolo, sistemul de iluminat punand in evidenta toate detaliile. Ce sa zic…nu imi venea sa mai plec de langa moara aia de apa o.O
    Sper sa existe candva si o ‘data viitoare’ cand o sa ajung pe zi, sa platesc bilet de intrare ca toata lumea sa vad si castelul (& buda) reginei 🙂

  • hm

    Eu am avut mult mai mult timp sa bat oraselul. Am mers si prin „tiganie”… Am cascat gura in multe locuri. Castelul si gradina, seara trebuie vazute. Ziua e vipie si e pacat. Seara e cam cocalarie cu ifose la restaurantele adiacente.

  • bogdan

    multumessc de informatii, cu parcarea cum a fost pe acolo ca vad ca la hotel nu au.

  • hm

    Pe straduta din fata. Intotdeauna se gaseste un loc, chiar daca in general lumea se plange.

  • Amiral Snagov

    Corect! Si trist!

    Si frumos 🙂

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>