despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

A ars, dar să nu ne inflamăm şi noi…

scris de Ando

Vă spun, cinstit, că pe mine m-a lăsat destul de rece ştirea cu incendiul de la fosta fabrică de ghiaţă de lângă hala Obor

Ba, la primele relatări, m-am gândit cu milă la cei care au standuri cu mărfuri în complexul comercial lipit de construcţia respectivă – că, deh, „ca un făcut”, văpaia a izbucnit, ce să vezi?… noaptea!

De data asta, au scăpat.

Revenind la „gheţăria noastră”: de fapt, respectiva coşmelie adăpostea instalaţia de răcire a fostei fabrici de ghiaţă, fabrică ce se afla în subsolul vechii hale Obor.

Care fabrică nu mai funcţiona de mult, de unde şi inutilitatea instalaţiei de răcire.

Normal, de-a cursul anilor, clădirea – cu mult lemn la partea superioară – s-a degradat vizibil… fiind chiar sprijinită cu o centură din profile de oţel ca să nu se prăbuşească.

Aşadar, departe de a fi o „clădire de patrimoniu”, devenise de fapt, o bujdulă fără căpătâi care contribuia, şi ea, din plin la „farmecul” actual al străzii Chiristigii (ca idee, totul se petrece la nici 30 de metri de sediul primăriei sector 2)

In opinia mea, faptul că hala veche este clasată ca monument istoric (şi căreia – din păcate – nu i se acordă atenţia meritată), nu înseamnă că şi acest „ascunziş” de ţevi şi conducte are vreo valoare istorică sau arhitectonică – aşa cum s-a vehiculat.

Acum, după ce s-au degajat resturile incendiului, au rămas zgâite părţile metalice ale construcţiei…

Dacă, însă, vrem să speculăm, se poate face o legătură cu ce s-a scris aici, acum patru ani. Adică incendiul ar fi, de fapt, prima etapă a planului de „curăţire” a zonei respective. Asta, însă, rămâne de văzut.

S-au folosit şi imagini de pe Google Maps.

6 comments to A ars, dar să nu ne inflamăm şi noi…

  • hm

    pe canicula asta, ce sa mai incingem atmosfera?

  • Alex

    @hm
    :)Adevarul ca ar merge acolo un bloc cochet ??!!

  • hm

    sau… doar BLOC 🙂

  • Alex

    @hm
    🙂
    Daaaaaahhh !

  • 1. Clădirea de lemn era de fapt un radiator (condensator) uriaş, o variantă a celui pe care un frigider îl are la spate 🙂 de aici grilele de lemn, erau necesare pentru a permite aerului să circule printre conducte.

    2. “Fabrica de gheaţă” era un serviciu public care avea sens în epoca în care a fost construită şi care după 1965-1970 şi-a cam pierdut utilitatea:

    Odată ce frigiderele au devenit mai uşor de procurat şi electrificarea (co)mu(n)istă a pătruns cam peste tot unde trăiau oameni care să îşi permită frigider, ideea de a cumpăra de la o “gheţărie” gheaţă în bare şi a o folosi într-un “răcitor” de inox cu plută nu prea mai tenta pe nimeni. Cerea bătaie de cap şi muncă manuală.

    “Răcitorul” de inox în formă de vană a mai fost folosit până prin 1994-1995 în pieţe, acolo unde buticurile sau terasele aveau trafic mare şi nu aveau cum să răcească băuturile în frigidere (volum mic, timp mare de răcire), dar era la îndemână o instalaţie frigorifică mare care să producă rapid bare de gheaţă şi să le vândă buticurilor din jur.

    3. În prezent, “fabricile de gheaţă” au redevenit populare fiindcă s-au întrunit 3 factori care le fac profitabile:

    – există multă lume care are nevoie de cantităţi mari de cuburi de gheaţă, a căror producere într-un congelator obişnuit în tăvi ar dura prea mult;
    – există la fel de multă lume care duce pungi cu gheaţă la plajă, grătar etc pentru a păstra sucurile şi berile reci;
    – există o reţea deasă de distribuţie prin staţii de benzină, minimarketuri şi buticuri, astfel încât într-un oraş mare nu eşti niciodată prea departe de o sursă de gheaţă.

    Generaţiile mai în vârstă se puteau aproviziona cu gheaţă numai de la pieţe, trebuia să transporţi câte o bară masivă dreptunghiulară de gheaţă într-o sacoşă, nu aveau maşină, transportul public era greoi, oamenii lucrau şi sâmbăta, treaba asta cerea multă muncă de negru.

    De fapt, cineva care ar vrea să îşi asigure prânzul (şi berea) rece departe de o sursă de curent electric (să zicem, pe şantier, sau în excursie cu cortul, la pescuit etc) poate face asta rapid şi ieftin cu o ladă termoizolantă de 30 de lei şi câteva pungi de gheaţă, fără consum de energie. Economiile de scară realizate prin fabricarea industrială a gheţii (şi a lăzii în sine) fac ca energia consumată pentru a produce fiecare cub de gheaţă să fie infimă, comparată cu cea necesară pentru a-l produce în frigiderul propriu. Iar greutatea redusă a lăzii construită din materiale moderne şi preţul ei ridicol de mic îşi aduc şi ele contribuţia la comoditatea unei astfel de acţiuni.

    Adică economia de scară din capitalism face ca un serviciu public din comunism să devină ca prin magie eficient.

  • Ando

    @Nautilus:mi-ai răscolit amintirile…ţin minte că, prin 1960, mergeam(de obicei,cu taică-meu)să cumpărăm câte un bloc de gheaţă de la Hala Unirii(avea şi ea,la subsol, fabrică de gheaţă şi făceam cam 15 minute până acolo).Il băgam într-un sac şi-l transportam cu căruciorul pentru butelii.Ce mândru trăgeam eu la cărucior…apoi au apărut prin cartiere nişte lăzi mari din lemn, căptuşite cu tablă zincată la interior compartimentate:
    o zonă pentru lapte şi iaurt, cealaltă pentru blocurile de gheaţă.
    Aprovizonarea se făcea noaptea…
    Primul frigider cred că l-au cumparat ai mei prin 1963…
    Prin 1984 sau 1985,ţin minte că a fost o iarnă grea şi lungă.
    Lacul Tei,pe lângă care treceam zilnic spre şi de la serviciu, îngheţase bocnă.Am văzut atunci că cei de la restaurantul din incinta Palatului Ghica,îşi făcuseră o gheţărie naturală,adăpostită sub pământ, pe care o aprovizionau cu gheaţa tăiată din lac.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>