Este după-amiază și soarele strălucește puternic în geamurile clădirilor de birouri. Undeva, la etajul cinci sau șase, intră-n birou Marele Om – definit, în existența sa, de inițiale ca CEO ori COO. I se pare curios că în lobby vede pahare de suc și niște fursecuri; o-ntreabă pe aia de la HR dac-o fi ziua cuiva (cuiva care contează, mai precis).
„Nu-i ziua nimănui, a făcut cinste Cutare” zice aia de la HR „și-a luat casă – a făcut credit pe 25 de ani, cu rată de 500 de euro”.
„Dă-l afară” zice Marele Om. „Dacă are 500 de euro datorii pe lună, în curînd o să vină la mine să-i măresc salariul, că nu se-ajunge cu banii. Dacă-i dau lui, o să afle și alții, și-o să ceară și ei. Și-așa nu am cum să mai măresc prețurile pe piață – și asta-nseamnă că la anul n-o să mai am cum să-mi schimb mașina, dacă măresc bugetul de salarii”
… vi se pare o conversație aiurea, ciudată, nepotrivită, neomenească? Așa și e; dar este doar aplicarea, clasei de mijloc, aceleiași măsuri cu care judecă ea societatea de dedesubt.
Avem azi ceva ce numim „clasa de mijloc” – slavă Domnului că o avem; dar această clasă, în lipsa unei ideologii proprii, judecă doar după foloasele ei imediate. Clasa de mijloc trebuie să-și facă loc în societate, să-și caute ei înșiși greutatea și importanța, să se definească.
Așa că această clasă de mijloc a-nceput lupta. Nu, nu cu Statul – să-l facă mai bun, să-l facă să funcționeze așa cum ar trebui! – ci cu cei care-atîrnă la mila Statului; pentru că e mai simplu să lupți cu cei pe care-i disprețuiești.
Clasa de mijloc trăiește în frică. Frica de a-fi pocnită de apendicită la Zalău, departe de spitalul privat la care are abonament, departe de doctorul din București. Frica de-a-și ști copilul coleg cu-n țigan curat din cartier.
Clasa de mijloc – cum spuneam – de frica societății normale, își face societate separată, pe bază de abonament de client. Dar cît de greșit să-ți duci viața dînd din coate printre ceilalți și strigînd: „Am bani! am bani! Banii mei nu sînt buni?”
Asta-i cheia problemei; în societatea de clienți, banii altuia mereu vor fi mai buni decît banii tăi.
O vezi la școala particulară; copilul de bani-gata care nu vrea să-nvețe nu va fi dat afară, nu va fi lăsat corigent – pentru că banii lu’ mămițica sînt mai buni decît banii tăi. O vezi la clinica privată; abonatul standard de corporație rămîne pe hol, în fața lui fiind băgat abonatul vip.
A, nu-i așa? Ba bine că nu; fix așa e.
E păcat. E păcat că nimeni nu iubește clasa de mijloc; dar asta, pentru că ea însăși nu iubește pe nimeni. Săracii nu visează să cîștige bani mai mulți muncind mai mult; ci să cîștige potul cel mare, să fie bogați. Bogații nu se tem de sărăcia absolută, de ruina totală; ci doar de revenirea în clasa de mijloc.
Iar clasa de mijloc – care are totul de pierdut – se teme cel mai mult. I-e frică, noapte de noapte, să se-ntîmple ceva și s-ajungă înapoi să meargă cu tramvaiul. I-e ciudă, zi de zi, pentru că n-o s-ajungă la bogăția aceea confortabilă la care jinduiește.
„Banii mei nu sînt buni?” – întreabă, deci, cetățeanul din clasa de mijloc, fără să știe că nu asta ar trebui să întrebe.
De obicei, banii nu sunt buni. Sau, mai bine zis, banii nu funcţionează atâta vreme cât nu ai clienţi de la care să îi încasezi şi furnizori de la care să îţi procuri mărfuri.
Cu vreo 10 ani în urmă, Vodafone, RDS, iLink, Romtelecom şi alţii nu construiau niciun fel de infrastructură pentru internet în afara oraşelor mari. Deloc. Indiferent câţi bani ai fi fost dispus să dai. Dacă erai la ţară, erai limitat la linie telefonică. Dacă nu erau linii telefonice în sat, ciuciu. Dl. Pambuccian a propus să fie instalate terminale gratuite în primării, pentru ca publicul să aibă măcar acolo internet.
De-a lungul a 10 ani, alde Vodafone au văzut că piaţa din marile oraşe e saturată şi vrând-nevrând au migrat cu tot cu internet, piloni şi trafic de date spre restul ţării…
Marea temere a clasei de mijloc(aşa cum e definită în textul de mai sus)este- până la abonamentul la o clinică privată sau gradiniţa/şcoala particulară pentru copil- este pierderea locului de muncă!
nesiguranța…
știința că această clasă a crescut un pic cam repede și cam artificial, nesustenabil?
Care societate normala? Aia in care evaziunea si ciupeala sunt ridicate la rang de arta? 🙂
Aia in care ‘saraci’ in putere isi iau pensie de boala ca deh munca e grea sau in care milionarul isi ascunde banii prin n-spe companii off-shore ca nu cumva sa plateasca impozit la stat?
De bine de rau clasa asta de mijloc isi plateste impozitele si tocmai din motivul asta chiar asteapta ceva in locul lor. La asta se rezuma problema, nu la ‘banii mei nu sînt buni’.
Spuneai ceva de inceput lupta cu statul. Stii care e teama mea? ca multi din categoriile alea doua de le enumerasi mai sus (saracii si bogatii) isi cam doresc ca statul sa ramana exact asa cum e acum: mare, lenes, schiop si usor furabil. 🙁
Aceleasi argumente, dar pe invers; care clasa de mijloc? Care iese pe zero pe PFA? Ale carei masini de serviciu, plinuri pe cardul firmei, abonamente de sanatate se regasesc in pretul a ceea ce furnizeaza aceeasi clasa? Iar protectia sociala inca nici nu functioneaza cum si cat e nevoie!
Eu sunt „cu saracii”. E la moda sa faci recursul la plata impozitelor (eu platesc, eu am drepturi) dar… saracii sunt aceia care intotdeauna platesc impozitele.
Se zice “sa nu legi gura boului care treiera”… Clasa de mijloc este un motor veritabil al economiei… se cade a fi incurajata, dar nu si cocolosita. Astfel de discutii si de modalitati de “punere a problemei” insa sunt ocolite, si in presa, si in mediul online.
Este corect, clasa de mijloc se teme. Este creata nu artificial (ci, cinstit vorbind, pe meritul ei) dar problema ei este lipsa (pauza) traditiei si a constiintei de sine.
A fost firesc ca in vidul tranzitiei clasa de mijloc sa isi adopte atitudinea putin plina de sine…
Nu cred ca ne dam seama cat sintem de norocosi, traind in Capitala; ne-am putut crea modalitati alternative si private viabile la cele pe care Statul nu ni le furniza.
Bravo!
Dar eu caut Statul puternic, care sa asigure oamenii ca nu au nevoie sa apeleze la astfel de alternative!
Si iarasi – serviciile Statului pentru norocosii bucuresteni sunt incomparabil mai bune decat pentru provincie. Sa nu uitam!
Clasa de mijloc are dreptul ei de a privi de sus, desigur. Nu cred ca e corect tot timpul sa blamez asta, dar trebuie – eu! – sa ma gandesc la toate partile care fac dintr-o societate ceva care si functioneaza…
Statul ala puternic de care vorbesti tu nu exista si nici nu cred sa existe cat timp om trai noi.
Statul actual isi doreste ca saracii sa fie saraci, asta e problema din pacate.
Saraci pe care ii poti ‘mitui’ sau influenta foarte usor.
Sunt 100% convins ca in cazul in prin absurd s-ar inzeci veniturile la buget lucrurile ar merge la fel de prost pt saraci (asta in timp ce guvernantii s-ar mangaia pe burta linistiti).
Tu chiar crezi ca exista o limita a furtului, ca cineva isi pune problema la modul: anul asta o sa furam de 10 miliarde, iar ce ramane dam la saraci?
P.S. Sunt in clasa de mijloc, nu am PFA, merg la servici cu metroul (asta desi am masina la care pun eu benzina si nu firma) si desi pare greu de crezut imi pasa si mie de saraci (dar de aia care chiar au nevoie cu adevarat).
Cand e vorba de Stat, conteaza ce vreau, nu cu ce o sa ma aleg.
Si cinstit, cand e vorba de saracie, intai ma gandesc la… saracu’ de mine.
S-a atins o alta idee, la fel de importanta… care e masura dupa care judecam “nevoia cu adevarat”???
as zice, daca as sti!
… plecand de la exemplul cu care incepeam articolul, avem argument sa zicem ca cineva din clasa de mijloc care si-a facut un credit mai mare decat trebuia pentru ceva mai mult decat avea nevoie se afla intr-o situatie delicat de asemenatoare cu un asistat social care tine mortis sa aiba un BMW de Bulgaria?
[…] Fiindcă nu putem să ne transformăm nici într-o societate de clienți… […]