la muzee

… unul dintre cele mai frumoase lucruri despre capitala noastră este bogăția – bogăția ei. Nu a oamenilor, adică; ci a orașului cu toate ale sale…

Și, firește, ca bucureșteni care mult ne ţinem hangul, nu prea ne pasă ce-are bun, frumos, și abundent orașul.

Muzeele, de pildă; n-avem doar Antipa – unde vedem cînd sîntem mici dinozaurul; n-avem doar muzeele satului, de istorie, de artă – la care mai ajungem cînd e de mers, noaptea, pe daiboj.

Mai avem: muzee mici, colecții; locuri discrete și pline de surprize și de frumusețe. S-o facem pe turiștii nițel și să le vizităm; cînd facem vreo plimbare prin oraș – între o cafea și o gogoașă – să căscăm ochii acolo unde, pe cîte-o casă frumoasă, scrie MUZEU.

Avem – în casa Melik – muzeul Pallady; avem – în buricul orașului – muzeul Aman, unde-ai zice că timpul stă și azi pe loc; că pictorul a ieșit pîn-la colț după țigări și suc și se-ntoarce să vadă dacă nimeni nu i-a umblat printre lucruri; și avem – desigur – colecția lui Zambaccian, pentru care face să te-abați printr-una dintre cele mai elegante zone ale noastre, baleind între Aviatorilor și Dorobanți…

La Zambaccian tablourile par nenumărate; sculpturile șed în curte, cu pisici dîndu-le tîrcoale cu fofilări boierești; și-i doar șapte lei, intrarea: ia, hai înăuntru!